Manastirea Vodita. Drobeta Turnu Severin-Mehedinti

Hram: Sfantul Antonie cel Mare si Nasterea Maicii Domnului

Episcopia Severinului si Strehaiei

Manastirea Vodita este cea mai veche ctitorie voievodala atestata documentar si, totodata, primul asezamant monahal din tara noastra administrat autonom, dupa regulile specifice Bisericii Ortodoxe, stabilite in canoane de Sfantul Vasile cel Mare.

Inchinata Nasterii Maicii Domnului si Sfantului Antonie cel Mare, manastirea asezata la numai un kilometru distanta de apele Dunarii, in judetul Mehedinti, este situata la o distanta de 17 kilometri vest de orasul Drobeta Turnu Severin si la aproximativ opt kilometri est de Orsova; in dreptul manastirii, pe drumul principal, se afla asezata o troita de lemn.

Manastirea Vodita – scurt istoric

Manastirea Vodita a fost intemeiata in secolul al XIV-lea, pe teritoriul comunei Varciorova, in apropierea granitei dintre imperiul Austro-ungar si Tara Romaneasca. Manastirea a fost ridicata intre anii 1370-1372, de catre Sfantul Cuvios Nicodim cel Sfintit de la Tismana, pe cheltuiala domnitorului Vladislav I – Vlaicu Voda.

Inca de la infiintare, manastirea a fost inzestrata cu toate odoarele bisericesti necesare, cu bani si cu alte venituri. Toate daniile facute manastirii de voievodul Vladislav au fost intarite ulterior, de catre urmasii acestuia: Dan I, Mircea cel Batran, Dan al II-lea, Vlad Dracul si Radu cel Frumos. Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei (1387-1437), recunoaste si confirma avutul Manastirii Vodita, iar Stefan Lazarovici, despotul Serbiei, ii daruieste acesteia, in anul 1406, zece sate sarbesti.

Manastirea Vodita, recunoscuta drept autonoma, a devenit cel mai puternic centru duhovnicesc, cultural si misionar al zonei. Desele atacuri ale turcilor asupra cetatilor de la Dunare au determinat insa mutarea centrului monahal intr-o zona mai sigura. Sfantul Cuvios Nicodim, calugarul originar din Serbia, ajuns in Tara Romaneasca pe la anul 1359, a zidit astfel, intre anii 1377-1378, cinstita Manastire Tismana, cu sprjinul voievozilor Radu I si Dan I ai Tarii Romanesti.

Pentru o bucata de vreme, Manastirea Vodita a functionat ca metoc al Manastirii Tismana. Odata cu ocuparea cetatii Severin, de catre armatele turcesti conduse de Baliberg, in anul 1524, toate mosiile Manastirii Tismana, aflate in jurul Manastirii Vodita, au fost confiscate. Fiind refacuta de domnitorul Radu cel Mare, in anul 1500, cinstita Manastire Vodita va fi devastata complet de turci, pe la sfarsitul secolului al XVII-lea.

Urmatoarea aparitie in istorie a Manastirii Vodita va avea loc in data de 14 octombrie 1662, cand un hrisov aminteste primirea unei danii de 350 de ruble, din partea tarului Alexei Mihailovici, de catre arhimandritul Nicodim, staretul de la Vodita. Mai apoi, un document din data de 15 iunie 1689 aminteste ca Manastirea Vodita a fost rezidita de Cornea Brailoiu, care detinea functia de “mare aga”. In anul 1700, cinstita Manastire Vodita apare iarasi, de aceasta data, pe harta manastirilor din Oltenia, intocmita de stolnicul Constantin Cantacuzino. In data de 10 martie 1705, un hrisov emis de Sfantul voievod Constantin Brancoveanu acorda Manastirii Vodita scutiri de taxe.

Dupa anul 1718, in urma razboiului austro-turc, incheiat cu pacea de la Passarovitz, manastirea decade iarasi, ea mai aparand doar pe o harta intocmita in anul 1720. In data de 5 septembrie 1891, cand episcopul Ghenadie al Ramnicului efectueaza o vizita canonica la Manastirea Vodita, el constata starea avansata de degradare: biserica mai avea decat cateva ziduri, iar chiliile erau daramate pana la temelie.

In vederea reconstruirii stravechii manastiri, in primavara anului 1990, in municipiul Drobeta Turnu Severin, s-a infiintat “Societatea Vodita”, cu binecuvantarea Preasfintitului Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei. In luna ianuarie a anului urmator, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat reinfiintarea Manastirii Vodita, ca manastire de calugari cu viata de obste.

Lucrarile pentru refacerea Manastirii Vodita au inceput dupa anul 1991, piatra de temelie a noii manastiri fiind sfintita in anul 2001. Mai apoi, intre anii 1991-1995, putin mai sus de ruinele originale, s-a construit un corp mare de chilii, in care se afla staretia si trapeza manastirii; in anul 1995 s-a inceput ridicarea unei biserici din lemn, in stil maramuresan. Catapeteasma si stranile au fost sculptate de mesterul Vasile, din Sighetul Marmatiei, iar pictura in fresca, pe tencuiala, a fost lucrata de mesterii Eugen si Florica Papici.

Manastirea Vodtia a fost sfintita in data de 29 iulie 2001, de catre Inalt Preasfintitul Teofan, Mitropolitul Oltenie. In drum spre actuala manastire, pe partea stanga a drumului, se pot vedea si astazi cateva ruine ramase de la cea mai veche manastire ortodoxa din Tara Romaneasca.

Teodor Danalache

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-vodita-67891.html

Manastirea Toplita.Com Izvoru Barcii-Mehedinti

Hram: Taierea Capului Sfantului loan Botezatorul, Sfintii imparati Constantin si Elena

Episcopia Severinului si Strehaiei

Manastirea Topolnita este o veche manastire ortodoxa din Episcopia Severinului si a Strehaiei. Asezata pe valea raului Topolnita, intre satele Schitul de Jos si Schitul de Sus, in comuna Izvoru Barzii, judetul Mehedinti, vechea Manastire Topolnita se afla la o distanta de numai 20 de kilometri de municipiul Drobeta Turnu-Severin.

Biserica veche a manastirii este inchinata Sfantului Ioan Botezatorul, hram praznuit in ziua de 29 august, cand Biserica face pomenire de Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Manastirea este insufletita de o obste monahala de calugari.

Manastirea Topolnita – scurt istoric

Potrivit traditiei locale, Sfantul Nicodim de la Tismana, plecand de la Manastirea Vodita, spre a cauta un loc pentru ridicarea unei manastiri inchinate Maicii Domnului, s-a oprit pe valea raului Topolnita, unde s-a apucat de lucru.

Biserica veche a Manastirii Topolnita a fost ctitorita de boierii Craiovesti, in secolul al XVI-lea, pe vatra unei biserici mai vechi, zidita de Sfantul Nicodim, ctitorul manastirilor Tismana si Vodita.

Se crede ca Manastirea Topolnita a fost ctitorita imediat dupa Manastirea Vodita, inaintea Manastirii Tismana, pe care o termina in anul 1378. Constructia actualei biserici dateaza din anul 1646, cand voievodul Matei Basarab, descendent al Craiovestilor, a donat ctitoria, aflata intr-o stare precara, capitanului de dorobanti Lupu Buliga, pentru merite deosebite, in data de 12 februarie 1646.

