Castelul Vecsey, Livada-Satu-Mare

 Castelul Vecsey din Livada, construit între 1760-1764, un remarcabil exemplu de arhitectură barocă, de plan dreptunghiular, pe două nivele şi cu o mică curte interioară, se află astăzi în paragină, din păcate, ca multe alte monumente istorice din judeţ. Odinioară, exemplu al bogăţiei şi puterii uneia dintre cele mai bogate familii din zonă, astăzi, în subordinea Direcţiei pentru Tineret Satu Mare, într-o stare deplorabilă, fără ca vreo persoană să ia măsuri.

Castelul a fost construit de familia Vecsey şi este cel mai important monument de arhitectură al localităţii, fiind construit între 1760-1764. Clădirea a avut un etaj ornamentat cu sculpturi din lemn, care, însă, a fost distrus în urma unui incendiu din 1823, iar castelul a fost acoperit ulterior fără a mai fi reconstruit cel de-al doilea nivel.

Deasupra intrării centrale se află blazonul familiei Vécsey, care stă mărturie că în această clădire a trăit o importantă familie de nobili, a cărei domeniu feudal se întindea peste câteva zeci de sate. Din anul 1507 localitatea Livada a fost stăpânită în mare parte de familia Vecsey, iar din anul 1924 de către familia contelui Sztaray. Din familia baronului Vécsey, primul stăpân a fost Vécsey Sándor, având domeniul feudal în 82 de sate, trecând şi peste hotarul de azi, până în Ungaria, scrie Anzik Albert, în monografia localităţii.

Faţada clădirii este păzită de doi zmei executaţi din alamă pe jgheab, pentru a speria spiritele rele. Castelul este înconjurat de un parc englezesc ideal pentru plimbări, plin cu copaci seculari. În secolul al XX-lea castelul a revenit familiei Sztaray, care au fost nevoită să-l părăsească în 1944.

Puterea economică a familiei este reflectată în multe construcţii realizate în Livada, precum: castelul Vécsey (1760-1764), castelul vânătorilor de la Barkólcza (1870), distrus în 1944, casino (1828), clădire pentru jandarmi (1848), moara cu aburi (1825) demolată în 1967, şcoli confesionale (romano şi greco-catolică), poşta (1890), cabinet medical (1900), locuinţe pentru angajaţi, 84 familii, locuinţe pentru nevoiaşii satului, 7 familii, calea ferată îngustă pentru transportul buştenilor din pădurea Dimaság şi Barkólcza, Fabrica de spirt (1940), 4 ferme agricole (Jozsef, Miklós, Görbeszeg, Majdlesz) cu construcţii, magazine şi locuinţe.

Baroneasa Vecsey Eszter, este ultimul descendent al familiei care a trăit în castelul din Livada. Povestea, celei care a fost probabil cea mai bogată femeie din judeţ în 1944, este una incredibilă. Baroneasa Vecsey ajungând să îşi trăiască ultimii ani din viaţă, în condiţii modeste, în casa familiei fostei sale cameriste, Bancsi Csuka Juliska.

Din cartea jurnalistului Iosif Ţiproc, „Conace, oameni, destine”,aflăm că baroneasa Vecsey avea o avere de peste 8000 de ha de teren arabil, păşuni şi păduri. Nu reuşeşte să conducă singură feuda, iar în anul 1924 l-a chemat pe un nepot de-al ei, Sztaray Mihaly, să o ajute. Odată cu venirea ruşilor în 1944 pe aceste meleaguri, contele Sztaray pleacă din Livada, însă baroneasa decide să rămână în castelul în care s-a născut.

 În 20 octombrie 1944, cu două zile înainte de a intra ruşii în Livada, ea şi-a pregătit un bagaj mic şi a părăsit castelul, mutându-se la familia cameristei sale, care locuia într-o casă modestă.

Baroneasa a trăit cu gândul că, după ce va trece războiul, se va întoarce în castel, însă nu a fost să fie aşa. Ultimii opt ani din viaţă i-a trăit în casa familiei Bancsi Juliska, nu în cele mai bune condiţii. În martie 1951, baroneasa a decedat. Familia Csuka a făcut o înmormântare după posibilităţile ei, iar baroneasa a fost îngropată în cimitirul romano-catolic, în spatele capelei Vecsey, unde se odihnesc şi ceilalţi membrii ai familiei. Aceasta a trăit între anii 1863-1951.

La sfârşitul lunii octombrie 1944, castelul Vécsey a fost şi loc de staţionare pentru comandamentul armatei ruse. Clădirea a mai funcţionat şi ca şi sediu pentru Gospodăria Agricolă de Stat, iar din 1962, dup încetarea activităţii acesteia a luat fiinţă ,,Staţiunea de Cercetare Agricolă” pentru terenuri podzolice, sediul avându-l tot în castelul lui Vécsey.

