Asezare Geografica

Oraşul Topoloveni este situat în partea central – sudică a României, în nord-vestul Munteniei, în partea de sud – est a judeţului Argeş, la contactul dintre lunca Argeşului şi dealurile din platforma Cândeşti. Localitatea este traversată de drumul naţional Bucureşti – Piteşti DN7, aflându-se la 95 km de Bucureşti şi 20 km de Piteşti. Pârâul Cârcinov  străbate localitatea de la nord la sud, iar râul Argeş scaldă localitatea la limita sa sudică.

Localitatea are o suprafaţă de 3384 ha şi se învecinează cu localităţile Călineşti, Priboieni, Bogaţi, Leordeni, Căteasca.

Relief:  Se încadrează în două  subunităţi morfostructurale: Piemontul Getic, subunitate colinară şi Câmpia Română, subunitate de platformă. Piemontului Getic îi aparţin dealurile din partea de nord, nord-est, iar Luncii Argeşului, subunitate a Câmpiei Române, terenurile din sudul localităţii. Altitudinea localităţii este cuprinsă între 224 m în Lunca Argeşului şi 375 m în dealul din nord-estul satului Inuri

Localitatea are o climă temperat continentală.

Istoric

Din punct de vedere istoric, urmărirea evoluţiei în timp a unei aşezări umane trebuie să pornească de la dovezi concludente, argumentate ştiinţific prin documente, mărturii, arhive şi memorii.

În acest mod se poate demonstra şi naşterea uneia dintre cele mai frumoase zone de pe teritoriul judeţului Argeş – Oraşul Topoloveni. Aceasta s-a dezvoltat pe locul unei vechi aşezări rurale, iar prima atestare documentară a zonei datează din anul 1421 şi a fost întocmită pe vremea lui Radu Prasnaglava, fiul lui Mircea cel Bătrân. După cinci secole şi jumătate, mai exact din anul 1968, Topoloveni a fost declarat oraş. De atunci şi până în prezent a cunoscut o puternică dezvoltare atât din punct de vedere agrar, cât şi turistic.

Situat în partea centrală a României, în nord – vestul Munteniei, şi în două subunităţi morfostructurale, Piemontul Getic şi subunitatea colinară a Câmpiei Române, oraşul Topoloveni este preferat de turiştii care doresc să se recreeze tot în mediul urban, dar departe de factorii perturbatori. Pentru că în localitate se ajunge uşor, pe DN 7 Bucureşti – Piteşti, turiştii nu se sfiesc să viziteze zona de mai multe ori pe an.

De-a lungul timpului, au fost identificate proiecte de dezvoltare locală care au făcut şi continuă să facă obiectul unui portofoliu de oportunităţi pentru Topoloveni, dar şi pentru zonele limitrofe. În acelaşi timp reprezentanţii localităţii asigură că sunt deschişi la dialoguri şi colaborări, care vor avea ca efect dezvoltarea continuă a localităţii. Nici locuitorii oraşului şi nici cei ai zonelor limitrofe (Dealul cu Vii, Ţigăneşti, Boţârcani, Goroneşti, Crinteşti) nu se lasă mai prejos şi asigură că vor susţine, oferind forţa de muncă necesară, proiectele ce vor fi dezvoltate pe teritoriul aşezării.

Oraşul Topoloveni a reuşit să se remarce pe raza judeţului Argeş prin reţeaua hidrografică bogată, prin zăcămintele de ţiţei şi de gaze naturale, dar şi prin materialul lemnos.

Ca orice comunitate umană şi cea din Topoloveni îşi are suportul în existenţa unei activităţi economice care a asigurat oamenilor de aici cele necesare traiului. Localnicii s-au specializat, în timp, pe diverse meserii care pot asigura înfiinţarea unor fabrici de mobilă, confecţii, ambalaje ori a unui parc industrial. Chiar dacă vorbim de un mediu urban, oamenii au reuşit să înveţe şi îndeletnicirea agriculturii şi zootehniei. Tocmai de aceea, în prezent, au ajuns să fie lucrate culturi de viţă de vie, livezi, culturi de legume şi căpşuni sau să se crească peste 3768 capete animale (bovine, ovine, porcine).

Viticultura este un sector important deoarece este atestat faptul că în Topoloveni există o bogată tradiţie în cultivarea viţei-de-vie şi producerea vinurilor.

Sunt documente care susţin că la 1700 pe harta Ţării Româneşti (tipărită la Padova), stolnicul Constantin Cantacuzino a notat numele unde se aflau podgoriile ce produceau cele mai bune vinuri, printre ele figurând şi cele de la Topoloveni.

Toate aceste resurse ajută un investitor, prin retehnologizare sau înfiinţare de fabrici, să-şi dezvolte o afacere garantată. De asemenea, el poate investi în formarea unui centru de colectare, sortare, ambalare, refrigerare, a unui antrepozit de băuturi alcoolice sau în realizarea unei ferme de creştere a animalelor şi a unui abator.

Pentru cei pasionaţi de vânătoare (căprioare, mistreţi, păsări, raţe sălbatice, fazani) în zonă sunt păduri bogate în vânat, care pot oferi, totodată, şi clipe de relaxare şi linişte pentru cei care nu vânează. Pentru activităţi de agrement şi recreere există, de asemenea, şi o Asociaţie Sportivă care organizează campionate de fotbal la nivel judeţean, dar şi între instituţii.

Topoloveni este o zonă unde veţi găsi nealterate tradiţii, porturi populare, meşteşuguri şi obiceiuri. Oraşul este recunoscut datorită tradiţiei „Focul lui Sumedru”, care este legată de sărbătorirea Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – protectorul oraşului Topoloveni. Ritualul spune că, după ce este aprins focul, copiii trebuie să strige: „Hai la Focul lui Sumedru, că a prins Dumitru iedu”.

