Mănăstirea Vărzăreşti.Com Varzaresti-Vrancea

Localizarea Manastirii Varzaresti

Pe versantul curburii exterioare a Carpaţilor, unde campia se întâlneşte cu dealurile, se afla una dintre comunele mari si frumoase ale regiunii, Urecheşti. Urecheştii au o vechime istorică mare, primele atestări documentare fiind din prejma anului 1500. În anul 1664, Urecheşti apare în actele oficiale ale vremii, cunoscut ca ţinut aparţinând familiei moşnene Ureche. Această comună este aşezată între Focşani şi Râmnicu-Sarat, pe şoseaua dintre Bucureşti şi Focşani, la 26 km de Râmnicu – Sărat şi cu 12 km înainte de intrarea în Focşani.

Pe coasta dealului, la 2 km depărtare, sub punctul ce se cheamă Măgura, la o altitudine de 300 metri, este aşezată mănăstirea Vărzăreşti, într-un loc de poiană cu pădure de stejar împrejur. Întreg dealul este acoperit cu pădure de stejar, împestriţat cu fag, carpen, tei şi altele; în vremuri depărtate, vârful Măgurii era plantat cu vii. Câteodată se văd la orizont siluetele munţilor Dobrogei de la Măcin. Din culmea dealului, adică din vârful Măgura, ochiul cuprinde câmpia din faţă, apoi în dreapta spre Râmnicu – Sărat, cât şi în stânga peste Milcov, în Moldova, până la malurile Siretului…

Întemeierea mănăstirii

Mănăstirea Vărzăreşti a fost întemeiată în timpul domniei lui Matei Basarab, în urma păcii care a pus capăt războaielor dintre el şi domnul Moldovei, Vasile Lupu. Drept semn al împăcării, fiecare dintre ei a construit câtre o biserică, Vasile Lupu a ridicat biserica Stela din Târgovişte, iar Matei Basarab mănastirea Soveja din Vrancea. Armaşul lui Matei Basarab, Radu, zis şi Radu Vărzaru, a zidit această mănăstire în apropiere de Milcov, hotarul dintre cele două provincii, unde s-au dat cele mai multe lupte între cei domnitori.

Iniţial, mănăstirea a fost cunoscută sub numele de Urecheşti, nume împrumutat de la satul în apropierea căruia se află (Cartea patriarhului Ţarigradului, Dionisie, 1681 Aprilie 1, Carte de judecată cu privire la schitul Urecheşti 1729).

Schimbarea numelui în Vărzăreşti a avut loc spre sfârşitul sec. XVIII.

După o existenţă seculară, în anul 1959, mănăstirea a fost desfiinţată şi trecută în proprietatea C.A.P. Urecheşti.

După 1990, mănăstirea a fost reînfiinţată, dar bisericile nu au fost renovate din lipsa fondurilor, pe cale de consecinţa cele două biserici se află într-o stare de avansată degradare.

Descrierea mănăstirii

Mănăstirea are două biserici:

1.  Biserica lui Radu Varzaru a fost construită la întemeiere, in anul 1644 si are hramul “Adormirea Maicii Domnului” – Galerie foto

2. Cea de-a doua biserica a fost construita la sfârşitul sec. XIX, si are hramul Sf. Mc. Gheorghe – Galerie foto

Ambele biserici au fost declarate monumente istorice.

Clopotnita a fost construita in a doua jumătate a secolului XIX, în faţa bisericii lui Radu Varzaru.

Peştera

La mică distanţă de cele două biserici, săpată în stăncă, se află ceea ce vieţuitorii mănăstirii numesc “peştera”. Se spune că aici şi-a început sihăstria Sfânta Teodora de la Sihla.

În acest loc, acum este construit  Paraclisul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla  – Galerie foto

Chiliile

Astăzi mănăstirea are doar patru chilii, în care locuiesc vieţuitorii acestui sfânt lăcaş: părintele, maica stareţă şi cele patru măicuţe.

Construcţii nefinalizate

În anul 2007, a fost demarat proiectul “Terminare lucrari trapeza, chilii si ateliere”, pentru realizarea căruia fondurile alocate de la bugetul de stat sunt departe de a fi suficiente….

În anul 2009, a fost ridicata în curtea mănăstirii o troiţă de lemn

.… si o fântână arteziană

Împrejurimi

Situată într-un cadru natural deosebit, în dealurile subcarpaţilor de curbura, mănăstirea Vărzăreşti este înconjurată (şi izolată de restul lumii) de o frumoasă pădure de stejar. În curtea mănăstirii, se află un iaz, un izvor, o livadă şi o gradină de legume.

Sursa: http://www.manastireavarzaresti.ro/component/content/frontpage

Mănăstirea Valea Neagră. Com Nistoresti, Sat Valea Neagra-Vrancea

Un regal arhitectonic al Vrancei este şi mănăstirea Valea Neagră, aşezată în satul omonim, ce face parte din comuna Nistoreşti, judeţul Vrancea. Schitul Valea Neagră, un lăcaş de maici, este înscris în lista monumentelor istorice naţionale şi a fost ctitorit în anul 1755, de către părintele Maftei din satul Spineşti. În decursul istoriei sale, mănăstirea a avut mai multe funcţii, pe lângă cea de loc de rugăciune şi pelerinaj servind şi ca şcoală pentru laici. Ansamblul mănăstiresc se compune din biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” şi turnul clopotniţă. Ca repere rutiere, mănăstirea se găseşte pe DJ 205 M, la 80 de km de Focşani, pe DN 2D până la Valea Sării, iar de acolo pe drum judeţean până la mănăstire.

