Asezare Geografica

Şimleu Silvaniei (în maghiară Szilagysomlyo, în traducere “Şimleu Salajului”, în idiş Shamloya, în germană Schomlenmarkt) este situat în partea de vest a judeţului Sălaj, la o distantă de 29 km pe şoseaua naţională D.N. 1H faţă de municipiul Zalău, reşedinţa judeţului Sălaj. Împreună cu localităţile rurale componente: Bic, Cehei şi Pustă, ocupă o suprafaţă de 62,26 km2 sub Măgura Şimleului, în bazinul hidrografic al Crasnei.
Este aşezat în lunca şi terasele a II-a şi a III-a ale Văii Crasna fiind dominat în partea de nord de masivul cristalin al Măgurii Şimleului, rămăşita a unui vechi lanţ cristalin, având aspect de muncel şi o altitudine maximă de 597 m. Dealurile premontane din împrejurimile oraşului au aspectul unor culmi domoale, în cea mai mare parte despădurite.
Se învecinează cu localităţile:

• la Est cu satul PERICEI, comuna PERICEI
• la Nord – Est cu satul BADACIN, comuna PERICEI
• la Nord cu satul GIURTELECUL ŞIMLEULUI, comuna MAIERISTE
• la Nord – Vest cu satul UILEACU ŞIMLEULUI şi satul CRISTELEC, comuna MAIERISTE
• la Vest cu satul BILGHEZD, comuna NUŞFALAU
• la Sud – Vest cu satul NUŞFALAU, comuna NUŞFALAU
• la Sud cu satele HUSENI şi RATIN, comuna CRASNA
• la Sud – Est cu satul CRASNA, comuna CRASNA.

Râul Crasna, al doilea râu important al judeţului Sălaj, care izvorăşte din Înşeuarea Oşeană, aflată între Munţii Meseş şi Munţii Plopiş, influenţează în mod direct relieful oraşului, fiind principalul agent modelator al acestuia.
Trăsăturile climatice ale oraşului sunt condiţionate de factori generali şi locali. În linii mari, ţinutul se încadrează în sectorul cu climă temperată cu uşoare influenţe oceanice. De aici rezultă prezenţa unor temperaturi medii anuale de aproximativ 9 grade Celsius şi o amplitudine ce variază între 19,3 şi 27,6 grade Celsius.
Aspectul depresionar al reliefului, favorizează pătrunderea dinspre S-S.E. a maselor de aer şi stagnarea lor având drept consecinţă apariţia fenomenelor de inversiune termică. În afară de inversiunile de temperatură, mai sunt caracteristice brumele timpurii şi uneori şi cele târzii, un numar redus de zile cu ceaţă şi umiditate ridicată de vale în raport cu versanţii.
Cantitatea medie anuală a precipitaţiilor este de 700 mm, cu un maxim în lunile iunie-iulie şi cu un minim în martie.
Vânturile cele mai frecvente bat din sectorul V. şi N.V. şi aduc cu ele umezeală.
În partea estică a oraşului, au fost descoperite izvoare termale. Temperatura apei are 40 grade Celsius şi un conţinut de săruri asemănător cu cel de la băile Boghiş. Izvorul este legat de falia râului Crasna ce continuă până în apropierea localităţii Supuru de Jos.

Istoric

Aşezat la poalele dealului Măgura, în frumoasa depresiune care-i poarta numele, oraşul Şimleu Silvaniei a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1251, când într-un document emis la Alba-Iulia, se aminteşte de “Vathaşomlya”, prima denumire cunoscută a localitătii. La 1251 Vatha, împreună cu fiii săi Pauşa şi Dionisie au vândut moşia Şimleu palatinului Roland şi magistratului Mauriciu din familia Pok pentru suma de 100 de florini.