Oraşul Topoloveni nu se află în faţa unui nou început, ci în faţa unui prezent promiţător. Dacă se va colabora şi dacă fiecare cetăţean, care vine în oraş, va fi dornic să dezvolte proiecte, va reuşi, pentru că localitatea dispune de zonă colinară şi planul de urbanism al localităţii oferă posibilitatea dezvoltării unui cartier de investiţii imobiliare. De asemenea, dispune de autorităţi şi oameni ospitalieri, sinceri şi bucuroşi să le fiţi oaspete.

Sursa: http://www.topoloveni.ro/index.php?modul=articole&category_id=46

Asezare Geografica

Orasul Stefanesti este situat in partea central – sudica a judetului Arges, la sud-est de municipiul Pitesti, la intersectia paralelei de 44 53’ latitudine nordica cu meridianul de 24 56’ longitudine estica. La 18 km spre nord trece paralela de 45 si nu departe de limita estica a orasului trece meridianul de 25 longitudine estica, aceste doua coordonate geografice aratandu-ne amplasarea orasului in partea central – sudica a tarii.

Ape

Reteaua hidrografica ce strabate teritoriul orasului are caracter intermitent, cu obarsii din platforma piemontana Candesti, fiind tributara Vaii Argesului sau Raului Doamnei, care formeaza limite spre sud si respectiv spre vest ale teritoriului orasului. De-a lungul Raului Doamnei, in dreptul orasului, se intinde o parte din lacul Maracineni -Valea Mare Podgoria, cu rol de atenuare a viiturilor, iar pe Raul Arges se gaseste acumularea Pitesti Sud- Stefanesti Golesti, pentru obtinerea de hidroenergie.
Orasul Stefanesti beneficiaza de asigurarea sursei de apa pentru sistemul de irigatii din Lunca Argesului aflata in perimetrul sau sau prin statii de pompare din acumularea Pitesti Sud – Stefanesti Golesti.

Relief si flora

In ceea ce priveste relieful, orasul Stefanesti se afla pe linia de contact dintre Podisul Getic (si anume Platforma Candesti ) si Lunca Argesului, dincolo de care se intinde Campia Inalta a Pitestiului. Aceasta linie de contact intre cele doua unitati de relief este clar evidentiata in teren prin diferenta de altitudine si prin peisajul specific, fiind intrerupta de vaile afluente ce patrund adanc in interiorul piemontului si fiind acoperite de paduri, vii si asezari ce urca spre interfluviile largi si netede a acestei platforme piemontane. In partea vestica a orasului se afla Lunca Raului Doamnei cu directia nord – sud.

Altitudinea orasului este cuprinsa intre 252 m, la nivelul Vaii Argesului si 400 m, in zona colinara Valea Mare – Podgoria.

Istoric

Orasul Stefanesti, veche asezare omenesca, ale carei inceputuri se pierd in negura vremurilor, se inscrie, prin trecutul sau bogat in date si evenimente, prin prezentul si prin perspectivele ce se contureaza, in randul celor mai importante localitati ale judetului Arges.

Localitatea Stefanesti este considerata una din cele mai vechi asezari umane din zona, cercetarile arheologice ducand la descoperirea unor topoare de piatra vechi de aproximativ 4.500 – 6.000 ani, a unor monede datand de pe vramea dacilor (in zona Targu – Dealului), precum si a unor depozite de vase de lut din epoca feudalismului timpuriu.

Cele mai vechi asezari din perimetrul orasului, respectiv Golesti si Stefanesti, sunt consemnate intr-un act emis la data de 5 august 1452, prin care voievodul Vladislav al II – lea intareste mai multe proprietati din zona unor boieri. A treia asezare, in ordinea aparitiei in documente, este Izvorani, din care, in anul 1493, domnitorul Vlad Calugarul doneaza o vie Manastirii Glavavioc, situata in sudul
actualului judet Arges. Denumirea de Valea Mare apare pentru prima data intr-un document emis de domnitorul Patrascu cel Bun, tatal lui Mihai Viteazul, cand, delimitand proprietatile unor boieri de cele ale unor manastiri, aminteste de apa Valea Mare ca hotar intre aceste proprietati.

Intalnim de asemenea, in documente, ca posesori de terenuri, pe teritoriul actualului oras Stefanesti, pe Mihai Viteazul, Fratii Buzesti, Matei Basarab, Constantin Brancoveanu, familia Golestilor, familia Bratienilor. De la domnitorul Matei Basarab ne-a ramas crucea din piatra de Albesti, prin care domnitorul reglementa obligatiile de vinariciu, spre a evita abuzurile functionarilor ce strangeau aceste dari de la producatori, cruce ce se afla in fata Caminului Cultural Stefanesti. In zona Valea Mare se mai pastreaza ruinele conacului lui Constantin Brancoveanu; casa (acum, Muzeu memorial) in care a trait cel mai mare romancier al neamului romanesc Liviu Rebreanu, precum si vila fostei mari actrite Lucia Sturza Bulandra.

Tot pe teritoriul orasului Stefanesti intilnim si conacul familiei Golestilor (actualmente, Muzeul Golesti), precum si fostul conac ,,Florica’’ al familiei ce a dat tarii doi dintre fauritorii Romaniei moderne, respectiv pe I.C. Bratianu si fiul sau Ionel I.C. Bratianu – personalitati de care se leaga evenimente de seama ale istoriei tarii noastre, precum Revolutia de le 1848, Unirea Principatelor din 1859, Razboiul de Independenta din perioada 1877-1878 si Faurirea Statului National Unitar Roman in urma primului razboi mondial din perioada 1916-1918.