                  Descrierea sfântului locaş În periplul monahal vrâncean, Schitul Valea Neagră îşi găseşte un loc elogios. În părţile locului acesta este cunoscut şi ca schitul Vrancea sau al Vrânceanului şi poartă două hramuri: „Adormirea Maicii Domnului” şi „Pogorârea Duhului Sfânt”. Ridicat în formă de navă, lăcaşul din lemn aşezat pe o fundaţie din bolovani îşi primeşte credincioşii încă din anul 1755, când a fost fondat de către ucenicii Sfântului Vasile. Conform legendelor şi a poveştilor maicilor ce sluijesc aici, denumirea „Valea Neagră” este dată de satul cu acelaşi nume, pe raza căruia se află schitul. Dar se spune că atât aşezarea umană, cât şi locaşul au fost botezate de valea care leagă mănăstirea de sat şi de la pietrele negre din albia apei.

Farmecul mănăstirii din lemn este alcătuit dintr-o serie de elemente care se regăsesc în părţile care compun lăcaşul: altar, naos, pronaos şi pridvorul închis. Altarul, luminat generos, are o catapeteasmă sculptată în lemn de tei, poleit cu foiţă de aur şi bronz, iar pictura ce o îmbogăţeşte este opera unui anonim şi datează din secolul al XVIII-lea. Pereţii sunt împodobiţi cu icoane din lemn, care substituie pictura murală. Una dintre bijuteriile ascunse ale locaşului este tâmpla din lemn sculptat şi aurit, ce poartă însemnele epocii postbrâncoveneşti, tâmplă care face parte din sistemul de boltire al bisericii în formă de corabie. Toate acestea sunt completate de măreţia uşilor împărăteşti şi de culorile vii şi expresive care se regăsesc în icoanele ce îmbogăţesc locaşul. Naosul este separat de pronaos printr-o arcadă de scândură, fixată în boltă, mărginită de doi stâlpi laterali. În continuare se întinde pridvorul închis.Toate aceste compartimente ale lăcaşului sunt luminate de ferestre montate în lemn, peste care se suprapun arcade. Lemnul predominant în cadrul construcţiei este cel de brad. A fost folosit pentru uşile de la intrare şi la cea de trecere din pridvor în pronaos, pentru pardoseală, dar şi pentru căptuşirea pereţilor, atât la interior, cât şi la exterior. Acoperişul, conform arhitecturii locului, este din şindrilă. Sub scândura care îmbracă zidul extern, aşezată pe verticală, se ascunde opera de secol XVIII, executată de meşteri anononimi. Arhitectura iniţială se poate observa sub streşinile acoperişului, care relevă elementele specifice construcţiilor din lemn vrâncene. Deşi acestea nu se mai văd, conform meşteşugului tradiţional, bârnele solide din lemn sunt dispuse pe orizontală, cu elemente de decor ce întruchipează o funie împletită care leagă, într-un mod infinit, întreaga structură. La meşteşugul îmbinării lemnului se adaugă măiestria pictorilor iconografi, a căror lucrare dăinuieşte de mai bine de două secole. În chipurile şi veşmintele Sfinţilor aşezaţi măiastru pe catapeteasmă, zugrăviţi în culori vii şi luminoase se regăseşte influenţa rusească care a dominat în această zonă. Clopotniţa este o altă componentă a ansamblului monas – tiresc Valea Neagră. La aceasta se ajunge parcurgând o alee încadrată de brazi. Construcţia de trei etaje, primele două în formă de pătrat, iar ultimul octogonal, are parterul din piatră şi ciment, iar restul nivelelor din lemn, respectând astfel arhitectura bisericii, acoprişul fiind din şindrilă. Edificiul este monument istoric şi îşi trage faima prin structura sa care se îngustează dinspre bază către vârf. Unicitatea fiecărui nivel este dată de ferestrele care se deschid către cele patru zări. În curtea schitului se mai găseşte clădirea pentru stăreţie, alte trei case ţărăneşti, toate acoperite cu şindrilă şi chiliile. Un imobil de dată recentă, formată din parter cu cerdac, găzduieşte chilii, trapeză sau sala de mese, bucătăria şi camere pentru găzduirea pelerinilor.

În slujba mănăstirii În prezent, obştea mănăstirii Valea Neagră este formată din şase călugăriţe ce nevoiesc sub ascultarea Maicii Stareţe.

Istorie în credinţă

Mănăstirea Valea Neagră vine după Mănăstirea Dălhăuţi, pentru că între aşezămintele monahale din Vrancea şi Dălhăuţi există o dublă legătură spirituală. Înainte ca vrâncenii să înfiinţeze Schitul Valea Neagră, credincioşii din Vrancea istorică mergeau la Mănăstirea Dălhăuţi, iar după fondarea Schitului Poiana Mărului de către Sfântul Vasile, aceştia făceau adevărate pelerinaje la hramurile bisericilor aşezămintelor de la Dălhăuţi şi Poiana Mărului.

