Muzeul Spiritualității Românești de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe- Covasna

La demisolul catedralei funcţionează Muzeul Spiritualităţii Româneşti, organizat   de Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna” şi inaugurat la 4 decembrie 1993, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, , şi cu largul sprijin al  Secretariatului de Stat pentru Culte, al Prefecturii Judeţului Covasna, al Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Covasna, cu susţinerea, prin obiecte şi colecţii, de către toate parohiile ortodoxe din judeţ.

Pentru definitivarea expoziţiei permanente, consacrată iconografiei ortodoxe a Sf. Gheorghe, am fost sprijiniţi de Muzeul Şcolii Româneşti din Scheii Braşovului, de Muzeul “ASTRA” din Sibiu, de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj- Napoca, de Muzeul Judeţean din Sf. Gheorghe şi, nu în ultimul rând, de specialiştii Secretariatului de Stat pentru Culte, Mircea Sfârlea, Florin Şerbănescu şi Ioan Gaşpar.

Numeroase firme si buni creştini au ajutat, prin sponsorizări sau prin participarea la lucrările de amenajare a muzeului. Expoziţia permanentă a Muzeului Spiritualităţii Româneşti ilustrează continuitatea de locuire a românilor pe aceste meleaguri, precum şi vechimea creştinismului lor, încă din vremea etnogenezei neamului românesc, prin vestigiile creştine de la Olteni (sec. III) şi Poian (sec. VI). Expunem numeroase valori din importanta colecţie de icoane pe lemn şi pe sticlă din sec. XVIII şi XIX, multe dintre ele provenind de la biserici dispărute sau din lăcaşuri de cult rămase cu credincioşi puţini, sau chiar fără credincioşi în urma vitregiilor şi răutăţilor vremii.

Dintre icoanele prezentate semnalăm pe cele de la Bixad, Baraolt, Vârghiş, Ariuşd, Dobârlău, Dobolii de Jos, Poian, Păpăuţi etc. Toate icoanele păstrate în bisericile  ortodoxe ale judeţului demonstrează legătura permanentă a credincioşilor cu cei din celelalte zone ale ţării şi urmează, atat din punct de vedere dogmatic, cat şi al istoriei stilistice, evoluţia artei ortodoxe româneşti.

Muzeul posedă un mare număr de cărţi religioase, expunând o serie de rarităţi, cum sunt:

“Cazania lui Varlaam” (Iaşi, 1643), “Îndreptarea legii” (Târgovişte, 1652), “Chiriacodromion” (Alba Iulia, 1699), un “Liturghier” tipărit in anul 1713 de Antim Ivireanul, precum şi numeroase alte tipărituri cu caracter religios, provenind din vestitele centre tipografice de la Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Iaşi, Mânăstirea Neamţ, Român, Blaj, etc., atestând şi în acest fel legăturile spirituale ale românilor localnici cu cei de pretutindeni.

De asemenea, prezentăm numeroase obiecte liturgice şi veşminte preoţeşti, toate cu valoare artistică. Prin generozitatea specialiştilor de la Arhivelor Naţionale Covasna, sunt expuse cópii de pe documente medievale referitoare la românii din zonă, din secolele XVII-XVIII, printre care şi registre parohiale de stare civilă întocmite în biserici rămase azi fără credincioşi (Poian, Ghelinţa etc.), acte privind activitatea şcolilor confesionale româneşti, circulare şi pastorale al mitropoliţilor Ardealului, porunci ale protopopilor din zonă care s-au impus în conducerea vieţii religioase sau prin acţiuni culturale notabile.

Dintre personalităţile care s-au remarcat în aceste domenii amintim pe Mitropolitul Nicolae Colan al Ardealului, Episcopii Justinian Teculescu şi Veniamin Nistor, protopopii Aurel Nistor, Ioan Petricu, Constantin Damian, Ioan Rafiroiu, folcloristul Dimitrie Cioflec, învăţătorii Gheorghe Zaharia, Gheorghe Rafiroiu, Nicolae Vleja, publiciştii Eugen Sibianu, Valeriu Bidu, Vicenţiu Rauca-Răuceanu, Aurel Gociman- Oituz ş.a. De asemenea sunt evidenţiate operele scriitorului Romulus Cioflec (un alt arăcean de marcă), precum şi aspecte din viaţa gazetărească a judeţului Trei Scaune din perioada interbelică.