Sursa: http://stefanesti-arges.blogspot.ro/2012/03/istorie.html

Asezare Geografica

Oraşul Mioveni este situat in centrul judeţului Argeş,in marea unitate Subcarpatica numita Depresiunea Getica la 15 Km de municipiul Piteşti şi la 125 Km de capitala ţării, pe DN 73 Piteşti C-lung Muscel. Mioveni are un relief variat, suprafaţa sa fiind traversată de trei rauri: Doamnei, Targului şi Argeşel.

Istoric

Orasul Mioveni are o istorie de peste 500 de ani. Prima atestare documentară a fost, aşa cum ne arată izvoarele istorice, în anul 1485. Denumirea sa vine de la un cneaz local, Mihu ( Mihov în slavonă ) Mihoveni ( Mioveni ), făcând referire directă la locuitorii acestei formaţiuni sociale.
Prin Legea 35/18. mai. 1996, emisă de Parlamentul României şi publicată în M.O. nr. 102 din 20 mai 1996, localitatea Colibaşi revine la vechea denumire, respectiv Mioveni.
„ Mioveniul de astăzi continuă tradiţia înaintaşilor săi, dezvoltând atât economia, agricultura şi serviciile pentru populaţie, dar şi viaţa spirituală, menţinându-se ca o zonă distinctă în cadrul judeţului Argeş, fiind o punte de legătură între trecut, prezent şi viitor, între România şi Europa.
Cu o economie puternică, cu un deosebit potenţial uman şi şi beneficiind de resurse naturale semnificative, Mioveniul se situează între primele oraşe ale ţării, din punct de vedere al creşterii economice şi are perspective reale de a-şi continua dezvoltarea într-un ritm susţinut, în toate domeniile vieţii sociale.
Tradiţionala ospitalitate românească alături de frumuseţea plaiurilor argeşene şi de atractivitatea potenţialului economic al judeţului, constituie argumente de necontestat în favoarea înscrierii oraşului Mioveni pe harta priorităţilor, inclusiv a celor de natură investiţională, pentru viitorii noştri parteneri interni şi externi.”

Sursa: http://www.primariamioveni.ro/

Asezare Geografica

Orașul Costești este situat în județul Argeș, în partea sa sudică, la o depărtare de 22 km de municipiul Pitești, reședința județului.

Orașul Costești are o suprafață totală de 91,31 km2. Localitatea este situată pe albia râului Teleorman, cu orientare geografică nord-sud.

Istoric

Costești este un oraș din județul Argeș, Muntenia, România. Are o populație de 10.892 locuitori.
Statutul administrativ al localității este de oraș mic în componența căruia intră cartierele Telești și Zorile și cele 6 sate aparținătoare Broșteni, Lăceni, Pârvu Roșu, Podu Broșteni, Smei și Stârci, fiind membru fondator al Asociației Orașelor din România.
Urme de locuire a teritoriului pe care se găsește azi orașul Costești, județul Argeș, datează încă de dinaintea cuceririi Daciei de către romani, din antichitatea timpurie.
Prin secolul XIV, apar câteva mențiuni despre două călătorii ale voievodului Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I Întemeietorul, de la Curtea de Argeș către Dunăre, în decursul cărora s-au făcut popasuri pentru odihnă și schimbarea cailor „în așezarea Costeștilor”.
Costeștiul de azi obține și își păstrează statutul de târg de câmpie și centru negustoresc până aproape de epoca modernă.

La 1 iunie 1968, prin decret oficial, localitatea Costești a fost declarată oraș de categoria a III-a.
Actul de naștere al orașului Costești a fost dat la 8 iunie 1968 de către comitetul executiv al Consiliului Popular Orășenesc.
Între 1968 – 1989 s-a modernizat sistemul de deplasare al cetățenilor, ei beneficiind nu numai de calea ferată, dar și de drumul național DN65A Costești – Roșiori de Vede și drumul județean modernizat Costești – Alexandria.

Fără îndoială, 18 aprilie 1930 este cea mai neagră zi din istoria localității. A fost o zi de vineri, Vinerea Mare de dinainte de Paști.  În micuța biserică din lemn din satul Costești, preotul și mulțimea de enoriași se pregăteau pentru slujba de Denie. În jurul orei 18 s-a întâmplat tragedia. 118 copii, adică aproape toți copiii satului, au pierit într-un cumplit incendiu care a cuprins și a mistuit, în câteva minute, bisericuța.

Sursa: http://www.primariacostestiag.ro/viewpage.php?page_id=1

Asezare Geografica

Curtea de Arges se afla situat in partea de nord a judetului Arges, la o distanta de 38 km de municipiul Pitesti, la 36 km de Ramnicu Valcea si la 45 km de Campulung.

Orasul este situat in depresiunea intracolinara a bazinului superior al raului Arges si este inconjurat de dealurile si muscelele sudice ale Muntilor Fagaras. Altitudinea medie este de 450 m.

Populatia orasului Curtea de Arges conform recensamantului din anul 2012 este de 27359 locuitori. Teritoriul orasului se desfasoara pe o suprafata de cca 75 kmp, intre urmatoarele coordonate geografice : la nord paralela de 45o10’ latitudine nordica, la sud paralela de 45o5’ latitudine nordica, la est meridianul de 24o45’ longitudine estica si la vest meridianul de 24o37’ longitudine estica.