Averea dinastiei Vecsey este imensă. În 2005, Sztaray Mihaly, singurul urmaş al familiei Sztaray, s-a prezentat la Primăria din Livada pentru a se interesa de averea baronesei Vecsey.

Anzik Albert, cel care a scris monografia localităţii Livada, a spus că familia Sztaray a plecat din ţară în octombrie 1944 şi s-a stabilit în Italia. Groful Sztaray Mihaly a terminat mai multe facultăţi şi a deţinut mai multe funcţii importante. A murit în 1977. Fiul său, Sztaray Mihaly, a fost directorul companiei Lufthansa.

Acum acesta revendică imensa avere a familiei Vecsey, însă cererea a fost depusă după expirarea termenului legal. Astfel că, urmaşul grofului Sztaray s-a adresat instanţei de judecată pentru recuperarea averii.  

Astăzi în castelul, care cândva arăta faima şi puterea familiei Vecsey, este lăsat să se dărâme, acoperişul deja dă semne de şubrezire. Lipsesc câteva burlane iar apa de ploaie pur şi simplu spală pereţii castelului. Clădirea nu are nici măcar o sticlă în ferestre, au rămas câteva paturi şi saltele de pe vremea când acolo mai mergeau copii în tabără. Parcul este neîntreţinut de ani buni.

De la primarul oraşului Livada, Ioan Sebeşi, aflăm că acolo „nu se face nimic, nimeni nu face nimic”. Acesta ne mai spune că un moştenitor al baronului, revendică castelul şi încă alte câteva clădiri, însă, primarul nu ştie prea multe nici despre acest lucru.

Călin Gal, directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret, a declarat că în viitorul apropiat castelul va rămâne în aceeaşi stare. Acesta a mai precizat că nimeni nu a revendicat castelul familiei Vecsey, asta deşi, primarul Ioan Sebeşi şi Kiss Imola, consilier Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, susţin contrariul, iar la Tribunalul Satu Mare a fost deschis procesul cu nr. dosar 4680/83/2009, de către Sztaray Mihaly, care revendică mai multe bunuri imobiliare. În 23 aprilie 2010 procesul a fost suspendat în temeiul art. 155 din codul de procedură civilă, judecătorul constatând că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante.

Călin Gal, directorul Direcţiei Judeţene de Tineret, recunoaşte că de zece ani nu se mai face nimic acolo, până atunci instituţia organizând tabere şcolare. „Voi prezenta situaţia castelului din Livada, precum şi situaţia taberelor din Tarna Mare şi Satu Mare la Bucureşti. Deocamdată, nu se ştie nimic, va rămâne tot în aceeaşi stare”, a declarat acesta.

Kiss Imola, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Satu Mare, a precizat că până nu se lămureşte proprietarul clădirii, nu se poate face mare lucru. Aceasta a spus că au apărut deja probleme la acoperiş, care în timp vor afecta întreaga clădire.

Între timp, castelul Vecsey, odinioară plin de glorie şi parfum, mai stă încă mărturie bogăţiei şi puterii uneia dintre cele mai importante familii ce a trăit pe aceste meleaguri, însă rămâne de văzut pentru cât timp, dacă nimeni nu va lua nicio măsură în acest sens.

Sursa: http://portalsm.ro/2010/08/castelul-vecsey-din-livada-candva-plin-de-glorie-astazi-in-paragina/  

Castelul Teleki din Posmuș- Satu- Mare

 La Posmuș (adică ) se găsesc ruinele a ceea ce-a fost, cândva, unul dintre cele mai frumoase castele ale Conților Teleki.  Aflat pe un domeniu de 11 hectare, Castelul a fost construit de familia Teleki de Szék, familie care l-a dat, mai târziu, pe exploratorul Samuel Teleki de Szék, cel care a condus prima expediție în nordul Kenyei, unde a descoperit și denumit lacul Turkana.

Revenind la Castelul nostru, a fost construit în 1752. Inițial, avea o incintă dreptunghiulară pe laturile căreia se găseau magaziile, grajdurile și închisoarea. De-a lungul anilor a trecut printr-o seamă de incendii și de renovări care au schimbat total aspectul.  Pe vremea comuniștilor a fost, desigur (ca multe alte castele din Transilvania) folosit pe post de IAS (Întreprinderea Agricolă de Stat). Pe domeniul respectiv se află și astăzi arbori seculari (există un stejar care are mai mult de 600 de ani). După Revoluție, s-au furat de la Castel cărămizi, tencuială, uși… cam tot. Azi e o cruntă ruină.

