Muzeul „Nicholaus Lenau” din comuna Lenauheim- Timisoara

Consiliul Judetean Timis a alocat in acest an 30 de milioane de lei pentru renovarea Muzeului ?Nicholaus Lenau? din comuna timiseana Lenauheim. Aceasta este localitatea de bastina  a importantului om de cultura banatean. Lucrarile pentru renovarea muzeului vor fi sprijinite si de comunitatea germana. Ieri, o delegatie a Consiliului Judetean Timis condusa de Razvan Hrenoschi – seful Biroului Cultura, Invatamint si Sport, a avut o intrevedere cu presedintele organizatiei Landsmannschaft der Banaten Schwaben, din landul german Bavaria, Peter Krier. Intilnirea a avut loc in biroul primarului din Lenauheim, iar oaspetele german, in numele organizatiei pe care o conduce si a Ministerului Muncii si Ocrotirii Sociale din München, a promis sprijin pentru renovarea interioara si exterioara a muzeului. (Editia de Vest)
Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/muzeul-lenau-renovat-534875.html

Muzeul Satului Bănățean- Timisoara

Ideea înfiinţării unui muzeu etnografic în aer liber a fost formulată pentru prima oară de către Ioachim Miloia, fost director al Muzeului Bănăţean între anii 1928-1940, cunoscută personalitate culturală a Banatului (pictor, istoric de artă, restaurator de biserici etc.) în anul 1928, după ce a participat la deschiderea Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, el a cerut municipalităţii acordul pentru a înfiinta în curtea castelului Huniade un mic muzeu sătesc cuprinzând biserici de lemn, cruci “de interes istoric si artistic”, case tărănesti etc. După mai multe insistenţe din partea celor care au urmat lui Ioachim Miloia la conducerea Muzeului Banatului – Marius Moga, Ioan Dihor (fost şef al secţiei etnografice), în anul 1967 muzeul a primit actuala suprafaţa de teren pe care s-a dezvoltat muzeul etnografic în aer liber al Banatului, deschis pentru public la 20 august 1971. Pana in anul 2000 el a functionat ca sectie a Muzeului Banatului, dupa care, prin Hotararea nr 48/22.12.1999 a devenit institutie separata aflata în subordinea Consiliului Judeţean Timiş. Prin patrimoniul cultural deţinut şi prezentat publicului vizitator, Muzeul Satului Bănăţean constituie o pagină deschisă din istoria Banatului, o mărturie a civilizaţiei populare tradiţionale a romanilor si minorităţilor naţionale din această provincie, constituind un armonios dialog interetnic. Fără să fie nevoie să călătoresti prin satele Banatului, în câteva ore poţi vedea în Muzeul Satului Bănăţean tot ceea ce este mai caracteristic civilizaţiei şi culturii tradiţionale din vestul României. Privind construcţiile autentice din lemn, piatră, lut, achiziţionate din satele Banatului, demolate şi reconstruite în muzeu cu respectarea tehnicilor locale, obiectele folosite în desfâşurarea traiului zilnic, deschizi o poartă spre viaţa oamenilor din secolele trecute. Casele au, în general, două sau trei camere de locuit. Ceea ce constituie, însa, o caracteristică comportamentală recunoscută a românilor în general şi a bănăţenilor în special, este ospitalitatea relevată de prezenţa în fiecare casă a camerei de oaspeţi, cunoscută sub numele de “soba curată”, “soba mare”, “soba bună”, cel mai frumos mobilată şi decorată cu cele mai preţioase ţesături – covoare, ştergare şi feţe de masă (“măsaie”). În muzeu se întâlnesc case cu prispa deschisă, prelungită pe toată lungimea construcţiei şi case cu prispa partială. La toate acestea acoperisul este sprijinit pe stâlpi de lemn frumos decoraţi prin cioplire şi crestare, cu ornamente geometrice tradiţionale; case acoperite cu paie sau şindrilă, case de ţărani si case de meşteri olari, un atelier de rotărie şi o seamă de instalaţii tehnice ţărăneşti – mori, văiugi, oloiniţe.
Din iulie 2006 s-a mutat �n cadrul Muzeului Satului Banatean, Sectia de Etnografie de la Muzeul Satului cu cele peste 10000 de piese de patrimoniu ce fac obiectul a patru colectii mari: tesaturi (costum popular si tesaturi de interior-covoare, ponievi, stergare), icoane, arta prelucrarii lemnului si ceramica. La acestea se adauga obiecte de uz casnic, unelte si recipiente necesare unor ocupatii stravechi, respectiv albinarit, pescuit si v�natoare, obiecte de cult, masti populare, pictura naiva, figurine, jucarii, instrumente muzicale, podoabe, mobilier taranesc, obiecte de arhitectura populara. Din patrimoniu mai fac parte colectiile de grafica documentara veche si arhiva documentara si colectia fototeca, albume si carti.