Noul ctitor va schimba hramul manastirii, cel vechi fiind Sfantul Arhanghel Mihail, pus de Sfantul Nicodim in amintirea Manastirii Hilandar, din Sfantul Munte Athos, iar cel nou ales fiind Sfantul Ioan Botezatorul.

Ctitorii actualei biserici sunt “Lupu Buliga, vel Capitan si sotia sa, jupaneasa Stanca”. Mormintele lor se gasesc pe partea dreapta, in pronaosul bisericii. Inscripţia de pe mormantul capitanului mentioneaza ca s-a luptat cu cazacii si cu moldovenii, la Teleajen, pe care i-a invins categoric. In partea stanga a pronaosului se afla mormantul Stoichitei, fiica lui Buliga, trecuta la cele vesnice in iarna anului 1653.

Dupa anul 1864, in urma secularizarii averilor manastiresti, Schitul Topolnita a fot parasit, iar chiliile construite in anul 1640 au fost distruse.

In anul 1912, Comisia Monumentelor Istorice face reparatii partiale si reconstruieste trei chilii, iar in anul 1930, Episcopia Ramnicului si Noului Severin reinfiinteaza viata monahala in vechiul schit. In anul 1943, la conducerea schitului, a fost numit staret parintele Gratian, care, in anul 1948, a sculptat singur tot mobilierul din biserica.

Intre zidurile Schitului Topolnita, Ghita Cutui Olteanul si Simion Mehedinteanu, capitan din oastea de panduri ai lui Tudor Vladimirescu, si-au asigurat un loc de refugiu si de rezistenta. Faptul acesta este consemnat pe o placa memoriala, aflata la intrarea in manastire, pe zidul clopotnitei. Inca si astazi, manastirea se prezinta cu un turn de straja si ziduri inconjuratoare.

Ansamblul monahal de la Topolnica cupride biserica cea veche, inchinata Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, turnul clopotnita, staretia, chiliile si biserica din lemn, inchinata Sfintilor Imparati Constantin si Elena.

Biserica veche este construita in stil bizantin, in forma de cruce greaca, zidita din piatra si caramida. Intrarea in biserica se face printr-o usa dubla, fixata intr-un portal de piatra avand daltuita, in partea superioara, o pisanie. Biserica, zidita in anul 1646, a fost pictata in anul 1673, in fresca bizantina, de zugravii Grigore “Grecul” si Dima “Romanul”. Remarcabila este fresca “Judecata de Apoi”, zugravita pe fatada exterioara a peretelui vestic.

In exteriorul bisericii vechi, in curte, se afla un grup de cladiri ce apartin vechiului schit si reprezinta cateva chilii, o bucatarie si staretia. Tot ansamblul este inconjurat cu ziduri groase, din piatra. Biserica din lemn a fost construita initial in satul Spineni, comuna Balesti, judetul Gorj, in anul 1832, iar mai apoi a fost stramutata si asamblata, dupa 160 de ani, intre anii 1992-1993, langa Manastirea Topolnita. Odata cu stramutarea acesteia, biserica de lemn a fost inchinata Sfintilor Imparati Constantin si Elena.

Teodor Danalache

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-topolnita-137159.html

Manastirea Strehaia.Loc Strehaia-Mehedinti

Hram: Sfanta Treime

Episcopia Severinului si Strehaiei

Mănăstirea Strehaia este o mănăstire ortodoxă din România situată în orașul Strehaia, județul Mehedinți. Mănăstirea Strehaia s-a constituit în curtea domnească a lui Matei Basarab, ridicată spre mijlocul secolului al XVII-lea, și își are originile în curtea boierilor Craiovești. Craioveștii au fost una dintre cele mai însemnate familii nobiliare din Țara Românească, din care s-au ridicat domnitori pământeni și un număr mare de funcționari în structura politică și administrativă a Țării Românești. Ansamblul mănăstiresc fortificat, compus din turn de intrare, ziduri de apărare și prețioasa lui biserică, precum și ruinele vechii reședințe domnești, se află pe noua listă a monumentelor istorice având cod LMI MH-II-m-A-10406.

Istoric

Ansamblul fortificat mănăstiresc de la Strehaia și evenimentele mai semnificative legate de el au atras atenția unei pleiade de cercetători din timpurile cele mai vechi până în prezent.

Curtea boierilor craiovești

Date istorice și arheologice dovedesc existența unei curți boierești în acest loc începând cu secolul 14. Izvoarele istorice medievale relevă importanța curții de la Strehaia ca reședință de origine a boierilor Craiovești, una dintre cele mai însemnate familii nobiliare din Țara Românească. Din timp în timp, curtea a fost centrul băniei de Severin, de Strehaia și de Mehedinți și chiar reședință domnească temporară, în timpul domniei lui Radu Mihnea. Tot aici, în incinta curții boierești, a funcționat între anii 1474-1504 mitropolia de Severin a Țării Românești.

Curtea fortificată a lui Matei Basarab

Vechea curte a boierilor craiovești a intrat în prima parte a secolului 17, prin moștenire, în proprietatea lui Matei Basarab, domn pământean al Țării Românești. Între anii 1640-1650, Matei Basarab a modernizat și adaptat vechea curte la nevoile și ambițiile sale. El a refăcut biserica paraclis și a mărit casa, apoi a întărit curtea cu ziduri crenelate, turn de poartă, valuri și șanțuri de apărare. Ansamblul fortificat din zilele noastre păstrează în mare parte formele pe care i le-a dat Matei Basarab.

Biserica din cadrul ansamblului fortificat din Strehaia a fost ridicată cu cheltuiala lui Matei Basarab până în anul 1645. Momentul consacrării bisericii a fost surprins într-o pisanie sculptată în piatră peste intrarea în pronaosul bisericii. „Acistî Svăntî besearicî dupî voia și cu ajutoriul lui Dumnezeu ziditu-se-a de ăn temei cu porunca și cu cheltuiala pre luminatului și milostivului domn Io Matei Basărăbî voevod a toatî Țara Rumâneascî împreunî cu doamna sa gospoja Ilena, întru prea-înaltul și de toți închinatul nume al preasvintei și de viiațî fâcâtoarei Troițe, într-al treisprăzeacele anu de domniia loru, vă leato bâitia mira 7153 i spăsenia mira 1645; și s-a săvârșit în luna lui august 1 dnă.” Conform inscripției, biserica a fost ridicată din temelii. Pictura interioară din naos, pe peretele dinspre pronaos, păstrează în dreapta imaginea ctitorului Matei Basarab și a soției sale Ileana ținând în mâini macheta bisericii, precum și al fiului lor Matei. În partea stângă, dincolo de golul ușii, apar trei boieri, strămoși ai ctitorului: „jupan Barbu Craiovescu biv vel ban, jupan Părvu biv vel vornic, jupan Danciu biv vel vornic”. Prezența acestor boieri din secolele 15-16 în pictura bisericii poate sugera rolul lor de ctitori ai unei biserici paraclis anterioare, ce a servit boierilor craiovești, pe același loc din curtea lor de la Strehaia.

