Catedrala Episcopala -Giurgiu

Hram: Sf.M.Mc. Gheorghe, Adormirea Maicii Domului

Episcopia Giurgiu

Giurgiu, frumoasa asezare vlasceana ce dainuie de veacuri pe malul stâng al Dunarii, atestata documentar la 23 septembrie 1403 printr-un act ce poarta semnatura Marelui Voievod Mircea cel Batrân (1386-1418), îsi are radacinile mult mai adânc înfipte în istorie, dupa cum arata marturiile scoase la iveala de oamenii de stiinta în domeniu, locurile acestea înscriindu-se printre cele în care s-a nascut poporul român.

În 1420 cetatea Giurgiu a fost cucerita de turci, fiind transformata în raia pentru patru sute de ani, cu exceptia unor scurte perioade în care unii dintre domnitorii Tarii Românesti, aparatori ai crestinatatii, reusesc sa cucereasca locurile acestea ce le apartineau de drept.

Istoria ne arata ca pâna în 1829, an în care prin Tratatul de la Adrianopol raialele Turnu, Giurgiu si Braila trec sub administratie româneasca, crestinilor din aceste teritorii nu li se îngaduia sa-si construiasca locasuri de cult deasupra solului si nici sa aiba clopote la ele. Din aceasta cauza, crestinii vor fi nevoiti sa recurga la construirea bisericilor îngropate sub pamânt.

Asemenea locasuri de închinare au existat si la Giurgiu , caci în Cartografia bisericilor bucurestene pe anul 1810, publicata în revista „Biserica Ortodoxa Româna”, se aminteste si de „preotul Radu sin popa Ivan, hirotonisit preot de Vladica Cerveno chir Chiril, pe biserica din Giurgiu în anul 1802 August 25.”

De asemenea, având grija de locuitorii acestei cetati, Tribunalul turcesc din Giurgiu aminteste într-o hotarâre a sa din 1806 despre reparatiile ce s-au facut bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.

O marturie incontestabila o gasim în textul unei inscriptii cioplite în piatra, în limba româna, scrisa cu caractere chirilice, pastrata astazi în catedrala, care spune asa:

„Inscriptie deasupra monumentului

Subt acest monument zidit

Jertfelnic bisericii vechi existând

La anul 1806 în pamânt cladita

Cu hramul Adormirea Maicii Domnului slavita

Sub obladuire otomana fiind

Neîngaduit deasupra a fi zidita

La anul 1851 din nou s-a înfiintat

Sub acel hram înaltat

Si cea veche s-a stricat

Prin îndemnul Parintelui Protopop

Anume Dragan Mirodat

Sub îngrijirea dumnealor

Manole Grabobici si Daniil Denea

Epitropii acestei biserici

În a jertfelnicului marire

Întru vesnica pomenire

Scriitor Dascalu Dumitru, an 1859.”

Iata aici dovada existentei unui locas de cult îngropat si actul nasterii unuia nou în care slujim astazi, sau poate al unui înaintas al acestuia.

Lucrarile de specialitate consemneaza ca biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construita pe locul unde se vede astazi, între anii 1840-1852. În decursul timpului ea a mai suferit câteva transformari majore.

Planul bisericii este de tip bazilical, cu turle pe naos si pridvor, zidita din caramida arsa cu mortar de var, pe o temelie de piatra. Aceasta piatra folosita la temelia bisericii a fost luata din zidurile cetatii Giurgiu, dupa cum aflam dintr-o aprobare data de generalul Kiseleff în anul 1832.

Constructie mareata, ce poarta în sine specificul arhitecturii bizantine, caracterizat de linii drepte si arce de cerc rotunde, cu ziduri groase, stâlpi patrati, ferestre mari si turle cu calote sferice, având la vremea ridicarii aerul specific epocii în care s-a nascut, biserica zidita la jumatatea secolului al XIX-lea sufera unele transformari în prima jumatate a secolului al XX-lea. Astfel, într-o prima faza, dupa cum vedem în unele imagini din acea vreme si din marturiile consemnate în Condica acestei biserici, portalul de la intrarea principala a fost înlocuit cu un portic mai mare ce se vede si astazi.

S-a continuat cu schimbarea acoperisului si a celor doua turle vechi din lemn cu unele din beton armat. Tot acum se construiesc cele doua timpane pe laturile de nord si sud din dreptul turlei Pantocratorului si friza cu firide de sub cornisa în interior se înlocuiesc cafasul si amvonul, se pune parchet în altar si gresie în naos si în pronaos peste pardoseala de piatra. Se instaleaza o centrala proprie si calorifere. Apoi se va începe repictarea bisericii, datorita faptului ca pictura veche era deteriorata. În 1930 se repara clopotnita si se construieste casa parohiala.

Înfatisarea pe care o are astazi catedrala se pare ca o datoram arhitectului Penescu si inginerului Ciulei din Bucuresti. Ei au construit în 1935, la Giurgiu , halele din piata centrala si cladirea Tribunalului din parcul Alei.

Pictura initiala ce împodobea peretii vechii biserici a fost executata în ulei, în maniera scolii decadente de dupa Gh. Tattarescu, de catre pictorul Nicolae Pitaru. Pictura murala existenta astazi, executata în tempera grasa, în stil neo-bizantin, a fost realizata de pictorul Nicolae Stoica între anii 1939-1959. Restaurarea acesteia s-a realizat între anii 1989-2005 de catre Drejoi Ion, ucenic al lui Nicolae Stoica.

Catapeteasma, realizata în stil baroc, cu pictura în ulei, datând din secolul al XIX-lea, este opera pictorului Nicolae Pitaru. Aceasta se desfasura la început pe toata latimea bisericii, acoperind cele trei abside. Avea în componenta doisprezece icoane mari. Ea a suferit unele modificari în vara anului 1948, reducându-i-se dimensiunile la cele existente astazi.

Parohia Catedralei a avut un inventar foarte bogat de bunuri mobile si imobile ce s-au adunat în timp de la binecredinciosii crestini din tara si din strainatate – cum a fost, spre exemplu, cazul sotiei generalului rus Soymonov, care a donat icoana cu Sfânta Treime, în cinstea si spre pomenirea sotului ei si ai camarazilor acestuia cazuti pe câmpurile de lupta în timpul razboiului ruso-turc.

Locas de cult si de cultura, catedrala are onoarea de a primi corurile vocale „Cântarea Dunarii” si „Lyra” sub conducerea maestrilor Anghel Barbulescu si Victor Karpis, spre a înfrumuseta coloritul muzical al slujbelor.

Titlul de catedrala si-l dobândeste înca din vechime. Spre exemplu, în corespondenta dintre Consulatul Rusiei de la Galati si Secretariatul de Stat al Tarii Românesti, din 1856, cu privire la donatia vaduvei generalului rus Soymonov, i se recunoaste acest statut. La fel, Condica data în 1935 de catre vrednicul de pomenire  Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, este adresata „Bisericii parohiale – Catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului din comuna Giurgiu, Judetul Vlasca.”

Acest titlu a fost purtat cu vrednicie pâna la 9 aprilie 2006 când, prin instalarea primului episcop de Giurgiu în persoana Preasfintitului Dr. Ambrozie Meleaca, biserica parohiala „Adormirea Maicii Domnului” devine Catedrala Episcopala în adevaratul sens al cuvântului.

Înfiintarea noii Episcopii a Giurgiului prin hotarârea Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucurestilor din 20 ianuarie 2000 si prin aprobarea acesteia de catre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 23 februarie 2003 „nu stirbeste în nici un chip unitatea noastra bisericeasca, de rugaciune, de iubire si nadejde în harul dumnezeiesc”(cuvântarea P.F. Parinte Teoctist la întronizarea Preasfintitului Parinte Ambrozie).

Vitregiile prin care Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a trecut de-a lungul anilor se vor încheia pe 9 aprilie 2006 când, în aceasta zi „de neasemuita valoare si frumusete” Biserica este ridicata oficial la rangul de Catedrala Episcopala.

Sub arhipastorirea Preasfintitului Ambrozie, Catedrala Episcopala intra într-un amplu proces de înfrumusetare, fiindu-i schimbata pardoseala cu placi de granit, acoperisul este învelit cu tabla de cupru, este montata o moderna instalatie de încalzire centrala, locasul este împodobit cu frumoase piese de mobilier sculptat, este amenejata o capela mortuara, ferestrele sunt înlocuite cu unele noi de tip vitraliu. Sunt, desigur, în continuare o serie de proiecte care privesc Catedrala, proiecte care vor fi derulate în perioada imediat urmatoare.