O ipoteză este că denumirea reală a localitătii a fost “Vatha Solyomvar” (cetatea Şoimului a lui Vath ).
Localitatea Cehei este amintită documentar în anul 1259 sub denumirea de “Terra Chechy”, iar în anul 1854 sub denumirea de “Şomlyo Csehi”. Celelalte localităti sunt atestate mult mai târziu, respectiv Pusta în anul 1913 sub denumirea de “Csehipuszta” şi “Bic” în anul 1956 sub denumirea actuală
Istoria oraşului este cu mult mai veche decât anul 1251, acest ţinut făcând parte din statul lui Burebista şi Decebal, conform descoperirilor arheologice făcute pe dealul Măgura Şimleului, ca şi tezaurul dacic de argint de la Cehei, datând de la sfârşitul sec. al II – lea î.Hr , care pun în lumină existenţa unei puternice aşezări dacice, probabil antica Dacidava, pomenită de geograful Ptolomeu în al său “Îndreptar geografic”.
Studiul asupra Tezaurului de la Şimleu a datat obiectele din aur pentru perioada regilor gepizi din secolul V după Hr. Este vorba de circa 8 kilograme de piese din aur şi argint aurit, podoabe şi accesorii de port, vase şi medalioane. Interesant de menţionat faptul că Tezaurul de la Şimleu a fost scos la suprafaţă în doua rânduri, prima etapă fiind datată pentru anul 1797. Descoperitorii tezaurului sunt doi copii, care păzeau animalele pe versantul sudic al dealului cunoscut sub denumirea de “Măgura Şimleului”. Cei doi copii au reuşit să aducă la suprafaţă 2.425,5 grame de obiecte din aur, care au ajuns, în cele din urmă, la Muzeul de Istorie Naturala din Viena, care a plătit pentru acest tezaur suma de 2.411 forini. Descoperirea comorii a fost anunţată subprefectului de pe atunci al comitatului Crasnei, Kallai Istvan, care a dirijat comoara spre Austria, având în vedere statutul de pe atunci al Imperiului Austro-Ungar. Totuşi, din transportul de atunci spre Viena, s-a reuşit deturnarea a 3 obiecte din aur, respectiv 3 medalioane, care au ajuns în cele din urmă la guvernatorul Transilvaniei de pe atunci – Gyorgy Banffy, medalioane despre care nici în ziua de azi nu se mai ştie nimic, fiindu-le pierdută definitiv urmă.
Al doilea lot al Tezaurului de la Şimleu a fost descoperit în 1889, la peste o sută de ani de la prima descoperire, tot în acea zonă a laturii sudice a dealului Măgura. Aceasta conţine piese din aur în greutate de circa 6 kilograme, de aceeaşi factură ca şi cele descoperite în primul lot, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că această comoară a fost îngropată în doua locuri diferite. Piesele din aur se gasesc, în prezent, la Muzeul Naţional Maghiar din Budapesta.

În anul 1429 devine târg şi este cunoscut sub denumirea de “Oppidum Şomllyo”.
Istoria medievală a Şimleului este strâns legată de familia Bathory, familie princiară, care a jucat roluri importante în istoria transilvaneană. Cetatea Şimleu intră în posesia familiei mai sus amintite în urma căsătoriei lui Bathory Laszlo cu Medgyesaljai Anna, în anul 1351, devenind reşedinţa principilor ardeleni din familia Bathory.
De la începutul sec. al XVI-lea datează construirea castelului cetate din centrul oraşului, reşedinţa familiei nobiliare Bathory şi centrul unui întins domeniu feudal. Acesta cuprindea 50 de localităţi, din care 2 erau târguri: Şimleu Silvaniei şi Crasna şi 48 erau sate, din care 37 erau româneşti, iar 11 erau maghiare.
De-a lungul vremii, cetatea şi oraşul au suferit numeroase atacuri şi devastări din partea turcilor şi tătarilor, cele mai pustiitoare fiind cele din anii 1594 şi 1668. Ultimul atac a marcat şi începutul declinului cetăţii care în anul 1774 ajunge în proprietatea oraşului.
Şimleul a constituit un centru important, vizat de răsculaţii curuţi şi locul de unde generalul Iosif Bem, a pornit în anul 1848, acţiunile militare pentru ocuparea oraşelor de pe Someş: Jibou, Dej şi Cluj.