Sursa: http://www.muzeulsatuluibanatean.ro/index.php?pagina=istoric

Nu sunt informatii

Muzeul de Artă Timișoara

Istoricul colecţiei de artă se împleteşte nemijlocit cu începuturile Muzeului Banatuluidin Timişoara, înfiinţat în anul 1872, prin strădaniile şi entuziasmul unor oameni de cultură din această parte a ţării.

Timidelor începuturi ale actualei secţii de artă, datând din anul 1879, când în evidenţele muzeale s-a înregistrat prima pictură, li se adaugă, între anii 1888-1895, o importantă donaţie din colecţia lui Ormòs Zsigmond, personalitate marcantă a vieţii culturale timişorene, colecţionar, istoric de artă, unul dintre fondatorii muzeului. Donaţia sa, cuprinzând pictură italiană, flamandă, olandeză, germană, austriacă, maghiară şi lucrări de pictură românească, formează nucleul pinacotecii din Timişoara. Drept mărturie a muncii de pionierat depusă de Ormòs în domeniul muzeologiei stau catalogul colecţiei sale de artă, editat în anul 1874, reeditat şi completat în anul 1888, împreună cu alte zeci de titluri de studii de artă, arheologie şi istorie. Susţinuta activitate pe care a desfăşurat-o pentru stimularea vieţii culturale timişorene şi înfiinţarea Muzeului Banatului a constituit o contribuţie valoroasă la înfiinţarea Societăţii Muzeale, la editarea anuarului „Societăţii de istorie şi arheologie”, precum şi la obţinerea unui lăcaş pentru muzeu, casa Wellauer (str. Rodnei), în care, în anul 1889, au fost prezentate publicului timişorean primele expoziţii ale colecţiilor de ştiinţe naturale, arheologie şi arte plastice.

Patrimoniul de pictură existent la acea dată a fost completat în timp prin donaţii şi achiziţii realizate în condiţii materiale foarte grele consemnate periodic în paginile revistei muzeului dintre anii 1872-1918. Tot aici a publicat Ormòs un apel adresat populaţiei din Timişoara pentru a subvenţiona funcţionarea muzeului şi îmbogăţirea colecţiilor sale, prezentat încă de pe atunci drept o instituţie cu importante funcţii cultural-educative.

Între anii 1901-1921, Dr. Berkeszi István, în calitate de custode a muzeului, şi-a îndreptat atenţia spre plastica locală. Cunoaşterea îndeaproape a creaţiei pictorilor din Banat a determinat completarea, în consecinţă, a colecţiilor în temeiul unei riguroase selecţii a operelor achiziţionate pentru muzeu.

Odată cu numirea lui Ioahim Miloia la conducerea muzeului, în anul 1928, se intensifică activitatea de cercetare ştiinţifică. Lui îi datorează muzeul şi începuturile colecţiei de artă veche românească. Depistarea şi achiziţionarea unor icoane din Banat oferă azi posibilitatea prezentării începuturilor plasticii locale. Sunt demne de menţionat şi strădaniile lui Ioachim Miloia pentru obţinerea unei noi locaţii adecvate pentru muzeu, strădanii care s-au materializat abia după moartea sa, când, în 1943, sub conducerea pictorului Aurel Ciupe, muzeul s-a mutat într-o aripă a Palatului Culturii, actualul Teatru Naţional. Aurel Ciupe a continuat preocupările iniţiate de Ioachim Miloia pentru formarea unei colecţii de pictură românească modernă şi contemporană.

Mutarea muzeului în anul 1947 în Castelul Huniade oferă primul spaţiu propice unei valorificări optime a colecţiilor existente. Reorganizarea treptată a expoziţiilor până în anul 1951 a cerut un efort susţinut, pe care profesorul Marius Moga, ca director al muzeului, l-a depus de-a lungul anilor, ridicând prestigiul muzeului bănăţean.

