Romanian Turism » Mănăstiri Botoşani

Manastirea Zosi

GEKO — Tue, 29 Apr 2014 14:44:55 +0000

Manastirea Zosi.Com Baluseni-Botosani

Hram: Adormirea Maicii Domnului, Izvorul Tamaduirii si Duminica Sfintilor Romani (biserica de la noua locatie)

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Mănăstirea Zosin este o mănăstire ortodoxă din România, situată în satul Bălușeni din comuna omonimă (județul Botoșani). Ea se află amplasată într-o zonă pitorească, într-o poiană aflată într-o pădure (la o distanță de aproximativ 15 km sud de municipiul Botoșani).

Ansamblul Mănăstirii Zosin (Schitul Zosin) a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2004, având codul de clasificare BT-II-a-B-01948 și fiind alcătuit din:

Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” – datând din 1779, având codul BT-II-m-A-01948.01
Clopotniță – cod BT-II-m-A-01948.02

Scurt istoric

Biserica a fost ridicată în anul 1779 de șetrarul Tudorache Bașotă. Deasupra ușii de la intrare se află o inscripție săpată în lemn cu caractere chirilice, în fermecătorul grai local de epocă, cu următorul text: „Această sfăntă beseric[ă] esti făcută de dumnalui șătrarul Tudurachi Bașuta, care să cinstești hramul Adormire Preasfinti Născatori de Dumnizeu, în zile mări sale Costandin Muruz, Vo[i]vod, în an 1779 august 1”.

Pereții bisericii au fost tencuiți în exterior și în interior, fiind pictată în 1834 direct pe lutul care acoperă nuielele. Acoperișul bisericii este din șindrilă, fiind refăcut de câteva ori.

Legea secularizării averilor mănăstirești din 1863 a dus la deposedarea mănăstirii de moșiile deținute, iar Schitul Zosin a fost desființat. Biserica s-a ruinat în secolele XIX-XX; în lucrarea “Botoșanii în 1932. Schiță monografică”, se menționează că schitul lui Zosim este în ruină în pădurea Bălușeni. Biserica a fost reparată prin anii 1944-1945.

În anul 1990, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a dispus reînființarea vechiului așezământ monahal Schitul Zosin și l-a numit ca stareț pe tânărul ieromonah Firmilian Ciobanu (1968-1997) de la Mănăstirea Cozancea. Acesta era din părțile locului, fiind născut în satul Dracșani (comuna Sulița).

Starețul Firmilian a săvârșit prima Sf. Liturghie la 8 septembrie 1990 în biserica de lemn veche și dărăpănată. În anul 1991, el a început construirea unei noi biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, cu ajutorul a trei frați și al credincioșilor din raza municipiului Botoșani. Catapeteasma, stranele și tâmplăria au fost confecționate de fratele său mai mare, Alexandru Ciobanu . S-au mai construit apoi o casă monahală cu 10 camere, inclusiv trapeza, o bucătarie, o magazie și camere de oaspeți, după care a urmat turnul clopotniță din piatră (cu două clopote mari) și toate anexele gospodărești. Noua biserică a fost sfințită la data de 26 septembrie 1993 de către mitropolitul Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie, ieromonahul Firmilian a fost hirotesit protosinghel.

Protosinghelul Firmilian s-a înscris în anul 1994 la Seminarul Teologic “Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț (el neavând absolvită decât o școală profesională) pe care l-a frecventat timp de trei ani. În vara anului 1996, biserica a fost pictată în interior și s-a instalat o centrală termică pentru biserică, trapeză, bucătărie și casa monahală.

La 29 ianuarie 1997, în ajunul sărbătorii Sf. Trei Ierarhi, protosinghelul Firmilian Ciobanu, starețși ctitor al Mănăstirii Zosin, a murit la vârsta de numai 29 ani, într-un tragic accident rutier petrecut în apropierea Botoșaniului. A fost înmormântat în curtea mănăstirii, la slujba de înmormântării luând parte PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și peste 1.000 de credincioși, monahi, preoți și monahii, printre care și mulți stareți de la mănăstirile din județele Botoșani, Iași și Suceava.

Starețului Firmilian i-au succedat ca stareți protosinghelul Iosif Grigore (fost stareț la Mănăstirea Cozancea) și ieromonahul Teodosie Pleșca (1999-…).

În scopul facilitării accesului către mănăstire, s-au făcut o serie de excavații în dealul din preajmă, pământul fiind mutat mai la vale, iar cu o parte din el s-a acoperit un iaz. Aceste lucrări au dus la destabilizarea terenului, producându-se alunecări de teren și apărând crăpături în chiliile călugărești și anexele gospodărești. Călugării de la Zosin au început construirea unei noi biserici, aproape de drumul național Târgu Frumos-Botoșani, dorind să mute mănăstirea pe deal.

Sursa: Wikipedia

Manastirea Vorona

GEKO — Tue, 29 Apr 2014 14:44:13 +0000

Manastirea Vorona.Com Vorona-Botosani

Hram: Nasterea Maicii Domnului

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Mănăstirea Vorona este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată pe teritoriul comunei Vorona (județul Botoșani). Ea se află amplasată în mijlocul unei păduri aflată la o distanță de 2 km de satul Vorona.

Ansamblul Mănăstirii “Nașterea Maicii Domnului” – Vorona a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2004, având codul de clasificare BT-II-a-B-02029 și fiind alcătuit din următoarele 4 obiective:

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” – datând din perioada 1793-1803 și având codul BT-II-m-B-02029.01
Stăreția – având codul BT-II-m-B-02029.02
Chiliile – având codul BT-II-m-B-02029.03
5 anexe gospodărești – având codul BT-II-m-B-02029.04

Istoric

Începuturi

Potrivit tradiției, la începuturile secolului al XVI-lea (1503), monahi români din satele Moldovei, dar și de prin părțile Banatului, precum și schimnici ruși și greci, au ctitorit un mic schit de lemn cu denumirea de “Sihăstria din Poiana Voronei”. Primii călugări, veniți din Rusia, au cumpărat moșia Icușeni.

Denumirea localității provine dintr-o limba slavă, vorona însemnând în traducere “cioară”, iar legenda spune că, uneori, în poiană se așezau cârduri de ciori. În decursul timpului, Mănăstirea Vorona a fost o înfloritoare vatră monahală, aici ajungând să viețuiască în anumite perioade până la 200 de călugări.

În decursul timpului, mănăstirea a fost sprijinită material de mai multe familii înstărite. Hatmanul Ilie Jora cu soția sa Teofana a dăruit acestei vetre monahale o parte din moșie.

Între anii 1793-1803, paharnicul Iordache Panaite a ctitorit o biserică de zid cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, după cum se indică în pisania aflată deasupra ușii de la intrare. Pisania este scrisă în limba română cu caractere chirilice și are următorul text: „hram uspenie prăsfi(ntei) născătoar(e) de Dumnezu cu agiutoriu Domnului nostr IS HS și a Maică(i) Precesti aciastă sfă(n)tă mănăstire sau făcut de ctitori dum(n)ălui iordache Panaite paharnicu i sora dumisale Safta și cucoa(na) dumisale Maria Costachi păhărniceasă au săvărșito cu toată cheltuiala dumes’ale anocialosia 1793 septemvria 1, asconăcial(o)sia 1803 avgust’a 28 cisla”. Biserica a fost sfințită în anul 1803.

În anul 1835, alături de vechea bisericuță de lemn care se deteriorase în timp, arhimandritul Rafail a construit o biserică de piatră cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Acest lăcaș de cult a fost acoperit cu tablă și zugrăvit în interior în anul 1869 de către vornicul Iorgu Vârnav Liteanu cu soția sa Anastasia și cu sora sa, schimonahia Epraxia Vârnav. În același an, icoana Sf. Nicolae din catapeteasmă a fost îmbrăcată în argint. Toate aceste date sunt surprinse în pisania bisericii de la 1870 astfel: „Cu ajutoriul prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu aciastă sfintă Monastire Vorona sau început la anii 1600 de către părinții ruși veniți din Rosia făcând o biserică de lemn dând și odoară și cumpărând carte de moșie Icușenii apoi a doilea ctitori sânt hatmanul Ilie Jora cu soția sa Fteofana care încă au dăruit o parte de moșie … iară aciastă sf[i]ntă biserică de piatră cu hramul Naștirea prea Sf[i]ntei de Dumnezeu Născătoarei sau zidit la 1835 prin osirdia pre cuvioșiei sale arhimandritului Rafail și cu ajutoriul mai multor făcători de bine. Iară la anul 1869 dumnealor vornicu Iorgu Vărnav Litianu cu sora dumisalei schimonahia Evpracsia Vărnav și soția lui Anastasia au acoperit aciastă biserică cu tiniche și tot cu a dumnealui cheltuială o au zugrăvit și înlăuntru pre cum și au ferăcat icoana Sfintului Nicolai cu argint din catapetazmă de ceie mari împărătescă, anul 1870 ghenarie 14. Fiind stareț aceștii monastiri prea cuvioșenia sa arhimandritul Iosif Vasiliu”.