Un loc aparte îl ocupă în expoziţie prezentarea unor mărturii din bisericile ortodoxe româneşti din judeţ distruse in perioada 1940-1944, precum şi din alte biserici româneşti care au fiecare câte o istorie dramatică. Ele au fost adesea ascunse de credincioşi în vremurile de mari vitregii pentru românii din zonă, cum au fost cele din anul 1848, din anii premergători şi din timpul primului război mondial, din vremea Dictatului de la Viena, din timpul Regiunii Autonome Maghiare etc.

Până la organizarea de către Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, în anul 2001, a unei expoziţii de bază, amenajată într-un spaţiu corespunzător, Muzeul Spiritualităţii Româneşti a găzduit toate expoziţiile realizate de către muzeul amintit, împreună cu Centrul Ecleziastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan. În generosul său spaţiu şi-au desfăşurat lucrările mai multe simpozioane, conferinţe, dezbateri şi alte manifestări de cultură şi spiritualitate românească.

Prin expoziţia de bază şi prin cele tematice, prin strădania muzeografilor Dorina Cucu, Violeta Pătrunjel, Ioan Lăcătuşu şi a preoţilor parohi de la Catedrală – Ioan Cucu, Corneliu Bujoreanu, Cristian Groza şi Sebastian Pârvu, muzeul prezenta valorile religioase şi culturale fundamentale ale istoriei românilor din zonă, încercand să contribuie la o mai bună cunoaştere a contribuţiei specifice a acestora la patrimonial cultural şi spiritual făurit de-a lungul timpului în arcul intracarpatic transilvan.

De-a lungul anilor, muzeul a fost vizitat de personalităţi ale spiritualităţii, culturii, şi vieţii publice româneşti: Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, academicienii Virgil Cândea, Gheorghe Vlăduţescu, Horia Colan, profesorii universitari şi oamenii de cultură Ioan Caramitru, Ioan Ungureanu, Grigore Vieru, Gheorghe Lazarovici, Ilie Bădescu, Nicolae Mătcaş, Valeriu Tabără ş.a

Sursa:  http://www.catedrala-sfantugheorghe.ro/muzeul-spiritualitatii-romanesti/

Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe- Covasna

Anii 1990: refacerea expoziţiilor permanente cerute de caracterul original al muzeului şi a legăturilor artistice-culturale-ştiinţifice cu instituţiile ungureşti (respectiv legături noi olandeze, germane în cazul Galeriei de Artă, cu o clădire reînnoită); autonomia secţiilor (Băţanii Mici se retrage chiar din complex)

Anii 1970–1980: aripa nouă a clădirii principale, conform proiectului iniţial; noi secţii (Tg. Secuiesc, Cernat, Băţanii Mici, Galeria de Artă); desăvârşirea secţiei etnografice în aer liber; prima expoziţie Medium de artă plastică experimentală contemporană (organizată de Imre Baász, va deveni internaţională); anuarele bilingve Aluta; sechestrarea unor obiecte pentru Muzeul Naţional de Istorie a României; înlocuirea forţată a expoziţiilor cu altele, uniforme în toată ţara, spre a propaga viziunea „istoriografică” a dictaturii comuniste

Anii 1960–1970: începând cu Sándor Kovács, angajarea unor specialişti proprii de ştiinţele naturii, de istorie, de etnografie, de arte, activitatea lor marcantă; Zoltán Székely asigură prezenţă constantă muzeului inclusiv în lumea ştiinţifică internaţională prin cercetările sale arheologice din sud-estul Transilvaniei

Anii 1950: este cea mai mare colecţie muzeală maghiară de provincie din Bazinul Carpatic (500 000 de obiecte) înainte de sechestrarea arhivei; pionierat în reorganizarea muzeelor din România, sub presiuni deosebite ideologice, totuşi cu posibilităţi de iniţiativă; prima expoziţie de ştiinţele naturii din România, reorganizată după principii evoluţioniste; primul anuar muzeistic de provincie din timpul perioadei comuniste, atât pentru România, cât şi pentru lumea muzeelor maghiare (apare în amândouă limbile)