Savârsirea slujbelor din fiecare zi se face dupa tipicul manastiresc, Catedrala fiind un exemplu viu pentru slujirea liturgica a preotilor din parohiile eparhiei.

Sursa: http://episcopiagiurgiului.ro/Index/index.php?dir=Catedrala&page=index

Catedrala Episcopala Tulcea

Hram: Sf. Ierarh Nicolae

Episcopia Tulcii

În centrul oraşului, la întretăierea străzilor: Frumoasă, Babadag şi Progresului, vis-a-vis de Muzeul ”Delta Dunării”, se află BISERICA SF. NICOLAE, catedrala Orasului Tulcea. Construcţie monumentală, în stil bizantin şi în formă de cruce, domină prin măreţie împrejurimile, iar în zilele de sărbătoare existenţa i se face cunoscută pâna la mari depărtări prin sunetul deosebit de melodios al vestitelor sale clopote, turnate în Bavaria la 1882. De peste 140 de ani, Biserica Sf. Nicolae este martora tuturor că aici, pe meleagurile dobrogene, românii au fost în număr mare, iar între naţionalitaţile conlocuitoare – element predominant.
La o dată care nu se cunoaşte, dar anterioară cu mult anului 1862, în actuala curte a bisericii, pe locul unde există azi un monument comemorativ care indica locul Sfintei Mese, a fost ridicată de către credincioşii români refugiaţi din satul Beştepe, localitate satească înfloritoare astăzi, situată la la aproximativ 25 Km răsărit de Tulcea. Din cauza deselor incursiuni făcute de bande de răufăcători basibuzuci şi într-o administraţie otomană descompusă, dinaintea anilor independenţei noastre naţionale – 1877 – creştinii români din satul amintit şi-au părăsit plaiurile natale şi, pentru o mai buna siguranţă, s-au stabilit în Tulcea, orăşel cu o viaţă economică şi administrativă mai organizată, care le garanta noilor veniţi mai multă siguranţă şi prosperitate. În exodul spre Tulcea, beştepenii şi-au luat cu ei bruma de agoniseală şi, ca pe cele mai de preţ, odoarele bisericuţei lor pe care au ridicat-o din lemn pe locul unde se află astăzi Biserica Sf. Nicoale. Anul exact al construirii nu se cunoaşte, cert este însă că a existat o bisericuţă în care se slujea regulat, în limba româna, de către preotul Dimitrie Luca, de origine român transilvănean.
După unele însemnari ale preoţilor înainte slujitori la Biserica Sf. Nicolae, în anul 1862 s-a pus început construcţiei actualei catedrale, actul de fundaţie fiind pus de Mitropolitul Dionisie al Durostorului, în 1862. Din indicaţia ce ne-o face pisania de la intrare, se întelege că ”Acest sfânt lăcaş cu patronul Sf. Ierarh Nicoale, din orasul Tulcea, s-a clădit în anul 1865, în timpul stapânirii turceşti, alături de vechea bisericuţă”, al cărei monument se află înca în fiinţă, în partea dinspre nord, de către creştinii micii colonii române. În ziua de 08-11-1877, începându-se serviciul utreniei în bisericuta veche, Prea Sfintitul Mitropolit Nichifor, arhiereu după vreme, a ridicat Sfântul Antimis şi l-a dus în biserica nouă, fără să fi fost terminată sau sfinţită după regulile sfintei noastre biserici ortodoxe. Se poate ca ambele date sa fie reale, considerând că în anul 1862 s-a pornit temelia, iar în 1865 era deja ridicată dar nesfinţită.
Pentru început, biserica Sfântul Nicolae a fost modest înzestrată cu obiecte de cult luate din vechea bisericuţă care, în ziua de 8-11-1877 a şi fost darâmată imediat de un grup de credincioşi, chiar în timpul când se oficia slujba cea nouă. Ctitori ai acestei frumoase catedrale sunt, fără îndoială, mai întâi toţi credincioşii creştini români, însufleţiţi şi conduşi de preotul lor de atunci Dimitrie Luca, ajutat de epitropii Vasile Nedelcu Gâsca, Manolache Sandu, şi Maistrul Gheorghe P. Livdidi. Numele lor, spre eternă pomenire, a fost încrustat în piatră, pe frontispiciul bisericii, la o înalţime de aproximativ 15 m, ca o permanentă strigare şi îndemn la fapte vrednice de urmat şi de pomenire.
În puţine cuvinte şi simple, dar de o sublimă măreţie, râvna şi osteneala ctitorilor acestei biserici, au fost imortalizate în piatră prin aceste cuvinte: „Stăruitorii locaşului Sfîntul Ierarh Nicoale: Vasile Nedelcu Gâsca, preot Dimitrie Luca, Manolsche Sandu, Gheorghe P. Livadidi, maistru Tulcea – 5 iunie anul 1865.” Din mărturia scrisă în jurnalul anului 1900 de către parohul acestei biserici – preot Zaharia Popescu – citez un fragment din care se poate desprinde atmosfera ce stăpânea sufletele tulcenilor, la acea vreme, cu privire la biserica Sf. Nicoale: „Este de însemnat că slujba a fost oprita mult timp a se face în această clădire nouă, fiind închisă de autorităţile turceşti, din cauza antagonismului dintre episcopul grec Nichifor şi bulgar Grigorie pentru preponderenţa acestor ierarhi asupra bisericii româneşti, precum şi a pretenţiilor nejustificate ale unei părţi din populaţia străină din Tulcea, cu scop vădit de a pune stapânire pe această biserică.

Deschiderea bisericii noi şi oficierea serviciului în limba stramoşească a fost dorinţa cea mai arzătoare a populaţiei române şi această dorinţă a fost dusă la îndeplinire prin gestul plin de curaj şi demn de toata lauda, al mitropolitului grec – Nichifor al Dobrogei. Acesta, luând înţelegere în secret cu fruntaşii populaţiei române din Tulcea, a hotarât luarea cu forţa a noii clădiri, în ziua de 8 noiembrie 1877. După oficierea utreniei în biserica veche, Înalt Prea Sfinţia Sa păşi în fruntea poporului, cu Sfântul Antimis, urmat de Steaguri si Sfântul Ioan, merse la noul local, rupse sigiliile de la uşi şi, intrând în noua Biserică, în fruntea poporului, facu sfinţirea pe Sf. Masă şi continuă slujba Sfintei Liturghii, conform ritualului; iar poporul, ce era pregătit din vreme cu topoare, dărâma la pamânt biserica veche.

Fapta Mitropolitului alarmă pe guvernatorul rus Belotercovici, provincia fiind încă sub ocupaţia rusă, care se prezentă în grabă la faţa locului, amenintându-l, în public, pe Mitropolitul Nichifor cu deportarea în Siberia, pentru deschiderea forţată a Bisericii. Însă, atitudinea dârza a Mitropolitului făcu pe guvernator să cedeze în faţa unui fapt împlinit astfel, populatia românească intrând în posesia acestei Biserici.”…

Biserica, la data intrării definitiv în stăpânirea românilor, era încă destul de săracă, nepictată şi necesita încă foarte multe îmbunătăţiri. Aceste îmbunătăţiri priveau, în special, mobilierul în frunte cu catapeteasma, pictura, odoare sfinte, odăjdii, în exterior, împrejmuire, etc.. În anul 1878, Dobrogea este încorporată definitiv la Patria Mamă. Cu acest prilej, Biserica Sf. Nicolae din Tulcea este vizitată de mai mulţi miniştri cărora li se aduce la cunoştinţă, de către credincioşii bisericii, nevoile materiale ale acesteia.

Personalul administrativ al bisericii era atunci compus din: Preoţii Dimitrie Luca şi C. Palade; epitropi: Mihail Petrescu şi Vasile S. Gâscă.