Cadrul natural al orasului este conditionat de prezenta zonei montane din apropiere, care se afla la cca 28 km distanta si care introduce variatie si diversitate in peisajul geografic.

Situat in zona depresionara, Curtea de Arges se bucura de o clima favorabila, caracteristica versantilor adapostiti, cu temperaturi moderate tot timpul anului si precipitatii relativ abundente. In aceasta depresiune, toamna si primavara sunt frecvente ceturile, iernile sunt mai putin aspre decat la campie, iar verile sunt in general placute, cu zile insorite. Temperatura medie anuala are valori de aproape 8oC.

Istoric

Orasul Curtea de Arges din zilele noastre nu este cel mai vechi din tara, dar se numara printre acelea in care populatia autohtona este atestata de cateva milenii. O dovada sigura o constitue urmele materiale descoperite in sapaturile arheologice de data relativ recenta efectuate pe teritoriul orasului, in valea Tirgului, la Radovanu, precum si in imprejurimi ( la Poienari, Valea Danului, Vilsanesti, Zigoneni, Baiculesti, Tutana, Retevoiesti).Aceste descoperiri atesta viata umana inca din paleolitic si neolitic, asadar cu mii si zeci de mii de ani in urma.

In secolul al XIII-lea (1247), Curtea de Arges a fost resedinta de scaun a voievodului Seneslau, al carui fiu Basarab, a unit sub sceptrul sau toate cnezatelor si voievodatele dintre Carpati si Dunare intr-o singura tara, Tara Romaneasca.

In vara si in toamna anului 1330 s-a desfasurat in aceste locuri razboiul dintre Basarab I Intemeietorul si Carol Robert, regele Ungariei., razboi in care orasul Arges capitala Tarii Romanesti, devenise simbolul rezistentei populare impotriva cotropirii vrasmase, simbolul luptei pentru independenta tanarului stat romanesc. Ostile lui Basarab I Intemeietorul au zdrobit pe cele maghiare in defileul Carpatilor, la locul ramas in istorie sub numele de Posada.

Intre anii 1352-1364 a domnit Nicolae Alexandru fiul lui Basarab I, care a consolidat pozitiile interne si internationale ale tarii si a infiintat la Arges prima mitropolie a tarii (1359).Tot prin stradania lui s-a terminat constructia bisericii Sf. Nicolae domnesc care va deveni prima necropola a domnilor ramani dintre Carpati si Dunare.

In continuare a domnit intre anii 1364-1377 Vladislav I (Vlaicu). A fost unul dintre primii domni munteni care au sprijinit intensificarea legaturilor comerciale dintre Tara Romaneasca si orasele din Transilvania, a infiintat la Arges prima monetarie a tarii. Pe vremea lui a fost creata prima scoala locala, la care invatau fii orasenilor. De la Vladislav I, al carui mormant se pastreaza de cateva secole in biserica Sf. Nicolae domnesc, ne-a ramas cel mai vechi document intern, scris la Arges la 25 noiembrie 1369.

A urmat la domnie Radu I (1377-1383), Dan I (1383-1386) si Mircea cel Batran (1386-1418) iar orasul a devenit in secolul al XIV-lea prima capitala a Tarii Romanesti, a statului cuprins intre Carpati, Dunare si Marea Neagra.

Daca in secolul al XIV-lea Argesul ca asezare urbana era considerat principalul centru politic, economic si cultural al Tarii Romanesti, pe teritoriul caruia curtea domneasca, prin fastul si stralucirea ei, atinsese un nivel european, pe timpul domniei lui Mircea cel Batran orasul avea sa atinga culmile cele mai inalte, devenind un factor hotarator in relatiile internationale din sud-estul Europei. La curtea domneasca din Arges au venit la acea vreme solii din Ungaria, Polonia, Transilvania si din Imperiul otoman pentru a incheia fie tratate de alianta, fie conventii comerciale. Aici a alcatuit Mircea cel Batran planul companiei contra otomanilor pe care-i va zdrobi la Rovine(1394).

Pilda lui Mircea cel Batran avea sa fie urmata rand pe rand de Dan al II-lea, numit si Dan cel Viteaz, apoi de Alexandru Aldea, de Vlad Dracul si de fiul sau Vlad Tepes, prin continuarea luptei impotriva amenintarilor otomane pe de o parte, iar pe de alta prin sporirea institutiilor culturale ale orasului si consolidarea privilegiilor localnicilor ca oameni liberi aflati sub protectia domniei.

Din 1418 pana in 1431 capitala Tarii Romanesti a fost cand la Arges, cand la Tirgoviste, Argesul ramanind adesea numai o resedinta temporara si ocazionala a domniei.

In primul deceniu al secolului al XVI-lea, aceasta noua destinatie data orasului a determinat insasi schimbarea numelui asezarii in Curtea de Arges.

In primele decenii ale secolului al XVI-lea, a fost ridicata biserica manastirii Argesului, ctitoria lui Neagoe Basarab, domnul Tarii Romanesti (1512-1521). Vremea in care a trait acesta a fost caracterizata de istorici ca o epoca de stabilitate interna, de importanta creatie culturala si de curajoasa orientare in relatiile internationale.

Fara a straluci prin fapte de arme, fara a se ridica fatis impotriva dominatiei otomane, el a continuat politica de consolidare a statului feudal Tara Romaneasca. De asemenea, Neagoe Basarab avea sa imbogateasca literatura romaneasca cu un tratat de educatie politica si morala, dar si de gandire filozofica, alcatuit la Curtea de Arges si cunoscut sub numele de « Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie ».