În anul 1854 este cunoscut ca Szilagy – Şomlyo
În epoca modernă oraşul a jucat un rol important politic, economic şi cultural, prin existenţa instituţiilor economice şi culturale, prin activitatea unor cărturari de prestigiu care urmăreau realizarea unităţii culturale şi politice a românilor.
În 8 noiembrie 1911 a avut loc la Şimleu o adunare populară, deosebit de importantă, la care au participat zeci de români. Au luat cuvântul personalităţi de seamă ale vieţii ardelene ca: Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Baseşti, dr. Sf. Cicio Pop, dr. Victor Deleu şi alţii. Adunarea populară de la Şimleu prefaţa Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918.
De fapt, adunarea cerea, în punctele ei principale egala indreptăţire a naţionalităţilor, dreptul limbii românesti, autonomia şcolii şi a bisericii, sufragiu universal, egal, direct, etc.
Şimleul a fost prezent şi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Astfel, Alexandru Aciu, Victor Deleu, Cassiu Maniu au fost aleşi în Marele Sfat Naţional.
Pe tărâm economic au luat fiinţă instituţii de credit financiare, dintre care cea mai importantă a fost Banca “Silvana”, a carei director a fost avocatul Andrei Cosma, cel care a făcut parte din delegaţia celor 300 de ardeleni care au dus la Viena Memorandumul ce cuprindea doleanţele românilor.

Există 2 monografii care tratează istoria oraşului: Petri Morr, “Monografia judeţului Sălaj”, apărută în limba maghiară, în anul 1902 şi “Schiţa monografică a Sălajului”, scrisă de dr. Dionisie Stoica şi Ioan P.Lazar, în anul 1908, şi apărută la Şimleu.

Sursa: http://www.simleusilvaniei.ro/#

Asezare Geografica

Orasul Jibou face parte din categoria celor mai tinere centre urbane ale tarii, fiind asezat in partea de nord-est a judetului Salaj, pe malul stâng al Somesului, la confluenta acestuia cu Agrijul. Este strabatut de paralela de 47° 16′ 5″ latitudine nordica si de meridianul de 23° 16′ 10″ longitudine estica, în componenta administrativa a orasului Jibou intra si patru sate: Cuceu, Husia, Rona si Var. Ca unitate administrativa, se învecineaza cu comunele: Somes Odorhei spre nord, Creaca spre sud, Mirsid spre vest si Surduc spre est.

Se gaseste la o distanta de 25 km nord-est de municipiu Zalau, resedinta administrativa a judetului Salaj, de care este legat prin drumul national 1H si drumul judetean 108 A, precum si de calea ferata. Aceasta pozitie geografica, favorizata de intersectia unor importante cai ferate si rutiere, a contribuit si contribuie si astazi la dezvoltarea sa pe multiple planuri: economic, social, comercial, administrativ, cultural etc. Teritoriul orasului Jibou este asezat în sudul Depresiunii Guruslau. În cea mai mare parte se întinde pe terasa a doua a Somesului, care este de fapt si cea mai mare ca întindere, dar si în lunca Somesului si pe terasa a treia a acestuia. Satele Rona si Husia sunt asezate pe niste poduri de terase, situate pe dreapta Somesului. Satul Cuceu s-a dezvoltat de-a lungul Vaii Fânatelor, afluent pe stânga al Vaii Sarate, iar satul Var pe terasa a doua si a treia a Somesului, dar o parte si în lunca acestuia.

Din punct de vedere fizico-geografic, orasul este marginit spre vest de Dealurile Salajului (338 m altitudine în hotarul Cuceului), spre est de Culmea Prisnelului (cu altitudinea de 438 m în Piscul Ronei – Rákóczi), spre sud de Dealul Dumbrava (558 m altitudine), Depresiunea Agrijului si interfluviul Agrij-Almas, iar spre nord de sesul neted al Depresiunii Guruslau. Formele de relief create ofera conditiile cele mai favorabile pentru circulatia marfurilor, atragerea si stabilirea populatiei în aceasta zona.

Prin pozitia sa, orasul Jibou se încadreaza în sectorul cu clima continentala moderata, caracteristic regiunilor vestice si nord-vestice ale tarii si este supus unei circulatii vestice predominante, în timpul iernii predomina invaziile de natura maritim-polara dinspre nord-vestul continentului, iar vara, aerul cald dinspre sud-vest, în cadrul activitatii ciclonice nord-mediteraneene deplasate spre nord. Ca urmare, climatul orasului Jibou se caracterizeaza printr-un potential termic ridicat, amplitudini termice relativ scazute si cu precipitatii bogate. Rolul apei în dezvoltarea asezarii a fost deosebit de complex, în trecut apa se folosea pentru satisfacerea nevoilor de apa potabila a locuitorilor, pentru dezvoltarea unor activitati mestesugaresti, cum au fost topitul inului si a cânepii, dar si pentru transportul unor marfuri pe plute, mai ales a sarii, de la Dej la Satu-Mare înca din anul 1610. Odata cu dezvoltarea economico-sociala a orasului Jibou,. dar si a municipiului Zalau, apele Somesului au devenit o sursa importanta pentru alimentarea cu apa a platformelor industriale din cele doua orase. Puturile situate in lunca Somesului asigura satisfacerea cerintelor de apa potabila ale locuitorilor Jiboului.