În anul 1836, arhimandritul Rafail, starețul mănăstirii, a construit Biserica “Sf. Ierarh Nicolae”, aflată în cimitirul mănăstirii. Acest lăcaș de cult are dimensiuni modeste, având o catapeteasmă lucrată artistic. Tot în perioada păstoririi starețului Rafail, după cum atestă “pomelnicul ctitoresc” au fost construite turnul clopotniță și corpurile de chilii călugărești (unde se află arhondaricul, trapeza și brutăria) de pe latura de vest.

Reparații și înfrumusețări

În perioada 1869-1870, schimonahul Vladimir Machedon a pictat pereții interiori ai Bisericii “Nașterea Maicii Domnului” și a confecționat și catapeteasma. Cheltuiala pictării bisericii a fost suportată de către vornicul Iorgu Vârnav, soția sa Anastasia și sora sa, schimonahia Epraxia Vârnav, după cum reiese din inscripția aflată pe zidul exterior nordic al pronaosului. Tot el a sculptat și catapeteasma din lemn de tisă a Bisericii “Sf. Ierarh Nicolae” și a pictat icoanele în stil neoclasic.

La începutul secolului al XX-lea, după cum arată o placă de marmură amplasată pe peretele exterior sudic al pronaosului Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, prin îndemnul și stăruința mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei și cu ajutorul prefecților de Botoșani D. Vizanti și P. Irimescu și a călugărului Victor Cristescu au fost reparate cele două biserici și chiliile vechi și s-au construit chilii noi, stareț fiind arhimandritul Nifon Ioniță.

Placa memorială conține următoarea inscripție:

“Spre știință

Mănăstirea Vorona a luat ființă dintr’un vechiu schit înființat de călugări la o dată necunoscută. După anul 1800 familiile boerești – moldovenești: Liteanu, Jora, Cananău, Panait Balșși arhimandritul Rafail au zidit pe rând cele două biserici mari și una mică la cimitir cum și schitul din apropiere numit Sihăstria Voronei. Pe vremea [câteva cuvinte au fost șterse cu dalta] prin îndemnul și stăruința I.P.S. Mitropolit Pimen al Moldovei, cu ajutorul prefecților de Botoșani D. Vizanti și P. Irimescu și a călugărului Victor Cristescu, cele două biserici mari și întreaga așezare mănăstirească s’au înbunătățit și refăcut, zidindu-se chilii nouă și reparându-se cele vechi: stareț fiind arhimandritul Nifon Ioniță. În vremea Marelui Război în această mănăstire au fost adunați și adăpostiți foarte mulți tineri școlari refugiați din Muntenia cărora li s’au dat și învățătură de carte.

- 1931 – “.

În perioada primului război mondial, în clădirile acestei mănăstiri au fost adunați și adăpostiți foarte mulți tineri școlari refugiați din Muntenia. Călugării de aici i-au învățat carte pe tineri.

Între anii 1929-1931 a viețuit la această mănăstire fratele Toader Arăpașu (viitorul Patriarh Teoctist). Chilia în care a locuit acesta este păstrată astăzi ca muzeu, pe zidul ei fiind amplasată în anul 2005 o placă memorială.

Ca urmare a Decretului nr. 410 din anul 1959, mănăstirile Vorona și Sihăstria Voronei au fost închise. Obiectele cu valoare de patrimoniu (Sf.Vase, cruci argintate etc.) de la schit au fost confiscate de către stat. Bisericile au fost încuiate, iar chiliile transformate în depozite de cereale ale C.A.P.-ului.

Redeschiderea mănăstirii

În anul 1968, mitropolitul Iustin Moisescu al Moldovei și Sucevei a redeschis ambele mănăstiri, Mănăstirea Vorona cu obște de călugărițe, iar Schitul Sihăstria Voronei cu obște de călugări. În cei 10 ani de abandonare, ansamblul mănăstiresc începuse să se degradeze. Între anii 1968-1972, s-au efectuat lucrări de restaurare ale bisericilor mănăstirești, executându-se în același timp și importante lucrări de restaurare, consolidare și protecție la corpurile de chilii de pe latura de vest, precum și la alte clădiri ale complexului monahal.

În perioada păstoririi mitropolitului Teoctist Arăpașu, a fost repictată Biserica “Nașterea Maicii Domnului” (în 1982), s-a restaurat catapeteasma, s-au înlocuit stranele vechi cu altele noi și s-au construit noi chilii și stăreția (1984-1986). Din inițiativa și sub directa îndrumare a mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei, au fost realizate în anii 1990-1992 lucrări de reparații a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”: au fost înlocuite stranele vechi cu altele noi sculptate din lemn de stejar, iar lăcașul de cult a fost pictat pentru prima dată după 200 de ani de către pictorul Nicolae Gavrilean din Gura Humorului.

Pe peretele interior al Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” a fost pictată următoarea inscripție:

“PISANIE

„Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și săvîrșirea Sf. Duh, s-a zidit această sf. biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” în anul 1793 de către paharnicul Iordache Panaite și familia sa. Biserica nu a fost pictată niciodată.

Sculptura și pictura din catapeteasmă sînt originale și au fost executate de maiștri anonimi. În decursul timpului n-a fost restaurată. În anul 1990 s-a pictat în tehnica tempera grasă de către pictorul Gavrilean Nicolae din Gura Humorului.

Pe peretele dinspre sud în exterior s-au repictat scene din Judecata de Apoi în tehnica fresco. Atît pictura cît și celelalte restaurări din această biserică s-au început cu binecuvîntarea Prea F. Părinte Patriarh Teoctist și s-au terminat sub păstorirea Înalt P. Sf. Arhiepiscop Dr. Daniel mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cu osîrdia soborului Sf. Mănăstiri Vorona și a credincioșilor în timpul stăreției maicii stavroforă Teofana Scîntei.””.

Printre obiectele de patrimoniu ale mănăstirii se află o colecție de icoane vechi, cărți de cult și obiecte bisericești, precum și patrimoniul de carte veche al județului Botoșani (peste 6.000 de exemplare).

În prezent, în Mănăstirea Vorona viețuiesc 54 de maici. Printre stareții care au condus acest așezământ monahal au fost Rafail (1820-1853), Iosif Vasiliu (1853-1876), Nifon Ioniță, iar de la redeschiderea mănăstirii cu obște de maici stareță a fost maica stavroforă Teofana Scântei (din 1968).

Complexul mănăstiresc

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” are formă poligonal circulară, acoperișul prezentând trei turle octogonale în formă de bulb de ceapă. Este construită din zid de cărămidă, cu absida răsăriteană semicirculară și cu absidele laterale semicirculare în interior. Edificiul este compartimentat în pronaos, naos și altar și nu are pridvor.

Biserica nu a fost pictată niciodată în următorii 200 de ani. Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn de tisă și pictată în stil neoclasic de schimonahul Vladimir Machedon. În această biserică sunt păstrate două tablouri mari pictate pe pânză reprezentând “Patimile Mântuitorului” și “Judecata universală”.

În perioada 1990-1992, pictorul Nicolae Gavrilean din Gura Humorului a pictat interiorul bisericii în tehnica tempera grasă și în stil neobizantin. Pe peretele exterior sudic al naosului au fost repictate scene din judecata de apoi în tehnica fresco. Au fost înlocuite stranele vechi cu altele noi sculptate din lemn de stejar.

Biserica “Nașterea Maicii Domnului”

Biserica “Nașterea Maicii Domnului” este o construcție de plan triconc (în stilul bisericilor moldovenești), cu abside semicirculare, având trei turle de lemn în stil rusesc, cu formă de bulb de ceapă. Este construită din piatră și cărămidă, cu absida răsăriteană semicirculară și cu absidele laterale semicirculare în interior. Edificiul este compartimentat în pridvor închis, pronaos, naos și altar. În partea de sud a altarului se află un diaconic-veșmântar. În anul 1854 s-a realizat un amvon frumos sculptat cu cheltuiala vornicesei Profira Crăstescu.

Biserica a fost pictată în perioada 1869-1870 de schimonahul Vladimir Machedon, care a realizat și catapeteasma. Cheltuiala pictării bisericii a fost suportată de către vornicul Iorgu Vârnav, soția sa Anastasia și sora sa, schimonahia Epraxia Vârnav, după cum reiese din inscripția aflată pe zidul exterior nordic al pronaosului. În această biserică sunt păstrate câteva icoane valoroase de la mijlocul secolului al XIX-lea, precum și fragmente din sfintele moaște ale Sf. Nicolae și ale Cuvioșilor Mucenici din Mănăstirea “Sf. Sava”. Ulterior, turlele de lemn au fost reconstruite din zidărie.

Biserica “Sf. Ierarh Nicolae”

Biserica “Sf. Ierarh Nicolae” este o construcție de plan triconc (în stilul bisericilor moldovenești), cu o turlă clopotniță deasupra pridvorului. Edificiul nu este pictat nici în interior și nici în exterior. Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn de tisă în stil baroc și pictată în stil neoclasic de schimonahul Vladimir Machedon.