În anii 1968-1972, Muzeul Banatului se extinde în clădirea Bastionului, unde mută secţia de etnografie şi în clădirea actualului Centru Cultural Francez de pe bulevardul C.D. Loga, care va găzdui, din păcate doar vremelnic, colecţiile secţiei de arte plastice. De asemenea, în anul 1971, a fost inaugurată rezervaţia de arhitectură populară de la Pădurea Verde.

În anul 1979, Secţia de Artă a Muzeului Banatului dispunea, conform unui raport al directorului din acea perioadă, de circa 7.000 piese.

În anul 1987, secţia de artă a Muzeului Banatului se mută într-o nouă locaţie, în aripa de vest a Palatului Baroc din Piaţa Unirii. Acest spaţiu, prea restrâns pentru expunerea colecţiilor de anvergură, a găzduit până astăzi expoziţii temporare.

În ultimii ani, după preluarea Muzeului Banatului de către Consiliul Judeţean Timiş, ca urmare a dezvoltării preocupărilor fiecărei secţii pentru diversificarea ofertei culturale, Muzeul Banatului a suferit restructurări importante.De la 1 ianuarie 2006, Secţia de artă a Muzeului Banatului s-a transformat în muzeu de sine stătător.

Palatul Vechii Prefecturi, denumit şi „Palatul Baroc”, reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale Timişoarei.

Odată cu anul 1751, când în Banat începe separarea administraţiei camerale de cea militară,inginerii militari devin preocupaţi de găsirea unui spaţiu în interiorul Cetăţii pentru reşedinţa casei guvernatorului. În momentul avansării lucrărilor la Dom şi fixării formei Pieţei Principale (astăzi Piaţa Unirii) s-a ales şi poziţia locuinţei guvernatorului civil. Clădirea era cunoscută în anul 1752 ca şi Casa Camerală Veche, iar în 1754 se transformă, fiind amenajată ca reşedintă pentru preşedintele administraţiei civile, contele de Vilana Perlas. Noua denumire a monumentului este Palatul Preşedintelui. Motivele decorative trădează o filiaţie vieneză strânsă, în care se recunoaşte îndeosebi modelul „Palatului Kinsky” din Viena.

Palatul Preşedintelui apare drept una dintre cele mai reprezentative construcţii din Timişoara secolului al XVIII-lea şi confirmă preocuparea administraţiei vremii pentru înfrumuseţarea oraşului. De altfel, aspectul clădirii este menţionat elogios în lucrarea lui Francisc Griselini, Istoria Banatului Timişean, aparuta la Bucureşti in 1926.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, arhitectul Jacques Klein transformă Palatul Preşedintelui – devenit între timp Casa Comitatului – şi elimină elementele de decoraăie barocă, mai ales la nivelul faţadelor. Clădirea îşi păstrează, în mare, această formă şi în ziua de astăzi.

Caracteristicile construcţiei au favorizat alegerea sa pentru funcţiunea de muzeu de artă, spaăiile oferite de clădire putînd fi adaptate cu minime modificări cerinţelor de expunere ale muzeografiei contemporane. Astfel, pe de o parte amplasamentul într-un spaţiu central şi vast al nucleului istoric al orasului favorizează polarizarea interesului vizitatorilor, iar pe de altă parte, specificul arhitectural face posibilă diversitatea funcţionala impusă de programul muzeal şi accentuarea concordanţei între construcţie şi noua sa destinaţie.

Sursa: http://www.muzeuldeartatm.ro/Istoric-1.html  

Muzeul Banatului Timișoara

1872In urma constituirii în 25 iulie 1872 a Societăţii de Istorie şi Arheologie din Banat, s-au pus bazele Muzeului Banatului. Primele obiecte de patrimoniu care au intrat în inventarul său au fost depozitate la început într-o încăpere din Palatul Episcopiei de Cenad. Obiectele muzeului au provenit din donaţii, descoperiri arheologice întîmplătoare şi achiziţii.

1876 cu sprijinul prefectului comitatului Timiş, Societatea de Istorie şi Arheologie din Banat a primit două încăperi în Casa Wellauer, pe stada Lonovics, sediu al muzeului pînă în perioada interbelică.

1877Deschiderea oficială a Muzeului Banatului pentru public, în această perioadă patrimoniul muzeului a sporit cu rapiditate.

1879s-a înfiinţat o Societate muzeală aparte, care urma să se ocupe în exclusivitate de activitatea Muzeului Banatului. Această nouă societate culturală s-a unificat în anul 1884 cu Societatea de Istorie şi Arhelogie, luînd fiinţă astfel Societatea Muzeală de Istorie şi Arheologie.