Zugravirea bisericii manastirii Argesului n-a putut fi ispravita inainte de trecerea intru cele vesnice a lui Neagoe Basarab. Asadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumati , odata urcat pe scaun, a consfintit continuarea decorarii asezamintului.

Incepand cu anul 1866, odata cu urcarea pe tronul Romaniei a Regelui Carol I, orasul a reintrat in atentia istoriei. Intre 1886 – 1890 se construiste in parcul Manastirii Argesului, amenajat in stil frantuzesc, Palatul Episcopal, unde regele avea sa-si petreaca adesea timpul. Parcul din jurul Bisericii si Palatului este de unic, in special datorita imaginii create de frunzisul copacilor care au o particularitate si anume aceea ca nu gasesti doi arbori de acelasi fel alaturati.

De-a lungul domniilor regale Curtea de Arges a fost adesea vizitat de altetele regale, mai mult chiar, acestia alegandu-si drept necropola Manastirea Argesului, unde se afla mormintele acestora: Carol I (1866 – 1914) si Regina Elisabeta, cunoscuta si sub numele de Carmen Silva, Ferdinand I (1914 – 1927) si Regina Maria, iar incepand cu februarie 2003 si al Regelui Carol II.

Sursa :http://www.primariacurteadearges.ro/portal/arges/cda/portal_cda.nsf/AllByUNID/000012EA?OpenDocument

Asezare Geografica

Partea de N-E a judetului Arges se caracterizeaza printr-un relief aparte: munti, dealuri si podisuri piemontane. In acest cadru natural se afla orasul Campulung Muscel si asezarile din imprejurimi. Varietatea formelor de relief si gradul de fragmentare a acestora se datoresc in special alcatuirii geologice complexe. Muntii se caracterizeaza printr-un aspect alpin, datorita inaltimii lor si masivitatii. Din creasta pornesc spre sud culmi masive, prelungi si domoale, cu o ramificatie accentuata. Aceste culmi sunt despartite de vai adanci.
In nordul depresiunii Campulung, intre Raul Doamnei si Dambovita, se inalta masivul Iezer (Harta Muntilor Iezer – Papusa), unitate de relief distincta. Legatura intre creasta Fagarasului si masivul Iezer se face prin culmea mai joasa Mezea – Otic. Din masiv se prelungesc spre S si S – E mai multe culmi netede: Plaiul lui Patru, Plaiul Iezerului Mare, Plaiul Vacarea si culmea prelunga Danciu-Portareasa – Zanoaga. Ceilalti munti care se invecineaza cu depresiunea Campulungului sunt: Papusa, Leaota si Piatra Craiului.
Aceasta depresiune este una dintre cele mai bine individualizate din tara, la sud cu dealuri inalte subcarpatice acoperite cu pasuni, fanete si pomi fructiferi, numite de locuitori muscele.

Istoric

Istorie Veche

Cele mai vechi urme de culturã materialã, descoperite atât pe raza oraºului, cât ºi în imprejurimile sale, dateazã din perioada bronzului târziu (1700-1600 i.d.Hr.). Astfel, la Pescãreasa, în sudul oraºului a fost descoperitã o necropolã, dovadã a existenþei unei aºezãri omeneºti.
Urme de locuire geto-dacicã, din sec. II-I i.d.Hr., sunt bine conturate în zona actualului oraº, în cartierul Olari-Sfântu Gheorghe; la fel ºi cele de la Apa Sãratã si Bughea de Sus, care aparþin culturii dacice târzii.
La Cetãþeni-Muscel, aºezare dacicã locuitã fãrã întrerupere din jurul anului 300 î.d.Hr., au fost descoperite urme materiale ce atestã existenþa aici a unui important centru economic, unde aveau loc schimburi intense de mãrfuri. Aceasta este una dintre cele mai vechi aºezãri dacice din þarã.
Anul 106, anul cuceririi Daciei de cãtre romani, deschide o perioada distinctã în istoria noastrã ºi implicit a acestei zone. Fiind o provincie de graniþã a Imperiului Roman, Dacia avea un important rol de apãrare împotriva atacurilor barbare, aceasta presupunând construirea unor linii de fortificaþie punctate de existenþa unor castre de pamânt sau piatrã.
Limeºul reprezintã o noþiune al carei conþinut a evoluat pe parcursul secolelor începând de la cel de limita despãrþitoare a unui teren si pâna la cel de frontiera fortificatã în faþa unui teritoriu încã necucerit, în scopul instituirii unui obstacol.
Pe acest hotar, elementele militare special deplasate, fortificaþiile si trupele de graniþã, aveau misiunea de a supraveghea, apãra, respinge miºcãrile si eventualele incursiuni ale inamicului.
Limeºul putea fi ºi un hotar natural constituit de un lanþ muntos sau de un curs de apã, dar de cele mai multe ori acesta era artificial construit.
Componenta fundamentalã a limeºului o constituia întotdeauna drumul care urma linia hotarului. Al doilea element îl constituiau trupele (legiuni, trupe auxiliare). Celelalte componente erau fortificaþiile în care erau cantonate trupele: castra, castello, burgi, turris.
Un limeº complet comporta un val de pamânt, uneori întãrit cu palisada sau zid de piatrã, ºanþ de apãrare, completate cu fortificaþii dispuse în spatele liniei de graniþã la distanþe variabile între 5-10-20 km ºi turnuri de supraveghere care foloseau mijloace de semnalizare.
Unul dintre limeºurile din Dacia este limeºul transalutanus, care se întinde pe o lungime de 235 km, construit la o distanþa variabilã de 10-15 km E de Olt. Valul limeºului nu este continuu. De la râul Argeº este înlocuit de cursul Râului Doamnei si al Râului Târgului.    Pornea în N de la Rucãr si se oprea în S la Flãmânda. Compoziþia valului era de pãmant cu miez ars. Înalt de 3 m si lat de 10-12 m, avea un sanþ spre E. În spate, limeºul se sprijinea pe linia de castre si turnuri legate de drumul strategic. Limeºul transalutanus a fost construit probabil de Septimius Severus (193-211 d.Hr. ) pentru a crea un spaþiu de siguranþã liniei Oltului.
Dupã anul 245 d.Hr., în urma puternicelor atacuri carpice, limeºul transalutanus a fost abandonat ºi graniþa a revenit pe Olt (limeºul Alutanus). Dintre cele 13 castre cunoscute ale limeºului transalutanus, cel de la Jidava (astãzi Apa Sãrata, localitate inglobatã în oraºul Câmpulung) este singurul construit în piatra si caramidã ºi, în acelasi timp, cel mai mare. Castrul avea forma dreptunghiularã, era înconjurat cu un zid de incinta prevãzut cu turnuri dreptunghiulare pe laturi si semicirculare la colþuri si avea rolul de a controla drumul prin pasul Bran.
Primele sãpãturi arheologice au fost efectuate de D.Butculescu. Aceste sãpãturi si cele care le-au urmat au identificat cele patru porþi prevãzute cu turnuri. Dacã pentru începuturile construirii castrului se fac doar presupuneri, neexistând alte elemente de dotare decât cele numismatice din epoca lui Septimius Severus, sfârºitul existenþei sale se plaseazã la mijlocul sec. III, ultimele monede descoperite fiind de la împaratul Gordian III.