Populaţie care se ocupa cu păstoritul şi care pleca în perioada de transhumanţă departe de casă, vrâncenii veniţi la schit lăsau pomelnice de pomenire pentru cei răposaţi, dar şi de ajutorare a celor plecaţi cu turmele prin ţară. De aceea, între Vrancea arhaică şi Dălhăuţi există o legătură de suflet şi aproape jumătate de mileniu de pelerinaj. Deşi locuitorii Ţării Vrancei sunt oameni cu frică de Dumnezeu, evlavioşi şi care frecventează Biserica, înfiinţarea unui Schit a avut loc relativ târziu în comparaţie cu celelalte zone ale judeţului, unde găsim aşezăminte monahale cu mult înainte. Există mai multe explicaţii care lămuresc această nedumerire. Una ar fi aceea că la limitele Moşiei Vrancei, şi la Nord, şi la Sud, existau deja din secolele XVI-XVII aşezăminte monahale şi vrâncenii aveau unde să se roage. Este vorba despre mănăstirile Soveja, Vizantea şi Mera. Altă explicaţie este legată de tipul de proprietate pe care o întâlnim în Vrancea arhiacă: devălmăşia. Acolo pământurile şi pădurile, respectiv munţii, au fost proprietatea comună a tuturor locuitorilor satelor Ţării Vrancei, iar vrâncenii erau într-un oarecare fel egali, nimeni nefiind stăpânul vreunei moşii sau a vreunui munte. Exista o singură moşie, Moşia Vrancei. Or, când un boier întemeia un schit trebuia să-l înzestreze cu moşii pentru ca din veniturile moşiilor să se întreţină personalul clerical. În Ţara Vrancei, pământurile erau folosite în comun şi dacă un vrâncean voia să întemeieze o mănăstire nu avea moşii săi dăruiască pentru supravieţuirea monahilor sau monahiilor. Abia târziu, probabil influenţaţi de viaţa şi activitatea Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, preotul Maftei a cerut sfântului, în numele vrâncenilor, călugări să întemeieze un schit la 1755. Pe locul ales pentru construcţie, tradiţia spune că a sihăstrit. Sf. Cuv. Teodora din Sihla. Astfel, vrâncenii au întemeiat schit la 1755, dar nu l-au supus regulilor bisericeşti. Obştea Vrancei a înzestrat schitul cu averi, din care monahii puteau să obţină pâinea cea de toate zilele, dar a instituit şi reguli precise şi anume au hotărât ca egumenul schitului să fie ales de Obştea Vrancei şi recunoscut de Episcopia Romanului, iar averile Schitului să fie administrate de Obşte. Cu alte cuvinte, vrâncenii şiau întemeiat Schit independent de Episcopie, lucru nemaiîntâlnit în toată istoria Bisericii Române. Acest lucru a ţinut până la venirea comuniştilor, care au confiscat averea schitului, iar aşezământul l-au închis. Aceasta a constituit singulariatea celor două schituri vrâncene, Valea Neagră şi Lepşa. Începută în 1755, mănăstirea Valea Neagră a fost terminată în aprilie 1757. Pentru că vrâncenii erau ataşaţi de Icoana Făcătoare de minuni de la Poiana Mărului, tradiţia spune că Sf. Vasile le-ar fi dăruit vrâncenilor şi această icoană, pe care au numit-o „Sfânta”, alături de veşminte, obiecte şi cărţi de cult, precum şi alte icoane, care se află încă la Valea Neagră. Tot ca misiune dată de Sf. Vasile, monahii munteni de la Poiana Mărului au organizat şi obştea, astfel, la începuturi, aşezământul monastic era slujit de cinci călugări. Pe lângă icoana făcătoare de minuni, schitul Valea Neagră a mai primit de la Sfântul Vasile alte patru icoane, care şi astăzi sunt aşezate în biserică. Elementele de unicitate ale mănăstirii Valea Neagră se regăsesc şi în câteva legende care învăluie lăcaşul. Se povesteşte în părţile locului că, pentru poleirea iconostasului s-a folosit aurul găsit într-o comoară ascunsă, conform legendei berbecului cu lână de aur. De asemenea, faima sa se trage şi de la minunile făcute de-a lungul vremii de „Sfânta” icoană, în vremuri de secetă, molime şi lăcuste. Formaţi în pepiniera spirituală a Schitului Poiana Mărului, unde viaţa se desfăşura după un tipic benedictin – muncă şi rugăciune – monahii de la Valea Neagră au rămas credincioşi principiilor vasiliene şi au realizat în Schitul Vrancei o adevărată şcoală pentru vrânceni. Obişnuiţi cu munca pe texte, la tradus şi copiat, având şi liniştea necesară, monahii au amenajat la Valea Neagră un fel de scriptoriu ca la Poiana Mărului. Mărturiile celor care au trecut pe la schit în a doua parte a secolului a XVIII-lea arată că Valea Neagră devenise în câţiva ani un centru al artei monahale româneşti, unde circulau texte din tot spaţiul răsăritean şi de unde plecau traduceri şi litografii care îmbogăţesc astăzi muzee şi colecţii din toată lumea. Unul din cei mai cunoscuţi traducători care s-a nevoit la Schit către sfârşitul secolului al XVIII-lea a fost Ilarion Dascălul. Dar munca intelectuală a monahilor nu s-a mărginit doar la traducerea textelor sfinte pentru propriile lecturi sau pentru predică ori cult. Uşor, uşor, la Schit, vrâncenii veneau să-şi scrie actele de danie şi de vânzare, încât Valea Neagră devenise şi un notariat al Ţării Vrancei. Mai târziu, aici a funcţionat şi o şcoală în care erau formaţi cântăreţii bisericeşti, din rândul cărora erau selectaţi tinerii ce erau apoi trimişi la Seminarul din Roman pentru a ajunge preoţi în satele Vrancei. Tot la Schit a funcţionat şi o şcoală laică unde vrâncenii aduceau copiii să înveţe să scrie şi să citească. Revenind la scurgerea vremii, la evoluţia cronologică a Schi – tului, putem spune că secolul al XIX-lea a adus oarecare greutăţi vieţii monahilor şi din motive puţin explicabile au fost perioade la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea când Schitul a fost închis, iar monahii au fost obligaţi să părăsească liniştea chiliilor. În cronologia aşezământului este punctate o serie de epi – soade care ar fi putut duce la pierderea acestuia. În perioada 1894 – 1909, mănăs tirea s-a transformat în biserică de mir, dat fiind faptul că în urma secularizării averilor mănăstireşti, conform ordinelor domnitorului Cuza, călugării au părăsit lăcaşul monastic. În 1920, se reînfiinţează obştea monahală, iar în 1923, schitul Valea Neagră este menţionat între cele 13 mănăstiri care aparţineau atunci Eparhiei Romanului. Redeschis după al Doilea Război Mondial, viaţa a reintrat în normal până la începutul anilor 1950, când monahii au fost trimişi la alte mănăstiri, iar la Valea Neagră au fost aduse 9 călugăriţe de la Trotoşanu, care vor fi conduse de stareţa Petronia. A urmat calvarul monahismului românesc, când la 1959, printr-un decret, s-a închis din nou schitul şi a trimis maicile la casele lor, în frunte cu stareţa acestora, Petronia Ciornea. La 1960, Valea Neagră redevine biserică de mir şi este trecută îm parohia satului Herestrău. Cu sprijinul Episcopiei Buzăului, din 1968 Petronia Ciornea revine la schit şi reface obştea de odinioară, pe care o păstoreşte până în 1993.