N-am reușit să intrăm, era închis și ne cam lătrau câinii ce păzeau turma de oi care pășteau acolo, la Castel. Dar prietenii de la Monumente Uitate  au o galerie complexă de fotografii de-acolo

Și totuși ruina asta are o poveste faină. În 1999, terenurile și parcul domeniului au fost preluate de Consiliul Județean Bistrița, dar n-au existat fonduri pentru reabilitare. Cu câțiva ani înainte, însă, un domn din comună (Posmuș face azi parte din comuna Șieu), numit Dumitru Dumbrăvuț (poreclit Contele acolo la el, la Șieuț) a revendicat Castelul și domeniile în baza unui act de… amanet.

Aparent, ultimul membru al familiei Teleki, contesa Ivona, rămasă fără soț (contele Eduard murise), avea nevoie de niște bani. În sat locuia un domn numit Petre Dionisie Câmpan, proaspăt întors cu o mulțime de bani din America – și străbunicul domnului Dumbrăvuț de mai sus.

Drept pentru care la 1 decembrie 1875 s-a încheiat un act între Petre Dionisie Câmpan și contesa Ivona – Câmpan îi împrumuta contesei 100 de florini de aur, iar contesa garanta împrumutul cu Castelul și domeniul aferent.  N-am idee dacă împrumutul a fost plătit sau nu, dar cert e că ultimul act referitor la posesia castelului e contractul de amanet.

(Actul) a stat îngropat în pământ într-o lădiţă specială din  anul 1914 şi până în 1948, două războaie mondiale trecând peste ea. Ăsta a fost un mare secret al familiei noastre, spunea Dumitru Dumbrăvuț, în 2010, reporterilor de la Adevărul

Actul a fost legalizat în 1995 de un notar bistrițean.

Nu știu în ce stadiu este astăzi procesul de retrocedare – în sat nu știa lumea, pe Contele nu l-am găsit la Șieuț, iar la rectific un pic, spre suprinderea mea m-a sunat un domn, Bogdan Ivan, consilier al președintelui CJ Bistrița. A fost foarte de treabă, i-am spus păsul meu, va reveni cu informații.   Știu doar că se încearcă atragerea de fonduri europene pentru reabilitatarea castelului amanetat. Și-ar merita să fie restaurat și vizitat.

Sursa: http://printransilvania.ro/castelul-teleki-posmus 

Castelul Teleki din Comlod- Bistrita –Nasaud

 Castelul Teleki din satul bistrițean Comlod este unul din cele 11 castele din județul Bistrița-Năsăud declarate monumente istorice de către Ministerul Culturii din România (cod LMI BN-II-m-A-01631). Majoritatea sunt într-o stare avansată de degradare

Istoric și trăsături

Familia Teleki de Szok a fost o familie nobiliară din Transilvania, originară din Teleac (de unde îi provine numele). Principala reședință era castelul de la Gornești, actualmente în județul Mureș. Mihaly Teleki (1634 – 1690) a inițiat ascensiunea familiei și a deținut și funcția de cancelar al Transilvaniei în perioada domniei lui Mihai Apafi I (1662-1690). Apafi, înscăunat prin susținerea Porții a fost un domnitor slab, conducerea fiind deținută efectiv de soția sa Anna Bornemissza și Mihaly Teleki. Teleki, denumit și “flagelul lui Dumnezeu pentru Transilvania” (Mihai Cserei) a devenit în această perioadă unul dintre cei mai bogați oameni ai principatului. Drept răsplată pentru activitatea sa, împăratul Leopold l-a numit conte. Din această familie au făcut parte: Mihaly Teleki (1634, Oradea – 21 august 1690), căzut în luptă cu oastea otomană la Tohanu Vechi; Pal Teleki (1677-1731), filantrop, susținător al lui Francisc Rakoczi II în războiul curut; Samuel Teleki(1739-1822), fondatorul Bibliotecii Teleki; Geza Teleki (1843-1913), ministru de interne al Ungariei; Samuel Teleki (1845-1916), explorator, strănepotul lui Samuel Teleki^[1].

Palatul de la Comlod este construit în 1756, după cum atestă inscripția de pe fațada clădirii, de către Istvan Wesselenyi de Hadad (în română Hodod – unde se află o altă reședință a familiei) care se căsătorește în 1742 cu Polixenia Daniel la Vargyas (in română Vârghiș). Blazoanele din piatră ale celor două familii domină și acum fațada principală a palatului: sub o coroană – simbol al alianței familiilor – se vede sirena cu un trandafir în mână, blazon al familiei Wesselenyi, și lebăda cu gâtul străpuns de o săgeată, blazonul familiei Daniel. Cele două blazoane sunt executate în piatră de celebrul sculptor Anton Schuchbauer în 1786.

În secolul XIX palatul ajunge în posesia familiei Teleki. În 1951, clădirea este naționalizată, pentru ca după Revoluția din 1989 să intre în administrația Consiliului Județean Bistrița.