Orasul Jibou este situat într-o zona de subsidenta locala, care a determinat convergenta unor râuri, cum ar fi: Almasul, Agrijul, Valea Sarata, unica pe teritoriul judetului Salaj, constituind unul din factorii care au favorizat formarea si dezvoltarea orasului. Izvoarele minerale care se gasesc in partea sud-vestica a orasului sunt cunoscute înca din anul 1906 din Monografia Salajului scrisa de Petry Mór si valorificate din anul 1966. Din punct de vedere floristic si faunistic, zona orasului Jibou se încadreaza în provincia central-europeana carpatica, în repartitia elementelor biotice se remarca o slaba zonalitate verticala, nota caracteristica fiind data de intercalarea suprafetelor paduroase cu cele de pajisti secundare si derivate sau cu terenuri agricole. Stabilirea în acest loc a populatiei nu a fost întâmplatoare, ci mai ales rezultatul varietatii de specii vegetale si animale necesare atât pentru hrana, cât si pentru activitatile gospodaresti ale populatiei.

Istoric

Orasul Jibou face parte din tinutul Somesului, stravechi tinut românesc, documentele istorice continând multiple dovezi ale existentei asezarii de-a lungul veacurilor.
Prima atestare documentara a Jiboului dateaza înca din anul 1205, sub numele de Chybur. Dintre numeroasele denumiri pe care le-a purtat Jiboul, sunt demne de luat în seama “Villa” (oras) în 1219 si “Oppidum” (oras întarit) în 1564, care atesta importanta localitatii în acele vremuri. Ca vechime, localitatea Jibou poate fi considerata mai veche decât prima sa atestare documentara, tinând cont de faptul ca drumul roman care lega castrul de la Tihau cu cel de la Porolissum, trecea prin hotarul ei. Dezvoltarea localitatii Jibou a continuat în epoca feudala, dar a avut de suferit de pe urma invaziilor turcesti cum au fost cele din 1610 sau 1665.
Un rol important în evolutia Jiboului a avut-o familia Wesselényi, care a construit aici un castel înca în anul 1584, din care în zilele noastre se mai pastreaza doar urmele de fundatie. Constructia actualului castel în stil baroc, unul din cele mai frumoase din Transilvania, a început în anul 1778 si a durat mai bine de 30 ani. Cel mai de seama reprezentant al acestei familii a fost contele Wesselényi Miklós Jr., care a trait între 1796-1850. A luptat pentru eliberarea iobagilor, fiind considerat liderul opozitiei nobiliare maghiare reformatoare, care lupta împotriva conservatorismului monarhiei de Habsburg. În toata aceasta perioada, pe mosia acestei familii au fost introduse o serie de metode moderne de lucru a pamântului, s-au adus vite si cai de rasa, a început furajarea în stabulatie a animatelor, s-au tinut concursuri de cai si s-a organizat dresajul câinilor, în urma foarte bunei organizari a activitatii de pe mosie, fortele de productie s-au dezvoltat necontenit si s-a extins schimbul de produse cu alte regiuni. Rezultatul acestora a fost introducerea noilor relatii de productie capitalista, atât pe mosie, cât si în asa-zisa industrie formata din atelierele mestesugaresti, câteva fabrici de mici dimensiuni, dintre care cea mai importanta a fost cea de caramida si din morile de pe Valea Agrijului.
Inaugurarea caii ferate Dej-Jibou-Zalau în anul 1890, iar peste câtiva ani spre Baia Mare, a facut ca Jiboul sa devina un important centru feroviar. Prin dezvoltarea ramurilor industriale si construirea caii ferate a crescut numarul salariatilor si al muncitorilor. Cu toate acestea, agricultura a ramas ramura de baza a economiei, mai ales dupa introducerea culturilor alternative si folosirea masinilor agricole. Spre sfârsitul secolului al XIX-lea în Jibou s-au stabilit si multe familii de evrei, care au facut sa creasca rolul de schimb al localitatii. Ocupatia de baza a evreilor fiind comertul, ei au deschis o serie de magazine.