Biserica are abside semicirculare și trei turle octogonale în formă de bulb de ceapă (stil rusesc). Lângă clădirea lăcașului de cult se află o clopotniță model zvoniță, cu un clopot pe care se află următoarea inscripție: “Acest clopot s-a făcut de către Sf. Mănăstire Vorona cu cheltuiala sa, 1841″.

Alte clădiri

În partea de vest a incintei se află turnul clopotniță, cu două etaje și cu acoperiș în formă de mitră arhierească. Intrarea în sansamblu se face printr-un gang aflat în stânga clopotniței. În stânga și în dreapta clopotniței sunt clădiri pentru chilii cu cerdacuri susținute de stâlpi din lemn în partea sudică și de coloane din zid în partea nordică.

În partea de est a incintei se află mai multe clădiri cu scop administrativ: stăreția (care are la parter ateliere, iar la etaj chilii), sala de protocol pentru primirea oaspeților și o clădire pentru chilii.

Mai este păstrată o casă mică în care a viețuit ca frate în 1929-1931 viitorul patriarh Teoctist Arăpașu. În anul 2005 pe peretele casei a fost amplasată o placă de marmură cu următoarea inscripție: “În această chilie a mănăstirii Vorona a viețuit, între anii 1929-1931, ca frate de mănăstire, Prea Fericitul Părinte TEOCTIST, patriarhul României. 2005″.

Sursa: Wikipedia

Manastirea Stubieni

GEKO — Tue, 29 Apr 2014 14:43:43 +0000

Manastirea Stubieni. Com Stubieni-Botosani

Hram: Sfanta Treime, Punerea in racla a Braului Maicii Domnului (paraclis)

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Manastirea Stiubieni a inceput a fi zidita in anul 1996, cu bnecuvantarea Mitropolitului al Moldovei si Bucovinei, Daniel Ciobotea, ctitori fiind PS Varlaam Ploiesteanu (Merticaru) si familia Mihai si Ana Damii. In anul 2000 s-a sfintit locul pe care urmeaza sa se ridice biserica mare, cu hramul Sfanta Treime.
Biserica este contruită din lemn în stil maramureşean.

Sursa: http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=20466

Manastirea Sihastria Voronei

GEKO — Tue, 29 Apr 2014 14:43:13 +0000

Manastirea Popauti.Municipiul Botosani-Botosani

Hram Sf. Ierarh Nicolae

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Mănăstirea Popăuți este o mănăstire de călugări amplasată în municipiul Botoșani, pe Str. Ștefan cel Mare nr. 41, în apropierea gării. Ea a fost ctitorită în anul 1496 de către domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504).

Ansamblul Mănăstirii Popăuți a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2004, având codul de clasificare BT-II-a-A-01929 și fiind alcătuit din următoarele 2 obiective:

Biserica “Sf. Nicolae”-Popăuți – datând din anul 1496, având codul BT-II-m-A-01929.01
Turnul clopotniță – datând din 1496, având codul BT-II-m-A-01929.02

Istoric

Construirea bisericii

Biserica „Sf. Nicolae”-Popăuți a fost zidită în anul 1496 ca biserică de mir, fiind ctitorită de către Ștefan cel Mare pe “moșie domnească din hotarul târgului” Botoșanilor, în zona denumită Popăuți din nord-vestul orașului. Ea prezintă mai multe asemănări cu alte biserici orășenești zidite la sfârșitul domniei voievodului moldovean, și anume cu Biserica “Sf. Nicolae” din Dorohoi și cu Biserica “Sf. Gheorghe” din Hârlău. Construcția a fost finalizată la 30 septembrie 1496.

Pe fațada nordică a pronaosului, lângă portalul intrării originale, se află o pisanie în limba slavonă pe care sunt înscrise următoarele: „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această casă întru numele celui între sfinți părintele nostru arhiereul și făcătorul de minuni Nicolae, în anul 7004, iar al domniei sale al patruzecilea curgător, luna septembrie, 30”.

Biserica făcea parte dintr-un ansamblu fortificat, care mai cuprindea un palat domnesc și un turn clopotniță. În palatul domnesc de lângă biserică poposea Ștefan cel Mare în drumul său spre Curtea domnească din Hârlău. Conform cronicilor, la 22 iulie 1518 a ajuns aici și domnitorul Petru Rareș. În cursul secolului al XVI-lea, biserica a suferit mai multe modificări. Abia în anul 1626 s-a format satul Popăuți, până atunci biserica aflându-se în mijlocul codrilor Botoșanilor.

Mănăstire de călugări

În anul 1750, domnitorul Constantin Racoviță (1749-1753 și 1756-1757) a transformat Biserica Popăuți în mănăstire de călugări. În acel document se menționează că “biserica de piatră ce este la Tătărași, la ocolul Botoșanilor, făcută din temelie de fericitulȘtefan vodă, fiind foarte frumoasă, din primejdioasele vremi de mai dinainte și din nepurtare de grije stricîndu-se une și altele, au rămas goală de tot. Iar acum, prea înălțatul nostru domn, socotind cu milă către patria sa, au pus la cale și la mai bună stare și biserica aceasta, de au făcut-o mănăstire”.

Ca urmare a faptului că biserica “după trecere vremilor rămîind descoperită și surpată de zidirile ei”, doamna Ana, soția lui Mihai Racoviță și mama lui Constantin Racoviță“au înnoit-o de iznoavă (…) și au împodobit-o cu veșminte”. Cu acest prilej a fost construit un zid de piatră care înconjura incinta, au fost înălțate chilii și s-a împodobit bsierica. Mai mulți domnitori au înzestrat mănăstirea cu moșii, printre care menționăm următoarele: jumătate din moșia Tătărași (1748, Grigore II Ghica), cealaltă jumătate a moșiei Tătărași (1751, Constantin Racoviță), moșia târgului Botoșani și izlazul cumpărat de la familia Cantacuzino (1753, Constantin Racoviță), Cișmea, Răchiți etc.

În anul 1753, domnitorul Constantin Racoviță a închinat Mănăstirea Popăuți către Patriarhia Antiohiei, aici instalându-se călugări greci. Hotarele mănăstirii au fost întărite prin actele lui Grigore III Ghica (1776), Alexandru I Mavrocordat (1783) și Alexandru Moruzi (1803). Moșiile mănăstirii, împreună cu iazurile și viile, sunt arendate de către stareții Popăuților, aducând mari venituri călugărilor greci. Printre stareții mănăstirii din secolul al XIX-lea menționăm pe arhimandritul grec Inochentie care a devenit în anul 1820 mitropolit de Ilicopoleos și pe ieromonahul Iosif Gheorghian (1864), viitor mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române. În perioada administrării mănăstirii de către călugării greci s-a refăcut pictura murală originală în tehnica „a secco” (tempera), a fost adăugat un amvon baroc fixat în peretele nordic al naosului și un cafas în pronaos.

Legea secularizării averilor mănăstirești din 1863 a dus la deposedarea mănăstirii de moșiile deținute, iar Mănăstirea Popăuți a devenit biserică de mir. Pe rând, proprietățile fostei mănăstiri sunt cedate de Primăria orașului Botoșani către diverse instituții: casele egumenești sunt date armatei în 1868, livada este preluată de către Compania Căilor Ferate în 1870 etc.

Reparații

Reducerea mănăstirii la rangul de biserică de mir a avut efecte negative asupra ansamblului monahal. Biserica s-a deteriorat, fiind acoperită cu tablă în 1891. Cu toate acestea, deteriorarea bisericii se accentuează și ca urmare a faptului că la 12 mai 1897 s-a prăbușit jumătatea superioară a catapetesmei, Protoieria Botoșani decide la data de 15 iulie 1897 închiderea bisericii, întrucât ajunsese într-o stare critică de conservare.

Biserica “Sf. Nicolae” și turnul clopotniță sunt practic salvate prin declararea lor în anul 1897 ca monumente istorice, statul român preluând sarcina de restaurare a lor. La începutul secolului al XX-lea (1898-1908), biserica a fost restaurată din inițiativa Comisiunii Monumentelor Istorice. Lucrările de restaurare a bisericii au fost conduse de arhitectul Constantin Băicoianu și finalizate în 1908. În urma acestor lucrări a fost modificată înfățișarea originală a monumentului prin placarea zidăriei originale cu o serie de elemente decorative precum cărămida smălțuită, discurile ceramice, cărămida arsă, într-un parament total nou, cu forme geometrice. Cu această ocazie a fost zidită ușa de pe latura nordică a pronaosului și a fost ridicat artificial cu circa 30 – 50 cm nivelul pavimentului interior și al trotuarului exterior. Turnul clopotniță a fost reparat în 1908.

Mai mulți specialiști (P. Gârboviceanu, Grigore Ionescu, Cesare Brandi, Eugenia Greceanu, Gheorghe Curinschi Vorona, Carmen-Cecilia Solomonea) au criticat lucrările de restaurare executate de Constantin Băicoianu, considerând că acestea au fost realizate prin ignorarea totală a concepției medievale a monumentului, rezultând astfel un monument cu o imagine exterioară nouă, străină originalului.