Palatul este o construcție reprezentativă pentru barocul transilvănean, cu o puternică tentă rurală. Clădirea constă într-un singur volum masiv și compact, cu un acoperiș tipic baroc, înalt și în două pante. Subsolul palatului, acoperit cu bolți de factură renascentistă, sugerează existența unei etape de construcție datând din secolul XVII. Parterul este baroc, cu bolti la interior, arce in leagăn la partea superioară a golurilor și două ferestre de formă ovoidală pe fațada principală. Portalul din piatră sculptată de la intrare este și el tratat în manieră barocă, cu forme curbe și motive specifice (cochilia de scoică).

Palatul era înconjurat de o grădină frumos amenajată, cu numeroase alei străjuite de carpeni, din care nu a mai rămas aproape nimic. Importanța, în trecut, a grădinii, ca element privilegiat al ansamblului, este pusă în evidență de tratarea fațadei dinspre grădină ca fațadă principală a palatului.

Sursa: Wikipedia

Castelul Perenyi, Turulung- Satu-Mare

 Localizare: castelul Perenyi este situat in localitatea Turulung, judetul Satu Mare

Coordonate GPS: 47°55’43″N   23°5’13″E

In centrul localitatii Turulung se afla un conac superb: , asa cum il stie tot satul. Dateaza de sute de ani si totusi se pastreaza in conditii excelente, mai ales ca in urma cu 2 ani, in anul 2005, a fost reabilitat prin sprijinul financiar obtinut de la Guvernul Romaniei. Cel care s-a zbatut pentru obtinerea banilor necesari acestor lucrari a fost primarul Koczan Levente, care impreuna cu Kiss Kalman – directorul scolii din sat au si intocmit proiectele necesare. Redam povestea acestui castel asa cum ni l-a prezentat directorul Kiss caruia ii multumim pentru ajutorul acordat. Materialul acesta va face si el parte din cartea “Conace, oameni, destine” care in decurs de 2 luni va vedea lumina tiparului, sub semnatura autorului.

Istoria familiei Perenyi s-a legat de cea a comunei Turulung

Kiss Kalman – directorul scolii din Turulung: “Istoria familiei Perenyi s-a legat intotdeauna de cea a comunei Turulung. Asta denota si din faptul ca atunci cind oamenii aud de denumirea localitatii imediat isi aduc aminte de .  In aceasta cladire care este si monument de arhitectura din anul 1934 functiona si scoala satului si chiar la aceasta data mai multe clase in care invata elevii sint si acum in castel. Uneori noul este altceva decit o schimbare si dezvoltare inlantuita de prezentul care devine trecut iar ziua de azi devine un pod care din trecut ne conduce spre viitor. Ca toata lumea sa inteleaga rolul dinastiei Perenyi in viata acestei comunitati trebuie sa prezint o mica istorie a familiei. Familia nobililor Perenyi a jucat un rol important nu numai in istoria comunei Turulung dar si in cea a Ungariei.

Stramosul familiei a primit ca donatie tinutul Perenyi

Stramosul familiei – Dobosi Orban, in anul 1292 a primit ca donatie din partea regelui tinutul Perenyi. Dupa numele localitatii tot regele le-a dat numele de Perenyi. Fiul Miklos a fost , celalalt baiat a fost paharnicul regelui Janos. Imre – fiul lui Petre, nepotul lui Janos, din anul 1504 prin bunavointa regelui Ulaszlo a devenit pe viata foispanul cetatii Abuaj. Perenyi Imre din cauza functiilor sale a trebuit sa calatoreasca mult iar in anul 1516 cu ocazia unei drumetii prin tara a stat 4 zile la Turulung, unde domeniul apartinea deja familiei Perenyi. Acesta a fost primit de Simon, baiatul lui Perenyi Janos, de la Luxemburgi Zsigmond. In anul 1399 regele Zsigmond a luat inapoi de la voievozii Balk si Drag domeniul de la Terebesti si a daruit-o celor din familia Perenyi impreuna cu terenuri agricole. Intre cei doi voievozi si familia Perenyi au pornit procese seculare care pina la urma s-au terminat in favoarea familiei Perenyi. Intre anul 1399 si pina in 1920 familia Perenyi a fost familia cea mai de marca a acestei comunitati. In decursul acestor ani au avut loc mai multe intimplari importante. De pilda in anul 1422 la cererea familiei Perenyi satul a fost anexat la castelul Ugocsa unde a si ramas pina in anul 1920.