În ziua de 24 aprilie 1879 a venit autoritatea bisericească şi a instalat ca protoiereu pe iconomul Gheorghe Răşcanul, care a găsit aici personalul amintit mai sus. P. C. Sa şi-a ales ca biserică parohiala Sf. Nicolae, unde a activat cu multa râvnă, pentru desăvârşirea lucrului început de înaintaşii săi.
La prima slujbă şi, probabil şi după aceea, drept catapeteasmă au fost folosite 4 icoane împărăteşti ce au fost aşezate pe nişte scânduri întinse; cele laterale erau din pânză. Pe jos era o duşumea din scândură şi un mic analog ce servea drept strană cântăreţului. Acesta era toată zestrea bisericii la venirea preotului Gh. Rascanu. Sfânta Masă era formată din blocuri de piatră, pe care se văd şi astăzi, în latura dinspre miază-zi, probabil o fostă cruce, întrucât se află pe această bucată de piatră dăltuită o cruce şi scrise cu litere slavone iniţialele IS.HS. În latura de apus, de asemenea a fost aşezată o piatră, probabil tot o fostă cruce, dar care a fost aşezată în poziţie orizontală. Nu este exclus ca aceste pietre să provină de la Sf. Masă a vechii bisericuţe, piatra fundamentală a soclului unde se află în prezent monumentul, ce indică locul Sfintei Mese de la vechea bisericuţă. Preotul Gh. Răşcanu informează guvernul ţării despre starea materială a Bisericii, solicitând un sprijin material. Guvernul acordă un ajutor în suma de 10.000 lei, ajutor care este folosit de Comitetul format din Pr. Palade, N. Petrescu, Manolache Popovici şi Vasile Gâsca. Aceştia angajează lucrători pentru învelirea bisericii cu tablă care, pâna la acea dată, era din scândură, tencuiesc biserica în exterior, confecţionează un amvon, o strană arhierească şi alte două strane pentru cântăreţi, catapeteasma este adusă de la o tabără militară Furceni şi instalată în locul celei improvizată din scânduri.

La 1880, 1 aprilie, Biserica Sf. Nicolae este declarată şi luată în întreţinerea statului, cu următorul personal: îngrijitor onorific a fost numit P. C. Sa Ec. Gheorghe Răşcanu şi cei doi preoţi Costache Palade şi Zaharia Popescu, diaconul Ioan Brudiu , retribuiţi cu câte 120 lei lunar, 2 cântareţi cu câte 100 lei şi doi paracliseri cu câte 60 lei. În anul 1893 a fost declarată biserică parohială, având 3 preoţi, 1 diacon, 2 cântareţi şi 1 paracliser. Epitrop ales Mihail Petrescu şi numit de guvern D-l Ioan Drenea. Aspectul edilitar general al Bisericii se prezenta, la acea data, ca şi astăzi.

Construcţie înaltă, de aproximativ 30 m, în formă de cruce, stil bizantin cu trei turle, două aşezate în faţă, iar a treia mai mare, în centru. Construcţia este din piatră şi caramidă, tencuită în exterior, învelită cu tablă galvanizată şi pictată în interior în ulei. Tavanul este format din 15 bolţi, sprijinite pe 8 stâlpi masivi, din caramidă şi piatră. Pictura în stil renascentist a fost executată în 1905-1906, de pictorul – profesor D. Marinescu, de la şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Suprafaţa construcţiei este de 476 mp.

În anul 1867, mergând spre Constantinopol, cu vaporul pe Dunăre, pentru investitură, fostul rege Carol I s-a oprit la Tulcea, în urma invitaţiei ce i s-a facut de către Matesatiful de atunci al Dobrogei, Ismail Paşa care locuia în Tulcea. Cu această ocazie, Carol I a vizitat şi Biserica Sf. Nicolae, care era pe atunci în construcţie, aproape pe terminate. Înţelegând nevoile în care se afla, a donat bisericii un potir din metal comun, alb, o steluţă şi un disc, precum şi 100 de galbeni, în numerar.

Prin anul 1897, preot paroh fiind N. Gheorghiu, i s-au facut Bisericii Sf. Nicolae, reparaţii radicale, de către guvernul român, prezidat de Dimitrie Sturza şi continuat de guvernul G. Cantacuzino. Suma cheltuită cu acest prilej a fost de 63.000 lei investită în urmatoarele lucrări: învelitul cu tablă, reparaţia pereţilor în interior şi zugravitul lor cu chipuri de sfinţi. Redăm, mai jos, un fragment din însemnarea făcută într-un registru de preotul Vasilian, fost paroh al Bisericii. Aratând că în Biserică s-a facut slujba aşa cum o deschisese Mitropolitul Nichifor, însemnarea precizează: „În felul acesta s-a slujit în ea pâna în 1897, când a fost închisă în vederea restaurării şi înzestrării ei cu tot ce trebuia. Trebuie ştiut că în afara de câteva icoane de lemn, nu avea nici o pictură.”

”În anul închiderii a fost însărcinat de către ministerul Cultelor la pictarea bisericii, marele nostru pictor ştefan Luchian, secundat de Artachina şi nu au fost dus lucrarea la bun sfârşit de vreme ce fondurile puse la dispoziţie de Minister nu erau suficiente şi nici plătite la vreme.”

”şi aşa cu pictura neterminată, în anul 1900, la 29 Mai, biserica a fost redeschisă şi sfinţită după toate regulile canonice, de Episcopul de mai târziu, Mitropolitul Partenie Clinceni.”…

Tot în cazul repararaţiei ce i s-a făcut în anul 1897 au mai fost executate catapeteasma, din lemn de stejar, două iconostase mici, două strane pentru cântareţi, tot din stejar, şi strana pentru credincioşi, cu 46 de locuri, de asemenea lemn de stejar. Din enumerarea acestor obiecte, însemnarea preotului Zaharia Popescu pare să fi omis amvonul, care este tot din stejar şi poartă, întru totul, toate caracteristicile obiectelor descrise mai sus. Pardoseala toată este executată din mozaic. Icoanele Catapetesmei au fost lucrate de către pictorul – profesor D. Marinescu din Bucureşti, care a executat întreaga lucrare între anii 1905 – 1906. Iată ce spune mai departe, în însemnarea sa preotul Ioan Vasilian: „Pictura Bisericii a fost facută în întregime în 1905-1906, de pictorul D. Marinescu, profesor din Bucureşti, sub păstoria Episcopului, mai apoi Mitropolit Pimen Georgescu…. Spre nenorocul nostru, noul pictor a distrus tot ceia ce pictase ştefan Luchian, acoperind cu vopsea totul, sub motiv că tot ce pictase Luchian era de proastă calitate.”…Motivele decorative au fost executate de meşteri aduşi special din Munchen.

În vara anului 1923 s-a împrejmuit curtea bisericii cu gard de piatră şi grilaj din zăbrele de lemn de brad, care dăinuiesc şi astăzi. Costul acestei lucrări a fost de 240.000 lei, suportată de Primăria Oraşului Tulcea.Tot în acest an au mai fost executate lucrări de reparaţie la clădirea bisericii, vopsindu-se turlele, uşile, ferestrele, tencuiala, curtea nivelată de tranşeele făcute de trupele de ocupaţie bulgare, din primul război mondial, lucrări ce au costat suma de 37.500 lei. În anul 1934 s-a pus parchet pe jos, în locul mozaicului, a fost confecţionat dulapul pangarului şi s-a reparat şi vopsit împrejmuirile bisericii. Redau, mai jos, o însemnare de pe pagina Penticostarului tiparit la 1848, facută de cântăreţul bisericii – Popa Sandu.
”În ziua de 2 Mai 1939 a început punerea parchetului în aceasta Sfântă Biserică. Întâi s-a pus o duşumea oarbă, iar deasupra parchetul. Tot acest material a fost adus de mine şi achitat, de la Galaţi cu maşina, şi a costat 80.000 lei. Iar în ziua de 10 Mai 1939 s-a inaugurat spre a noastră a tuturor bucurie. Banii 100.000 au fost donaţi de D-l M. Moruzov..” O nouă spălare a picturii s-a făcut în anul 1955-1956 sub Par.I. Popa paroh. În anul 1961 s-a făcut, de asemenea, reparaţie în exteriorul bisericii constând din: tencuieli, văruit interior biserică, vopsitul uşilor, ferestrelor, etc., sub pastoraţia Preotului Nicolae Ionescu, paroh.