În perioada 1926-1927 au fost realizate lucrări de restaurare a picturii murale în interiorul bisericii de către pictorii Ștefan Stroyni și V. Gallin, sub coordonarea lui I. Mihail, pictor specialist al Comisiunii Monumentelor Istorice. Aceste intervenții nu au păstrat decât parțial asocierea cu materialele și stilul original. Unele fresce au fost spălate și s-a pierdut astfel coloritul viu, de epocă. La 2 octombrie 1927 biserica a fost redeschisă, cu acest prilej fiind celebrată o slujbă religioasă, săvârșită de patriarhul Miron Cristea.

În anul 1928, în curtea fostei mănăstiri, a fost înființat un muzeu de către preotul iconom Al. Simionescu, protopop de Botoșani.

În anul 1991, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a reînființat Mănăstirea Popăuți, care a fost populată cu călugări abia în 1996.

Biserica a fost degradată în decursul timpului ca urmare a factorilor naturali (condițiile speciale de climă) și a intervențiilor umane necorespunzătoare. La începutul secolului al XXi-lea au fost începute o serie de lucrări de restaurare ale bisericii monument istoric. După finalizarea cercetării arheologice (2000-2001), nivelurile pavimentului bisericii și al trotuarului exterior au fost coborâte la nivelul original.

În perioada 2001-2002 s-au executat lucrări de conservare și restaurare a picturii murale de pe pereții naosului în cadrul unui proiect de cercetare inițiat de MLPTL, în colaborare cu Institutul de Cercetare PROCEMA din București. Intervențiile de conservare și restaurare a picturii murale au constat în următoarele: îndepărtarea reparațiilor cu diverse tipuri de mortare, injectare de adezivi minerali în zonele care prezentau desprinderi ale stratului de preparație, stoparea biodegradării, înlăturarea depunerilor groase de praf și fum de pe suprafețele pictate, îndepărtarea repictărilor din secolele XVIII-XIX și parțial din secolul XX, curățirea în etape a stratului pictural original, consolidarea și stabilizarea stratului de culoare și aplicarea unui tratament de dezinfecție cu scop preventiv.

Descrierea bisericii

Arhitectură

Biserica din Popăuți este construită în stilul moldovenesc, acest lucru fiind vizibil atât în planul și dispunerea încăperilor bisericii, cât și în sistemul de construcție a turlei naosului și a decorațiunilor exterioare.

Biserica este zidită din piatră, în formă de cruce. Zidurile sale au grosime de peste un metru. Intrarea în biserică se face acum prin ușa cu ancadramente gotice aflată pe partea de sud a pronaosului. Inițial mai era și o ușă pe latura nordică a pronaosului, dar aceasta a fost zidită la începutul secolului al XX-lea. Biserica are patru ferestre.

Pe exterior, biserica are fațada din cărămidă roșie netencuită. Partea inferioară a fațadei este acoperită cu piatră fasonată dispusă geometric, iar colțurile clădirii și contraforturile sunt executate din blocuri masive de piatră. Biserica are două rânduri de ocnițe în dreptul pronaosului, cele din partea inferioară fiind mai mari decât cele din partea superioară, iar pe abside sunt situate firide alungite, având deasupra un rând de ocnițe mici asemănătoare cu cele de pe fațada pronaosului. Deasupra ocnițelor mari de pe pronaos și a firidelor alungite de pe abside sunt mici ochiuri unde au fost amplasate discuri de ceramică smălțuită. De asemenea, și sub cornișă se află un brâu de discuri ceramice colorate.

Turla bisericii are o formă poligonală pe exterior și cilindrică pe interior. Ea se sprijină pe acoperișul naosului prin două baze stelate. Are patru ferestre dispuse în punctele cardinale și mici contraforturi pe diagonale. Pe laturile turlei se află un rând de firide alungite, două rânduri de ocnițe și un brâu de discuri de ceramică smălțuită.

Biserica este compartimentată în interior în trei încăperi: pronaos, naos și altar. Pronaosul este de formă dreptunghiulară și supralărgit, fiind iluminat de o ferestră în stil gotic dispusă pe latura de vest. El are la partea superioară o boltă semisferică. Între pronaos și naos era un zid care a fost demolat în secolul al XVIII-lea , cu această ocazie fiind distrus și tabloul votiv. Intrarea făcându-se astăzi pe sub o arcadă sprijinită pe doi stâlpi marginali mari, fixați în ziduri. Naosul are două ferestre mici cu ancadramente gotice pe absidele laterale semicirculare. Deasupra naosului se află o turlă înaltă, cilindrică pe interior și poligonală pe exterior, și care se sprijină pe două rânduri de pandantivi în stilul tradițional moldovenesc. Catapeteasma este din lemn și datează din epoca lui Constantin Racoviță. Prin dispunerea sa avansată au fost create cele două nișe: proscomidiarul și diaconiconul. Altarul are o absidă estică cu o semicalotă impunătoare și o fereastră în arc frânt dispusă în axul absidei estice.

Iconografie

Pictura interioară a bisericii datează din secolul al XV-lea, ea păstrându-se numai parțial până în zilele noastre. În pronaos se află un ciclu de scene dedicate patronului bisericii, Sf. Nicolae, și Sinoadele Ecumenice. Pereții naosului sunt decorați cu scene din Ciclul patimilor, care se remarcă prin dimensiuni și prin impactul cromatic, deosebit de rafinat. Deasupra acestor scene se află medalioane în care sunt pictați martiri și ierarhi, seoarate printr-o bandă cu elemente decorative florale aurite. În semicalotele absidelor laterale sunt pictate două scene importante: „Coborârea Sfântului Duh” și „Înălțarea Domnului”. Pe pereții turlei sunt reprezentate Cetele Îngerești suprapuse pe două registre. Bolta altarului este dominată de „Maica Domnului cu pruncul pe tron însoțită de patru arhangheli”, sub care se derulează scenele „Patimilor”, iar la baza absidei Sfinții Ierarhi.

Singurele picturi originale păstrate sunt capetele lui Iisus și al îngerului din altar, scene din Ciclul patimilor pictate pe absidele naosului și bustul unui profet de pe peretele nordic al pronaosului. Celelalte picturi au fost refăcute în secolul al XIX-lea. Tabloul votiv, aflat pe peretele despărțitor dintre pronaos și naos, a dispărut în secolul al XVIII-lea.

În anul 2002 a fost realizată o expertiză tehnică a picturii din biserica Mănăstirii Popăuți, constatându-se o degradare a acesteia datorată acțiunilor defectuoase, a inacțiunii, nepăsării și/sau ignoranței personalului clerical însărcinat cu gestionarea mănăstirii de-a lungul timpului. Printre cauzele degradării erau următoarele:

lipsa unei ventilații eficiente;
izolarea precară a acoperișului, ferestrelor și ușilor;
neefectuarea lucrărilor de hidroizolație;
arderea lumânărilor și candelelor în interiorul bisericii etc.

Umiditatea excesivă a zidurilor și a tencuielilor interioare, combinată cu lipsa ventilației, au dus la apariția atacului biologic, a eflorescențelor și incrustațiilor saline. Astfel, stratul pictural, serios afectat de diversele intervenții de restaurare, s-a erodat și mai mult.

O nouă expertiză efectuată în 2004 a constatat unele progrese ca urmare a demersurilor întreprinse de coordonatorul lucrărilor de restaurare pe lângă autoritățile bisericești și anume: slujbele au început să se țină doar în noua biserică, construită la circa 100 m de biserica veche, s-a construit un spațiu exterior pentru arderea lumânărilor, au început să se realizeze lucrări de izolație termică și de hidroizolație.

Necropolă

Săpăturile arheologice efectuate în interiorul bisericii au dus la descoperirea unei necropole boierești, aici fiind înmormântați, pe trei niveluri, peste 25 de oameni. După cum a declarat starețul Luca Diaconu al Mănăstirii Popăuți, “cele mai importante sunt persoanele din primul nivel. Este vorba despre un vornic din Botoșani, care a fost adus acasă din Țara de Jos, unde fusese mare vornic”. Acesta a fost identificat de către prof. Sorin Ulea ca fiind Dragoș Boul. Piatra funerară (165 x 66/55 x 27 cm) a marelui vornic se află în bună stare de conservare, având câmpul împărțit în trei zone egale, decorate fiecare cu câte patru palmete în relief plat, și o inscripție marginală în limba slavonă cu următorul conținut: „Acest mormânt este al robului lui Dumnezeu Nurod, vornic de Botoșani, care s-a săvârșit – veșnica lui pomenire – la veșnicele lăcașuri în anul 7000” (1492).