Sursa: http://www.manastiri-vrancene.ro/manastirea-valea-neagra/vn-istoric

Mănăstirea Trotușanu. Com Trotusanu-Vrancea

Mănăstirea Trotuşanu a luat fiinţă în anul 1676, ctitorul cel dintâi fiind Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi. La începutul secolului al XIX-lea, Schitul Trotuşanu este preluat, spre chivernisire duhovnicească şi gospodărească, de către ieroschimonahul Dimitrie, stareţ, totodată, al Schitului Brazi de lângă Panciu. Acesta ridică, în anul 1809, la Schitul Trotuşanu, biserica de lemn având hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, care, în 1858, după zidirea actualului sfânt lăcaş de cult de către stareţa Anastasia, a fost mutată în cimitirul satului Viişoara. După 1990, aici, s-au ridicat, de către obştea mănăstirii, clădiri noi: paraclisul „Izvorul Tămăduirii” (în anii 1992-1994), clopotniţa, chilii, trapeza şi anexe.

Mănăstirea Tarniţa.Loc Gagesti-Vrancea

Mănăstirea Tarniţa este unul dintre cele mai vechi şi vestite lăcăsuri mănăstiresti din pădurile Vrancei…

• Condiții de vizitare: deschis turiștilor
• Sărbătoare anuală: 15 august

Se spune că Schitul Tarniţa a fost ridicat în urma unui semn divin de o mȃnă de monahi care căutau un loc cȃt mai departe de lume pentru a se stabili. În timp ce urcau spre vȃrful Măgura, şaua de lemn a măgarului care ducea odoarele bisericii s-a rupt. După ce era reparată, aceasta tot continua să se rupă, astfel că monahii s-au gandit că voia Domnului este să ridice schitul în acest loc.

Se presupune că numele mănăstirii Tarniţa provine din limba sarbă, cuvȃntul fiind folosit în Moldova cu sensul de “şa”. Printre lucrătorii care confecţionau şei de lemn se aflau şi călugări, care erau numiţi “Călugării de la Tarniţa”,

În 1950 mănăstirea de călugări va fi ocupată de o obşte de maici, însă în 1959 acestea sunt nevoite să plece şi pȃnă în 1990 viaţa monahală va fi intreruptă. În 2006 biserica de lemn a ars într-un incendiu, iar pe locul ei a fost înălţată o biserică din lemn cu fundaţie de beton.

Biserica este construită în formă de cruce, cu un pridvor inchis, care pare să fie adăugat mai tȃrziu. Este compartimentată în Altar, naos şi pronaos. Ferestrele din Altar, naos, pronaos sunt din lemn, duble, dreptunghiulare, cu alte ferestre mici arcuite deasupra lor. Naosul se delimitează de pronaos prin doi 2 stalpi groşi din lemn şi are absidele largi şi puţin pronunţate. Pe naos există o turlă mare deschisă, cu baza pătrată, care continuă sub formă de hexagon, iar partea terminală este de forma unei mitre arhieresti.

În apropierea bisericii se află clădirile utilitare, cu verande vopsite în culori pastelate şi împodobite cu flori, accentuȃnd starea de linişte şi pace sufletească pe care acest loc o transmite.