Anii 1940: institutul lui János Herepei primeşte cea mai mare subvenţie de stat ungurească între muzeele din provincie, e singurul muzeu cu rang de colecţie publică din Transilvania de Nord; cercetări complexe etnografice şi arhivistice; primul dicţionar maghiar regional istoric din Transilvania; pierderi grele de război la Zalaegerszeg; ariergarda reţelei autonome de muzee şi biblioteci maghiare din România

Anii 1930: programele lui Vilmos Csutak – prima expoziţie etnografică maghiară în aer liber (a doua în România); cercetări regionale ale Secuimii, axate pe ştiinţele naturii; vol. VIII al Diplomatarului Secuiesc; prima restaurare a unui monument istoric arhitectural, efectuată de o instituţie profesională maghiară minoritară; administrator şi gerant al singurului avut obştesc retrocedat unei comunităţi maghiare minoritare în perioada interbelică (în schimbul valorilor Fundaţiei Gojdu de la Budapesta)

Anii 1920: rămâne singura instituţie ştiinţifică maghiară minoritară de după război; muzeu mult apreciat din partea vieţii ştiinţifice şi politice româneşti; Expoziţia etnografică de la Geneva; Expoziţia etnografică transilvăneană de la Berlin; concert de pian dat de Béla Bartók; prima culegere de folclor cu fonograf între maghiarii din Moldova; Volumul Omagial din 1929 cu lucrări preliminare pentru o monografie a Secuimii

Anii 1910: edificarea clădirilor proprii ale muzeului, proiectate de Károly Kós; colaboratori noi cu experienţă muzeografică; continuarea cercetării de teren la nivelul Secuimii; începutul organizării galeriei de artă de Jenő Gyárfás; punerea bazelor Arhivei Naţionale Secuieşti; câştigarea unui statut autonom unic: tezaur comun al comunităţii secuieşti, administrat de o fundaţie independentă (şi nu de o asociaţie)

Anii 1900: Expoziţia mondială de la Paris; activitatea etnografică, de ştiinţele naturii, istoriografică a profesorilor din Colegiul Székely Mikó; antrenarea elevilor în aceasta; contribuţia politică şi cea ştiinţifică a primarului Ferenc Gödri; Ferenc (Francisc) László îşi începe săpăturile preistorice de faimă mondială

Anii 1890: sub tutela Colegiului Székely Mikó; Inspectoratul General al Muzeelor şi Bibliotecilor din Ungaria găseşte aici la momentul instituţionalizării sale singurele colecţii etnografice din cele nouă muzee maghiare din provincie, care merită sprijin financiar din partea statului

Anii 1880: Academia Maghiară de Ştiinţe editează Codicele Apor (conţine între altele a patra operă literară în limba maghiară); Géza Nagy fundamentează soluţionarea modernă a problematicii originii secuilor; începutul arheologiei moderne, a cercetării de picturi murale medievale şi a migraţiei istorice din Secuime

Anii 1870: prima participare a muzeului fondat de Emília Zathureczky (Doamna Cserey) şi Gyula Vasady la o manifestare ştiinţifică internaţională (al VIII-lea Congres de antropologie şi arheologie preistorică, de la Budapesta); cercetare de teren şi publicare de izvoare; muzeul se mută de la Imeni la Sf. Gheorghe

Sursa: http://www.szekelynemzetimuzeum.ro/sznmr.php?o=istoric

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe- Covasna

Subordonat direct Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) şi-a deschis porţile noii clădiri către publicul larg în anul 2006. Din anul 1999 şi până în prezent instituţia şi-a concentrat eforturile pe cercetarea şi salvarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului material şi imaterial, mobil şi imobil, atât a celui local cât şi a patrimoniului din întreg arealul Carpaţilor Răsăriteni.

Cercetările din domeniile istoriei, arheologiei şi etnografiei desfăşurate de-a lungul timpului au dus la formarea şi îmbogăţirea patrimoniului naţional administrat de muzeu, care în prezent se ridică la circa 16.000 de poziţii inventariate. Deşi până în prezent accentul s-a pus pe salvarea şi conservarea patrimoniului material mobil, muzeul îşi concentrează tot mai mult eforturile pe salvarea patrimoniului imaterial, aflat în pericol iminent de dispariţie.

Muzeul are 2 secţii aflate în alte localităţi, Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea-Ciuc, jud. Harghita, şi Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci, jud. Covasna. O nouă secţie este în curs de amenajare, în Sfântu Gheorghe, şi anume Prima Şcoală Românească din localitate.