Transformarea în mănăstire domnească

Prima atestare a mănăstirii de la Strehaia apare într-o danie a domnitorului Matei Basarab din 11 decembrie 1649. Nu ne este cunoscut vreun act de fundare și de funcționare al mănăstirii, după modelul tipiconului bizantin. Se păstrează în schimb documentul de înzestrare al mănăstirii cu un domeniu de nouă sate din împrejurimi, datat în primăvara anului următor, în 6 martie 1650. Matei Basarab lasă de știre în acest document că „satele de cumpărătura domniei mele le-am dat și le-am închinat … la sfânta mănăstire a domniei mele de la Strehaia … ca să fie sfintei mănăstiri de hrană și călugărilor de trebuință, iar domniei mele și părinților domniei mele vecinică pomenire.” Matei Basarab a pus astfel fundațiile unei mănăstiri domnești, pe care o lasă în grija urmașilor săi pe tronul țării: „supt blestem am pus domnia mea, după trecerea domniei mele, pre carele îl va alege Domnul Dumnezeu a fi domn și stăpân Țării Rumânești sau din neamul domniei mele sau dintr-alt neam, îl rog ca să cinstească și să înnoiască și să întărească această carte a domniei mele pe aceste moșteniri după tocmeala ce s-au scris mai sus”. Pentru a asigura dăinuirea ctitoriei sale, Matei Basarab pecetluiește cu blestem și invocă un vechi obicei al țării prin care domnii care vor întării averea mănăstiri se bucură la rândul lor de binefaceri spirituale „și să se chiame și domnia lui ctitor nou la mănăstire”.

Mănăstirea domnească stătea sub directa ascultare a scaunului de domnie, de unde erau numiți sau confirmați egumenii mănăstirii. Domnii țării, în succesiunea lor, erau de drept considerați patroni și protectori precum și proprietarii de facto ai mănăstirii. Din punct de vedere religios, mănăstirea era subordonată mitropoliei Țării Românești și ierarhiei intermediare a episcopiei de Râmnic.

Vizita patriarhului Macarie

În vara anului 1657, la numai câțiva ani de la transformarea curții domnești în mănăstire, Paul de Alep, venit în vizită la mănăstire în suita patriarhului Macarie al III-lea al Antiochiei, a făcut o scurtă descriere a complexului fortificat. Din această descriere se pot întrevedea atât ansamblul cu părțile sale principale cât și modul în care mănăstirea era percepută în epocă. În plus, autorul însemnărilor ne dă indirect o lămurire asupra transformării curții domnești în mănăstire, aceasta având loc sub presiunea celor care vedeau în această fortificație o posibilă provocare la adresa suzeranității otomane asupra Țării Românești. „Am intrat în această mănăstire cu adevărat măreață, așezată într-o câmpie și clădită de răposatul Matei Voievod. Seamănă cu o cetate mare și are ziduri puternice de incintă, cu multe creneluri. Înlăuntru este o fântână frumoasă cu apă curgătoare, de-asupra căreia s-a ridicat un turn puternic și înalt. Deasupra porții mănăstirii se află clopotnița, foarte înaltă, clădită într-un stil măreț, avântat. Porțile sunt de fier și sunt noi; chiliile sunt frumos clădite, iar bucătăria și grajdurile sunt toate boltite cu piatră. Se spune că, mai întâi, domnul a început să construiască biserica din apropierea acelui sat, apoi a înfrumusețat locul de acolo și a început să construiască curtea, adică palatul său personal. După ce acesta a fost terminat, mai mulți i-au spus: <Dar ceea ce se cere este să o prefaci într-o mănăstire>. El a răspuns <Este pe cale de a fi prefăcută într-o mănăstire>; și a terminat clădirea în acest fel. Din această cauză, construcția mănăstirii este de o mare frumusețe, trainică și bine întărită. În centrul curții este așezată pivnița sau încăperile boltite pentru păstrarea vinului, iar de-asupra acestora sunt camere mărețe și un divan mare, cu un pridvor în jur, folosit ca loc de ospăț. Toate aceste clădiri sunt spoite cu var și pe dinăuntru și pe dinafară. În partea de răsărit a mănăstirii nu sunt chilii pentru călugări, ci numai ziduri puternice de incintă, deasupra cărora se află o clădire mândră, care cuprinde o sală frumoasă și o sală de mâncare unde sufletul este ușurat de griji datorită veseliei priveliștii. De jur împrejur sunt grădini și o apă curgătoare care curge dintr-un izvor și se varsă într-un heleșteu din apropiere. Biserica este foarte frumoasă și este împodobită cu tot felul de ornamente, fiind zugrăvită atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară. Într-un cuvânt, este o mănăstire domnească și este foarte prețuită în această țară pentru frumusețea sa și pentru întăriturile sale. Noi n-am întâlnit, desigur, nici o altă mănăstire deopotrivă cu aceasta. Priveliștea larg deschisă asupra locurilor din jur este deosebit de înveselitoare pentru suflet.”

Renovarea din 1826

La începutul secolului 19, a fost întreprins un amplu șantier de reparații și renovări ce a cuprins întregul complex monastic. Amploarea lucrărilor și inițiatorul acestora au fost surprinse în pisania pictată peste intrare, în pronaos. „Cu ajutoriul Sfintei și de viiață făcătoarei Troiță, acum iarăși de iznoavă sau zugrăvit sfânta mănăstire, atăt înlăuntru din început pănă în sfărșăt, precum și pă din afară s-au zugrăvit de sfințiia sa părintele protosinghelu chir Axintie egumenu sfintei mănăstiri Bistrița și al aceștii mănăstiri Străhaia; atâta s-au nevoit cu zugrăveala căt și cu învălișu, făcănd de iznoavă grajdu, cuhni, meremetasind și învălind toate casele și chiliile fiind cu toate dărăpănate; asemene meremetasind și mai înălțănd și zidu curții de jur împrejur, făcănd și foișoru cel de la făntănă, șăndilind și dregănd și făntăna. Aceste mai sus arătate lucruri s-au făcut cu toată cheltuiala prea sfinții sale, în zilele prea înălțatului nostru domn Io Grigorie Dimitriu Voevod; 1826 avg[u]st 10. Barbu zu[grav] mart[ie] 8.”

Sursa: Wikipedia

Manastirea Sf Ana Orsolva- Mehedinti

Hram: Santa Ana

Episcopia Severinului si Strehaiei

Manastirea Sfanta Ana este asezata pe defileul Dunarii, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din tara noastra. Defileul Dunarii este bogat in semne ale crestinatatii: troite, biserici, manastiri, dintre care amintim: Vodita, Mraconia, Sfanta Ana. Asezamantul monahal este o manastire de maici cu viata de obste, aflata in Orsova, judetul Mehedinti, si care are drept hram praznicul Sfintei Ana, praznuita la data de 25 iulie.

Manastirea Sfanta Ana este asezata pe coama Dealului Mosului, care domina orasul Orsova. Aceasta manastire are un istoric aparte, fiind ctitorita de catre cunoscutul ziarist interbelic Pamfil Seicaru, care a luptat in zona Orsovei in calitate de tanar sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie in primul Razboi Mondial.

Ceea ce l-a facut pe acesta sa ridice o manastire este o intamplare petrecuta in anii razboiului, intamplare care l-a marcat profund. In toamna anului 1916, chiar pe Dealul Mosului, ziaristul a fost acoperit cu pamant, alaturi de camaradul sau de arme, Petre Gavanescu, de explozia unui obuz la foarte mica distanta de acestia.