În zonele sudică și vestică ale pronaosului au fost identificate în 2001 un număr total de 16 morminte, în diverse stadii de conservare/distrugere, dintre care 5 în amenajări funerare din zidărie și 11 în groapă simplă. Înmormântările au fost realizate în trei etape distincte: două înainte de construirea bisericii, iar celalte în decursul secolelor XVI-XVII și în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, după fondarea mănăstirii. În extremitatea estică a decroșului absidei nordice se află un mormânt anterior momentului construirii bisericii, deoarece laba piciorului stâng al inhumatului este tăiată de zidurile bisericii.

Biserica a fost înconjurată de un cimitir medieval care a funcționat din momentul construirii acesteia și până către mijlocul secolului al XIX-lea. Mormintele au fost practicate în majoritate în gropi simple, existând un număr mare de morminte de copii mici. În morminte s-a găsit un inventar funerar format din piese numismatice care datează în principal din cursul secolului al XVI-lea. În zonele periferice ale necropolei au fost descoperite și monede din secolul al XVIII-lea. După constituirea mănăstirii în 1755, numărul înmormântărilor începe să se reducă.

Alte construcții

Turnul clopotniță

La nord-vest de clădirea bisericii se află amplasat un turn clopotniță de 17 metri înălțime, care datează din aceeași perioadă cu biserica. El este zidit din piatră brută, cioplită numai la colțuri și la chenarele ușilor și ferestrelor și are trei etaje și acoperiș de șindrilă. În exterior, turnul are formă pătrată în dreptul etajelor I și III și octogonală la cel de-al II-lea.

Turnul avea o multiplă funcționalitate, el servind și ca adăpost în caz de pericol. În acest sens, se putea urca la etajul întâi numai pe o scară exterioară care putea fi ridicată. La cel de-al treilea etaj se afla clopotnița, aici existând patru mari deschideri către cele patru puncte cardinale.

Turnul clopotniță de la Popăuți este, alături de turnul Tezarurului de la Mănăstirea Putna și de turnurile-clopotniță de la Mănăstirea Bistrița și de la Sf. Ioan Domnesc din Piatra Neamț, una dintre puținele construcții de acest gen păstrate din vremea lui Ștefan cel Mare.

Biserica nouă

Muzeul din incinta mănăstirii, aflat în curtea complexului medieval Popăuți, a fost demolat în ultimul deceniu al secolului al XX-lea și pe locul său a fost construită o biserică nouă cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, în formă de navă și fără a avea turle. Zidul bisericii are 80 cm grosime, cu spații interioare de 33,5 m în lungime, 8,5 m lățime și 12 m la abside, 19 m înălțime.

Alte clădiri

Pe lângă biserica veche și cea nouă și turnul clopotniță, mai există o clădire ce adăpostește stăreția și chiliile monahilor. În vechile clădiri ale Casei Egumenești s-a instalat Secția de boli contagioase a Spitalului Județean “Mavromati”

Sursa: Wikipedia

Manastirea Popauti

GEKO — Tue, 29 Apr 2014 14:42:31 +0000

Manastirea Popauti.Municipiul Botosani-Botosani

Hram Sf. Ierarh Nicolae

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Biserica “Sf. Nicolae”-Popăuți – datând din anul 1496, având codul BT-II-m-A-01929.01
Turnul clopotniță – datând din 1496, având codul BT-II-m-A-01929.02

Istoric

Construirea bisericii

Mănăstire de călugări

Reparații

În anul 1928, în curtea fostei mănăstiri, a fost înființat un muzeu de către preotul iconom Al. Simionescu, protopop de Botoșani.

În anul 1991, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a reînființat Mănăstirea Popăuți, care a fost populată cu călugări abia în 1996.

Descrierea bisericii

Arhitectură

Iconografie

lipsa unei ventilații eficiente;
izolarea precară a acoperișului, ferestrelor și ușilor;
neefectuarea lucrărilor de hidroizolație;
arderea lumânărilor și candelelor în interiorul bisericii etc.

Necropolă

Alte construcții

Turnul clopotniță

Biserica nouă

Alte clădiri

Sursa: Wikipedia

Manastirea Guranda

GEKO — Tue, 29 Apr 2014 14:41:12 +0000

Manastirea Guranda. Com Durnesti, Sat Guranda-Botosani

Hram: Sfanta Treime

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Manastirea Guranda se afla in satul cu acelasi nume, judetul Botosani si a fost intemeiata in anul 1945, de catre maica Teodora Volosincu.

Biserica este inchinata eroilor neamului romanesc cazuti pe frontul de lupta in cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Manastirea a fost parasita in anul 1960 dar din 1989 maicutele s-au putut intoarce acasa pentru a se ruga in continuare pentru Eroii neamului. Biserica era nepictata si a fost sfintita in 1991.

In incinta manastirii se afla corpuri de chilii modeste, care amintesc de cele de la manastirile din Bucovina.
Sursa: http://www.infopensiuni.ro/cazare-agafton/obiective-turistice-agafton/manastirea-guranda_2256

Manastirea Gorovei

GEKO — Tue, 29 Apr 2014 14:40:38 +0000

Manastirea Gorovei.Com Vaculesti, Sat Gorovei-Botosani

Hram: Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Izvorul Tamaduirii

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Inre anii 1740-1742 doi calugari au inaltat o biserica de lemn pe locul dat de Ioan Gorovei; aceasta a fost refacuta tot din lemn in 1859. Biserica mare a fost construita intre anii 1828-1834 de egumentul Macarie Jora. Manastirea Gorovei a fost restaurata intre anii 1984-1985.
În trecut, doi călugări din zona satului Gorovei au găsit în acest spaţiu o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul şi au hotărât să construiască Mănăstirea Gorovei, în stil neaoş moldovenesc…

Cod monument Istoric: BT-II-a-B-01986
Trasee amenajate: da

Mănăstirea Gorovei este amplasată într-o zonă de dealuri înalte şi împădurite. Lăcaşul a fost ridicat între anii 1740-1742 din lemn, de către doi călugări.

Clădirea actualului lăcaş de cult a fost construită între anii 1828-1834 de către egumenul Macarie Jora şi a fost restaurată în perioada 1984-1985.

Este o mănăstire de călugări, ce atrage un număr considerabil de pelerini, anual.
Cale de acces: pe DN 29B Botoşani-Dorohoi (31 km), apoi stânga DN 29A (spre Suceava) cca 11 km, apoi DL stânga 1500 m până la mănăstire; sau DN 29A Suceava (spre Dorohoi)-Vârfu Câmpului (23 km), după 5 km DL dreapta 1500 m până la mănăstire.

Sursa: http://www.cesavezi.ro/obiective-turistice/3-manastiri/302-manastirea-gorovei#!/catid=undefined

Biserica “Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul” a Manastirii Gorovei din judetul Botosani, va fi resfintita duminica, 22 septembrie 2013, de Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

Originile acestei asezari monahale incep in sec. al XVII-lea, actuala biserica fiind ridicata intre anii 1831-1843 de catre egumenul Macarie Jora si egumenul Ierotei Lemnea.

Lacasul de inchinaciune inchinat Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul a fost restaurat incepand cu anul 2002.

“Lucrarile derulate au fost de mare amploare, intrucat s-a realizat o reparatie capitala. Intrucat biserica nu a avut o fundatie solida, s-au impus reparatii generale. S-au realizat lucrari la fundatie, s-au injectat peretii cu ciment si s-au consolidat boltile si turnul clopotnita. In acelasi timp, biserica a fost pictata in tehnica fresca de prof. Dan Gogu din Bucuresti. Sfantul lacas a fost dotat cu obiectele necesare slujirii sfintelor slujbe. Toate lucrarile s-au realizat prin contributia credinciosilor din parohiile din imprejurimi si a celor care au dragoste fata de biserica manastirii. Protos. Teofil Timisag, staretul Manastirii Gorovei de peste doua decenii, a fost coordonatorul acestui santier”, a relatat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.

Incepand din acest an, ziua de 23 Septembrie (Zamislirea Sf. Ioan Botezatorul) va fi declarata ca Ziua Icoanei facatoare de minuni a Sfantului Ioan Botezatorul din Manastirea Gorovei.

http://www.ebotosani.net/2013/09/19/duminica-ips-teofan-va-resfinti-biserica-manastirii-gorovei/#more-64141

Manastirea Cozancea

GEKO — Tue, 29 Apr 2014 14:40:11 +0000

Manastirea Cozancea.Com Sulita-Botosani

Hram: Adormirea Maicii Domnului, Izvorul Tamaduirii

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

In codrii seculari ai Cozancei, numiti de catre localnici si ,,Pustiul Cozancei” , la o distant de sapte km de DN 28D, care face legatura intre Botosani si Todireni se afla o ,,poarta catre cer” numita Manastirea Cozancea.

In 1937, se spunea: ,,Schitul Cozancea din orice directive ai merge la el, nu se poate vedea pan ace nu te apropii la o distnanta de cel putin 500 de metrii, iar in timpurile din urma cand padurile nu erau taiate, nu se putea vedea schitul pa a ce nu intri pe poarta. Ce loc tainic! Ce bine au stiut parintii nostrii a alege locurile cele mai tainice pentru renastere sufleteasca!”