Sursa: http://www.cesavezi.ro/obiective-turistice/3-manastiri/691-m%C4%83n%C4%83stirea-tarni%C5%A3a-#!/catid=undefined

Mănăstirea Rogozu. Com Slobozia Bradului-Vrancea

După ce ai străbătut satele destul de lungi ce se înşiruie lanţ de la drumul european spre nord-vest, pentru a ajunge la Mănăstirea Rogozu trebuie să  treci mai întâi prin codrul – de aramă, daca e toamnă, sau  verde dacă te poartă paşii într-acolo la timp de vară. Poarta mănăstirii îţi răsare brusc în faţă , într-un luminiş de pădure, exact când începi să te întrebi dacă nu cumva ai greşit drumul , sau poate ai trecut din nebăgare de seamă pe lângă mănăstire. La poarta de la intrare , tradiţional românească, cu stâlpi de piatră şi acoperiş din şindrilă, ne întâmpină şi ne binecuvântează chipul Maicii Domnului.

Brazi înalţi străjuiesc aleea de la intrare , care ne îndreaptă paşii spre clopotniţa din zid , care slujeşte şi de poartă principală de acces în incinta mănăstirii. Înainte de aceasta trecem pe lângă „Muzeul Mănăstirii Rogozu”, aflat într-o casă cu cerdac împodobit cu stâlpi din lemn sculptat, în stânga aleii.Muzeul deţine o  colecţie de obiecte de cult religios. În incinta mănăstirii chiliile vechi si pitoreşti sunt aşezate în cerc, delimitând astfel curtea , în mijlocul căreia se află biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.  În partea dreaptă a clopotniţei, spre răsărit, se află stăreţia, chiliile noi , paraclisul „Naşterea Maicii Domnului” .

zid a fost construită în anul 1820 şi a cunoscut de-a lungul timpului mai multe consolidări şi îmbunătăţiri. Are formă de navă, cu Altar, naos si pronaos. Intrarea în biserică se face printr-un pidvor care nu a făcut parte din construcţia iniţială a bisericii ci a fost adăugat cu prilejul lucrărilor de reparaţii din 1958. Biserica este luminată prin ferestre mari, duble, două în naos, două în pronaos. Altarul este şi el luminat de o fereastră mare spre răsărit. Uşa din lemn masiv de la intrarea în pronaos se spune ca a aparţinut vechii biserici de lemn . Podeaua bisericii este din lemn masiv. Turla bisericii, înalţată deasupra pronaosului, are forma octogonală, pe o baza pătrată  şi este acoperită cu tablă . Pe patru din cele opt laturi , pe direcţia ­punctelor cardinale, are  ferestre dreptunghiulare. În exterior biserica este decorată în partea superioară cu firide în care sunt pictaţi cei 12 Apostoli. Pictura originală , datând din anul 1867 si executată de Ghiţă Stoenescu, se mai păstrează doar în altar. În restul bisericii pictura actuală a fost executată de Adolf Cantini în 1958.

Istoric Mănăstirea Rogozu

Pentru a putea afla istoria aşezământului  monahal de la Rogozu , ca şi a multor alte mănăstiri din Vrancea, , trebuie sa căutăm adânc în filele istoriei secolului al XVII-lea . Pe aceste locuri Matei Basarab a ctitorit un schit , cu o bisericuţă din lemn , în anul 1647. Acest lucru este dovedit de o piatră încrustată cu acest an, piatră care se mai păstrează şi astăzi, aşezată în biserică, deasupra intrării.  După unele surse Schitul a purtat iniţial  numele „Poiana Rusului „ nume care se trage de la călugării ruşi care au vieţuit aici la începuturile sale .

La anul 1760 regăsim vechiul schit menţionat în documentele vremii ca fiind reconstruit tot din lemn  de părintele Manea şi locuit de maici.  După un incendiu devastator din 1812, care distruge  biserica din lemn,  Constatin Robescu înalţă în anul 1820 o biserică nouă, din zid, care va avea hramul Sfântului Ioan Botezătorul. Aceasa este actuala biserică a mănăstirii Rogozu.  Pictura originală a acestei biserici va fi executată în anul 1867 de către elevul lui Gh. Tăttărăscu, Ghiţă Stoenescu. Din aceasta se mai păstrează  până astăzi doar pictura din Altar. În 1958 se execută noi lucrări de refacere a bisericii , aceasta fiind acoperită cu tablă . În 1960  mănăstirea , care număra la acea vreme peste 100 de maici, este închisă, fiind repopulată abia după 1990.

Sursa: http://www.manastiri-vrancene.ro/manastirea-rogozu/rogozu-istoric

Mănăstirea Recea. Com Dumbraveni-Vrancea

 Mănăstirea Recea este amplasată în zona Subcarpaţilor de curbură, pe raza satului Cândeşti, comuna Dumbrăveni . Drumul până la mănăstire se face relativ uşor , fie direct din şoseaua naţională, pe lângă albia râului Recea şi livezile de cireşi ale gospodarilor din partea locului, fie din satul Bordeşti, pe un drum asfaltat până în apropierea mănăstirii. Mănăstirea este aşezată între dealurile Cândeştilor, sub poala pădurii .

Intrarea se face pe o veche poartă din lemn sculptat. În stânga intrării îsi dorm somnul de veci maicile trecute la cele veşnice, în dreapta te  întâmpină florile îngrijite cu dragoste de cele aproape douăzeci de vieţuitoare ale mănăstirii. Drept în faţă te întimpina biserica “Adormirea Maicii Domnului”, încadrată de brazi impresionanţi, martori muţi ai trecerii anilor. Vis-a-vis de intrarea în biserică se află un izvor cu inscripţia “Cine un ban va dona, lipsă în casă nu va avea” . Acest izvor se spune că a fost sfinţit cu agheazma adusă de la Ierusalim. Monumentul de marmură ridicat la acest izvor reprezintă o cruce pe care este pictat Mântuitorul la izvorul lui Iacov, în Samaria. Chiliile vechi ale măicuţelor precum si constructia nouă si impunătoare ce cuprinde paraclisul, stareţia şi noile chilii, sunt aşezate în vale faţa de biserică, fiind legate de aceasta printr-o alee pietruită, umbrită de acceişi brazi  de poveste şi înfrumuseţată de flori şi arbuşti decorativi .

Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost consolidată în perioada 1985-1990 . Actuala pictură interioară si exterioară a fost executata după anii  90. Biserica are formă tradiţională de navă, cu trei turle pe pronaos si două mici turle pe altar. Intrarea în biserică se face pe o uşă metalică în fostul pridvor care astăzi este o prelungire a pronaosului, care este delimitat de naos de stâlpi de zid . Catapeteasma este din lemn şi datează din anul 1987 . Pardoseala întregii biserici este realizată din gresie , parchet şi ciment mozaicat. Biserica este acoperită cu tablă.

Muzeul În clădirea nouă este de asemenea amenajat şi un muzeu care cuprinde comorile, mai ales de suflet , ale acestei mănăstiri. Se află asezate aici  mai multe obiecte de cult valoroase adunate de-a lungul timpului, icoane vechi din anii 1800 , vestita  cărămidă pe care este inscripţionat numele monahului Antipa şi anul 1877. Această cărămidă a fost descoperită în timpul săpăturilor  pentru reconstrucţia bisericii, chiar pe locul altarului şi reprezintă mărturia nu numai a existenţei din vechime chiar pe acest loc a mănăstirii ci şi încă o dovadă a darului minunat de previzionară a preacuvioasei maici Iuliana Caragiou, care a intuit in 1947 exact locul unde fusese vechea mănăstire. Tot în muzeu se păstrează şi Sfânta Evanghelie de la anul 1749. Clopotul de 70 kg a fost donat în anul 1847.

istoric

Prima atestare a existenţei unui locaş de cult pe locul actualei mănăstiri Recea este datată în anul 1685 când într-un document al vremii  este menţionat Schitul Recea . Apoi mai sunt făcute menţiuni despre acest schit în 1700 şi 1710.

Biserica a fost reconstruită la începutul secolului XIX şi după această dată mai cunoaşte reparaţii mai importante şi lucrări de consolidare în 1850, 1948, 1983. Istoria acestui aşezămant monahal a cunoscut mai multe  perioade de înflorire şi de cădere în uitare . În urma Legii secularizării averilor mănăstireşti din 1863, aşezământul este desfiinţat ca mănăstire , rămânând să servească doar ca biserică de parohie, până în anul 1947, când, potrivit mărturiilor cu iz aproape de legendă, trei călugăriţe au poposit pe dealul unde se află astăzi mănăstirea, ascultând de înalta poruncă primită în sufletul lor, de a repopula fosta aşezare monahală. Una din călugăriţe era Iuliana Caragioiu. În timpul comunismului, în anii ’50 călugăriţele de aici trăiesc o noua perioadă de asuprire. Abia după 1990 mănăstirea a fost reînfiinţată , executându-se mai multe lucrări de restaurare şi construcţii noi pe cuprinsul mănăstirii.

Sursa: http://www.manastiri-vrancene.ro/manastirea-recea/recea-istoric

Mănăstirea Poiana Mărului. Com Bisoca. Sat Baltagari- Vrancea

Mănăstirea Poiana Mărului cu hramul Duminica Tuturor Sfinților este o mănăstire ortodoxă din România situată pe teritoriul administrativ al satului Băltăgari din comuna Bisoca, județul Buzău. Este localizată la poalele muntelui Ulmușoru (943 m) într-o pădure de foioase și conifere, pe drumul dintre reședința comunei (Bisoca) și satul Jitia, reședința comunei cu același nume județul Vrancea. Aparține de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Mitropolia Munteniei și Dobrogei.

Are statut de monument istoric, având cod LMI BZ-II-a-A-20156.

Istoric

A fost ctitorită în anul 1730 pe cheltuiala domnului Constantin Mavrocordat. Vechea vatră a schitului a fost ceva mai sus de cea actuală. Primul stareț i-a fost cuviosul Vasile, canonizat ulterior sub denumirea de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Biserica de lemn originală a ars în 1771 fiind refacută în perioada 1780-1784 (cod LMI BZ-II-m-A-20156.02) O a doua biserică tot din lemn (cod LMI BZ-II-m-A-20156.01) a fost construită în perioada 1810-1812 prin strădania starețului Teodosie al II-lea.

După un nou incendiu în februarie 1879 (stăreția, trapeza și rândul chiliilor de langă arhondărie), schitul și-a mai prelungit viața până în 1893 când a fost desființat, fiind reînființat în 1938 ca mănăstire de maici. În 1935 sub episcopul Ghenadie Niculescu se construiește la intrare o clopotniță din lemn prin care se face actualmente intrarea în mănăstire .

În 1956 bisericile mănăstirii au fost renovate de Comisia Monumentelor Istorice, iar după 1990 redevine mănăstire de călugări. În 1991 se construiește un paraclis pictat de arhidiaconul Gabriel Sibiescu, o casa arhierească și se renovează pavilionul mare în care se află trapeza și camera pentru oaspeți.