Muzeul a realizat numeroase proiecte culturale, pe cont propriu sau în colaborare cu alte instituţii culturale din ţară şi străinătate, dintre care putem aminti: cercetările arheologice de la Covasna – „Cetatea Zânelor”; cercetările arheologice de la Olteni – „Cariera de Nisip” (jud. Covasna); cercetările arheologice de la Păuleni Ciuc-Ciomortan – „Dâmbul Cetăţii” (jud. Harghita); cercetările arheologice de la Băile Figa (jud. Bistriţa-Năsăud); cercetări etnografice în judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Bistriţa-Năsăud; cercetări etno-arheologice în Carpaţii Răsăriteni, cu privire la exploatarea preindustrială a sării; cercetări istorico-documentare privind învăţământul confesional ortodox, viaţa şi activitatea unor personalităţi din zona Covasna-Harghita.

Datorită spaţiilor de expunere reduse, muzeul îşi concentrează eforturile pe realizarea de expoziţii temporare, asigurând însă astfel o diversitate continuă în oferta culturală a zonei, tematicile abordate fiind mereu diferite, inovatoare şi captivante. Cele mai importante expoziţii realizate de MNCR: expoziţia de arheologie „Noi descoperiri în sud-estul Transilvaniei” (2003); expoziţia multidisciplinară „Sarea, Timpul şi Omul” (2006 – itinerată în prezent); expoziţia de etnografie „Povestea târgului”.

Deşi accentul se pune în primul rând pe salvarea, conservarea şi promovarea patrimoniului românesc din zonă, muzeul promovează deopotrivă, prin activităţile sale, dialogul intercultural, venind în sprijinul generaţiilor tinere, îndemnându-le să participe în activităţi culturale care includ toate moştenirile culturale din zonă, fără a le separa în funcţie de criteriul etnic.

În fiecare an muzeul publică revista „Angustia”, care cuprinde rezultatele celor mai noi cercetări istorice, sociologice, arheologice şi etnografice realizate în arealul Carpaţilor Răsăriteni, atât de colectivul propriu cât şi de alţi cercetători care îşi concentrează atenţia asupra acestui areal. În anul 2008 aceasta a ajuns la numărul 12.

Sursa: http://www.muzeul-carpatii-rasariteni.ro/DocumenteHtml.aspx?keyword=istoric

Muzeul Etnografic „Haszmann Pál” din Cernat- Covasna

Muzeul Satului din Cernat şi-a primit numele după fondatorul lui Pál Haszmann. Muzeul a fost amenajat în Cernatul de Sus, în curia lui Gyula Damokos, respectiv în parcul şi grădina ce o înconjoară. În anii 1950-1970 curia îşi trăia ultimele clipe, neglijat, într-o stare degradată, părăsită, când liderii locali şi autorităţile de stat au decis să o transforme într-o instituţie culturală, într-un muzeu. Curia a fost clădită între secolele XVII–XIX, primindu-şi înfăţişarea neoclasicistă în 1831. Terenul de mai mult de două hectare şi curia cu multe încăperi ofereau o posibilitate unică pentru înfiinţarea unui muzeu etnografic în aer liber. Instituţia şi-a deschis porţile publicului pe 25 februarie 1973.

Tot de această dată se leagă ”naşterea” a altor două instituţii: Şcoala Populară din Cernat şi Asociaţia Culturală ”Bod Péter” din Cernat. În ultimii treizeci de ani de mii de persoane au vizitat şi vizitează şi azi cu mare interes şi apreciere acest muzeu ce între timp a devenit cunoscut şi peste hotare ca o însemnată instituţie culturală. Pedagogul Pál Haszmann (1902 – 1977) şi soţia lui Haszmann Pálné Ida Cseh (1909-2003) au oferit colecţia lor privată comunităţii secui-maghiare cu scopul înfiinţării muzeului. Visul lor de mai multe decenii de a înfiinţa un muzeu s-a împlinit mulţumită susţinătorilor şi a multor oameni entuziasmaţi. Munca lor este continuată de fiii lor şi familiile acestora. Coordonatorul actual al colecţiei şi activităţilor muzeale din ce în ce mai bogate este Pál-Péter Haszmann, iar fratele său, József-István Haszmann conduce Şcoala Populară. Fratele lor Lajos Haszmann, împreună cu familia numeroasă, asigură suportul financiar.