Amandoi au scapat cu viata, iar Seicaru a fagaduit sa ridice in acest loc, atunci cand va avea posibilitati materiale, o manastire, in semn de multumire lui Dumnezeu, dar si in memoria tuturor eroilor care au cazut pentru o Romanie Mare, dupa cum nota el insusi in actul de donatie a manastirii catre Mitropolia Olteniei, document notificat la Munchen la data de 24 martie 1975.
Mentionam aici ca tot Pamfil Seicaru este si ctitorul Monumentului Eroilor de la Marasesti, precum si a doua alte monumente inchinate victimelor razboiului, in Franta si Ucraina. Manastirea Sfnata Ana a fost construita intre anii 1936 si 1939, perioada in care Seicaru era director al ziarului Curentul si deputat in Parlamentul Romaniei. Manastirea, care trebuia sa poarte hramul Sfanta Ana, dupa numele mamei ctitorului sau, nu a fost sfintita imediat dupa incheierea lucrarilor de constructie.

Episcopul Vasile Lazarescu, viitorul mitropolit al Banatului, a refuzat tarnosirea, pe motiv ca episcopia nu-si daduse acordul si nu sfintise locul de amplasare a manastirii. Sfintirea asezamantului de maici a fost intarziata apoi de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial si, ulterior, de schimbarea regimului politic.

Ctitoria lui Pamfil Seicaru, in amitirea eroilor cazuti in primul razboi mondial, a functionat pana in anul 1945, cand, odata cu venirea comunistilor, a fost transformata in restaurant. Chiliile calugaritelor au fost transformate in locuri de cazare, iar in biserica a functionat, pe langa restaurant, si o discoteca.

In anul 1990, Manastirea Sfanta Ana a fost preluata de proprietarul de drept, dandu-i-se si menirea pentru care a fost facut. Astfel, abia la data de 2 decembrie 1990, manastirea a fost sfintita de episcopul Damaschin Severineanul, vicar al Mitropoliei Olteniei, ajutat de un sobor de preoti localnici.

Ridicarea Manastirii Sfanta Ana a fost precedata, pe la 1935, de taierea prin padure a unui drum de acces pietruit, lung de un kilometru si jumatate, numit Drumul Eroilor, ce urca din centrul vechii Orsove pe Dealul Mosului. Pe parcursul sau, drumul era strajuit de sapte troite si banci de popas sculptate din lemn de stejar masiv, in care erau sapate dedicatii pentru fiecare regiment care a participat la luptele de la Alion, Cerna si Orsova, in perioada august-noiembrie 1916. Troitele s-au deteriorat treptat, disparand prin anii 1960.

Complexul monahal initial a fost alcatuit ditr-o biserica de lemn, cu elemente de stil traditional romanesc, si chilii pe ambele parti, ansamblul avand forma literei U. In ultimul deceniu a mai fost construita clopotnita cu un altar de vara si un fost bloc de alimentatie publica in care functioneaza actualmente Muzeul memorial Pamfil Seicaru, biblioteca, trapeza si un atelier de croitorie.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-sfanta-ana-67851.html

Manastirea Maraconia.Com Dubova-Mehedinti

Hram: Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Sfanta Treime

Episcopia Severinului si Strehaiei

Manastirea Mraconia se afla in comuna Duhova din judetul Mehedinti, la o distanta de 15 kilometri vest fata de orasul Orsova. Mai concret, aceasta se afla pe malul stang al Dunarii, care formeaza in acel loc, cel mai frumos defileu de pe tot intinsul ei, defileu intins intre Orsova si Moldova Noua.

Manastirea Mraconia a fost ridicata pe locul unui fost punct de observatie si dirijare a vaselor de pe Dunare, caci datorita arhitecturii reliefului, prin ingustimea din loc in loc a defileului nu putea avea loc trecerea simultana a doua vase. Aceste ingustari si largiri maxime ale fluviului au primit numele de “cazanele Dunarii”, dupa parerea multora, locul fiind cel mai frumos loc din tara.

Locul pe care a fost ridicata aceasta se numea “la balon”, datorita punctului de observatie de acolo. Manastirea Mraconia a fost cunoscuta si ca manastirea din Valea Dunarii sau de la Ogradena Veche, o comuna din apropiere. Cuvantul “mraconia” inseamna “loc ascuns” sau “apa intunecata”.

Manastirea Mraconia – scurt istoric

Manastirea Mraconia a cunoscut toate vitregiile istoriei, incepand de la pustiirea navalitorilor, plata peschesului, stapaniri straine si pana la a fi inghitita de apa.

Actuala manastire este ridicata pe locul fostei manastiri Mraconia, ridicata in valea cu acelasi nume. Manastirea initiala a fost ridicata in anul 1523 sub jurisdictia Episcopiei de la Varset de catre dregatorul regiunii de granita a Caransebesului si Lugojului, banul Nicola Garlisteanu. Biserica a primit hramul Sfantului Prooroc Ilie.

Dupa unele marturii documentare, manastirea Mraconia a existat inca de pe la jumatatea secolului al XV-lea. Se crede ca a fost ctitorita in anul 1453 si refacuta dupa anul 1800. Atestata documentar de la 1453, Manastirea Mraconia este distrusa in timpul razboiului ruso-austro-turc dintre anii 1787 si 1792, fiind refacuta si demolata din nou in 1968.

Astfel, renumitul cronicar Nicolae Stoica din Hateg, fost protopop al Mehadiei, scria intr-o cronica din anul 1829 ca “de frica turcilor, si indeosebi dupa batalia nefericita de la Varna si dupa ocuparea Constantinopolului in 1453, calugarii de la Mraconia s-au refugiat la Orsova”.

Desi in decursul timpului manastirea Mraconia a fost degradata si daramata, in anul 1788 aceasta era inca locuita, iar in anul 1800, tencuiala interioara inca era vizibila.

In anul 1823 s-a gasit, intre ruinele manastirii, sigiliul vechiului locas care prezinta inscriptia slavona: “Peceat manastirea Lubostinie Hram Uspenia Presvistaia Bogaraditi Leto 1735.” O alta descoperire a fost facuta in anul 1853, cand s-a mai gasit sub ruine o icoana a Maicii Domnului, dusa mai tarziu la o expozitie din Viena de pictorul Victor Schram din Munchen.

Ca urmare a constituirii unui Comitet de actiune, din anul 1931 s-a inceput reconstruirea manastirii si, datorita activitatii intense a monahului Alexe Udrea, in anul 1947 s-a ajuns la ridicarea din nou a bisericii si acoperirea ei cu sindrila.

Nu cunoastem cat de departe s-a ajuns cu constructia, dar se stie ca ruinele ei au fost acoperite de apele Dunarii, retinute in perimetrul lacului de acumulare de la Portile de Fier.

Construirea hidrocentralei de la Portile de Fier I realizata in anul 1967 a facut ca asezamantul sa fie demolat, ruinele sale fiind inundate de apele Dunarii. Manastirea nu a mai primit dreptul de a fi reconstruita in alt loc. Datorita soartei sale, aceasta a ajuns sa fie cunoscuta sub numele “Manastirea de sub ape, Mraconia”.

Dupa anul 1989, Mitropolia Olteniei a avut initiativa reinfiintarii Manastirii Mraconia. In anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar in anul 1995, cu binecuvantarea P.S. Nestor Vornicescu si cu aprobarea Sfantului Sinod, se reinfiinteaza acest asezamant.

Persoana desemnata sa se ocupe de zidirea bisericii a fost preotul Cristian Tartea, transferat de la parohia Dubova. Lucrarile au fost terminate in 1999-2000. Actuala biserica poarta hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil si Sfanta Treime.

Biserica este din zid de caramida, in forma de cruce. Este compartimentata in altar, naos, pronaos si pridvor deschis. Manastirea Mraconia are o obste de calugari.