Istorie medievala – Prima capitala a Tarii Romanesti

Ca toate celelalte orase, Câmpulungul a trecut în evolutia sa prin fazele de sat, târg, pentru ca la începutul sec. XIV sã devinã oras. Aceasta evolutie a fost determinatã de sporirea numãrului de locuitori, de cresterea continuã si intensã a productiei mestesugaresti si a schimbului de mãrfuri.
În primele decenii ale sec. XIII, în Câmpulung încep sã pãtrundã si sã se stabileascã meseriasi si negustori sasi. Comunitatea sãseascã care se formeazã aici era condusã de un greav (comes), ultimul dintre ei fiind Laurencius de Longo Campo, piatra lui funerarã se aflã astãzi în biserica Bãrãtiei si constituie cel mai vechi document epigrafic medieval din Tara Româneascã si în acelasi timp prima mentiune scrisã a orasului. Inscriptia este datatã în anul 1300 si are urmatorul text:
“Hic sepultus est comes Laurencius de Longo-Campo, pie memerie, anno Domini MCCC.” ( “Aici este înmormântat comitele Laurentiu din Câmpulung, spre pioasã amintire, în anul Domnului 1300.”).
Din cauza “cumplitelor vremi” nu aflam documente sigure care sa fixeze cu exactitate în timp întemeierea orasului Câmpulung. Sunt istorici care sustin ca orasul Câmpulung a fost înfiintat de cavalerii teutoni în prima jumatate a sec. XIII, iar alti cercetatori, bazati pe traditie si mitologie, sustin localizarea orasului catre sfârsitul sec. XIII, în relatie cu descalecatul lui Negru Voda ( Radu Negru ).
Pânza orasului Câmpulung, cel mai însemnat si mai peremtoriu izvor privitor la obstea Câmpulungului, care contine 38 de hrisoave dintre anii 1559-1747, mentioneaza ca cel mai vechi document în care erau trecute privilegiile orasului îl daduse lui Matei Basarab:
“prea luminatul, blagocestivul si de Hristos iubitorul, raposatul Io Radu Negru Voivod la leat 6800 ( 1292 ). ”
Din anul 1330, dupa victoria de la Posada împotriva regelui Ungariei Carol Robert, la Câmpulung îsi stabileste resedinta de scaun Basarab I ( cca. 1310-1352 ), primul domnitor al statului independent Tara Româneasca.
Astfel Câmpulungul devine, pentru aproape 4 decenii, centrul politic si administrativ al statului.
Abia în 1369, domnitorul Vladislav I Vlaicu ( 1364-1377 ), urmasul la tron al lui Nicolae Alexandru ( 1352-1364 ), fiul marelui Basarab, muta capitala tarii la Curtea de Arges.
Asezat pe unul dintre cele mai importante drumuri de legatura din Evul Mediu între Tara Româneasca si Transilvania, orasul devine punct vamal, pomenit pentru prima data din acest punct de vedere în anul 1368, într-un hrisov emis de Vladislav I, prin care se stabileste obligatia negustorilor brasoveni ce trec cu carele de marfuri prin Pasul Bran sa plateasca la Câmpulung, ca taxa vamala, o “treizecime”.
Dupa mutarea centrului politico-administrativ la Curtea de Arges, Câmpulungul continus sa aiba calitatea de resedinta domneasca temporara. Este perioada domniilor “itinerante”, când domnitorul se deplasa în diferite localitati din tara, în care îsi stabilea resedinte temporare.
Atât Basarab I, cât si fiul si urmasul sau la tron, Nicolae Alexandru, au fost înmormântati la Câmpulung. Piatra tombala a acestuia din urma se pastreaza si astazi în biserica din Complexul voivodal Negru Voda:
“În luna noiembrie 16 zile a raposat marele si singur stapânitor Domn Io Nicolae Alexandru Voivod, Fiul marelui Basarab, în anul 6873 ( 1364 ), indictionul 3, vesnica lui pomenire.”
Acest text este cel mai vechi document epigrafic medieval, scris în limba slavona, cunoscut pâna acum în Tara Româneasca.
Sapaturile arheologice efectuate în incinta manastirii au descoperit urmele curtii domnesti din sec. XIV, cu pivnita locuintei voivodale, peste care Matei Basarab, în anul 1636, a ridicat casa domneasca existenta azi.
Lasând la o parte urmele sporadice anterioare epocii feudale, cele mai vechi materiale arheologice medievale descoperite sunt legate de urme de locuinte sesizate la V de cladirile ansamblului, urme modeste cu putine fragmente ceramice care pot fi datate la sfârsitul sec. XIII. Aceasta locuire îsi încetase existenta înaintea momentului în care aveau sa fie ridicate primele constructii de zid.
Sapaturile au aratat modul în care a fost transformata ctitoria lui Basarab I si Nicolae Alexandru, din care o parte a elevatiei a fost pastrata la refacerile succesive din sec. XVII si XIX, materialul de constructie fiind de fiecare data refolosit. Planul zidurilor exterioare ale primei biserici este asadar în cea mai mare parte acelasi cu cel din etapele ulterioare, cu exceptia partii de V, marita în lungime în sec. XVII. Proportiile si caracterul impunator al acestei ctitorii, ridicata în întregime din blocuri de piatra fatuita – reprezentând la acea data un unicat în arhitectura Tarii Românesti – reflecta prestigiul domniei în statul care de curând îsi afirmase independenta. Edificiul era înconjurat de un zid de bolovani ale carui urme au fost descoperite pe laturile de S-V si N.
Calitatile deosebite ale lacasului ctitorit de primii voivozi ai Tarii Românesti, elementele de fortificatie ale întregului ansamblu, indica si existenta unei resedinte de proportii corespunzatoare. Urmele acesteia nu au fost înca descoperite.
Sapaturile arheologice au scos la lumina si marturii din perioada când Câmpulungul nu mai constituia un loc de resedinta domneasc.