Nobilul Perenyi Peter a dat ordin ca satenii sa treaca la religia reformata

Nobilul Perenyi Peter (1502 – 1548) care a avut o viata plina de evenimente a dat ordin ca satenii sa treaca la religia reformata. Pentru asta a platit un pret imens pentru ca atunci cind satul s-a recatolicizat osemintele lui Perenyi Peter din biserica au fost deshumate si aruncate sub pretextul ca din cauza acestor oseminte biserica este lovita des de fulgere. Deci nici in mormint nu a avut liniste acest Perenyi Peter care a jucat un rol important in luptele politice ale acelei vremi. A fost de multe ori prizonier in luptele duse si a fost chiar inchis timp de 5 ani in inchisoare.
O mentiune speciala merita femeile nobililor Perenyi. Acestea au fost partenere pe masura celebritatilor din aceasta familie. Kanizsai Dorotya – sotia lui Perenyi Imre a mai avut o fapta consemnata in istorie. Dupa batalia de la Mohacs a angajat 400 de oameni care au ajutat la inmormintarea tuturor celor decedati in aceasta batalie cu turcii. Bebek Kata, Veselenyi Ilona, Zrinnyi Orsolya, Karoly Krsitina, Sztojka Maria, Balintit Klara sotia lui P.Karoly. Acesta a ridicat biserica actuala, biserica romano catolica. O parte din sotiile nobililor au fost si medici in sat, se pricepeau la agricultura, la pescuit, cultivarea lebenitei, cultivarae florilor, pregatirea compoturilor. In anul 1550 Perenyi Janos a primit aprobarea sa organizeze 4 tirguri internatinale in comuna sa.

In anul 1744 Perenyi Karoly a recastigat cu forta biserica reformata

In anul 1740 la interventia nobililor din sat o parte din populatia satului s-a intors la religia catolica.
Din aceasta cauza comunitatea reformata a inregistrat o scadere importanta. In anul 1744 Perenyi Karoly a recastigat cu forta biserica reformata si pentru a avea si credinciosi suficienti s-a ocupat de colonizarea svabilor in zona.

Intre membri familiei Perenyi au mai fost in decursul anilor mici conflicte iar rolul lor in viata asezarii a fost catalogat de istorici mai mult pozitiv decat negativ. Acestea explica in mare parte si faptul ca in timpul Revolutiei din 1848 cei din Turulung nu s-au rasculat impotriva nobililor si le pastreaza si azi o amintire frumoasa. Nu este copil din sat care sa nu cunoasca cine au fost stramosii acestor oameni din Turulung.

Castelul Perenyi a fost construit pe timpul regelul Janos

Castelul Perenyi a fost construit de regele Janos care a avut si castelul Buda primit dupa batalia de la Mohacs. Castelul original dateaza din secolul XVI dar in anul 1661 a fost distrus cu ocazia invaziei turcilor.

Caldirea actuala provine din secolul XVVII- XVIII dupa parerea specialistilor. De-a lungul anilor castelul a fost renovat de mai multe ori iar in prima parte a secoului XIX a ajuns la forma actuala. Cel mai inalt punct al castelului se afla la 133 m deasupra nivelului marii. Ca sa fie mai bine aparat era inconjurat de apele Turului. Asta se intimpla in anul 1717 apoi riul a fost condus inapoi in albia sa veche. Castelul avea si o poarta care se ridica iar urmele acestor materiale lemnoase carbonizate (busteni de pilda) au fost gasite cu ocazia unor sapaturi cind s-a construit scoala veche. Multi localnici au povestit ca din beciul acestui castel porneau tunele care duceau spre de la cotul Turului. Dupa altii mai indrazneti insa tunelele castelului aveau legaturi si cu cetetea din Mediesu Aurit. Multe legende asemanatoare au mai circulat in sat.

In anul 1920 familia Perenyi paraseste comuna

Castelul a jucat un rol important in viata comunitatii iar la aceasta data este in proprietatea comunei. Nu a revendicat-o nimeni. Familia Perenyi a avut mari merite pentru ca a pus bazele invatamintului din Turulung pentru ca acesta a fost sprijinit de catre familia Perenyi. Cu aceste ajutoare, invatamintul scolar a dainuit pe aceste meleaguri in ciuda tuturor greutatilor care s-au ivit de-a lungul anilor.” Ce am mai aflat de la profesorul Kiss e faptul ca in jurul anului 1920 familia grofului Perenyi a plecat in Ungaria. Au avut unele probleme financiare din cauza unor credite luate si pe care nu le-au mai putut inapoia. Au lasat in urma lor amintirea unor oameni deosebiti care au trait pentru aceasta comunitate.