Legende

Înainte de a fi schit, în acest loc era o pădure întinsă departe de orice așezare, acolo avându-și stâna niște ciobani. Aceștia își ridicasera o colibă și un staul lângă un măr mare, pe locul unde se va înălța mai târziu mănăstirea. În fiecare seară, ciobanii vedeau o lumină ca un felinar în scorbura mărului dar nici unul dintre ei nu avea curajul sa vadă ce este, mai ales că ziua nu se mai vedea nimic. Într-una din serile de vară pe cand ciobanii priveau lumina ce le apărea din măr, au primit oaspeți trei călugari pelerini doritori de liniște si sihăstrie, care căutau un loc prielnic zidirii unei mănastiri. Aflând și văzând acea lumină s-au minunat și, unul dintre ei s-a urcat în măr, coborând de acolo cu o iconiță ce o înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe.

Importanță

Mănăstirea a fost un important centru monastic și cultural în secolul al XVIII-lea, când și-a extins influența spirituală în a doua jumătate a acestuia, devenind Eparhie de care aparțineau toate așezămintele monahale de la curbura Carpaților.

Aici a stărețit Cuviosul Vasile – mare organizator al monahismului, aici a fost surghiunit în 1840 poetul Cezar Boliac, și tot aici poposea deseori poetul Alexandru Vlahuță care descrie în România pitorească frumusețea acestor locuri, precum și prietenul acestuia Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Se evidențiază ca fiind printre puținile biserici cu pictură atât exterioară cât și interioară, pe lemn.

Obiecte de valoare artistică și istorică: icoanele praznicare: Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Proorocul Elize cu inscripția Ioasaf Zugravu 1826; Scara lui Iacob 1817 în stil rusesc; icoana Încoronarea Maicii Domnului cu inscripția slavonă indicând anul 1791, iar în dreapta tot Încoronarea Maicii Domnului cu anul 1859 de Atanase Anghel – Ploiești; cărți chirilice.

Acces

• 53 km din Râmnicu Sărat DN2 până la Obrejița, apoi DJ202E spre NV până la intersecția cu DN2N aflată la Bordeștii de Jos, apoi pe acesta pană la Jitia. De aici mai sunt câțiva km pana la mănăstire, mergând spre Bisoca, pe DJ204C ce trece prin vadul râului Râmnicul Sărat.
• 68 km din Buzău DJ203K spre Vintila Vodă, apoi înainte de acesta la dreapta DJ204C spre Bisoca. Din Bisoca până la mănăstire se coboară spre Jitia.

Repere constructive

Biserica mare este construită în formă de cruce, din bârne de stejar îmbinate cu scândură. Are un pridvor deschis susținut de șase stâlpi de lemn uniți sus prin arcade semicirculare, iar jos are un grilaj de lemn înalt de 1,20 m. Lumina pătrunde în altar printr-o fereastră pe peretele din răsărit și una pe cel din dreapta, naosul luminat de câte o fereastră pe ambele părți (dreapta și stânga), iar pronaosul numai de o fereastră așezată pe partea dreaptă (sud). Ferestrele sunt duble și între ele sunt grilaje metalice. Din pridvor se intră în pronaos pe o ușă dublă, cea din interior fiind foarte masivă. Catapeteasma este din lemn sculptat.

În exterior fațadele au la înălțimea de 2/3 un brâu de lemn, deasupra căruia se află pictura pe lemn ocrotită de streașina largă a acoperișului. Cele cinci turle hexagonale sunt așezate cate una pe altar, pe naos și pronaos și înca două mai mici deasupra ficăreia dintre strane. Cele de pe naos și pronaos au câte o fereastră pe dreapta și stânga. Acoperișul turlelor este de tablă în solzi, iar biserica este acoperită cu șindrilă.

Pictura bisericii mari este executata în ulei direct pe lemn – în stil neobizantin influențat de cel rusesc, fiind așezată în trei etaje. Sunt înfățișați sfinții naționali ruși, ca Vasile de la Kerson în pronaos, sau icoana Sf. Dumitru mitropolitul Rostovului făcătorul de minuni, în absida din dreapta naosului.

Biserica din cimitir este tot din lemn, în formă de navă, fără abside. Are o singură turlă joasă pe pronaos. Acoperișul este din șindrilă.

Intrarea în incintă se face prin gangul clopotniței, care se afla la 40 m în dreapta bisericii mari.

Paraclisul este clădit tot din lemn și a fost pictat de catre arhidiaconul Gabriel Sibiescu.

In incintă mai sunt trei cladiri, una de lemn și două din zid pentru chilii, precum și alte clădiri cu rol de anexe gospodărești.

Sursa: Wikipedia

Mănăstirea Muşinoaele.Com Filionesti-Vrancea

 Mănăstirea Muşinoaele a fost ctitorită de Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi. Mai târziu, stareţul Dimitrie, considerându‑se un împlinitor al dorinţei ctitorului, a ridicat o biserică nouă, de lemn, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. După anul 1990, aici, au fost construite două paraclise (rânduite ocrotirii Sfântului Ioan Botezătorul, respectiv Sfântului Ierarh Nicolae), iar de curând, o biserică măreaţă (care a fost şi pictată), închinată praznicului Adormirii Maicii Domnului, precum şi o casă arhierească şi mai multe chilii şi anexe.