Biserica Sf. Nicolae din Tulcea dispune de un important număr de obiecte de valoare (metale preţioase), cu valoare istorică şi artistică. Menţionăm o parte din acestea: o Sf. Evanghelie, ediţie 1888, îmbrăcată în întregime în argint, donată în anul 1916, Sf. Vase (Potir, disc, etc.) toate confecţionate din argint şi donate bisericii de diferiţi credincioşi evlavioşi; un număr important de cărţi de cult, unele de provenienţă grecească, altele slavone, iar altele tipărite la noi (Neamţ, Buzău, Chişinău, Bucureşti) din rândul cărora cităm: Orologiu Mare (Orologion Mega), tipărit în anul 1775 la Veneţia în limba greacă; Catapeteasma, amvonul, stranele cântareţilor, tronul arhieresc, toate executate în chip desăvârşit, sculptura în lemn de stejar care, în ansamblul tuturor celorlalte obiecte de cult, constituie podoabe şi faţa Bisericii Sf. Nicolae din Tulcea, obiectul preocupărilor noastre în acest scurt istoric. De asemenea, nu pot fi trecute cu vederea cele două ”clopote cu sunetul deosebit de melodios” turnate în 1882, în Bavaria, în localitatea MENINGHEN – prin intermediul comerciantului URLIK Weibl din Brăila, Geburtig. Aus. Baiern Bejteler. Făcut în zilele M. M. L. R. R. Carol I, Elizbeta, a Prea Sfinţitului Episcop Iosif Georgianu al Eparhiei Dunărea de Jos, pentru Biserica Ortodoxă Sf. Ierarh Nicolae din Tulcea, Prefect al Judeţului Paul Stănescu, cu cheltuiala tuturor binevoitorilor creştini, prin stăruinţa comitetului instituit pentru acesta sub prezidenţia Protoiereului Gh. Răşcanu, Membrii: Vasile Sotirescu – primarul oraşului, Ioanovici – directorul prefecturii, căpitan Ionescu Reg. III (infanterie) anul 1882”.

Pe fiecare clopot se află turnată stema provinciei Dobrogea (2 delfini).

Catedrala a fost resfinţită la data de 6 decembrie 2009 de către Preasfinţitul Părinte Visarion înconjurat de un numeros sobor de preoţii şi diconi.  

În prezent la Biserică slujesc preoţii: Parohul Herţa Bogdan şi Preotul Ion Nicolae Sorin.

Sursa: http://www.episcopiatulcii.ro/catedrala.html 

Catedrala Episcopala –Oradea

Hram: Invierea Domnului

Episcopia Oradiei

 În Duminica a douăzeci şi cincea după Rusalii, 11 noiembrie 2012, clerul şi credincioşii noii Catedrale Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, în frunte cu Întâistătătorul Eparhiei Oradiei, Preasfinţitul Părinte Sofronie, au înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu prin săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti, în catedrala propriu-zisă.

În frumosul şi bogatul cuvânt de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Chiriarhul Oradiei a arătat semnificaţiile teologice şi duhovniceşti ce se desprind din pilda samarineanului milostiv:

„Samarineanul milostiv, care a dat şi numele pildei pe care am ascultat-o în această Duminică, este modelul omului bun, care îl iubeşte şi îl ajută pe semenul său aflat în nevoi. Din punct de vedere duhovnicesc, dincolo de chipul, de înfăţişarea samarineanului celui milostiv, care dovedeşte cu adevărat că îşi iubeşte aproapele, mai mult decât cei de la care am aştepta să facă acest lucru, ajutându-l atunci când este în încercare, noi trebuie să mergem mai în adânc şi să vedem ascuns în chipul călătorului străin pe Cel Care este cu adevărat bun şi milostiv, Fiul lui Dumnezeu înomenit, Domnul nostru Iisus Hristos.”

„Mântuitorul Iisus Hristos alege chipul samarineanului pentru a vorbi despre iubirea milostivă a Lui Dumnezeu faţă de omul căzut, rănit şi bolnav, pentru că doreşte să arate că nu trebuie să ne luăm după aparenţe, că nu putem înţelege foarte multe dacă privim doar la literă, la litera Legii, şi nu mergem mai departe, dincolo de perdeaua cuvintelor, acolo unde harul lui Dumnezeu lucrează şi ne destăinuie tainele vieţii celei de veci.”

„Fiecare dintre noi, în viaţa noastră, suntem răniţi de tâlharii văzuţi şi nevăzuţi, de duhurile necurate, de patimile trupeşti, de păcatele noastre, de răutatea şi egoismul care creşte în lume, într-o adevărată spirală a întunericului, ce ne lasă aproape morţi din punct de vedere sufletesc. Astfel că, toţi avem nevoie de acest Aproape al nostru, Care este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să ne ridice din bolile sufleteşti şi cele trupeşti.”

„Nu întâmplător, imaginea pildei pe care am ascultat-o astăzi cu toţii, a samarineanului milostiv, a fost aleasă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României ca imagine generică, ce a fost transpusă şi în icoană, ca simbol al acestui an, Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în întreaga Patriarhie Română. Aşadar modelul samarineanului milostiv este modelul după care să ne călăuzim, nu doar în acest an, 2012, ci şi în toţi ceilalţi ani ce vin, astfel încât viaţa noastră pământească să o transfomăm într-o continuă milostenie faţă de cei aflaţi în suferinţe, în boli şi în neputinţe.”

Prin grija permanentă a Preasfinţitului Părinte Sofronie, lucrările la noua Catedrală Episcopală din Oradea, aflată în construcţie din anul 1995, continuă într-un ritm susţinut. După ce la începutul lunii aprilie a acestui an au fost montate geamurile catedralei şi uşile de la intrare, din lemn masiv, copie după uşile catedralei „Sfânta Sofia” din Constantinopol, iar deasupra icoanei în mozaic reprezentând Învierea Domnului de pe faţadă, copie după originalul de la Mănăstirea „Nea Moni” din Grecia, a fost pus un frumos vitraliu cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos, în exterior se află în plină desfăşurare lucrările de placare a catedralei cu marmură roşie şi piatră de Podeni. De asemenea, în interior, catedrala este tencuită, pregătită pentru pictură, fiind montat un iconostas provizoriu, din fier forjat, în care s-au pus icoane pictate în atelierele de pictură de la Mănăstirea Izbuc, din Eparhia Oradiei.

Începând cu praznicul Învierii Domnului din acest an s-a început şi slujirea în spaţiul liturgic din catedrala propriu-zisă, în duminici şi sărbători, sfintele slujbe din restul zilelor de peste săptămână fiind oficiate în paraclisul „Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie” de la demisol.

Sursa:http://eparhiaortodoxaoradea.ro/stiri/chiriarhul-oradiei-la-noua-catedrala-episcopala-din-oradea 

Catedrala Episcopala –Oradea

Hram: Invierea Domnului

Episcopia Oradiei

 În Duminica a douăzeci şi cincea după Rusalii, 11 noiembrie 2012, clerul şi credincioşii noii Catedrale Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, în frunte cu Întâistătătorul Eparhiei Oradiei, Preasfinţitul Părinte Sofronie, au înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu prin săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti, în catedrala propriu-zisă.

În frumosul şi bogatul cuvânt de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Chiriarhul Oradiei a arătat semnificaţiile teologice şi duhovniceşti ce se desprind din pilda samarineanului milostiv:

„Samarineanul milostiv, care a dat şi numele pildei pe care am ascultat-o în această Duminică, este modelul omului bun, care îl iubeşte şi îl ajută pe semenul său aflat în nevoi. Din punct de vedere duhovnicesc, dincolo de chipul, de înfăţişarea samarineanului celui milostiv, care dovedeşte cu adevărat că îşi iubeşte aproapele, mai mult decât cei de la care am aştepta să facă acest lucru, ajutându-l atunci când este în încercare, noi trebuie să mergem mai în adânc şi să vedem ascuns în chipul călătorului străin pe Cel Care este cu adevărat bun şi milostiv, Fiul lui Dumnezeu înomenit, Domnul nostru Iisus Hristos.”

„Mântuitorul Iisus Hristos alege chipul samarineanului pentru a vorbi despre iubirea milostivă a Lui Dumnezeu faţă de omul căzut, rănit şi bolnav, pentru că doreşte să arate că nu trebuie să ne luăm după aparenţe, că nu putem înţelege foarte multe dacă privim doar la literă, la litera Legii, şi nu mergem mai departe, dincolo de perdeaua cuvintelor, acolo unde harul lui Dumnezeu lucrează şi ne destăinuie tainele vieţii celei de veci.”

„Fiecare dintre noi, în viaţa noastră, suntem răniţi de tâlharii văzuţi şi nevăzuţi, de duhurile necurate, de patimile trupeşti, de păcatele noastre, de răutatea şi egoismul care creşte în lume, într-o adevărată spirală a întunericului, ce ne lasă aproape morţi din punct de vedere sufletesc. Astfel că, toţi avem nevoie de acest Aproape al nostru, Care este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să ne ridice din bolile sufleteşti şi cele trupeşti.”