De la biserica initiala, care acum se afla sub apele Dunarii, se mai pastreaza doar usile imparatesti si o candela – in muzeul parohial de la Eselnita.

Teodor Danalache

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-mraconia-67832.html

Manastirea Jiana. Com Patulele-Mehedinti

Hram: Sfantul Mucenic luiiu Veteranul

Episcopia Severinului si Strehaiei

Manastirea Jiana a fost infiintata in data de 28 mai 2008. Manastirea Jiana este insufletita de o obste de calugari.

Manastirea Gura Motrului. Com Butoiesti, Sat Gura Motrului-Mehedinti

Hram: Cuvioasa Parascheva

Episcopia Severinului si Strehaiei

Mănăstirea Gura Motrului este o mănăstire din România situată în satul Gura Motrului, comuna Butoiești, din județul Mehedinți. Ansamblul mănăstiresc fortificat bine conservat și prețioasa lui biserică, ridicate la mijlocul secolului 17, se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MH-II-m-A-10340.

Istoric

Tradiția primei ctitoriri

Conform tradiției, mănăstirea a fost fondată inițial de Cuviosul Nicodim, la sfârșitul secolului XIV. Cuviosul Nicodim a ridicat aici un schit de lemn, constituit dintr-o mică biserica și câteva chilii, și a sădit în jurul schitului viță de vie. Până astăzi bătrânii din zonă vorbesc de „Via Sfântului” aflată cândva pe dealurile din sudul mănăstirii. Tot la sud de mănăstire, la aproximativ 2 km, se află între dealuri „Izvorul Sfântului Nicodim” sau „Fântâna cu leacu” de unde credincioșii iau apă tămăduitoare de boli. Schitul originar nu a fost încă atestat arheologic.

A doua ctitorire

Un document de arhivă din 13 ianuarie 1519, păstrat de la Neagoe Basarab Voievod, surprinde prima ctitorire din material durabil a locașului „Preacuvioasei Maicii noastre Paraschivei și a mănăstirii care o au început Jupan Harvat marele logofăt a o face și după putință a o rădica la locul ce se chiamă Gura Motrului”. La acea vreme Mănăstirea Gura Motrului primea, după cum amintește același document, moșii în Șușița și Groșieri pentru întreținerea sa și hrana călugărilor. Trebuie subliniat că Logofătul Harvat este ctitorul primului așezământ atestat documentar ridicat la Gura Motrului.

A treia ctitorire

Cetatea mănăstirească a fost refăcută din temelii în anii 1642-43 de către domnitorul țării Matei Basarab. Participarea lui vodă Matei Basarab nu este surprinsă de vreo pisanie însă este indicată de Patriarhul Constantinopolului, Partenie, care arăta în anii 1640 că mănăstirea „fiind veche și uitată de mulți ani și de tot stricată”, Matei Basarab „au ridicat-o din temelie cu multă cheltuială și strădanie și au înnoit-o cu multe sfinte vase și danii mișcătoare”.

Biserica mănăstirii a fost și ea reconstruită din temelii în anul 1653 de marele vornic Preda Brâncoveanu. La patru ani de la terminarea lucrărilor, Paul de Alep, în vizită la mănăstire, nota că: „Biserica de aici, în vechea sa formă, era mică și simplă și a fost dărâmată de unul din dregătorii din această țară, care era mare vornic și al cărui nume era Preda Brâncoveanu, rudă a răposatului Matei voievod. De la tatăl său și de la strămoșii săi el avea multe moșii, mănăstiri, biserici și sate … . El a zidit-o din nou, a doua oară și a făcut clădire măreață și aleasă, cu trei turle. Întregul acoperiș fiind făcut din plăci încheiate cu plumb, se spune că avea o greutate de șaisprezece mii de ocale”.

Zugrăvirea

Interiorul a fost zugrăvit cu cheltuiala lui Constantin Brâncoveanu între anii 1702-04.Acest moment precum și reconstrucția bisericii au fost surprinse într-o pisanie sculptată în piatră peste intrarea în pronaosul bisericii. „Acistă Sfântă și Dumnezăiască Mănăstire de la Motru al căria hramul să prăznuiașce probedeba Paraschevei : den temelia ei iaste zidită de Jupân Preda Brăncoveanul : Vel:vornic : la anul de la zidirea lumii : 7161 [1653]: carea de la aceea vreame pănă acum au stătut nezugrăvită: iară după aceia: luminatul și înălțatul Io Constantin Brăncoveanul Basarab Voevod: nepotul lui de fecior: întral șaptesprăzeacelea an al Domniei Sale o au zugrăvit și o au și mai înfrumusețat, cum să veade la leat : 7213 [1705]: săvârșinduo · în bună pomenirei · și slavă veacinică. Measeța [luna] septembrie v : 20 : dni [zile].”

Câțiva ani mai târziu, starețul mănăstirii a însemnat propria sa contribuție la înzestrarea mănăstirii pe ferecătura de fier a porții de intrare pe sub turnul clopotniță al mănăstirii: „Această poartă s-a ferecat cu toată cheltuiala Cuviosului Kir Ștefan, năstornic al acestei Sfinte Mănăstiri iulie 15 leat 7221 [1712]”.

Reparații

În 1852 a fost refăcută pictura prin contribuția domnitorului Barbu Știrbei și prin strădania arhimandritului mănăstirii Eufrosim Poteca. O pisanie în pridvor peste intrare afirmă: „Această reparație a zugrăvelii, după stilul original, s-a făcut cu bunăvoința Înălțimei Sale Barbu D. Știrbei, Prințul stăpânitor a toată Țara Românească, slobozind cheltuiala din Casa Centrală și prin osârdia Cuvioșiei Sale, Arhim. Eufrosin Poteca, eugumenul acestei Sfinte Mănăstiri de la Gura Motrului, la anul 1852, zugrav Niță Stoenescu.”. Refacerea picturii a însemnat în epocă o repictare a scenelor acoperindu-le pe cele originale cu un strat protector.

Sursa: Wikipedia

Manastirea Godeanu..Com Godeanu- Mehedinti

Hram: Sfantul loan Evanghelistul

Episcopia Severinului si Strehaiei

În şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 29 septembrie 2008, s-a hotărât înfiinţarea mănăstirii Godeanu, cu hramul ,,Sfântul Evanghelist Ioan” în localitatea Godeanu, ca mănăstire de călugăriţe, sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei, urmând a funcţiona în cadrul Protoieriei Drobeta Turnu Severin Nord.

Prin înfiinţarea acestei vetre monahale, aşezată în zona de nord a judeţului Mehedinţi, se va construi un centru de spiritualitate şi de întărire a activităţii misionare în această zonă.

Episcopia Severinului şi Strehaiei, în parteneriat cu Primaria comunei Godeanu, a pus vineri, 08 mai a.c., piatra de temelie  a Mănăstirii Godeanu ce va avea hramul “Sfântul Ioan Evanghelistul”. De asemenea, s-a pus piatra de temelie pentru ridicarea unei cruci din fier, de mari dimensiuni, în jurul căreia se va oficia an de an Sfânta Liturghie la sărbătoarea satului Godeanu, numită ,,Ciumarca”.

La acest eveniment au participat, alături de ierarhul locului – PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, alţi doi ierarhi: PS Lucian, Episcopul Caransebeşului şi PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor.

De asemenea, au fost prezenţi, pe lângă oficialităţi judeţene şi locale, numeroşi credincioşi din satele învecinate dar şi fiii acestor locuri plecaţi spre alte meleaguri.