Caracterul de muzeu etnografic în aer liber îi este conferit de casele şi porţile secuieşti, moara de apă, case tipice ale arhitecturii populare secuieşti – toate mutate în grădina Muzeului Haszmann Pál. Casele secuieşti erau construite din lemn, cu acoperişuri cu două înclinări cu şindrilă. Aceste case caracteristice secuieşti cu straşină şi verandă aveau mai multe încăperi. Casele amenajate cu mobilier, vestigii materiale şi obiecte originale revocă atmosfera vieţii rurale de odinioară, la fel ca şi vechile porţi secuieşti din regiunea Háromszék restaurate şi reaşezate în forma lor originală.

Prezentarea trecutului apiculturii din regiune este în sine o colecţie valoroasă, fiind o atracţie interesantă a muzeului în aer liber. Vestigiile patrimoniului construit, stâlpii funerari din lemn sculptat, crucile, pietrele funerare reflectă imaginea originală a cimitirelor secuieşti din regiunea noastră. Grinzile de susţinere sculptate şi inscripţionate, monumentele din piatră, ancadramentele medievale de uşă şi de fereastră sunt tot atâtea comori ce trebuie văzute, îndemnându-i să ne povestească despre vremuri de altă dată, despre oamenii care le-au creat.

Expoziţia permanentă ce prezintă istoria culturală a regiunii şi a satului. Viaţa şi activitatea personalităţilor marcante din zonă constituie de asemenea, o parte semnificativă şi instructivă a colecţiei. În curtea muzeului sunt expuse busturile lui Péter Bod şi Antal Végh, renumiţii fii ai Cernatului.

In pivniţa boltită a curiei Damokos, care datează din evul mediu târziu a fost amenajată expoziţia artei maghiare a fierului forjat, aşa-numitul ”muzeul de sobe”. Aceasta include nu numai sobe din fier ci şi obiecte decorative, ”minuni din fontă” artistice şi alte obiecte de uz casnic legate de religie şi cultura funerară. Obiectele cele mai vechi datează din secolele XVII–XVIII, iar marea lor majoritate provine din secolul al XIX-lea, din epoca de aur a fierului forjat, din cele mai renumite turnătorii ale Transilvaniei.

Expoziţia de istoria tehnicii, a radiourilor este, de asemenea, o colecţie valoroasă a muzeului. Printre aparatele cele mai vechi găsim radiourile cu detector cu galenă dotate cu căşti. Printre numeroasele receptoare putem admira şi aparate de înregistrat şi de redare a sunetului, telefoane, gramofoane şi patefoane de epocă începând din anii 1920, 1930 până în zilele noastre. S-a reuşit punerea în funcţiune a mai mult de optzeci la sută dintre aceste aparate care, spre bucuria vizitatorilor, pot fi şi ascultate, auzite.

”Sub acelaşi acoperiş” cu muzeul funcţionează şi Şcoala Populară din Cernat care, de asemenea, de mai mult de treizeci şi doi de ani aşteaptă şi primeşte din aprilie până octombrie sutele de tineri dornici să cunoască şi să însuşească meşteşugurile tradiţionale – sculptatul în lemn, pictatul mobilei, pâslăritul, torsul şi ţesutul, dulgher, tâmplăria, meseria de rotar, precum şi arta fierăritului, construirea şi sculptarea porţilor secuieşti etc.

Sursa: http://www.sznm.ro/sznmr.php?o=filiacernat  

Arta populară din Zăbala

Această expoziţie este amenajată într-o casă ţărănească, construită la începutul secolului 20. În prima sală turiştii pot să viziteze o mică expoziţie fotografică, legată de monumentele istorice din Zăbala: biserica reformată fortificată, conacul Basa şi Mikes, biserica ortodoxă română veche şi biserica reformată din Pava. Totodată am expus reprezentările istorice păstrate în interioarele private, obiecte legate de memoria istorică. Într-o altă încăpere prezentăm cahlele tradiţionale ţărăneşti din secolul 16-20, găsite în Zăbala, porturile de sărbătoare ale românilor şi secuilor din localitate. În ultima cameră prezentăm o secvenţă din cultura interioarelor ţărăneşti, o cameră de oaspeţi din perioada interbelică.