 Sursa: http://satu-mare.ghidcazareromania.ro/obiective_turistice_satu-mare/castelul-perenyi–turulung.html 

Castelul Lonyai, Medieșu Aurit- Satu-Mare

 În comuna Medieşul Aurit, la aproape 20 de km de municipiul Satu Mare, se găseşte un edificiu semnificativ nu doar pentru arhitectura renascentistă din Transilvania, ci şi pentru istoria acestor locuri. Castelul Lonyai, căci despre el este vorba, deşi este un edificiu renunoscut prin includerea sa pe Lista Monumentelor Istorice la categoria clădirilor de importanţă naţională, precum şi în traseele sătmărene, este la un pas

O istorie de aur Medieşul Aurit este cunoscut încă din anul 1271 sub denumirea de Megyes, iar din anul 1273 sub denumirea de Medies. Cetatea Medieş a existat deja în sec. al XIII-lea, fiind menţionat (“villa Megyes”) în 1278 ca şi proprietate a lui Andras, fiul lui Jákó din neamul Kaplyon. Ulterior acestuia i-au fost confiscate toate bunurile şi cetatea ajunge în proprietatea voievodului Transilvaniei, Miklos, fiul lui Móricz, din neamul Pok. Satul în sine s-a dezvoltat în jurul castelului. Denumirea lui se leagă de castel: Medieşul Aurit provine din cuvântul maghiar „megye” (judeţ, comitat), iar adjectivul „aurit” trimitea la bogăţia castelului presupus a fi decorat în interior numai cu foiţă de aur. În 1493 cetatea este ocupată cu forţa de cei din familia Bathory, care vor fi stăpâni peste domeniul Medieşului vreme de un secol, când prin succesiune revine familiei Lónyai. Sigismund Lónyai este cel care va transforma clădirea într-un castel renascentist în aprox. 1630, unul dintre cele mai frumoase edificii din Transilvania contemporană. O inscripţie pe faţadă demonstrează acest lucru. Construcţia fusese clădită pe ruinele unei fortificaţii deja existente încă din secolele X-XI. După moartea lui Sigismund Lónyai, fiica lui, Anna devine proprietara castelului. Turcii îl asediază fără succes în 1661, şi ca răzbunare incendiază toate casele din localitate. Dar ce nu au reuşit să ocupe turcii, va fi distrus câţiva ani mai târziu, în timpul principelui Apafi. Anna Lónyai organizează în 1670 un atentat cu ceilalţi nobili din zonă împotriva mercenarilor germani din cetatea Satu Mare, care prădău constant satele din înprejurimi. Aceştia întorcându-se dintr-un raid sunt surprinşi şi masacraţi, dar urmările pentru cei care au plănuit atacul sunt la fel de severe: Anna Lónyai este condamnată la moarte şi confiscare de bunuri. Castelul a fost aruncat în aer în acelaşi an. În 1707, ce a mai rămas din măreţul castel este incendiat în timpul revoluţiei lui Gheorghe Rakoczy II. Ruinele sunt cumpărate în 1732 de familia Wesselenyi, dar masivul castel nu va mai avea niciodată măreţia din timpul lui Sigismund Lónyai. Apoi intră în posesia familiei Teleki şi va rămâne în proprietatea acestora pe tot parcursul secolului XIX, dar degradarea edificiului se accentuează.