In ceea ce priveste intemeierea manastirii exista mai multe marturii. Cel mai vechi izvor este ,,Memoriu “ redactat in schitul Cozancea la 15 martie 1876, de catre protoereul Constantin Lazarescu impreuna cu nacealnicul (egumenul) schitului si cu alti ieromonahi foarte batrani.

Din el aflam: ,,Din inscriptiile gasite in cea mai veche Evanghelie aflatoare la schitul Cozancea, (…) cumparata pentru acest schit la 1784, Fevreier 20, unde se vede semnat cu propria sa mana Constantin Balsu, marele paharnic din neamul catarginestilor; dintr-un pomelnic foarte vechiu, aflatoriu la acest schit, precum si din aratarile Superiorului cu monahii aflatori acolo, si mai cu seama aratarea ieromonahului Lavrentie, un batranu forte inaintat in etate se constata <>;

,,Inainte de fondatiunea acestuia, pe locul de proprietate a sa si in apropiere de elu au fost un schit de lemn, la care servea niste monahi; asemenea au fost o sihastrie vechia, nu tocmai departe de zisu schit, dupa care acesta, susnumitul Constantin Balshu, mare paharnic, au fondat schitul aflator pana in ziua de astazi impatronat Adormirea Maicii Domnului, zidindul in totul de piatra si in care se liturghiseste de obste pana in present.”

Un alt document de la 1881 il completeaza pe primul si anume: ,,Acest schit, Cozancea este fondat de un secol mai bine, de catre fostii proprietary ai mosiei Ionasenii, boierii familiei Bals, numai putin de catre proprietarii vecini, Donicestii, Catarginestii si Balasestii din Dracsani, toti vecinii schitului, se pastreaza in sfanta biserica, zidita de piatra, evanghelii si carti precum si pomelnice in care ne vad scrise numele fondatorilor.”

Arhiva MMB, fondul Manastirea Cozance, dosarul 5/1880 -1909, fila 263.

Arhiereul Narcis Cretulescu ne marturiseste la 1906: ,,Se pare ca calugarii acelui scht sa fi fost calugari de adunatura fugiti de printer rascolnicii rusesti, ca si cei de la Vorona, de la Joravlea (com. Copalau), de la Maxut, de la Zlatunoaia, de la Rapusna, de pe aiurea. Cartile lor, in biserica lor au fost rusesti. Metaniile lor au fost o ata de pele (cura) inodata cu multe noduri dese, icoanele au fost rusesti de forma cea veche.” Tot de la el ne-a ramas o informatie eronata in ceea ce priveste anul fondarii si chiar ctitorii (fondarea la 1684, construire bisericii de piatra la 1734 de Vasile Bals).

Un alt ctitor important este Dumitru Gavrilas, inmormantat in pridvorul bisericii, al carui fiu Costache Gavrilas da un act in scris la 1863, recunoscand schitului proprietatea de 30 falci (45 ha) si ca el nu-si rezerva nici un drept de pretentie contra proprietatii si posesiunii schitului.

Biserica mănăstirii Cozancea, la care construcţie s-a lucrat ceva timp, fost terminată la anul 1744 sau 1756, în orice caz înainte de 1784 cand ctitorul Constantin Balş dăruia bisericii o Evanghelie semnată cu ropria sa mână.

Biserica acestei mănăstiri, deşi puţin cunoscută, este unul din cele mai importante edificii din această zonă. Originalitatea constă în zidul foarte gros, aproximativ 2 metri. Ea are o lungime de 15 m cu tot cu clopotniţă, inalţimea de 7 m. Planul general al bisericii este în formă de navă, fără ornamente decorative. Pereţii sunt construiţi din piatră amestecată cu carămidă. Incăperile bisericii sunt următoarele: altar, naos, pronaos, pridvor si veşmântarul. Clopotniţa este lipită de pridvor. Acoperişul este din tablă. Ca stil, biserica face parte din tipul bisericilor moldoveneşti construite în scolele XVIII-XIX. Acelaşi stil îl au şi bisericile din satele Dracşani, Suliţa cea din centru şi cealaltă din cimitir).

Pictura actuală este lucrată într-un stil mediocru, în anii 1994, când vechea pictură a fost înlăturată, în loc să fie spălată. Catapeteasma, confecţionată din lemn de esenţă tare, prezintă o mare valoare artistică, cadrul se sprijină pe 8 coloane lucrate artistic cu stilizare de flori şi struguri.

Nu avem informaţii despre cei ce au pictat catapeteasma. Icoanele sunt pictate în stil bizantin.

Despre reparaţiile şi adăugirile care s-au făcut Bisericii, le menţionăm în ordine cronologică. Astfel, la 1855 „cu 400 lei vechi a zugrăvit biserica”, egumenul Veniamin Hurghiş, iar la 1858 „a zugrăvit biserica pe din afară cu patimile lui Hristos şi vămile văzduhului.” In ceea ce priveşte clopotniţa, care se află lângă pridvor, se crede că ar fi fost zidită în timpul stăreţiei ieromonahului losaf Baban pe la 1847. Tot în acel an s-a pus pe jos podea de brad, s-a acoperit biserica cu şindrilă şi clopotniţa cu tablă. Clopotniţa s-a făcut de către doi ciobani bătrâni din satul „Onţeni, care s-au călugăritaice cu numele de Grigorie şi Aftanasie” .

In vara anului 1899 tot acest egumen a zidit o veşmântărie alipită de Sfântul altar, cu banii rămaşi de la răposatul ieromonah Vitalie Banu, iar spre sfârşitul anului s-a reparat sfânta masă, s-au scos doi stâlpi de piatră din naos care sprijineaubolta şi s-a sfinţit biserica.

La o distanţă de aproximativ 400 m N-V de mănăstire se află situat într-o poieniţă, Paraclisul Sfântul Mucenic Mina, făcut de Părintele Paisie Olaru. Paraclisul a fost făcut pe locul unde cândva s-a găsit o cruce de lemn.

Părintele Paisie a făcut lângă paraclis şi o casă în care locuia cu un ucenic. In 1937 sau 1938 simtindu-se foarte slăbit a făcut următoarea petiţiune către stareţul Vasian Cuvuliuc: „Eu subsemnatul schimonah, care din anul 1921 cu metanie din acest schit şi vieţuiesc până în prezent.

După ispitirile canonice am fost supus ascultătorilor şi rânduit ca îngrijitor la via schitului până în anul 1934, când simţindu-mă suferind din cauza unei răceli, am cerut să fiu înlocuit printr-o petiţiune adresată Prea Cuvioşiei voastre în faţa soborului, am cerut blagoslovenie pentru a-mi face o casă având nevoie de linişte. Primind blagoslovenia Prea Cuvioşiei voastre şi a soborului mi-am făcut propria cheltuială aflătoarea casă, în poeniţa în care plantasem câţiva zeci de pomi roditori şi făcusem în anul 1931 un mic chioşc in formă de paraclis, împodobit cu icoane care se află şi astăzi. După terminarea casei am cerut ajutor şi mi-aţi rânduit pe fratele Vasile Puşnei, viitorul călugăr, care îngrijeşte de vie şi locuieşte cu mine. Astăzi, văzându-mă slăbit şi temându-mă de neştiutul ceas al morţii şi pentru ea nu cumva să se întâmple după nefericitul exemplu al familiei ieromonah V. Baciu, vin cu prezenta petiţiune, prin care cu smerenie rog a ne aproba ca prin blagoslovenie să dau cu Testament casa cu tot mobilul şi imobilul alterat de ea, precum şi paraclisul cu livada le va îngriji şi se va folosi numitul fără nici o pretenţie din partea familiei şi a altor persoane. îndatorez, pe fratele V. Puşnei, căruia voiesc a-i da testamentul, să îngrijească de mine până la

ultima suflare. Lângă această petiţiune alăturez şi testamentul pe care vă rog

a mi le lua drept în consideraţiune.” (semnat Paisie Olaru Schimonah)

In forma sa iniţială, paraclisul era construit cu o singură încăpere, cu lăţimea de 2 m şi lungimea de 3 m, făcut din scânduri şi acoperit cu tablă. După anul 1990, stareţul Iosif Grigore a mai adăugat o încăpere din scândură, acoperişul schimbându-1 cu ţiglă şi turnând în jur o placă din beton.

La început era folosit ca încăpere unde Părintele Paisie îşi făcea rugăciunile de noapte (nu se săvârşea Sfânta Liturghie). Abia în timpul Protosinghelului Iosif Grigore, se săvârşea în fiecare an Sfânta Liturghie, mai ales în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (după cum ne mărturiseşte Ierodiaconul Nicodim Isac).

Actualmente nu se mai săvârşeşte Sfânta Liturghie în acest paraclis. Astăzi se află într-o accentuată stare de deteriorare şi necesită urgente reparaţii. De fapt, Părintele stareţ Vasian Milencu a mărturisit că voieşte să-1 construiască aşa cum a fost el în forma iniţială.