Sursa: http://www.arhiepiscopiabzvn.ro/manastiri-si-schituri/manastirea-musinoaele-976

Mănăstirea Coteşti. Com Cotesti-Vrancea

Mănăstirea Coteşti este aşezată la trei kilometri depărtare de localitatea cu acelaşi nume, în marginea unei păduriBiserica “Sfânta Treime”, construită în secolull al XVIII-lea  a fost consolidată şi renovată în 2006. În biserică s-a păstrat pictura murală originală care este într-o stare avansată de degradare.

Totuşi pe cea mai mare suprafaţă se pot distinge destul de bine detaliile acesteia. Ca toate bisericile tradiţionale din Moldova şi aceasta a fost construită în formăde arcă, compartimentată în altar, naos şi pronaos. Pereţii bisericii sunt construiţi din caramidă şi fundaţia este din piatră. Zidul este masiv, având o grosime de aproximativ un metru. De asemenea catapeteasma este din zid. Trecerea din pronaos în naos se face pe sub o arcadă sprijinită pe doi pilaştri . O a doua arcadă susţine bolta Altarului. Naosul este luminat de două ferestre aşezate de o parte şi de alta a bisericii , pe peretii dinspre nord şi sud. Găsim o a treia fereastră pe peretele dinspre sud în pronaos. Turla octogonală aşezată pe o bază pătrată are patru mici ferestre orientate in cele patru puncte cardinale.  În exterior biserica este decorată de jur-împrejur cu mici ocniţe în care sunt pictaţi Sfinţii Apostoli. Deasupra intrării este pictată icoana hramului- “Sfânta Treime”.  Clopotniţa mănăstirii – cea de-a doua construcţie care face parte , alături  de biserică, din ansamblul monumentului istoric al Mănăstirii Coteşti, este contruită din zid masiv şi este aşezată în partea de nord-vest a mănăstirii. Sub aceasta se afla o tainiţă care a servit de-a lungul timpului ca loc de refugiu.

Una dintre cele mai de preţ comori ale mănăstirii este icoana făcătoare de minuni înfăţişând-o pe Maica Domnului alăptând Pruncul- “Maica Domnului Hrănitoarea” , cum o numesc maicuţele de aici, datând din anul 1865.

Istoric Mănăstirea Coteşti

Numele localităţii, preluat şi de mănăstire vine de la căpitanul Stan Cotea care în 1470 a primit în stăpânire mai multe sate din Vrancea de la Radu al III-lea cel Frumos. Generaţii la rând, urmaşii căpitanului au ocupat funcţiile de dregători, iar locul este cunoscut al Coteştilor. Interesant este faptul că Mănăstirea Coteşti nu este o ctitorie a vreunui dregător domnesc din Ţara Românească, aşa cum sunt majoritatea mănăstirilor de pe frontiera de nord a Munteniei. Coteşti nu este nici ctitoria vreunei obşti săteşti, cum întâlnim în anumite localităţi importante din acest colţ de Românie. Mănăstirea Coteşti a fost întemeiată cel mai probabil la începutul secolului al XVIII-lea, acest lucru fiind dovedit de un pomelnic al ctitorilor  mănăstirii Coteşti datând din anul 1720. Conform acestui  pomelnic , care a fost transcris în 1941 din litere chirilice în litere latine, ctitoria poate fi atribuită episcopului Buzăului, Ştefan .

Apoi găsim menţionată mănăstirea într-un document datat  12 ianuarie 1757 ,  păstrat  în Arhivele Statului. De-a lungul timpului mănăstirea a fost locuită succesiv de călugări şi de maici, cunoscând mai multe perioade înfloritoare. Vicistitudinile vremurilor au lovit greu mănăstirea. În timpul Războiului din 1916-1918 biserica a suferit mari pierderi. Toate manuscrisele, actele , hrisoavele domneşti care se aflau în posesia mănăstirii au fost distruse. Unul din clopotele donate în 1859 de slugerul Cotescu a fost luat de germani. De asemenea a fost afectată de cutremurul din 1940. A fost restaurată în anul 1947, an din care se păstrează şi pisania de deasupra intrării în biserica. În momentul desfiinţării mănăstirii în anul 1960 mănăstirea număra 80 de maici care locuiau în 44 de chilii. Mănăstirea este repopulată după anul 1990, în prezent aici locuind numai câteva maici, prin stradania cărora s-au construit clădiri din zid pentru trapeză, stareţie şi chilii. A fost renovată clopotniţa şi în 2006 s-au executat lucrări de renovare exterioară a bisericii.

Sursa: http://www.manastiri-vrancene.ro/manastirea-cotesti

Mănăstirea Buluc. Com Jaristea-Vrancea

 Mănăstirea Buluc îşi are începutul în a doua jumătate a secolului al XV-lea, când, un boier din Odobeşti, Ioan Caragea, ridică biserica de astăzi a mănăstirii, din lemn, având hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” şi „Sfânta Treime”, aceasta înlocuind un lăcaş de cult mai vechi. Ulterior, ctitorul s-a călugărit în Schitul Buluc, devenind ieromonahul Isaia şi ajungând stareţ al acestui aşezământ monahal. În anii 1922-1928, călugării din Schitul Buluc au ridicat, alături de biserica veche, una nouă, de zid, mult mai mare decât cea dintâi, cu hramul „Schimbarea la Faţă”, distrusă de puternicul cutremur din 10 noiembrie 1940. În ultimii ani, aici, s-au zidit o clopotniţă şi o casă mare pentru chilii, unde locuiesc maici şi surori.

Sursa: http://www.arhiepiscopiabzvn.ro/manastiri-si-schituri/manastirea-buluc-981