Se pare că, în 1920, castelul a fost cumpărat de regele Carol al II-lea. În 1940-41, castelul a fost restaurat spre a deveni spital militar german, ulterior roman, dar renovarea din temelii din nefericire nu are un efect de durată, castelul fiind distrus în 1944. În jurul acestui eveniment trenează o dispută istorică. Unii susţin că trupele germane, aflate în retragere, au aruncat în aer castelul după ce îl folosiseră ca depozit de muniţii. Conform altora, distrugerea castelului este pusă pe seama trupelor sovietice. Un prezent în ruină După acest tragic eveniment, monumentul a rămas în paragină. În anii ’70, lucrările de consolidare a castelului au constat în punerea unor zăbrele de lemn la ferestre, turnarea unor centuri de beton şi zidirea tunelurilor. Ruinele actuale sunt rămăşiţele măreţului edificiu ridicat de Lónyai, alcătuit din 4 aripi de clădiri cu două etaje, dispuse continuu în jurul unei curţi centrale, prevăzut cu bastioane în formă de pană (prismatice la colţuri). Castelul avea o faţadă principală expresivă, dominată central de un turn octogonal situat deasupra gangului porţii şi valoroase ancadramente de piatră. Turnul porţii de acces se ridica cu un nivel deasupra celorlalte clădiri. Odinioară toate acestea erau înconjurate de un şanţ de apărare, umplut cu apă, al cărei urme au dispărut. Planul castelului era organizat îm jurul curţii interioare pătrate care avea în mijloc o fântână. Aceasta nu se mai poate vedea azi, fiind probabil ascunsă în bălării şi printre grămezile de moloz. La intrare, şi în aripa de nord locuiau soldaţii trupelor lui Sigismund, în timp ce pe latura sudică erau apartamentele nobilei sale familii. Corpurile de clădiri dinspre est şi vest adăposteau grajdurile, bucătăria şi celelalte anexe. Ca orice castel, edificiul avea tuneluri secrete şi scări ascunse care fie făceau legătura între diverse părţi ale monumentului, fie erau folosite în cazuri de maximă necesitate pentru a scăpa din clădirea asediată. O parte dintre aceste sunt vizibile şi azi în ciuda molozului şi a bălăriilor care se dovedesc a fi atotcuprinzătoare. Intrarea descendentă spre un astfel de tunel secret se poate vedea în zona sud-estică a ruinelor. Despre camerele de locuit şi ornamentele acestora se cunosc descrierile făcute în secolul al XVII-lea. Două încăperi erau în special menţionate, cea botezata Camera paradisului (preferata Annei Lonyai, fiica lui Sigismund Lonyai), care era numită aşa datorită frescelor ce o împodobeau, şi una prezentând scene cu nimfe, botezată Parnasus. Viitorul se anunţă sumbru – autorităţile invocă lipsa banilor, dar nu au pic de iniţiativă Astăzi castelul – singurul renascentist din judeţul Satu Mare – este ruinat şi se degradează pe zi ce trece. Si totuşi, cu toată starea sa de ruină domină şi acum imaginea centrului comunei. În acest moment edificiul se afla în proprietatea comunei Medieşul Aurit, iar conform legislaţiei primaria ar trebui să aiba grijă de el. În ultimii 20 ani, nu s-a mai efectuat nicio lucrare de salvare a edificiului renascentist, ultimul proiect al Ministerului Culturii fiind blocat în anul 1997. În anul 2002, urmaşii regelui Carol al II-lea au depus o cerere de retrocedare a imobilului potrivit prevederilor Legii 10/2001, aceasta însă a rămas nesoluţionată până în prezent, dosarul de retrocedare fiind redirecţionat către Muzeul Judeţean. Monumentul, deşi în bălării şi nepăzit, este semnalizat ca atare, ba chiar există o pancardă ce menţionează faptul că intră în proiectul intitulat trasee sătmărene. Totuşi aceste semne, ca şi în alte situaţii din ţară, nu ţin la respect pe cei care mai mult sau mai puţin discret au trecut deja la valorificarea pietrei şi a cărămizii trainice din temelia ţi zidurile castelului. Bălăriile de toate felurile, crescute abundent şi care constituie habitatul ideal al reptilelor şi rozătoarelor, precum şi lipsa unor banalelor poteci de acces descurajează turiştii aflaţi în zonă să se hazardeze să facă o plimbare în jurul impozantului castel. Cel mai adesea autorităţile, oricare ar fi ele, invocă lipsa banilor, în special cei de la Ministerul Culturii, dar pentru lucrări minime precum cositul buruienilor, strânsul gunoaielor menajere sau chiar paza incintei, s-ar putea face cu localnicii care beneficiază de ajutoare sociale, ori cei legal obligaţi să facă activităţi în folosul comunităţii. Pentru acest lucru însă e nevoie de voinţă şi implicare din partea primăriei din localitate, dar cum la noi dacă nu au nici cei de mai sus, de ce ar avea cei de la nivel local? Poate schimbarile survenite în urma alegerilor vor aduce ceva nou in acest caz. Spre exemplu în 2009, un jurnalist de la Adevarul a stat de vorbă cu Ioan Rişco, şeful serviciului pentru situaţii de urgenţă în cadrul Primăriei Medieşul Aurit, care declara că singurele lucrări de consolidare au fost desfăşurate în urmă cu 3-4 ani de către Muzeul Judeţean şi au constat în „refacerea încadraturii geamurilor”. Pentru alte lucrări, Ioan Rişco afirmă că nu există fonduri. Dar de atunci şi până azi nimeni nu a ridicat gunoiul sau nu a cosit iarba. Oare o fi atât de scump, în condiţiile în care câteva soluţii am sugerat şi noi mai sus?

Sursa: http://adevarul.ro/cultura/istorie/castelul-lonyai–bijuterie-renascentista-transilvania-paragina-1_50b9f4417c42d5a663ad329a/index.html  

Castelul Karolyi, Ardud- Satu-Mare

 Prima rezidenţă cunoscută a familiei Károlyi la Carei datează de la sfârşitul secolului al XV-lea. Trebuie să fi fost o clădire solidă, dotată cu elemente de fortificaţie, dacă nobilii comitatului au considerat-o o ameninţare şi au cerut regelui demolarea ei.