1887clădirea Wellauer intră în reparaţii generale, lucrări care au durat mai mulţi ani, patrimoniul Muzeului Banatului fiind adăpostit în tot acest timp în clădirea vechii prefecturi. In anul 1888 a fost terminată ridicarea Palatului muzeal (azi Biblioteca Academiei Romîne, filiala Timişoara), clădire care s-a dovedit de la început prea mică pentru a adăposti colecţiile Muzeului Banatului.

1889Muzeul Banatului a fost redeschis pentru public. La începutul ultimului deceniu al secolului XIX, muzeul avea urmatoarele colecţii: de arheologie şi istorie veche, pinacotecă, ştiinţele naturii, biblioteca si arhivă.

1892s-a decis constituirea unei sectii de arta decorativă. Anul 1893 a însemnat pentru secţia de istorie momentul declanşării unor săpături arheologice de specialitate, ce au continuat de-a lungul deceniilor următoare. In anul 1896 Muzeul Banatului a participat la expoziţia universală de la Budapesta cu mai multe obiecte, cîştigînd o medalie de bronz si o diplomă de mulţumire.

1918 Odata cu integrarea Banatului în cadrul statului national romîn (1 decembrie 1918) Muzeul Banatului a intrat într-o nouă perioadă. O activitate importantă în vederea reorganizării muzeului a avut-o Emanuil Ungureanu, care a deţinut în anii interbelici funcţia de inspector cultural al orasului Timisoara. Muzeul s-a confruntat în întreaga perioadă interbelică cu lipsa spaţiului. Cu toate aceste greutati muzeul şi-a sporit colectiile, un rol important în bunul mers al institutiei avîndu-l Joachim Miloia, Dionisie Lintia, Aurel Ciupe, Marius Moga. Au fost cercetate bisericile de lemn din Banat, au avut loc săptămîni arheologice organizate stiinţific (coordonate de către reputatul istoric Constantin Daicoviciu), s-au îmbogaţit colecţiile de naturaleşi de arta prin intrarea în patrimoniul lor a unor piese foarte rare. în acelasi timp Muzeul Banatului a participat la o serie de expoziţii organizate în ţară si în străinătate. Cel de-al doilea razboi mondial a îngreunat bunul mers al Muzeului Banatului. Evacuate din cauza bombardamentelor, multe dintre piesele Muzeului Banatului au fost furate de catre trupele sovietice aflate în Timisoara (dupa ce în primul razboi mondial patrimoniul muzeal a avut de suferit de pe urma ocupatiei militare sîrbe si a autoritătţilor maghiare).

1948Muzeul Banatului a fost transferat într-o cladire mai cuprinzatoare: Castelul Huniazilor Dupa anul 1950 colectiile Muzeului Banatului s-au îmbogătit cu piese muzeale valoroase.Pana în 01 ianaurie 2006 Muzeul Banatului Timisoara cuprindea următoarele secţii: Secţia de Istorie, Secţia de Sţiintele Naturii, Secţia de Artă, Secţia de Etnografie, precum şi Laboratorul Zonal de Restaurare-Conservare, constituind o instituţie culturală de referinţă a Banatului.

2006din 01 ianuarie Sectia de Artă devine instituţie de sine statatoare cu numele de “Muzeul de Artă Timisoara”, primul director al noii institutii fiind prof.univ.dr. Marcel Tolcea.Din iulie 2006, Secţia de Etnografie a fost tranferata în cadrul Muzeului Satului Timisoara, ocazie cu care la directia Muzeului Satului a fost numit reputatul etnolog Andrei Milin, fostul sef al secţiei de Etnografie.

Astăzi Muzeul Banatului Timisoara cuprinde următoarele secţii:

Secţia de Istorie

Secţia de Arheologie

Secţia de Stiinţele Naturii

Laboratorul Zonal de Restaurare-Conservare

In anul 2006, sub conducerea directorului muzeului, cunoscutul arheolog drd. Dan Leopold Ciobotaru, Muzeul Banatului Timisoara intră în reparatii generale, pe toata aceasta perioadă el fiind închis. Redeschiderea pentru public s-a facut pe data de 01.06.2007, cu ocazia Zilei Copilului, intrarea în muzeu la aceasta dată facîndu-se gratuit pentru copii si elevi.

Sursa: http://www.muzeulbanatului.ro/index.php?page=istoric