„Nu întâmplător, imaginea pildei pe care am ascultat-o astăzi cu toţii, a samarineanului milostiv, a fost aleasă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României ca imagine generică, ce a fost transpusă şi în icoană, ca simbol al acestui an, Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în întreaga Patriarhie Română. Aşadar modelul samarineanului milostiv este modelul după care să ne călăuzim, nu doar în acest an, 2012, ci şi în toţi ceilalţi ani ce vin, astfel încât viaţa noastră pământească să o transfomăm într-o continuă milostenie faţă de cei aflaţi în suferinţe, în boli şi în neputinţe.”

Prin grija permanentă a Preasfinţitului Părinte Sofronie, lucrările la noua Catedrală Episcopală din Oradea, aflată în construcţie din anul 1995, continuă într-un ritm susţinut. După ce la începutul lunii aprilie a acestui an au fost montate geamurile catedralei şi uşile de la intrare, din lemn masiv, copie după uşile catedralei „Sfânta Sofia” din Constantinopol, iar deasupra icoanei în mozaic reprezentând Învierea Domnului de pe faţadă, copie după originalul de la Mănăstirea „Nea Moni” din Grecia, a fost pus un frumos vitraliu cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos, în exterior se află în plină desfăşurare lucrările de placare a catedralei cu marmură roşie şi piatră de Podeni. De asemenea, în interior, catedrala este tencuită, pregătită pentru pictură, fiind montat un iconostas provizoriu, din fier forjat, în care s-au pus icoane pictate în atelierele de pictură de la Mănăstirea Izbuc, din Eparhia Oradiei.

Începând cu praznicul Învierii Domnului din acest an s-a început şi slujirea în spaţiul liturgic din catedrala propriu-zisă, în duminici şi sărbători, sfintele slujbe din restul zilelor de peste săptămână fiind oficiate în paraclisul „Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie” de la demisol.

Sursa:http://eparhiaortodoxaoradea.ro/stiri/chiriarhul-oradiei-la-noua-catedrala-episcopala-din-oradea

Catedrala Episcopala Drobeta Turnu Severin

Hram: Sf. M.Mc.Gheorghe

Episcopia Severinului si Strehaiei

Catedrala este inca in lucru

Catedrala Episcopala din Slatina-Olt

Hram: Inaltarea Domului

Episcopia Slatinei si Romanatilor

 Istoric

 Odată agreată ideea înfiinţării unei episcopii în Slatina, la iniţiativa Episcopiei Râmnicului şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Olt s-a făcut şi pasul următor, în anul 1993, prin decizia construirii unei catedrale noi în municipiul- reşedinţă, care să poată deveni la momentul potrivit Catedrală Episcopală.

Cât priveşte amplasamentul acesteia, s-au avut în vedere mai multe locaţii, în cele din urmă optându-se pentru cea aflată la intersecţia Bulevardelor Al.I.Cuza şi Ec.Teodoroiu, între Fundaţia pentru Tineret şi Şcoala Generală nr. 3.

Terenul, în suprafaţă de 2000 mp, a fost donat de familia Popescu Spineni din Bucureşti. Beneficiară a lucrării a fost desemnată Protoieria Slatina, supravegherea lucrărilor de construcţie încredinţându-se Protoiereului Nicolae Popa. Partea tehnică a revenit firmei de proiectare S.C. CORAL S.A., reprezentată de dir. gen. Emil Bivol, şef de proiect fiind arh. Adrian Columban, ing. structurist Marin Ivan, iar ca firmă de construcţie fiind antamată S.C. ACind S.A.

Astfel stând lucrurile, în anul 1994 s-au început lucrările, dar, trenând acestea la stadiul de fundaţie până în anul 1998, Episcopia Râmnicului a luat hotărârea înfiinţării aici, începând cu 1 ianuarie1999, aParohiei ,,Inălţarea Domnului’’ şi transferarea preotului Iorgu Iordache dela Parohia Bistriţa-Nouă.Noul preot a hotărât rezilierea contractului cu antreprenorul şi, pentru a avea unde sluji, a construit alături o ,,biserică – paraclis’’, pe care la data de 31 octombrie a aceluiaşi an a şi sfinţit-o.

În paralel, în anul 1999 au fost reluate şi lucrările la catedrală, de această dată cu firma S.C. SKADT S.A., dar, nefiind fonduri suficiente, lucrările „la roşu” s-au putut finaliza abia în anul 2007. În anii 2008-2009 biserica a fost acoperită cu tablă de cupru, s-au montat ferestrele, au fost executate tencuielile şi s-a zugrăvit exteriorul, s-a făcut instalaţia electrică, s-a pictat icoana hramului de pe frontispiciu şi s-au făcut racordurile la apă şi canalizare. 

Descrierea Edificiului

Biserica este construită în formă de cruce, pe structură tip diafragmă de beton armat, având o suprafaţă de 1100 mp, lungimea de 34 m, lăţimea la abside de 22 m şi înălţimea de 34 m, o turlă mare centrală, două turle mici laterale şi un subsol generos de 400 mp.

Structura de rezistenţă a edificiului este modernă, renunţându-se la bolţile, arcele şi cupolele din cărămidă, pentru turnarea lor din beton, şi creându-se în felul acesta deschideri şi spaţii interioare mult mai mari. De o parte şi de cealaltă a intrării, cele două turnuri adăpostesc: unul lumânărarul, spaţiul pentru copii şi un spaţiu  administrativ, iar celălalt scara ce duce la subsol și la balcoane. Este vorba de un rând de balcoane construite pe trei laturi la nivelul întâi şi un cafas pentru cor la nivelul al doilea. La nivelul etajului întâi, cele două turnuri sunt unite printr-un balcon exterior, ce protejează intrarea.

Biserica are câte trei ferestre în fiecare absidă şi câte şase pe fiecare latură a pronaosului, la nivelul superior. Ca un laitmotiv, deasupra celor două sânuri, ca şi pe faţada de vest, a fost amplasat un arc de fereastră, prin care pătrunde lumina pe timp de zi, iar seara capătă o aură ce cheamă şi mai mult la rugăciune. 

Sursa: http://www.episcopiaslatinei.ro/descrierea-edificiului/   

Catedrala Episcopala din Miercurea Ciuc-Covasna

Hram: Sf. Nicolae

Episcopia Covasnei si Harghitei

 Situata in apropiere de Parcul Central, municipiul Miercurea Ciuc. Construita intre anii 1929 – 1935. Din punct de vedere arhitectural apartine stilului neobizantin. Poarta hramul “Sfantul Ierarh Nicolae”. Construita dupa un plan trilobat, are trei turle, fatada decorata cu un singur brau si interiorul cu cupole. Pictura murala (1936) si decorul de pe iconostas au fost realizate de catre artistul Gheorghe Belizarie. De-a lungul timpului, biserica a trecut prin vremuri grele, astfel ca pentru o perioada a fost inchisa. In anul 1994 a devenit Catedrala Episcopala.

 Sursa: http://www.helloromania.eu/catedrala-episcopala-din-miercurea-ciuc-cazare 

Catedrala Episcopala Caransebes

Hram: Invierea Domnului si Sf Prooroc Ilie Tesviteanul

Episcopia Caransebesului

 Cea mai importantă realizare a Bisericii Româneşti din Transilvania în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea (vremea mitropolitului Andrei Şaguna) a fost restaurarea Mitropoliei Transilvaniei (1864) şi reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului, lucru ce a dus la dezvoltarea vieţii naţionale, bisericeşti şi culturale a românilor transilvăneni.

Caransebeşul, străvechi centru bisericesc al Banatului, şi-a dobândit Episcopia prin diploma imperială din 8 iulie 1865: „Caransebeşul, care şi în timpuri vechi a avut episcopie de rit greco-oriental, decidem a-l împodobi de aici înainte cu scaun episcopal. Eparhia sa cuprinde toate parohiile româneşti care se află, sau în viitor se vor afla, în teritoriul protopopiatelor: Caransebeş, Mehadia, Lugoj, Făget, Oraviţa, Jebel, Vârşeţ, Palanca, Panciova şi Ciacova“. Condiţiile pentru întreţinerea unei episcopii erau vitrege. Caransebeşul dispunea pentru episcopie doar de o casă dărăpănată, o moară dată în arendă şi câteva iugăre de pământ. Episcopii Caransebeşului au luptat, în condiţii istorice grele, pentru afirmarea duhovnicească, culturală, naţională şi patrimonială a Episcopiei Caransebeşului. Din cauza greutăţilor materiale, în oraşul Caransebeş nu s-a putut clădi o catedrală episcopală, acest statut avându-l cea mai veche biserică din Caransebeş (Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe), construită în secolul al XVIII-lea.