Arta populară tradiţională a ceangăilor din Moldova

Această expoziţie a fost realizată în anul 2003 de colaboratorii Asociaţiei Etnografice „Kriza János” din Cluj-Napoca, cât şi de membrii Catedrei de Etnografie şi Antropologie Maghiare ale Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca din colecţiile particulare ale fondatorului. La parterul clădirii centrale prezentăm interioare tradiţionale din Lespezi, Oituz Bacău, Pustiana, cât şi atelierul olarului Gabor Raimund din Oituz. Aceste interioare cuprind mai ales textile, leicere, covoare, ştergare, obiecte de ceramică din Oituz şi Frumoasa, icoane cât şi diferite reprezentări religioase.

Pa galerie expoziţia prezintă cele mai importante momente ale vieţii sacrale şi profane ale ceangăilor din Moldova: naşterea, copilăria, tinereţea, nunta şi înmormântarea. Obiectele expoziţiei sunt grupate în aşa fel, încât vizitatorii să cunoască mai bine drumul vieţii tradiţionale cu ajutorul unor obiecte cotidiene şi sacrale, porturi, ţesuturi, obiecte sacrale (cărţi de rugăciune şi de cântece, rozalii), instrumente muzicale, simboluri ale riturilor de trecere (botez, nuntă şi înmormântare). Expoziţia este realizată şi documentată cu ajutorul unui material vizual fotografic valoros şi variat.

Această expoziţie de bază a fost îmbunătăţită în mod permanent de studenţii şi profesorii Catedrei de Etnografie şi Antropologie Maghiară din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Sursa: http://www.sznm.ro/sznmr.php?o=zabala

Muzeul Depresiunii Baraolt diBaraolt- Covasna

Muzeul prezinta obiecte etnografice (port popular diferentiat in functie de gruparile etnice din zona), arheologice, istorice ( privind evolutia breslelor, indeletnicirile locuitorilor din Baraolt) si de stiintele naturii.

Cel mai de seama obiect este un schelet de Mastodon Anancus Arvernensis, descoperit in iunie 2008, in cariera de exploatare a lignitului la Racosul de Sus.

Baza colectiei este alcatuita din colectia Kaszoni Gaspar.

Sursa: http://www.hoinari.ro/muzeul-depresiunii-baraolt-baraolt-transilvania-21090220100909.php

Muzeul Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, cu secție în Miercurea Ciuc-

Covasna

Subordonat direct Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Muzeul National al Carpatilor Rasariteni (MNCR) si-a deschis portile noii cladiri catre publicul larg in anul 2006. Din anul 1999 si pana in prezent institutia si-a concentrat eforturile pe cercetarea si salvarea, conservarea si valorificarea patrimoniului material si imaterial, mobil si imobil, atat a celui local cat si a patrimoniului din intreg arealul Carpatilor Rasariteni.

Datorita spatiilor de expunere reduse, muzeul isi concentreaza eforturile pe realizarea de expozitii temporare, asigurand insa astfel o diversitate continua in oferta culturala a zonei, tematicile abordate fiind mereu diferite, inovatoare si captivante.

Muzeul are 2 sectii aflate in alte localitati, Muzeul Oltului si Muresului Superior din Miercurea-Ciuc, jud. Harghita, si Casa Memoriala “Romulus Cioflec”din Araci, jud. Covasna. O noua sectie este in curs de amenajare, in Sfantu Gheorghe, si anume Prima Scoala Romaneasca din localitate.

Sursa: http://www.hoinari.ro/muzeul-carpatilor-rasariteni-sfantu-gheorghe-transilvania-13025820060328.php