După anul 1990, în Mehedinţi au fost întemeiate 2 mănăstiri iar 6 au fost reînfiinţate. Pe cuprinsul Episcopiei Severinului şi Strehaiei există actualmente 11 mănăstiri.

Sursa: http://www.episcopiaseverinului.ro/manastiri/mehedinti/manastirea-godeanu.html

Manastirea Cosustea-Crivelnic. Com Ilovat, Sat Firizu-Mehedinti

Hram: Cuviosul Pahomie cel Mare (15 mai)

Episcopia Severinului si Strehaiei

Aceasta Sfânta Manastire este situata pe malul stâng al râului Cosustea la o distanta de trei kilometri de localitatea Firizu, comuna Ilovat.

Si-a început activitatea în timpul Sfântului Nicodim de la Tismana, care a stat o perioada în zona Ilovatului, prima atestare documentara datând din anul 1493, si a functionat pâna în secolul al XVIII-lea, când apare consemnata în Catagrafiile  Manastirilor Oltene în rândul „capelelor” cu denumirea de  ,,Sfânta Manastire Crivelnicul”.

În temeiul prevederilor statutare, Consiliul Eparhial al Episcopiei Severinului si Strehaiei, în sedinta de lucru din data de 22 aprilie 2005, a dezbatut si aprobat reînfiintarea ManastiriiCosustea-Crivelnic, iar Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, în sedinta din data de 5 iulie 2005, a aprobat Reînfiintarea ManastiriiCosustea-Crivelnic, cu hramul ,,Cuviosul Pahomie cel Mare” (15 mai), ca manastire de calugari, urmând a functiona în cadrul Protoieriei Baia de Arama.

Istoric:

Numele mânastirii arata ca aceasta era legata de locurile Cosustei, si de acesta apa care trecea printr-o zona populata, pe vremuri, asa cum arata si numele unor sate care au disparut acum din acesta zona : „Criva, Ciremosnic, Ciumeni, Cosuste, Cosacu, Camenik, Mircesti, Mytio, Racovita, Recita s.a.). De fapt între Criva si Crivelnic se poate stabili o apropiere etimologica directa, asemenea toponime pastrându-se pâna acum zona precum ar fi : Poiana Crivelnicului. Crivelnicul de Sus, Crivelnicul Mic, Gura Crivii, Fata mânastirii, Geantul mânastirii, Ogasul mânastirii.Toate demostreaza existenta certa a unei mânastiri în zona. În catagrafia mânastirilor oltene din 1719 figureaza în rândul capelelor, un locas probabil disparut, Crivelnicul.[1] Aceasta a fost pe malul stâng al Cosustei, dupa cum este consemnata si în harta lui Schwantz (Tabula Valahiae Cis Alutanae) din anul 1723,  între apele Sinteasca si Lapusnic si satele Dâlbocita si Racovita. Exita varianta ca mânastirea de la Cosustea sa fi fost la Ilovat, iar la Crivelnic era un schit la care se duceau calugarii cu schimbul.[2] Cea mai veche si sigura mentiune a ei o constituie un hrisov din 10 aprilie 1493, din timpul lui Vlad Calugarul care aminteste de un egumen de Cosustecare a fost martor al vechilor proprietati ale Voditei trecute de mânastirea Tismana. Asadar cele trei mânastiri : Vodita, Crivelnic si Tismana, trebuie puse în legatura cu ideea apararii ortodoxismului românesc care se confrunta în acele vremuri îndeparate cu catolicismul aflat în
expansiune. Nu întâmplator toate cele trei mânastiri ca si Schitul Topolnitei, aflat tot în apropiere, sunt legate de numele lui Nicodim care este considerat întemeietor al lor. Aceasta înseamna ca domnitorii Tarii Românesti din acea vreme (Vladislav, Radu, Dan I  si Mircea), toti din familia Basarabilor, si-au propus sa întemeieze aici mânastirile ca pe niste bastioane de rezistenta în lupta pentru apararea hotarelor tarii. Si nu întâmplator cel care a fost investit cu aceasta misiune de înaltare a fost tocmai calugarul Nicodim, cel care-si facuse ucenicia la Muntele Athos. Între calugari si domnitorii români de atunci se stabilisera relatii strânse, deoarece Nicodim era ruda cu cneazul Lazar, iar Radu I o avea ca sotie pe Calinichia, fiica acestui cneaz sârb. Asadar domnitorii români si cei sârbi se încuscreau si de aceea cnezii sârbi au ajutat aceste ctitorii românesti. Începuturile mânastirii Cosustea (Crivelnic) pot fi atribuite asadar aceluiasi ctitor dupa cum se subliniaza si în Istoria Bisericii Române[3]. Cel care a clarificat problema Crivelnicului a fost profesorul Al. Barcacila care a facut aici sapaturi arheologice în anul 1936 asistat fiind de Aurel Decei si Ioan Berciu. S-au descoperit resturi ceramice, o râsnita, obisecte de metal, 2 monede de argint si mai multe morminte. Dupa felul cum au fost îngropati oamenii putem trage concluzia ca erau calugari (aveau capul pus pe câte o caramida si nu erau în sicriu)[4]. Descoperirea de senzatie a lui Barcacila a fost însa aceea ca aici, ca si la Vodita, avem de-a face cu doua mânastiri : Cosustea I si Cosustea II. Prima biserica este zidita numai din piatra, iar a doua are printre rândurile de piatra si rânduri de caramizi la o anumita distanta : primul strat de caramida pe alocurea dublat marcheaza în interior, ca si în exterior, începutul elevatiei bisericii II peste partea pastrata din biserica I. Dar si în elevatie, în cea mai mare parte, nu avem nou la biserica II decât paramentul, sâmburele intern fiind din elevatia bisericii I. Fata exterioara a bisericii II era ornata cu doua brâie profilate ce o încingeau[5]. Arheologul stabileste niste raporturi precise între cele doua biserici, subliniind importanta primei constructii care avea ziduri groase de 2-3 metri. Noi credem ca aceasta a constituit de fapt o veritabila fortareata pentru apararea acestei vai a Cosustei prin care se putea patrunde usor în Tara Româneasca. Al. Barcacila a descoperit si altarul bisericii: în altar s-a gasit si a ramas în situ piciorul mesei cioplit dintr-un bloc de piatra calcaroasa. Fata mesei din
aceeasi piatra s-a gasit deplasata si sparta în doua colturi[6].

Descoperirea cea mai importanta se crede ca au fost ramasitele unei inscriptii slave pe o piatra de mormânt pe care Al.Baracacila a reconstituit-o: cu vrerea Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savârsirea Sf.Duh ridicatu-s-a acest cinstit si dumnezeiesc hram al Sfântului … în zilele binecinstitorului si de Hristos iubitorului domn Io Basarab Voevod, de robului lui Dumnezeu ju (pan) Hamza … în anul 6983(1475) [7] , aceasta fiind si pisania bisericii.  Asadar am putea trage concluzia ca mânastirea Cosustea se identifica cu Crivelnicul si ca ea se afla pe aceste locuri investigate, dupa cum sustine si protosinghelul Teofil S. Niculescu: „unii cercetatori presupun ca ruinele de la satul Firiz ar fi ale Sf. monastiri Cosustea, numele mai vechi al Sf. monastiri Crivelnicul”.