Prima dorinţă de a ridica la Caransebeş o catedrală episcopală a aparţinut patriarhului Miron Cristea, care, în vremea păstoririi sale la Caransebeş (1910-1919) a vorbit de nenumărate ori de necesitatea ridicării unei noi catedrale. Datorită condiţiilor politice de dinaintea datei de 1 Decembrie 1918 acest lucru nu s-a putut realiza. După numirea ca mitropolit primat la Bucureşti, Miron Cristea a revenit la Caransebeş şi, rostind o cuvântare, a mulţumit bănăţenilor pentru colaborarea avută. Acum a iniţiat şi un fond pentru zidirea unei noi catedrale în Caransebeş, fond pentru care a donat 20.000 de coroane. După ce a condus Biserica Ortodoxă Română Autocefală ca mitropolit primat, Miron Cristea a devenit, în anul 1925, primul patriarh al României. În această calitate a sfinţit în Bucureşti, la 11 mai 1929, troiţa şi locul unei noi catedrale a „Mântuirii Neamului”. Pe plan politic a condus regenţa României în perioada 1927-1930 şi a avut calitatea de prim-ministru (1938-1939).

În anul 2010, Episcopia Caransebeşului comemorează Centenarul instalării episcopului Miron Cristea în scaunul vlădicesc al Caransebeşului. Cel de-al treilea episcop al Caransebeşului, Miron Cristea, a fost ales la 4 decembrie 1909 în urma sinodului ce s-a convocat cu acest scop. Ceremonia hirotoniei a avut loc la Sibiu, marţi, a treia zi de Paşti, la 3 mai 1910, iar instalarea în scaunul episcopal a avut loc în Duminica Tomii, 8 mai 1910.

Un alt ierarh al Caransebeşului ce a dorit cu mare însufleţire ridicarea unei catedrale în Caransebeş a fost Episcopul Veniamin Nistor (1941-1949). Acesta a urmărit încă din prima zi a păstoririi sale ridicarea catedralei Caransebeşului. Din pricina greutăţilor prilejuite de anii războiului şi datorită instaurării regimului comunist, catedrala nu s-a mai construit, mai mult, la 14 februarie 1949, istorica Episcopie a Caransebeşului a fost desfiinţată.

Prin voia şi lucrarea lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat, episcopia s-a reîntemeiat în anul Domnului 1994. Restauratorul Episcopiei Caransebeşului, episcopul Emilian Birdaş, a întocmit planul noii catedrale, iar piatra de temelie a fost pusă la data de 27 octombrie 1996 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Laurenţiu Streza, astăzi mitropolitul Ardealului.

Fundaţia Catedralei a fost executată de S.C. Construct 102 S.R.L. Caransebeş din anul 1997 până în anul 2000, când s-a ajuns la cota zero. Construcţia zidurilor a început în anul 2000 prin S.C. Hidroconstrucţia Caransebeş, până în anul 2005 ajungându-se la nivelul ferestrelor. În anul 2006 s-a amenajat pentru slujire demisolul, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” intrând în circuitul religios liturgic la Sărbătoarea Naşterii Domnului.

În cursul anilor 2007 şi 2008 catedrala a fost ridicată, acoperită şi tencuită exterior. Firmele constructoare au fost S.C. LB Crismi SRL şi S.C. Granit Prest S.R.L din Lugoj. În anul 2009 s-au continuat lucrările de tencuire şi amenajare interioară, biserica fiind terminată în primăvara anului 2010. Iconostasul sculptat în lemn şi mobilierul au fost confecţionate de firma S.C. Livadar Impex S.R.L. din Arad, iar clopotele, sfinţite şi înălţate la praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir din anul 2007, au fost executate de firma Hörz din Ulm – Germania.

După multă trudă din partea tuturor celor implicaţi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, în 12 septembrie noua catedrală a Caransebeşului, cel mai de seamă aşezământ bisericesc al credincioşilor ortodocşi din Episcopia noastră a fost sfinţit. Manifestările prilejuite de acest eveniment s-au desfăşurat în perioada 11-13 septembrie a.c. Bucuria noastră a fost împlinită şi de vizita Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care în fruntea unui sobor de arhierei, preoţi şi diaconi a oficiat târnosirea catedralei caransebeşene, în anul centenarului instalării episcopului Miron Cristea în scaunul vlădicesc de la Caransebeş (1910 – 2010).

Ctitori, miluitori şi binefăcători ai acestui sfânt locaş de închinare au fost preoţii şi credincioşii eparhiei Caransebeşului şi alţi oameni iubitori de Dumnezeu şi dornici de a zidi Casă Domnului. Prin jertfa şi osteneala pe care le-au dovedit, Dumnezeu a împlinit lucrările de edificare a noii catedrale din Caransebeş, făcându-i vrednici de pururea pomenire în rândul ctitorilor acestei biserici, care este şi va rămâne peste ani emblema Ortodoxiei Banatului Montan.

Sursa: http://www.episcopiacaransebesului.ro/pagini/catedrala-noua.php

Catedrala Episcopala a Sloboziei si Calarasilor-Slobozia

Hram: Inaltarea Domnului

Episcopia Sloboziei si Calarasilor

 Istoric şi date

În data de 15 iulie 1992, în oraşul Slobozia se sfinţea locul unei viitoare mari biserici. Punerea pietrei de temelie era făcută de către fericitul întru  adormire patriarh Teoctist, care era şi arhiepiscop al Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub a cărui jurisdicţie se afla atunci Slobozia, în prezenţa preoţilor şi a unui număr destul de mare de credincioşi, care veniseră să asiste la slujba de sfinţire a locului.
La vremea respectivă, evenimentul era remarcabil din mai multe motive. Era, în cea mai mare măsură, un lucru inedit pentru mulţi participanţi, pentru că de multă vreme construcţia unei biserici nu mai fusese posibilă în Slobozia. Exista aici doar o fostă mânăstire transformată în biserică parohială şi o capelă de cimitir ce fusese mărită. Acestea erau singurele lăcaşuri de cult unde preoţii săvârşeau serviciile religioase şi credincioşii puteau să participe la slujbe. Practic, de când fusese transformată în oraş, mica aşezare care potrivit tradiţiei îşi datorează existenţa marelui voievod Matei Basarab, nu avea o biserică nouă. Semnificativ apoi, punerea pietrei de temelie se făcea de însuşi Preafericitul părinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care slujea în Slobozia prima oară după căderea comunismului.
Dincolo de aceste aspecte, evenimentul mai avea un simbolism profund: tradiţia creştină de a construi, înainte de stabilirea spaţială a unei comunităţi o biserică, care prin natura ei o întăreşte pe aceasta şi o leagă de aşezare, era în sfârşit pusă în aplicare şi aici la Slobozia, după o lungă perioada de timp. Şi, deşi mai era mult până să fie împlinită această năzuinţă, prezenţa patriarhului ţării şi a credincioşilor de aici, era o garanţie că, pentru prima oară de la întemeierea oraşului, se încerca recuperarea unei dimensiuni ce până atunci nu existase sau fusese uitată în Slobozia. Se încerca, mai exact, o re-întemeiere spirituală a acestei aşezări. Nu era vorba încă de o catedrală, adică de un lăcaş în care să slujească un episcop, dar dimensiunile au fost gândite de la început monumentale, pentru că şi scopul duhovnicesc urmărit era unul foarte înalt.
Începutul a fost mai greu, dar înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cu scaunul la Slobozia, la un an după punerea pietrei de temelie, a făcut ca lucrurile să continue în mod firesc. Noua biserică a căpătat destinaţia de catedrală, iar proiectul ei a fost astfel regândit: ca orice catedrală, ea avea să fie şi un simbol al prestanţei oraşului. Realizarea ei s-a făcut însă prin eforturi mari: primul episcop al noii episcopii, Preasfinţitul Nifon Mihăiţă (1994-1999) a acordat o atenţie mare construcţiei catedralei, iar ulterior Preasfinţitul Damaschin Coravu a continuat şi a finalizat, într-un ritm susţinut, lucrările de construcţie ale acesteia, adăugând şi o serie de funcţionalităţi noi lăcaşului iniţial, prin amenajarea unui paraclis cu hramul Sfântul Alexandru Romanul, la subsolul catedralei, ce a fost sfinţit la 6 decembrie 2004. Lucrările la catedrala episcopală Înălţarea Domnului au fost încheiate în anul 2003.
Construcţia rezultată are dimensiuni monumentale: înălţimea  37 m, lungimea  45 m, lăţimea 24 m şi 33 m la abside, suprafaţa totală 850 mp, fiind prima şi cea mai mare construcţie eclesială din ţară, finalizată după căderea comunismului.