In ceea ce priveşte crucea de lemn, care a fost găsită în această poeniţă, înainte de a se construi paraclisul de către Părintele Paisie, ea se află şi astăzi în paraclis.

In ceea ce priveste staretii ce au indrumat spre mantuire parintii si fratii manastirii pana la anul 1873 este greu sa fixam o list acronologica cu dansii. Pe la 1833 era staret Ioasaf Baban, dupa el a urmat Neonil, Domitian si Veniamin Horghis care la 1855 a zugravit biserica. La 1851 este mentionat ca egumen ieromonahul Mardare. Dupa 1855 era egumen Lavrentie Popovici care a ramas pana la 1873.

De la 1873 mentionam: Veniamin Paslariul (1873- 1895), Arhimandritul Veniamin Peticariu(1895-1899), Ieroschimonahul Vaarlam Vantul -unchiul parintelui Cleopa Ilie (1899-1911), Protosingelul Vasian Bucovinenul (1911-1913), Ieromonahul Clement Buhaceanu (1913-1917), Protosingelul Glicherie Sterea (1917-1919), Ieromonahul Ghenadie Ailincai (1919-1920), Protosingelul Vladimir Bodescu (1920- 1926), Ieroschimonahul Vitalie Pauca (1926-1931), Ieromonahul Vasian Cuvuluic (1934-1947, 1957-1959), Ieroschimonahul Paisie Olarul (1947), Protosingelul Ioanichie Robu (1947- 1951), Protosinghelul Elisei Florea (1952, 1980- 1986). Intre anii 1953-1957 schitul cozancea afost transformat in manastire de maici, stareta fiind Monahia Tatiana Dumitras, iar in 1957 a redevenit scht de calugari.

Intre anii 1960-1980 schitul a fost inchis, iar din 1990 a fost ridicata la rangul de manastire. Din 1986 pana in 1999 a fost staret Protosinghelul Iosif Grigore, iar pana in 2009 a fost ieromonahul Vasian Melencu. In prezent staretul manastirii este Ieromonahul Cleopa Strachinaru.

Parintii care au ramas in memeoria locului ca fiind modele de viata duhovniceasca si indrumatori spirituali au fost foarte multi. Dintre ei amintim pe: Parintele Paisie Olaru, Ieromonahul Lavrentie, Ieromanahul Calinic Susu, Ierodiacon Nicon Draguleanu, Ieromonahul Conon Gavrilescu, Ierodiacon Gherasim Vierul, Monahul Ghervasie, Monahul Ghenadie Avatamanitei, acestia si multi altii sunt adevarata bogatie a manastirii. Acesti parinti au fost impodobiti cu mari daruri de Dumnezeu, pe care L-au slujit si iubit. Unii si-au simtit sfarsitul dinainte, altii au alugat demoni, au slujit pe aproapele, dar toti au fost mari rugatori.

Despre importanta acestei manastiri, parintele Cleopa Ilie ne spune: ,,Parintele Paisie ne-a crescut si ne-a fost sfetnic si parinte duhovnicesc in Cozancea la cei 5 frati care am plect in manastire. Fara sfintia sa noi poate nu mergeam niciunul la calugarie”.

In 2010 manastirea numara 6 vetuitori. Cele 7 Laude, si Sf. Liturghie se savarsesc zilnic la timpul randuit.

Sursa: http://www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/ro/Manastirea%20Adormirea%20Maicii%20Domnului%20-%20Cozancea/554

Manastirea Cosula

GEKO — Tue, 29 Apr 2014 14:39:41 +0000

Manastirea Cosula. Sat Cosula-Botosani

Hram: Sf. Ierarh Nicolae

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Mănăstirea Coșula este o mănăstire de călugări amplasată în satul Coșula (din județul Botoșani), la o distanță de 20 kilometri sud-est de orașul Botoșani. Pe aici se ajunge mergând 3 km pe un drum județean aflat la dreapta DN 28 B. Mănăstirea Coșula datează din anul 1535, când marele vistiernic Mateiaș a construit aici un complex monahal.

Ansamblul Mănăstirii Coșula a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2004, având codul de clasificare BT-II-a-A-01959 și fiind alcătuit din următoarele 7 obiective:

Biserica “Sf. Nicolae” – datând din anul 1535, cu transformări din 1858, având codul BT-II-m-A-01959.01
Casa egumenească – datând din secolul al XVII-lea, având codul BT-II-m-A-01959.02
Arhondaricul – din 1848, având codul BT-II-m-A-01959.03
Trapeza – datând din secolul al XVII-lea, având codul BT-II-m-A-01959.04
Cuhniile – datând din secolul al XVII-lea, având codul BT-II-m-A-01959.05
Turnul clopotniță – datând de la sfârșitul secolul al XVIII-lea, având codul BT-II-m-A-01959.06
Zidul de incintă – datând din secolul al XVII-lea, având codul BT-II-m-A-01959.07

Istoric

Ctitorirea mănăstirii

Mănăstirea Coșula a fost construită în anul 1535 de către marele vistiernic Mateiaș, sfetnicul domnitorului Petru Rareș, pe malul stâng al râului Miletin. Ea a fost realizată în stilul arhitecturii feudale moldovenești. Biserica a fost pictată în frescă în perioada 1537-1538.

Deasupra ușii pronaosului se află o pisanie cu următoarea inscripție în limba slavonă: “Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh a binevoit dumnealui Matiaș Marele Vistiernic și a zidit hramul Sf. Nicolae la mănăstirea sa, pe Miletin; s-a început la 23 aprilie și s-a săvârșit în același an, anul 7043 septemvrie 8 zile” (=1535).

Ctitorul bisericii mănăstirii Coșula este vistiernicul și apoi logofătul Mateiaș, fiul pârcălabului Grumaz. Acesta provenea dintr-o veche familie de boieri din Moldova. El a ocupat dregătoria de mare vistiernic în timpul primei domnii a lui Petru Rareș (1527-1538), prima sa menționare printre dregătorii sfatului domnesc având loc într-un document din 3 martie 1535. În calitate de vistiernic, Mateiaș avea responsabilitatea administrării veniturilor țării dar și ale curții domnești. El a fost un boier de încredere al domnitorului, fiindu-i încredințate și misiuni diplomatice. El a fost trimis cu diferite misiuni în Transilvania, pentru a trata cu Ioan I Zápolya sau cu reprezentanții regelui Ferdinand. Unul dintre emisarii imperiali, episcopul de Lund, îi făcea în 1536 un portret destul de elogios: „În adevăr e un om foarte modest, foarte bun și, pe lângă aceasta, foarte prudent și destul de cumpănit în afacerile sale, așa cum n-aș putea găsi altul în acest regat.”

La sfatul voievodului, el și-a trimis familia și bunurile în Transilvania, din cauza pericolului turcesc ce amenința Moldova, dar nu l-a urmat pe domnitor în exil. Noul domnitor, Ștefan Lăcustă (1538-1540), l-a făcut pe Mateiaș pârcălab de Roman (între 7 martie și 13 iunie 1540), iar la 30 noiembrie 1540 este menționat ca al cincilea boier din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui Petru Rareș pe tron în 1541, Mateiaș este numit în dregătoria de mare logofăt în locul lui Gavril Trotușan, care a fost ucis ca trădător. În perioada iulie 1541 – martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În perioada captivității sale, domnitorul nu a numit niciun alt mare logofăt. Marele boier a fugit de la Făgăraș în perioada martie – aprilie 1545 și s-a înapoiat în Moldova prin Țara Românească. El apare într-un document al sfatului domnesc din 4 aprilie 1545.

Mateiașși-a păstrat dregătoria și în timpul domniei lui Iliaș al II-lea Rareș (1546-1551). El a ctitorit Biserica “Sf. Nicolae” de la Mănăstirea Coșula (1535) și Biserica “Pogorârea Sfântului Duh” din Horodniceni (1539). Vistiernicul Mateiaș a fost înmormântat în biserica ctitorită de el la Horodniceni, aici aflându-se și mormintele altor membri ai familiei sale.

Centru de cultură medievală

În secolele XVII-XVIII, mănăstirea a fost un important centru cultural, aici realizându-se prima traducere în limba română a unui text din Herodot de către un monah de la Coșula în secolul al XVIII-lea. Traducerea s-a realizat după un manuscris vechi din limba neogreacă, adus în Moldova din insula Creta, unde fusese tradus din limba greacă veche de un călugăr elen. Textul tradus a fost depus de către istoricul Nicolae Iorga la Academia Română. De asemenea, un număr de 372 de documente s-au luat din mănăstire și s-au depus la Arhivele Naționale.

Într-un articol din 1925, Tiberiu Crudu enumera 5 volume mari de manuscrise pe care Nicolae Iorga le-a luat pentru a le duce Academiei Române, plus o serie de 17 cărți „ce au o valoare incontestabilă” și care aveau o vechime de 200-300 de ani. Autorul nota în articol că „mulțimea atâtor cărți cu conținut atât de variat denotă că odinioară, în jurul mânăstirii Coșula, era un cler cu o cultură înaltă și aleasă”. Tot atunci, în veșmântăria bisericii au fost descoperite obiecte de cult vechi, dintre care unele datau din perioada domniei lui Petru Rareș.