Locuitorii Jiboului au luptat mereu pentru obtinerea unei vieti mai bune. Documentele vremii atesta ca locuitorii de aici au participat la Rascoala de la Bobâlna din anul 1437 si la cea condusa de Gheoghe Doja din 1514. Nu au lipsit nici formele de lupta împotriva asupririi prin haiducie si rascoale locale, care au fost semnalate atât în secolul al XVII-lea, cât si în secolul al XVIII-lea. în timpul rascoalei conduse de Horea, Closca si Crisan din anul 1784 si în perioada revolutiei de la 1848, iobagii din Jibou au fost alaturi cu gândul si cu faptele de ceilalti locuitori exploatati din asezarile transilvanene, indiferent de nationalitate. La marele act al desavârsirii statului national unitar român din 1decembrie 1918, au participat si delegati din Jibou, în frunte cu Gheorghe Petruca. In 16 octombrie 1944 intra în Jibou armata româna si elibereaza localitatea.

Începând din 1950, Jibou devine resedinta de raion, apartinând regiunii Cluj, statut pe care îl pierde în anul 1960, atunci când resedinta de raion devine orasul Zalau. În urma noii organizari administrativ-teritoriale a tarii din 1968, Jibou este declarat oras. În cei peste 30 de ani de viata urbana, Jiboul a cunoscut o dezvoltare pe toate planurile: economic, social, edilitar-gospodaresc etc. Noul statut urban s-a impus în viata si activitatea oamenilor. S-au înaltat numeroase blocuri de locuinte, s-au modernizat principalele cai de acces, s-au amenajat trotuare si spatii verzi, s-a reînnoit aproape întregul vesmânt arhitectonic al asezarii. La un moment dat, Jiboul a candidat pentru a deveni localitatea de resedinta a judetului Salaj. N-a fost sa fie asa, dar tot a reusit, cu forte si resurse proprii sa se ridice pe scara dezvoltarii sale. Respectând adevarul, saltul, economic si social efectuat este considerabil sub aspectul dimensiunilor si proportiilor realizate. S-a construit mult pe verticala unei dezvoltari moderne, valorificându-se în cel înalt grad traditia si specificul zonei. Exista o anume spiritualitate caracteristica oamenilor, care s-a conservat firesc în echilibrul devenirii localitatii, încet, dar sigur, imaginea Jiboului se schimba continuu, devine mai dinamica, mai atragatoare. Face parte, cu siguranta, din orasele cu certa vocatie constructiva, pentru care devenirea înseamna, înainte de toate putere economica, frumusete morala si spirituala a locuitorilor .

Sursa: http://www.primariajibou.ro/istorie.php

Asezare Geografica

Macrogeografic, teritoriul administrativ al oraşului Cehu Silvaniei se încadrează în partea de nord a “Platformei Sălăjene” care, prin poziţia şi geneza ei, aparţine dealurilor pericarpatice vestice.

Platforma Salăjană este cea mai joasă (150-300 m altitudine medie) şi cu cea mai redusă energie de relief (între 60-100 m) dintre toate subunităţile Podişului Someşan. Dealurile sunt domoale, în cea mai mare parte despădurite, cultivate, fiind strabătute de câteva văi importante (Barcău, Crasna, Sălaj).

Microgeografic, teritoriul administrativ al oraşului Cehu Silvaniei este situat în bazinul superior al Văii Salajului şi se caracterizează prin:

– altitudini medii coborâte (în jur de 250 m): altitudinea minimă de 175 m se află în lunca Văii Sălajului, iar altitudinea maximă de 356 m în Măgura Morii din partea de sud  – est a oraşului;

– culmi domoale, teşite sau uşor ondulate, cu orientarea generală vest – est, dată de reţeaua hidrografică;

– pante din versanţi, în general, prelungi, cu declivitate ce variază între 5 grade şi 20 grade;

– formaţiunile geologice dominante sunt marnele şi argilele (friabile);

– Valea Sălajului, cu o direcţie de scurgere sud – nord, şi-a creat o luncă largă cu caracter mlăştinos, cu o extensiune până la 500-600 m (folosinţă este fâneaţă);

– Afluenţii mărunţi ai Văii Sălajului au generat, la trecerea lor prin formaţiunile friabile, mici bazinete depresionare favorabile cantonării de vetre de aşezări (cazul localităţilor Cehu Silvaniei, Ulciug, Nadiş şi Horoatu Cehului).