 Sursa: http://castelekarolyi.ro/  

Castelul Karolyi, Carei- Satu- Mare

 Istoria castelului a inceput in anul 1482, cand Karoly Laszlo a construit o casa intarita. Aceasta constructie a stranit dispretul nobililor din comitatul Satmar. A fost nevoie de interventia regelui Matei Corvin pentru aplanarea conflictului. In anul 1592, datorita deselor incursiuni ale turcilor, constructia a fost intarita, prin inconjurarea cladirii cu ziduri puternice, intrerupte de bastioane, cu sant exterior peste cate trecea un pod suspendat. A urmat o serie de reconstructii, in 1661-1666, in 1705, cand a fost atacata de austrieci si distrusa partial. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, Karoly Jozsef a hotarat demolarea zidurilor si astuparea santurilor, deoarece aceasta cetatea nu mai juc aun rol militar. Astfel, pastran fundatia si unele ziduri, a fost construit un castel patrulater, cu un singur etaj, care cuprindea 20 de camere la parter, 21 la etaj si o capela. In aceeasi perioada a luat fiinta si parcul cu plante rare. In urma unui cutremur din 1834, o parte a castelului s-a daramat, iar restaurarea s-a facut in perioada 1894-1896, prin adaugarea unui nivel la fatada, trei turnuri mici si patru mari. In prezent, in castel se afla muzeul istoric si de stiintele naturii si biblioteca.

Sursa: http://www.comoaranoastra.ro/obiectiv-turistic-din-carei/269-castelul-karolyi  

Castelul Cserey-Fischer, Tășnad- Satu- Mare

Castelul Cserey Fischer datează din 1771 şi adăposteşte Muzeul Orăşenesc Tăşnad…

Cod monument Istoric:

Castelul Cserey Fischer avea funcţie rezidenţială boierească şi a fost reclădită în secolul al XVIII-lea.
Castelul a fost transformat în muzeu în anul 1978, muzeu ce ilustrează istoria oraşului Tăşnad. A fost reorganizat în 1995. Muzeul are 4 săli expozitionale, având două secţii: arheologie + istorie locală şi etnografie şi prezintă cultura materială şi spirituală din zona Tăşnadului, mărturii ale evoluţiei istorice, predominand tradiţionalul.

Aici există ateliere meşteşugăreşti complexe, sălile fiind împărţite astfel încât ele să prezinte principalele ocupaţii şi practicate în zonă.
Secţia de arheologie are obiecte care provin din săpăturile făcute la marginea oraşului Tăşnad, din epocile: neolitic, bronzului, perioada dacilor liberi, dar şi obiecte şi documente din epoca feudală şi cea modernă.
Expozitia de etnografie arată aspectele culturii materiale şi spirituale specifice Tăşnadului: obiecte din ceramică de uz gospodăresc, ceramică decorativă din centrele de olărit din Tăşnad, Vama, Baiţa, Cehu Silvaniei, unelte agricole tradiţionale, unelte folosite în atelierele meşteşugăresti pentru prelucrarea lemnului, a fierului şi a pieilor. Toto aici sunt expuse ştergare, aşternuturi, feţe de masă şi de pernă, costume populare, care definesc linia originală a creaţiilor artistice, de o valoare incontestabilă.
La Muzeu, este inclusă şi o sală de expoziţii temporare, pentru prezentarea celor mai semnificative aspecte din istoria şi cultura oraşului şi a judeţului.
Edificiul este declarat monument istoric cu codul SM-II-m-B-05359.

Sursa: http://www.cesavezi.ro/obiective-turistice/2-institutii-de-cultura/199-castelul-cserey-fischer#!/catid=undefined 

Castelul Bethlen din Cristur-Șieu- Satu-Mare

 Castelul Bethlen din Arcalia este unul dintre cele mai inedite constructii din punct de vedere arhitectural din judetul Bistita – Nasaud. Acesta se gaseste la o distanta de aproximativ 17 km de orasul Bistrita, pe drumul national DN28, pe teritoriul localitatii Sieu – Magherus. In prezent, acest castel apartine Universitatii Babes – Bolyai din orasul Cluj – Napoca, aici functionand Centrul Regional al Francofoniei.

 Sursa: http://www.turismland.ro/castelul-bethlen-arcalia/  

Castelul Bethlen din Beclean- Satu-Mare

 Localul în care functioneaza Primaria orasului este fostul Castel Bethlen Pal, una dintre resedintele familiei din Beclean. Imobilul ridicat în zona fostei cetati medievale este o constructie din piatra si caramida, cu doua niveluri (P+1), partial si subsol, cu un plan în forma de L. Pe laturile de nord si sud ale cladirii sunt amplasate doua turnuri de plan hexagonal. Construit în cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, imobilul a suferit o serie de modificari si transformari la sfârsitul secolului al XIX-lea.

Dr. Corneliu Gaiu

 Sursa: http://www.bistrita-nasaud.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=2526