Cercetarea facuta de Al.Barcacila ramâne însa esentiala, deoarece subliniaza faptul ca biserica Cosustea II a folosit ca element de structura atât fundatia cât sielevatia primei mânastiri. Concluzia pe care cercetatorul o trage este ca aceasta mânastire a avut un rol strategic, ilustrând o politica ferma a domnitorilor români
de a apara hotarele tarii.
         Biserica I
Un fapt cert este ca  Sf. Nicodim de la Tismana a stat un timp în regiunea Ilovatului si este cu putinta sa fi pus temelia unui sf. schit sau monastire si aici[8]ctitor fiind domnitorul Mihai Viteazul.
         Biserica II
Se pare ca a fost ridicata de un boier pe nume Hamza[9]. În vara anului 2006 a avut loc o slujba la ruinele mânastirii, oficiata de P.S. Nicodim – Episcopul Severinului si Strehaiei, urmând sa se înceapa reconstructia si acestui locas, dupa care va fi din nou populat cu calugari.
Statut – biserica arheologica. În temeiul prevederilor statutare, Consiliul Eparhial al Episcopiei Severinului si
Strehaiei, în sedinta de lucru din data de 22 aprilie 2005, a dezbatut si aprobat reînfiintarea ManastiriiCosustea-Crivelnic, iar Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, în sedinta din data de 5 iulie 2005, a aprobat reînfiintarea ManastiriiCosustea-Crivelnic, cu hramul ,,Cuviosul Pahomie cel Mare” (15 mai), ca manastire de calugari, urmând a functiona în cadrul Protoieriei Baia de Arama. Arhitectura bisericii: În partea de miaza-zi si apus se afla zidurile chiliilor (chiliile mari si chiliile mici), iar la miazanoapte, spre padure, ruinele bisericii. Zidurile bisericii au o grosime foarte mare, ajungând pâna la 2-3 metri, iar înaltimea putin peste 1 metru. În interiorul zidurilor si sub acestea se vad urmele lasate de cautatorii de comori. Amplasarea constructiei bisericii este cea obisnuita, cu altarul spre rasarit si intrarea dinspre apus. Se mai vad foarte clar
absidele naosului.

În urma unor sapaturi, profesorul C.Pavelescu a descoperit câteva resturi ceramice care s-au dovedit a fi un potir si o farfurie. Ele au ajuns la muzeu si au fost reconstruite cu migala. Vasul a fost numit Potirul de la Cosustea tocmai pentru arta si mestesugul cu care a fost lucrat. Potrivit analizei tiparului acestui vas si a
farfuriei, s-a ajuns la consluzia ca el apartine sec.al XVI-lea.

Informatii de pe platforma web a Episcopiei Severinului si Strehaiei http://www.episcopiaseverinului.ro/manastiri/39.html

________________________________

Sursa: http://www.mehedinti.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=1008&lacas=true

Manastirea Cerneti.Com Cereti, Sat Simian-Mehedinti

Hram: Sfanta Treime, Cuvioasa Mare Mucenita Anastasia Romana

Episcopia Severinului si Strehaiei

Aceasta veche vatra monahala este asezata în imediata apropiere a municipiului Drobeta Turnu- Severin, la o distanta de trei kilometri, mai precis în satul Cerneti, comuna Simian, Judetul Mehedinti, fiind o manastire de maici, actualmente având doua vietuitoare.

Construita în anul 1662 de Grigore Ghica voievod, cu transformari ulterioare între anii 1784 – 1794. Biserica fortificata, având un turn clopotnita masiv si înalt, ziduri groase si ferestre de tragere înguste, permitând apararea din interior. Face parte din ansamblul fostei manastiri, din care se mai pastreaza urme din ruinele chiliilor si zidului de incinta. Alaturi de Gura Motrului, Topolnita, Valea cu Apa, manastirea Cerneti a fost printre metoacele închinate manastirilor Tismana si Bistrita.

Manastirea Cerneti este cunoscuta în istorie si ca asezamânt episcopal, atestata ca asezare monahala de calugari, iar ca ultim monah vietuitor este pomenit Protosinghelul Ghenadie, plecat la Domnul în anul 1837. Slujbele în biserica manastirii au fost oficiate o buna parte de timp, de preotul paroh, iar din anul 1970 a fost trecuta în patrimoniul muzeului „Portile de Fier”, moment în care toate obiectele de cult au fost asimilate în depozitul muzeului, loc în care se pot vedea si astazi.

În temeiul prevederilor statutare, Consiliul Eparhial al Episcopiei Severinului si Strehaiei, în sedinta de lucru din 16 decembrie 2004, a dezbatut si aprobat reactivarea Manastirii ,,Sfânta Treime” din satul Cerneti, iar Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, în sedinta din data de 5 iulie 2005, a aprobat reânfiintarea acestui lacas monahal care va functiona în cadrul protoieriei Drobeta Turnu-Severin Sud.

În luna august 2007, s-au început lucrarile de sapare a fundatiei pentru doua corpuri de chilii, precum si pentru trapeza si bucatarie.
Biserica Domneasca Sf. Treime Cerneti

–         plan triconc, cu turla pe naos

–         boltirea cu patru arce sustinute de patru piloni puternici, sistem similar celui de la Vodita

–         cupola semisferica, cu pandantivi

–         turla scunda

–         taverna din fata altarului adanceste absida altarului

–         turnul clopotnitei are utilitati de aparare

Este cea mai veche biserica de aci si care a dainuit pâna astazi ;dateaza din veacul al XVII si anume din 22 mai 1663 , ridicata de catre domnitorul Munteniei Grigore Ghica si închinata Tismanei. Este locul de rugaciune care va avea hramul Sf. Treime si care va fi mânastire cel putin pâna în 1730.

Cum Cernetiul apare ca stat cu sase decenii mai înainte, nu e de conceput ca locuitorii lui sa fi trait fara locas de închinare . Sigur ca a existat o bisericuta de lemn care a cedat locul ei mândrei constructii a lui Grigore Ghica. Pisania bisericii Sf. Treimi a fost refacuta în 1827. Ea se afla în pronaos are urmatorul cuprins : “aceasta sfânta si dumnezeeasca biserica unde se cinsteste si se prazmuieste hramul nedespartitei Sfinte Troit s-au început din temelie de vesnic întru pomenire domnul nostrum Ioan Grigore Ghica , voievod la leat 7.271 iar acum în zilele prea înaltatului nostrum domn Ion Grigorie . Dimitrie Ghica voevod de iznov s-au înfrumusetat si s-au zugravit cu cheltuiala bisericii , episcope fiind robitorul de parintele nostrum Neofit si Egumen al sfintei noastre Manastiri Tizmeni chiar Neofit în anul mântuirii 1827 August ”.

Cu timpul sau adaugat în cuprinsul acestei bisericii o serie de inscriptii pe amvon , pe policandre, în altar , pretutindeni. Astfel, la prima despartitura de la intrare se poate citi urmatoarea inscriptie : “Cade-s a stii ca acest anvon sau zugravit cu toata cheltuiala negustorilor oraseni si negustori cum la vale arata spre pomenirea domnilor :  Stefan Miclescu , Stanciu Fratosniteanu , Ion Gardareanu , Nica Popovici, Ion Vicasoran , Stefan Burilean , Dumntru Pleniceanu , Mihai Ciupagea , Stancu Puroicea Ion Burileanu, Alecsa Petrescu , Ion Ciupagea, Nicu Lupulescu, Calui si cizmarii lui ”.

Pe masura ce populatia Cernetului s-a înmultit s-a simtit nevoia altor locasuri de rugaciune. Astfel la , 1794 se termina biserica Sf. Nicolae , începuta, dupa cum reiese din pisania ei , ceva mai demult.