Sfinţirea catedralei

Necesitatea funcţionării unui nou lăcaş de cult pentru nevoile credincioşilor din Slobozia a fost raţiunea care a făcut ca sfinţirea catedralei episcopale să aibă loc pe data de 25 martie 2004, de sărbătoarea Bunei Vestiri, înainte de începerea lucrărilor de pictură, care vor dura mai mulţi ani, dat fiind suprafaţa foarte mare a catedralei (aproximativ 7000 mp de pictură).
Sărbătoarea sfinţirii catedralei Înălţarea Domnului a fost nu numai a municipiului Slobozia şi a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, ai cărei credincioşi au contribuit permanent la ridicarea ei, ci a fost o împlinire deosebită pentru întreaga Biserică ortodoxă română. Este cea mai mare biserică ridicată vreodată pe pământul Bărăganului, astfel că la sfinţirea ei au participat, simbolic, un sobor de doisprezece episcopi în frunte cu Preafericitul părinte Teoctist, care pusese piatra de temelie a marelui lăcaş. Ierarhii, care au venit şi au slujit la Slobozia, au fost: Preafericitul părinte Teoctist (+ 2007), Înaltpreasfinţitul Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Ilarion, mitropolitul Durostorului (Bulgaria), Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, Preasfinţitul Gherasim, episcopul Râmnicului, Preasfinţitul Epifanie, episcopul Buzăului şi Vrancei, Preasfinţitul Calinic, episcopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Casian, episcopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Damaschin, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Visarion Răşinăreanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Ioachim Băcăoanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Huşilor.
Numărul mare de credincioşi care au venit atunci pentru a participa la slujba de sfinţire s-a putut bucura şi de binecuvântarea sfinţilor a căror sfinte moaşte au fost aduse pentru închinare, prin grija Preasfintului Damaschin, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, din eparhiile vecine: de la Galaţi, prin bunăvoinţa Preasfinţitului Casian, episcopul Dunării de Jos, au fost aduse moaştele sfântului apostol Andrei, din Arhiepiscopia Tomisului au sosit părticele din moaştele sfinţilor mucenici Zoticos, Atalos, Filipos şi Kamasis de la Niculiţel şi ale sfinţilor Epictet şi Astion de la Halmyris (Dunavăţ), care au rămas ca dar din partea Înaltpreasfinţitului Teodosie pentru noua catedrală. De asemenea, din Silistra (Bulgaria), din străvechea Mitropolie a Durostorului, Înaltpreasfinţitul Ilarion a adus moaştele sfântului mucenic Dasie, sfânt daco-roman, martirizat aici în secolul al IV-lea.
Delegaţia oficială a înalţilor ierarhi a sosit de pe data de 24 martie, iar a doua zi, de sărbătoarea Bunei Vestiri, în prezenţa miilor de credincioşi adunaţi, au săvârşit în mod solemn sfinţirea noului lăcaş de cult. În cuvântările ţinute de către Preafericitul Teoctist şi de către ceilalţi ierarhi, a fost subliniată importanţa istorică evidentă a acestui eveniment. Un asemenea sobor de ierarhi nu s-a mai adunat pe pământul Bărăganului de la sfinţirea Mânăstirii Slobozia, cu hramul Sfinţii Voievozi, ctitoria lui Matei Basarab (1632-1654). Tradiţia aminteşte că atunci la sfinţirea acestei mânăstiri ar fi fost săvârşită de însuşi patriarhul Constantinopolului.
Caracterul cu totul extraordinar al slujbei săvârşite a avut un ecou pe măsură în presa centrală, precum şi în străinătate. Impresionanta sfinţire a catedralei din Slobozia şi pelerinajul pentru închinare la sfintele moaşte au fost trăite cu intensitate de credincioşii din eparhie şi din Slobozia, care au înţeles abia acum munca duhovnicească permanentă făcută de preoţi şi de fraţii lor întru credinţă de a susţine şi a face eforturi pentru împlinirea unor asemenea realizări care vor dura peste veacuri.
În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Damaschin, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, organizatorul întregului eveniment, a mulţumit tuturor celor care au ajutat la ridicarea acestui lăcaş şi a dat citire documentului care a fost pus în piciorul Sfintei Mese, semnat de toţi episcopii participanţi:

D O C U M E N T

Cu vrerea Tatălui, cu binecuvântarea Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, s-a construit această Catedrală Episcopală cu hramul „Înălţarea Domnului”, după proiectul arhitectului Voicu Florea, între anii 1994-2004. Slujba de punere a pietrei de temelie s-a săvârşit de Prea Fericitul Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe data de 15 iulie 1992, la iniţiativa domnului Ilie Alexandru, care a suportat toate cheltuielile până în 1994 şi parţial până în 1996. Restul s-a suportat de Episcopie până în 2004, cu contribuţia clerului, credincioşilor şi sprijinul Statului, din care de la Guvernul României 500 milioane lei în 1998, 3 miliarde lei în 1999, 2 miliarde lei în 2000, 7 miliarde lei în 2003, total – 12.500.000.000 lei şi de la Secretariatul de Stat pentru Culte 100 milioane lei în 1995, 120 milioane lei în 1996, 115 milioane lei în 1997, 245 milioane lei în 1998, 50 milioane lei în 2000, 250 milioane lei în 2001, 500 milioane lei în 2003, total – 1.380.000.000 lei.
Alte donaţii au mai fost din partea Băncii Comerciale Române – 950 milioane lei, C.E.C.- 70 milioane lei, Banc Post – 30 milioane lei, SC Agromixtă Ograda – 55 milioane lei, Loteria Naţională – 40 milioane lei, Adicom Urziceni – 55 milioane lei, parohii din cuprinsul Eparhiei – 361.540.000 lei şi de la credincioşi – 134.500.000 lei, precum şi donaţii în materiale de construcţie de la Ceres Balaciu, Romcif Fieni, Ocolul Silvic Vlădeni, ş.a., în valoare totală de 340. 200. 000 lei şi diverse donaţii – 2.205.800.000 lei.
Prin urmare, costurile pentru Catedrală şi Clopotniţă se ridică la suma de 33.010.000.000 lei, din care: 12.500.000.000 lei de la Guvern, 1.380.000.000 de la S.S.C., 361.540.000 lei de la parohii, 2.205.800.000 lei – donaţii diverse şi 16.362.600.000 lei din fonduri proprii.
Lucrările de construcţie au fost executate de firma Hermes din Slobozia până la cota +6 m, continuate şi finalizate de S.C. Constrif SA din Slobozia, în timpul păstoririi PP.SS. Nifon Mihăiţă (1994-1999) şi Damaschin Coravu.
Pictarea icoanelor catapetesmei a fost donată de S.C. Orion `92 S.A. din Slobozia, în valoare de 300.000.000 lei.
Slujba de sfinţire a avut loc pe data de 25 martie 2004 şi a fost săvârşită de Prea Fericitul TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un impresionant sobor de ierarhi români şi străini.
Binecuvintează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale!”

Stilul construcţiei şi pictura catedralei
Proiectul catedralei, în formă de cruce greacă, a fost elaborat de domnul arhitect Voicu Florea. Impunătorul lăcaş de cult este încadrat într-o zonă cu totul deosebită a oraşului, mai exact în principalul parc din Slobozia. În apropierea sa, se află monumentul închinat eroilor căzuţi în război. Culoarea edificiului este albă, iar pe frontispiciul faţadei se află un mozaic cu icoana Înălţării Domnului, hramul catedralei. În partea de apus, se află clopotniţa, bine proporţionată ca dimensiuni cu catedrala, de unde se poate înainta spre absida altarului pe o frumoasă alee, mărginită cu fântâni arteziene.
Esplanada lăcaşului este generoasă, aici fiind punctul final al procesiunilor anuale organizate de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor cu moaşte ale sfinţilor. Pe lângă sfintele moaşte, primite cu ocazia sfinţirii, catedrala şi-a îmbogăţit relicvarul, aflat în partea dreaptă de la intrare, cu părticele din moaştele sfinţilor Emilian şi Dasie din Durostor, precum şi ale sfântului ierarh martir Teodosie al II-lea, mitropolitul Moldovei, de la Mânăstirea Brazi.
Pictura, realizată în stil neobizantin românesc de către domnul pictor Mihail Fordea, este încă în lucru. Policandrul, precum şi obiectele de cult au fost realizate pe comandă în Grecia. Serviciul religios se săvârşeşte duminical în catedrală, iar în cursul săptămânii în paraclisul aflat la demisol.
Aflată într-un cadru natural potrivit, cea mai mare catedrală a Bărăganului poate fi vizitată zilnic, ea fiind vizibilă de pe drumul european E 85, în dreptul municipiului Slobozia. Alături de Mânăstirea Slobozia, ea a devenit un simbol al oraşului, vizitatorii putând să o admire, dar şi să se închine sfintelor moaşte aduse aici, în ultimii trei ani.