                                                   REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Din  punct de vedere hidrografic, zona în care se află situat oraşul Cehu Silvaniei, împreună cu satele aparţinătoare, face parte din bazinul hirografic al râului Someş,  respectiv bazinul văii Sălajului (afluent de ordinul I al Someşului).

Văile mai importante care confluează cu pârâul Sălaj sunt Feredăului, Fagului, Hordăului, Râurilor, iar Valea Horoatului confluează cu Someşul aval de localitatea Benesat.

Oraşul este străbătut de pârâul Horaţiu, care se varsă în pârâul Sălajului.

                                                                CLIMA

Prin poziţia sa în teritoriu, oraşul Cehu Silvaniei şi localităţile componente sunt supuse influenţei vestice de climă. Astfel, clima perimetrului se încadrează în sectorul cu climă continentală moderată, caracteristică regiunilor nord – vestice ale ţării, fiind supusă, predominant, unei circulaţii vestice. Ca urmare, în timpul iernii predomină invaziile de natură maritim – polară din nord – vest, iar vara aerul cald din sud – vest.

Conformatia locală a topografiei vetrei oraşului Cehu Silvaniei, cu dealuri înalte  la nord şi cu axul văii orientat est – vest, determină fenomenul de adăpostire şi o canalizare a curenţilor pe axul Văii Horaţiului pe direcţia vest – est, curenţi care se resimt numai în partea de sud, sud – est a vetrei.

Prezenţa acestui climat blând, de adăpost, a favorizat pomicultura şi silvicultura în Cehu Silvaniei.

Toate localităţile componente, în afară de Motiş, sunt cantonate în mici bazinete depresionare, care le conferă un microclimat de adăpost.

Principalele determinante ale climatului în teritoriul administrativ al oraşului Cehu Silvaniei sunt următoarele:

– Regimul termic general: – temperatura medie anuală este cuprinsă între –8 şi +9 grade Celsius.

– Precipitaţiile medii: – în jur de 700-800 mm

– Vânturile dominante: – din vest, nord – vest.

Istoric

Primul atestat documentar al localităţii datează din anul 1319. În acest document apare denumirea de “Castrum Cheevar” – cetate de pământ – proprietatea lui Elefánti Dezsõ, primită în dar din partea regelui. Se pare că a avut rolul de a apăra aşezarea din vatra actualului oraş Cehu Silvaniei. Secole de a randul s-au schimbat proprietarii cetăţii: familile Drágffi, Gyulafi, Báthori, Tököli, Apafi şi familia Bornemissza au deţinut pe rând domeniul.

Oraşul se bucură de mai multe privilegii începând chiar din secolul al XV-lea. In anul 1468, regele Matei Corvin autorizează organizarea unui târg naţional, iar în 1529 privilegiul dat cetatii de Sigismund Báthory pentru a se autoguverna. Pe lângă perioada de înflorire şi prosperitate economică, cetatea cunoaşte şi perioade de decădere. Astfel la mijlocul secolului al XVI-lea, armata imperiului austriac asediază cetatea.Mai tarziu, cetatea este atacată de armatele otomane. De asemenea este cunoscut rolul cetăţii jucat în timpul răscoalei curuţilor. Mişcările revoluţionare de la 1848, cele două războaie mondiale şi perioada comunistă, sunt doar câteva episoade care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării economice a aşezării.

Dupa reforma administrativă din anul 1968, dintr-un centru bine organizat administrativ, Cehu Silvaniei devine un  oraş de provincie unde nu mai existau instituţii de stat cum ar fi Judecatoria sau Notariate, iar numarul intelectualilor a scazut considerabil. Dupa o perioada  de stagnare, urmează ani de prosperitate: creşte numărul locuitorilor ca urmare a industrializării şi începând cu anii’70 se construiesc 900 de apartamente în blocuri.

Sursa: http://www.primaria-cehusilvaniei.ro/cehu_istoricul-localitatii-44.html