Lucrarile de constructie din sec. XV se reduc la amenajari modeste, precum si la umplerea albiei care apara ansamblul în partea de V.
Numeroase sunt informatiile obtinute asupra transformarilor deosebit de ample din timpul lui Matei Basarab. Acestea au avut loc dupa ce cutremurul din 1628 ruinase vechile constructii. Lucrarile din timpul lui Matei Basarab au reprezentat o reconstruire si o transformare a vechiului ansamblu. Cercetarile au dovedit ca sec. XVIII trebuie sa-i fie atribuita casa din partea de SV ansamblului, ale carei beciuri au fost construite probabil în 1635-1636, nivelul superior fiind ridicat dupa un scurt interval, pe la 1647-1648. Din aceeasi etapa dateaza si impunatorul turn clopotnita.
Resturi ale unei constructii de mari proportii, probabil pe doua niveluri, având ziduri grose tencuite si zugravite si encadramente de piatra la usi si la ferestre, au fost descoperite prin sapaturi si pot fi atribuite pravaliilor si hanului manastirii, ridicate tot în timpul lui Matei Basarab si distruse în 1737.
Sapaturile arheologice au adus precizari si asupra transformarilor ansamblului în sec. XVIII, când a fost marita casa egumeneasca din SV-ul incintei, a fost înaltata casa de la N de turn, a fost ridicat în 1712 zidul de incinta care înconjura întregul ansamblu monastic precum si pravaliile si hanul, au fost reconstruite unele cladiri si ridicate si alte constructii.
Existenta unui mare numar de mestesugari ( olari, subari, blanari, cojocari, tabacari, pietrari, lemnari, morari, macelari ) organizati în bresle si grupati în cartiere distincte, si situarea orasului pe drumul de legatura cu Transilvania, au facut ca acesta sa joace un rol important în comertul intern si extern al Tarii Românesti. Astfel, Sebastian Munster, în lucrarea “Cosmografia “, tiparita în 1544, mentioneaza:
“Între Târgoviste si Brasov este târgul Câmpulung, locuit de crestini, si acolo este locul de desfacere a marfurilor pe care le transporta de la Târgoviste în Transilvania.”
Tot în domeniul comertului mentionam faptul ca înca din sec. XV exista bâlciul de Sfântul Ilie, renumit si astazi în regiune. Amploarea si pitorescul bâlciului i-au atras atentia florentinului Antonio Maria del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, care consemneaza:
“La distanta de o zi de drumul de Târgoviste, catre granitele Transilvaniei, se gaseste Câmpulungul, oras renumit pentru bâlciul anual ce are loc pe la mijlocul lui iulie si la care iau parte negustori din toate partile.”
Câmpulungul a fost singurul oras din tara care s-a bucurat de privilegii în domeniul economic, administrativ, politic si juridic.
În fruntea ora?ului se afla judetul, care era ajutat de 12 pârgari, alesi de masele orasenesti în fiecare an. Cel mai vechi judet cunoscut al orasului este Neacsu Lupu. El emite la 1521, din cancelaria orasului, o scrisoare redactata în limba româna catre Hans Brukner, judetul Brasovului, informându-l asupra miscarilor ostirilor otomane din zona Dunarii. Este prima scriere cunoscuta în limba româna din Tara Româneasca.
Pe lânga însemnatatea economica si politica pe care a avut-o în istoria Tarii, Câmpulungul a avut un rol important si în cultura româna. Existenta cancelariei domnesti, cu un numar mare de slujitori, a contribuit la raspândirea scrisului si a stiintei de carte în oras si în împrejurimi.
Domnitorul Matei Basarab ( 1632-1654 ) înfiinteaza aici a doua tipografie din Tara Româneasca, menita a tipari carti nu numai pentru tarile române, ci li pentru cititorii din alte tari. Tipografia a fost instalata în 1635, pe lânga manastire si a functionat, cu unele întreruperi, pâna în 1650.
Tot Matei Basarab, în 1643, înfiinteaza la Câmpulung prima fabrica de hârtie din tara.
Forma cea mai eficienta de raspândire a culturii au constituit-o scolile. La Câmpulung a functionat una dintre cele mai vechi scoli din Tara Româneasca, înfiintata în 1552 de doamna Chiajna, sotia domnitorului Mircea Ciobanu. Tot aici, Antonie Voda ( 1669-1672 ) a înfiintat prima scoala obsteasca cu învatatura în limba româna din Tara Româneasca:
“facui domnia mea casa de învatatura, adeca scoala, în orasul domniei mele Câmpulung.” În acest mediu cultural si-au desfasurat activitatea mai multi copisti, dintre care amintim: Vasile eromonahul, Nicola gramaticul, Panu gramaticul, Constantin logofatul, Ianache preotul.
În 1657, aici a vazut lumina zilei Pârvu Pârvescu, zis Pârvu Mutu, unul dintre cei mai de seama zugravi ai sec. XVII-XVIII. A început zugravirea de icoane la manastirea Negru Voda, continuându-si pregatirea la manastirile din Moldova.
Dezvoltarea economica si culturala a orasului a fost încetinita uneori de calamitati naturale, de interventii din afara tarii si de epidemii. În acest sens putem aminti: incursiunea lui Gabriel Batory în Tara Româneasca în anul 1610, ocuparea de catre trupele austriece conduse de printul Ludovic de Boden sau de printul Eugeniu de Savoia, incendierea orasului de catre turci în 1737.
În timpul razboiului austro-turc din 1787-1792, orasul are din nou de suferit, numeroase locuinte si biserici fiind arse. Dar aceste perioade de criza au trecut, Câmpulungul cunoscând noi perioade de dezvoltare economica, demografica si culturala.