Dar iata aceasta pisanie :

“Aceasta Sfânta si Dumnezeeasca biserica ce se praznuieste hramul Sf. Nicolae si Sf. Spiridon din temelie s-au început de dumnealui Radu Plesoianu si nedându-le mâna a mai lucra la biserica au ramas pustie , iar de la ferestre în sus i-au îndemnat dumnealui liv. vel logofat Ioan Golgoveanu de au zidit si au înfrumusetat dupa cum se vede în zilele prea înaltatului I. Alexandru Constantin Moruzi voevod , cu blagostovia prea sfitei sale iubitorului de Dzeu Kiru Nectarie Episcopu Rîmnicului si s-au savârsit la leat 1794 septembrie 30 . Zugrav fiind dumnealui Gheorghe. ”

  Biserica Sf. Nicolae e un lacas mare având în fata un pridvor sprijinit de stâlpi puternici. De jur împrejur e înconjurata de un zid gros ca si Sf. Treime de altfel. Câtiva ani dupa terminarea bisericii Sf. Nicolae , câtiva boieri zelosi Kir Pan Ioanu , polcovnicul Gheorghe Badescu , logofatul Ioan Ciocazan si logofatul Patrascu se apuca sa înalte o biserica la Piatra Alba , având hramul Adormirea Maicii Domnului si Sf. Dimitrie , dar n-o duc la bun sfârsit întrucât se iveste razvratirea Cîrjenilor – 1812. Doi ani mai târziu , sub domnia lui Caragea , biserica e terminata de acelasi logofat , Patrascu Leoveanu , ajutat de Kir Gheorghe Coseriu , de polcovnicul Istrate Selisteanu si de „coconul” Dumitrache Ghica (octombrie 1864).

Iata si pisania de la biserica Sf. Ion :

“În zilele prea luminatului domnului nostrum cu Alexandru Nicolae Sutu voevod cu blagoslovenia prea iubitului de Dumnezeu episcopul nostrum Galaction s-au sadit din temelie si s-au împodobit cu zugravitu si cu alte podoabe , cu toata cheltuiala si osteneala dumnealui Jipan Stefan Miculescu liv vel clucer za arie i dlui Jipan Kir Jivanita Armeanu adaugând si prisoasele ce se vad în launtru zugravit cu o suma de taleri 555 bidialte daruri ce au dat si vor maid a de acum înainte. Si sau zugravit de Popa Mihai Chiricu ot Târgu – Jiu si lioan Sav. Popa Dobre calf 1820 oct 15.”

Portretul bisericii este tinut la stânga “ Jipan St. Miculescu, liv vel clucer ot…” Vin apoi pe rand : “ Rosanda , Marina, Socodlu , Dimitrie Ghica” . Pe zidul dinspre sud se poate citi : “ Marina Oprescu , Elena sotie, Constandin Brailoiu liv vel clucer ot…Alexandru Sutu voievod ”, alaturi , “ Emeliad Galaction Ep. Rîmnicului.” La dreapta intrarii, chipul bisericii este tinut de “ Jipan I. Grecescu polcovnicu ot….” cu “fiu Costandin “ “Sotia Radita cu fiica Maria si  Constandin apr. ” Dar galleria de figure cernatene nu se mai termina aici . Ea este deosebit de  mare si de importanta. Astfel , pe zidul dinspre nord ,gasim pe : Jupan Dumitru Armeanu , Stoie cuhnat. Maria Iancu Armeanu , Ioana C. Popovici , Sara Ginail , Ctin Stronogov , Marina Sandu Bnesenescu , Caterina Smaranda Grigorifiu Tudor Udris Catinca. Sunt zugravite în totul 34 de persoane , în costume deosebit de interesante . E o galerie de chipuri cum rar putem întâlni la vreuna din bisericile din tara , un cortegiu impunator de boieri , de doamne , de oameni cu vaza, si de jupânite cu haine largi , luxoase, bogate în blanuri si-n matasuri în aceeasi biserica , pe o evanghelie gasim urmatoarea inscriptie facuta de preotul Gheorghe Slatineanu ( sau popa Ghita cum e cunoscut , mai cu deosebire)în care ne arata necazurile pe care le-a indurate cu prilejul revolutiei de la 1848 :

“ În anul 1843 februarie 14 au încetat din viata duhovnicescul meu parinte Sfintia sa parintele Ghenadie Protosinghelul , în care zi au fost lasatul de carne si încoronatia dumnealui Gheorghe Dimitrie Bibescu vvd si la anu 1844 august 22 m-am hirotonisit preot bisericii Sfânta Troita din orasul Cerneti , judet Mehedinti unde în anul 1827 la dascalul Toma Paraipan Bucuresteanul am învatat cântari muzicesti si din anul 1835 mai 17 am stat cântaret pâna în leat 1848 octombrie 15. Apoi din pîra mai multor fete boieresti au fost ridicat în car la Vacaresti (monostirea greceasca a Sfântului mormânt) cu triunf de spangi, pusti încarcate si sabii goale , afar in sulitele cazacilor rusi si care intrând far voe în mânastire la 7 de noiembrie si dupa cercetarea comisiei în trei rânduri arestatilor politici în suma de 175 întocmita de boierii tarii :  Mihalache Comescu si Bizadea Scorlat Ghica , maior Darbasiu si procoror Iancu Sutu , iar secretar Todorache Iatropolu . Drept a zice cam grabnicu triunf si cercetare. Dar cei faci ca asa se soarbe politica si fiecare sfânta Evanghelie au batut-o si o izgoneste ca si pre top slujbasii ei. Amin. Pro. Gheorghe R. Slatineanu protonotor si duhovnic . Si la 12 febr. anul 1849  am fost slobozit si popit din slujba , apoi la septembrie ni s-au dat voie iarasi. Dar ce folos ca dupa ce mi-am pierdut nenorocita sotie precum si pe fiul meu Gheorghita la 1851 ghenar, tot rau am fost tratat de marele sardar Dimitrie Pleniceanu episcopul bisericii numai din pîrile purtatorilor de javralîc , iar nu ca urmam fapta, sau macar precugetare de a le fi suparatori . Afara numai de cel ce se atingeau de mânastirea sufletelor în genere…dar fie numele domnului …1852 mai 18 .” Dupa cum vedem, din aceasta lunga poveste de mai sus Popa Ghita Slatineanu era un om nelipsit de duh si caruia nici  darul povestirii nu-I era strain . Remarcam, de asemenea, frumusetea unei cugetari a sa : “ Dar ce-i faci ca asa se soarbe politica si fiecare sfânta Evanghelie au batut-o si o izgoneste ca si pe toti slujbasii ei. ” Dar fiindca vorbim de biserica Sf. Ioan , amintim si faptul ca în stânga ei aproape de intrare gasim mormântul boierului Stefan Miculescu cu inscriptia “ Aiciodihneste robul lui Dumnezeu Serdaru Stefan Miculescu , carele ales fiind de toata obstea în porunca stapânirii si au trimis din partea judetului deputat în Bucuresti , pentru întocmirea reformei legilor tarii , unde în 17 ghenarie anul 1832 si-a dat obstescul sfârsit. Si slujindu-se de trei arhierei s-au trimis spre îngropare aici în vederea familiei. Au petrecut întru aceasta lume 42 de ani ”.

Sursa:http://www.mehedinti.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=995&lacas=true