Muzeul Breslelor din Târgu Secuiesc- Covasna

Cum s-a născut ideea unui muzeu al breslelor la Târgu Secuiesc

Ideea unui muzeu la Târgu Secuiesc nu a apărut din senin, oraşul avea o tradiţie de recuperat şi valorificat. Primul muzeu a fost înfiinţat în perioada interbelică de avocatul DIENES ÖDÖN (1874-1936). A fost însă un muzeu care a funcţionat doar nouă ani. In anul 1941, muzeul, care număra peste douăzeci de mii de exponate, a fost lichidat.
Perioada după cel de al doilea război mondial nu a fost deloc favorabilă redeschiderii unui muzeu. Abia în 1969, când se aniversau 120 de ani de la moartea lui Gábor Áron, s-a profitat de ocazie şi s-a înfiinţat un nou muzeu, la iniţiativa Comitetului Judeţean de Cultură de atunci şi a Muzeului Judeţean Covasna (Muzeul Naţional Secuiesc de azi). Astfel, chiar pe terenul unde a fost turnătoria de tunuri, în casa Turóczi, în două din camerele sale, s-a deschis o expoziţie permanentă. Într-o cameră a fost expusă colecţia de obiecte referitoare la momentul istoric 1848-49, colecţie din fondul Muzeului Judeţean, iar în cealaltă, obiecte care încercau să refacă istoria breslelor şi a asociaţiilor meşteşugăreşti. Acestea au fost expoziţiile prin care s-au pus bazele Muzeului de astăzi.
După vernisajul expoziţiei şi ca urmare a impactului pe care aceasta l-a avut în rândul vizitatorilor, a ieşit la iveală faptul că meseriaşii şi urmaşii lor din zonă se află în posesia unui valoros material documentar, care ar putea îmbogăţi colecţiile micului muzeu din Târgu Secuiesc. De colectarea şi expunerea obiectelor cu valoare de document s-a ocupat profesorul de istorie Incze Laszló (1928-2007). In anul 1970, acestuia i-a fost recunoscută calitatea de muzeograf şi i s-a încredinţat conducerea secţiei cu expoziţia permanentă din casa Turóczi.
In 1971, muzeul de numai doi ani a primit un nou spaţiu, în clădirea Primariei, un imobil construit în 1857, fapt ce a dus la intensificarea eforturilor de colecţionare a obiectelor. Paralel cu strângerea obiectelor, s-au declanşat şi lucrări de transformare şi reamenajare a spaţiilor clădirii, pentru a răspunde cerinţelor muzeistice.
Muzeul actual al oraşului Tg.Secuiesc a fost inaugurat la 3 martie 1972, ca o secţie a Muzeului Judeţean.
Expoziţiile permanente ale noului muzeu au menirea de a oferi vizitatorului un tablou cât mai expresiv despre trecutul oraşului Târgu Secuiesc, cu secvenţele care îi definesc identitatea şi i-au marcat istoria : meşteşugurile pe care localnicii le-au transmis din tată în fiu şi care au devenit cea mai preţioasă tradiţie a oraşului şi documentele care depun mărturie despre implicarea oraşului în revoluţia din 1848-49.

Expozitia permanentă, meşteşuguri şi bresle

Cum se putea numi un muzeu născut din dorinţa comunităţii locale de a activa şi conserva continuu memoria despre breslele şi asociaţiile meşteşugăreşti care şi-au pus amprenta pe modul de viaţă al localnicilor şi pe fizionomia întregului oraş? Nu se putea numi decât Muzeul Breslelor, doar opt săli de la parterul clădirii găzduiau deja expoziţii care încercau să refacă istoria breslelor şi a asociaţiilor meşteşugăreşti, nu mai rămânea decât ca instituţia să-şi asume în mod explicit specificul şi să se legitimeze chiar prin numele unei tradiţii de care localnicii erau foarte mândri.
Multe din uneltele şi obiectele diferitelor meşteşuguri au fost donate Muzeului chiar de către urmaşii meşterilor care au fost implicaţi în procesul naşterii breslelor şi al asociaţiilor meşteşugăreşti. Era însă vorba de un material incomplet, două fiind cauzele deficienţelor de care sufereau colecţiile Muzeului : o mare parte a uneltelor erau puternic deteriorate, iar partea ce era bine întreţinută consta în unelte şi obiecte pe care meşterii încă le foloseau în atelierele lor şi nu se puteau despărţi de ceea ce le asigura existenţa. Motiv pentru care, specialiştii Muzeului Breslelor au încercat să-i completeze colecţiile cu exponate din fondul Muzeului Naţional Secuiesc.
Dintre cele unsprezece meserii care au dus la organizarea în bresle, doar pentru nouă s-a adunat suficient material pentru organizarea unei expoziţii. La intrare, pe dreapta, se află cinci săli destinate olarilor, cizmarilor, pantofarilor, tăbăcarilor, cojocarilor, fierarilor şi lăcătuşilor. Pe stânga, sunt trei săli, unde şi-au găsit loc diverse exponate, fiecare o poveste care trimite vizitatorul în vechile ateliere ale turtarilor, măcelarilor, pălărierilor, tâmplarilor şi croitorilor.