Istorie Moderna in Campulung

Marile evenimente ale istoriei moderne s-au facut simtite si la Câmpulung, astfel ca, izbucnirea revolutiei de la 1821, condusa de Tudor Vladimirescu, si masurile luate de catre acesta în favoarea maselor populare s-au bucurat si de adeziunea câmpulungenilor.    Arestat de catre eteristi la Golesti, Tudor Vladimirescu este dus la Târgoviste prin Câmpulung, unde în noaptea de 22-23 mai 1821 este gazduit în casa boierului Constantin Chiliasu, bunicul istoricului Constantin D. Aricescu. În acest timp, orasul este ocupat de cei doi frati ai lui Alexandru Ipsilanti, Nicolae si Iorgu, cu un detasament de ostasi.
Si ideile revolutiei de la 1848 au patruns în rândul câmpulungenilor. Aici au activat în perioada de pregatire a revolutiei de la 1848, câteva figuri remarcabile ale culturii noastre: I.D. Negulici, C.D. Aricescu, Apostol Aricescu. La turnul-clopotnita al manastirii Negru-Voda se afla o placa cu textul juramântului revolutionarilor câmpulungeni de la 1848. Târgovetii si taranii, mobilizati de Apostol Aricescu, I. Paniu, Costache Brezoianu, C. Aricescu, A. Dacu, depusesera juramântul pe noua Constitutie, declarându-se gata sa sprijine prin toate mijloacele revolutia.
În cadrul general al luptei pentru Unire, remarcabila a fost si activitatea câmpulungenilor. Chiar din 1857 exista în oras un comitet al Unirii, compus din 26 membrii, având ca presedinte pe N. Bratianu si ca secretar pe C.D. Aricescu. În semn de recunostinta pentru reformele înfaptuite de Alexandru Ioan Cuza, câmpulungenii si muscelenii i-au daruit o sabie pe care au comandat-o la Paris, de procurarea careia s-a ocupat Iancu Alecsandri, fratele poetului Vasile Alecsandri.
În razboiul de independenta, ostasii musceleni, sub comanda maiorului Dimitrie Giurescu, au luptat cu eroism, iar populatia orasului a ajutat armata prin donatii si rechizitii. În vederea îngrijirii soldatilor raniti, ei au organizat doua spitale cu 200 de paturi.
La Câmpulung si în împrejurimi, ostasii români au dus, în 1916, în primul razboi mondial, lupte grele împotriva trupelor germane. Mausoleul de la Mateias a ramas sa aminteasca vitejia ostasilor cazuti în luptele din zona Rucar, Dragoslavele, Valea Mare-Pravat, Câmpulung, în toamna anului 1916. Monumentul comemorativ a fost ridicat pe muntele Mateias, în 1935, dupa proiectul arhitectului D. Ionescu-Berechet.
Nici celelalte evenimente majore din istoria României nu au lipsit din evolutia orasului Câmpulung si a împrejurimilor sale. Urmarind istoria acestui oras constatam ca nu exista aproape nici un moment important din istoria neamului nostru, angajare social-politica, acte culturale de anvergura nationala, miscari de idei, la care câmpulungenii sa nu-si fi adus partea lor de contributie.
În climatul spiritual fecund al Câmpulungului au crescut, s-au format si si-au realizat opera stiintifica sau artistica numeroase personalitati ale culturii nationale: Constantin D. Aricescu, Stefan Golescu, Nicolae Golescu, Dimitrie Nanu, Constantin I. Parhon, Ion Barbu, George Ulieru, Constantin Baraschi, Tudor Musatescu.

Sursa: http://www.primariacampulung.ro/index2.php?continut=sub&id=44