Reparații și renovări

În decursul timpului s-au efectuat mai multe reparații și renovări ale complexului monahal (în anii 1848, 1856-1858 și 1978). Cu prilejul reparațiilor din 1858, pictura inițială în tehnica frescă din interior, datând din 1538, a fost acoperită sub un strat nou de pictură în ulei. Atunci s-a construit șui un pridvor la intrarea în biserică.

În anul 1908, mănăstirea a fost părăsită de călugări; biserica a devenit biserică parohială a satului, iar clădirile monahale au fost cedate Ministerului Sănătății pentru a adăposti un spital.

Istoricul Nicolae Iorga a atras atenția asupra Mănăstirii Coșula, el subliniind că acest ansamblu mănăstiresc este unul dintre foarte puținele monumente vechi din ținutul Botoșanilor. El a făcut în 1904 o călătorie prin Moldova, ajungând și la „ …pădurea Coșulei, – dincolo de care așteaptă vechea mănăstire a lui Mătieș vistierul lui Petru Rareș, cu zidul de împrejmuire suind în zimți dealul și cu măiastra pisanie, – pădure lungă și deasă…”. Istoricul a descoperit în timpul vizitei din octombrie 1908 prima traducere în limba română a unui text din Herodot realizată de către un monah de la Coșula în secolul al XVIII-lea. Invitat mai târziu de profesorul de limba franceză de la Liceul Laurian din Botoșani de a participa împreună la o excursie colectivă a Asociației foștilor elevi al Liceului Laurian la Mănăstirea Putna, Iorga îi scria într-o scrisoare din 1923 că Mănăstirea Putna este departe și nu sunt legături directe de tren, spunându-i “aveți aproape atât de frumoasa Coșulă și Vorona, într-un cadru de natură așa de bogat.” Excursia a avut loc la 28 decembrie 1924, iar Iorga a găsit cu acel prilej în biblioteca bisericii 5 volume mari de manuscrise pe care le-a luat pentru a le duce Academiei Române.

În 1968 au fost realizate unele lucrări de consolidare a beciurilor. În anul 1978, a fost demolat pridvorul bisericii și veșmântăria.

În anul 1991, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a reînființat Mănăstirea Coșula, aducând aici călugări care să se ocupe de refacerea vieței monahale din acest complex monahal medieval. În 1996, a fost finalizată construcția a două construcții de zid cu rol de chilii, cu cerdacuri largi. La 100 m nord-vest au fost construite anexele gospodărești. Au fost renovate clădirea arhondaricului și cea a stăreției.

Descrierea bisericii

Arhitectură

Biserica a fost construită după planul simplu, treflat, caracteristic multora dintre monumentele bisericești înălțate în vremea lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Materialul de construcție folosit a fost piatra brută la zidurile drepte și la soclu și cărămida la conturarea ferestrelor și a ocnițelor.

Absidele laterale și absida altarului au câte cinci firide mari, desupra cărora se află un șir de ocnițe care înconjoară biserica ca un brâu. Firidele și ocnițele se regăsesc și la turla aflată deasupra naosului.

În interior, se constată eliminarea zidului despărțitor dintre pronaos și naos, care a fost înlocuit cu o arcadă puternică care susține bolta și care se reazemă pe ziduri prin console. Deasupra naosului se află o turlă deschisă cu baza poligonală îngropată parțial în acoperișul bisericii.

Ferestrele și ușile au tocuri de piatră cu elemente gotice. În anul 1958, ferestrele au fost lărgite. Acoperișul bisericii este din tablă cu aliaj de cupru, iar pardoseala este din beton.

Zidul de incintă al mănăstirii are pe partea de vest trepte care, după cum afirma Dumitru Agachi, “ritmează costișa amplasamentului mănăstirii, lăsând privitorului o deosebită și puternică impresie de scară a urcușului monastic și isihie, deopotrivă”.

Iconografie

Biserica Mănăstirii Coșula a fost pictată atât în interior, cât și în exterior. Urmele picturii inițiale în tehnica frescă din interior, datând din 1538, se mai pot vedea sub straturile de pictură în ulei ce datează din secolul al XIX-lea (mai precis din 1858). Specialiștii în artă Sorin Ulea și Vasile Drăguț datează pictura interioară în perioada 1537-1538. După curățarea integrală a unor scene de pictură interioară s-au scos la iveală o pictură de un mare rafinament estetic. Sfinții militari sunt reprezentați în posturi marțiale. Sorin Ulea a remarcat o scenã interioară, din primul registru al picturii murale, plasată la vest de absida sudică, în care Maica Domnului cu pruncul Iisus în brațe este înconjurată de arhanghelii Gavril și Mihail într-o poziție de adorare. Arhanghelul Mihail are ochii ridicați spre cer și colțurile gurii coborâte, transmițând o stare de ușoară tristețe, cu rolul de a spori seriozitatea contemplării.

Pictura exterioară a fost realizată în timpul primei domnii lui Petru Rareș (1527-1538). Ea a fost îndepărtată de meșterii care au făcut lucrări de reparații ale edificiului, fiind păstrat întâmplător doar un fragment al unor fresce vechi reprezentând Judecata de Apoi, deasupra ușii de intrare în biserică de pe fațada vestică. Acest fragment se afla pe peretele ascuns de podul pridvorului bisericii și astfel a scăpat.

Nicolae Iorga a descoperit în 1924 urmele picturii vechi sub stratul de pictură în ulei adăugat la mijlocul sec. al XIX–lea. Astfel, pictura nouă se coșcovise scoțând la iveală pictura veche în frescă. În plus, istoricul a descoperit o frescă veche în podul pridvorului bisericii, care reprezenta o urmă a picturii exterioare. El a dispus copierea întregii picturi.

Odoare de preț

Printre odoarele Bisericii Coșula care se mai păstrează și astăzi menționăm o Cruce de metal, în stil apusean, trei broderii cu caracter religios în fir de mătase cu perle, cel mai mare având și două rubine (Acoperământul pentru Sf. Disc, Acoperământul pentru Sf. Potir, Aerul sau văzduh pentru Sf. Vase) și un Epitrahil, lucrate de mână și atribuite cneaghinei Anghelina, soția vistiernicului Matiaș, ctitorul bisericii.

Casa egumenească

Casa egumenească din curtea Mănăstirii Coșula datează din secolul al XVII-lea și este catalogată ea-însăși ca monument istoric. Ea se află la 50 m nord-vest de biserică și este compusă din două nivele, cu cerdac la etaj, coloane la parter și beci la subsol. Ca urmare a lipsei de interes din parte autorităților locale din perioada regimului comunist, ea a început să se ruineze.

Deși reprezentanții Ministerului Culturii au introdus casa pe lista prioritară a monumentelor care au nevoie de reparații capitale și au fost descoperite în arhive proiectele originale și schițele care indică cum arăta odinioară, Casa egumenească a fost scoasă de pe lista de priorități a guvernului României. Primarul comunei Coșula a reușit să obțină promisiunea Companiei Naționale de Investiții că va finanța lucrarea cu suma de 100.000 lei noi cu condiția ca Ministerul Culturii să garanteze preluarea lucrărilor și continuarea investiției, care va ajunge la 500.000 lei noi, până la finalizarea acesteia.

Alte clădiri

Turnul clopotniță – datează de la sfârșitul secolul al XVIII-lea. Este o construcție din zid, cu parter și etaj și o cupolă puțin pronunțată, acoperită cu tablă. El se află mai la deal de biserică.
Arhondaricul – datează din 1848 și este alcătuit din cinci camere și o sală. Este aflat la vest de biserică. A fost ctitorit de arhimandritul Ignatie, care a finalizat construcția la 3 decembrie 1848, după cum arată inscripția.
Zidul de incintă – datează din secolul al XVII-lea. Complexul mănăstiresc este înconjurat cu zid de cărămidă în părțile de est și vest și cu gard de scândură în partea de sud-vest. În partea de vest, zidul are o poartă mare de intrare cu gang, iar zidul urcă pe deal în trepte.

Sursa: Wikipedia

Manastirea Bals

GEKO — Tue, 29 Apr 2014 14:38:59 +0000

Manastirea Bals.Com Frumusica

Hram: Sfanta Treime

Mitropolia Moldovei si Bucovine

Manastirea Bals a fost ridicata de boierul Grigore Bals in 1776, dar in acelasi an i s-a dat foc, fiind la granita dintre mosii, ceea ce a creat conflicte. Biserica actuala a fost construita de Lascar Sturdza si Evghenia Ursachi in 1819, dar in 1870 a fost inchisa de boierul Mavrocordat. A fost redeschisa in 1945 si a ramas asa pana in 1959, cand a fost inchisa de comunisti. In anul eliberarii de comunism, 1990, este redeschisa. Sfintirea asezamantului s-a facut in 1996 de catre PS Calinic Botosaneanul.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/manastiri/manastirea-bals-117625.html