Expoziţia permanentă de istorie locală

Din lipsa altor mărturii, istoria locală, cu momentul său de răscruce, cel al revoluţiei din 1848-49, este refăcută în cea mai mare parte prin documente şi fotografii. Mergând pe firul acestor exponate, vizitatorul poate urmări istoria oraşului Târgu Secuiesc, începând cu anul 1407.
În expoziţia de istorie locală, sunt prezentate documente referitoare la acordarea rangului de oraş, a privilegiilor de bresle şi cele de târg, precum şi alte exponate care vorbesc de momentele importante din procesul de construcţie şi dezvoltare al oraşului.
Desigur, cel mai important eveniment din istoria locală – revoluţia maghiară din anul 1848-49, cu toate episoadele sale dramatice din lupta pentru libertate – ocupă un loc special în expoziţia permanentă a Muzeului, două din sălile sale fiind destinate evocării modului cum oraşul Tg. Secuiesc a trecut prin acest moment istoric. Din aceste săli, merită reţinute: colecţia cu arme de epocă; unul dintre portretele lui Gábor Áron, din galeria celor considerate autentice, şi un dulap, plus un birou confecţionate chiar de acest revoluţionar; copia fidelă după celebrele tunuri ale revoluţiei turnate în oraşul nostru, copie ce datează din 1971; patru busturi din ipsos, ale lui Kossuth Lajos, Turóczi Mozes, Bem József şi Petőfi Sándor – toate creaţii ale unui sculptor din Tg. Secuiesc, Vetró András.

Expozitii periodice de arte plastice

Muzeul din Tg. Secuiesc a găzduit de-a lungul celor patru decenii de existenţă în jur de 200 expoziţii, iar peste o sută de artişti şi-au expus şi promovat lucrările în spaţiile noastre. Din lucrările donate de artiştii cu care am colaborat s-a format o colecţie proprie de artă a Muzeului. Este vorba de colecţia de artă contemporană ce cuprinde 424 de lucrări.
Anual sunt organizate 8-l0 expoziţii. Unele dintre acestea au devenit tradiţionale, în sensul că în fiecare an publicul s-a obişnuit să vină la întâlnirea cu diverşi artişti sau cu diverse teme de dialog, cum sunt expoziţiile organizate în cinstea zilei de 15 martie, sau expoziţia elevilor din clasele de desen ale Liceului Nagy Mózes, sau expoziţia de închidere a Taberei internaţionale INCITATO.

Zsuzsi şi Andris în costume populare

O colecţie de costume populare miniaturale constituie subiectul unei expoziţii permanente celebre şi de mare succes în rândul vizitatorilor de toate vârstele. Costumaşele au fost confecţionate de copii maghiari din Transilvania, în anii 1970-71, în urma unui concurs lansat de revista JOBARAT.
Colectia aparţine aproape în întregime Muzeului Naţional Secuiesc, iar în posesia secţiei din Tg. Secuiesc a ajuns în anul 1974, cînd a fost transferată o primă parte, ca apoi, în 1995, să ajungă în Muzeul nostru toată colecţia.
Din vara lui 2001, din cele 349 exponate cu porturi populare miniaturale, pot fi vizitate 247 expuse în trei săli.

Colecţia pompierilor voluntari

În anul 1992, a ajuns în proprietatea Muzeului Breslelor şi colecţia cu echipamente ale pompierilor voluntari. Aceste exponate au contribuit considerabil la îmbogăţirea colecţiei de istorie locală a Muzeului.
Trăsurile pompiereşti de epocă pot fi vizitate în cadrul unei expoziţii în aer liber.

Sursa: http://www.sznm.ro/sznmr.php?o=muzeulbreslelor

Muzeul expune obiectele tradiţionale folosite în timpul pelerinajelor religioase, pentru cultul catolic, de pe dealul Perkő. Totodată conducerea muzeului doreşte ca acesta să devină un centru al studierii pelerinajelor.

Sursa: http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=1494