Sursa: http://www.sf-esc.ro/index.php?page=20

Catedrala Episcopala a Maramuresului si Satmarului –Baia Mare

Hram: Sfanta Treime

Episcopia Maramuresului si Satmarului

 În anul 1990, dupa eliberarea de sub dictatura comunista, Sfântul Sinod al B.O.R. la data de 12 februarie 1990 a hotarât reactivarea Episcopiei Maramuresului care sa cuprinda judetele Maramures si Satu Mare. La cârma acestei eparhii a fost ales si instalat P.S. JUSTINIAN CHIRA – fiu al Maramuresului. Resedinta noii Eparhii s-a stabilit în municipiul Baia Mare – oras resedinta de judet, unde traiesc peste 100.000 de credinciosi ortodocsi.
     În orasul Baia Mare cu o populatie ortodoxa atât de numeroasa, nu existau decât trei biserici ortodoxe, de aceea s-a simtit necesitatea stringenta de construire a unor de locasuri de cult, având în vedere faptul ca orasul s-a dezvoltat mult în ultimii 40 de ani (în perioada 1948-1998 populatia orasului a crescut de cca 5 ori, de la 30 mii la cca 150 mii locuitori) deci tocmai în perioada când constructiile religioase erau interzise.
     A aparut în mod evident necesitatea construirii unei catedrale ortodoxe Române, care sa fie reprezentativa pentru populatia majoritara a municipiului si a zonei de influenta.
     Problema acestei Catedrale s-a pus imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, chiar înainte de reactivarea Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului. În vara anului 1990 s-a întocmit un studiu de amplasament pentru acest edificiu, aprobat de forurile în drept, conform legislatiei de la acea data. Pe baza acestui studiu s-a organizat un concurs de proiectare. Câstigatoare a concursului a fost declarata o echipa de proiectanti, condusi de arh. Heres Gheorghe din Iasi.
     La data de 20 iulie 1990, când P.S. JUSTINIAN CHIRA era loctiitor al re-înfiintatei Eparhii de Maramures si Satmar, a pus piatra de temelie pentru noua catedrala ortodoxa a Maramuresului si Satmarului la intersectia B-lui Unirii cu B-dul Republicii. A încredintat conducerea lucrarilor Pr. Trif Vasile de la parohia „Sfânta Treime”, care în perioada 1990-1992 a realizat lucrari de turnare a betoanelor în fundatii si radier si s-au turnat în principal diafragmele de la subsol. Dupa aceasta scurta etapa de lucru, activitatea pe santier a fost întrerupta, cu mare probabilitate din cauza lipsei fondurilor. Au mai fost unele tentative de reluare a lucrarilor în anul 1994, dar dupa aceasta data nu mai este consemnata nici o activitate pe santier.
     Devenit episcop titular al Maramuresului si Satmarului, P.S. JUSTINIAN CHIRA a avut mai multe dialoguri cu preotii de la parohia „Sfânta Treime”, pentru a fi preluate si continuate lucrarile de catre episcopie, însa nu a gasit întelegere, preotii dorind continuarea lucrarilor în parteneriat, lucru ne acceptat de episcopie. Pr Trif Vasile gestionând parohia si lucrarea pâna în 1999.

     În anul 1999 Prea Sfintitului JUSTIN HODEA SIGHETEANUL Arhiereu-Vicar, îsi asuma preluarea si continuarea lucrarilor la Catedrala Episcopala „Sfânta Treime”.
     Dupa interventii si cereri la Guvernul României, primind un sprijin financiar substantial a reusit sa re-porneasca lucrarile la catedrala, de data aceasta cu o noua echipa de specialisti formata din: expert tehnic – rezistenta Dl. Dr. ing. Tarog Dorin, geolog Dl. ing. Zaharia Sorin, arhitect Dl. Cordos Dorel, structura Dl. Dr. ing Zaharia Gelu, constructor trustul AGECOM S.A. Baia Mare – patron Dl. ing. Zoicas Viorel si ing. constructor Buda Grigore, echipa pe care o cunoscuse si cu care dealtfel s-a ridicat si noua biserica a Manastirii Rohia.
     La re-pornirea lucrarilor proiectul catedralei a fost re-gândit si a rezultat un nou proiect care sa raspunda mai bine cerintelor, în conformitate cu traditia Bisericilor Ortodoxe si care sa fie reprezentativ pentru aria de cuprindere a Episcopiei, Catedrala va avea urmatoarele dimensiuni: 85m lungime, 50m latime si 96m înaltime, având în vedere si amplasamentul deosebit care o pune în valoare cel mai bine, fiind cap de perspectiva a B-lui Unirii.
     Biserica de la primul nivel
- pus în valoare demisolul catedralei episcopale, a rezultat o biserica cu o capacitate de 3000 persoane. Biserica de la primul nivel – fiind placata cu caramida de Oradea, pavata pe jos cu gresie portelanata din Spania, iconostas din caramida cu icoane în mozaic de Murano.

Altar spatios, sf. masa din caramida cu o placa de marmura 2/1,50m, gr. 5cm., mobilier din stejar, candelabre din fier forjat. Douasprezece coloane care sprijina cupola centrala si nava principala. În partea din spate a bisericii exista o sala mare „Sala Bizantina”, unde se fac expozitii de icoane, doua birouri si patru magazii.

Avându-se în vedere afluenta mare de credinciosi care frecventeaza aceasta catedrala, accesul si iesirea se face pe doua usi si doua scari monumentale, iar la iesire exista doua locuri pentru aprindere lumânari.
     În vederea coordonarii acestor lucrari, P.S. JUSTIN a numit aici un administrator, în persona arhidiaconului Nifon Motogna, de la Manastirea Rohia, pentru a gestiona administrativ si economic cât mai bine aceasta mare si grea lucrare, si a o pregatii pentru târnosirea care a avut loc în data de 09 sept. 2003, de catre P.F. PETROS al VII-lea si P.F. TEOCTIST al României împreuna cu un numeros sobor de arhierei, preoti si mii de credinciosi.
     Serviciile liturgice sunt coordonate de protosinghelului Casian Filip – eclesiarh – adus tot de la Manastirea Rohia, ajutat de trei preoti de mir. În acest fel creându-se o legatura duhovniceasca între catedrala si manastire. Catedrala având program si rânduiala de manastire.
     În anul 2005 s-au început lucrarile de zidire a catedralei propriu-zise, de la cota +0,00 în sus, ajungând la finele anului 2006 la cota +9,70m.
     Prin donatiile credinciosilor si a unor binefacatori precum si cu ajutorul de la autoritatile locale, judetene si centrale, se spera ca ridicarea catedralei sa fie posibila cât mai curând. În final rezultând un monument de arhitectura bisericeasca ce va deveni simbolul municipiului Baia Mare si al Nord – Vestului României.

- cota +19,60m la finele anului 2007
     Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu o gestionare buna a fondurilor care au venit din partea Guvernului Romaniei, anul 2008 s-a dovedit a fi unul binecuvantat, pentru lucrarile de construire a Catedralei Episcopale, atingand obiectivul propus pentru acest an, adica cota +24m.
     In anul 2009, desi a fost un an de criza financiara, lucrarile de construire la Catedrala au continuat astfel ca la finele anului a fost atinsa cota +35m pe jumatate din suprafata costruita, adica fiind incheiata bolta altarului si pronaosului.
     În anul 2010 au continuat lucrarile pâna la cota +36,25m.

     În anul 2011a fost proiectat si executat un esafodaj metalic la cota +24m care urmeaza sa sutina construirea cupolei centrale. Pe acest esafodaj au fost asejate 800 buc caramida, 65 tone fier si 120mc beton C25/30. Aceste lucrari fiind mai putin vizibile din exterior (de jos).

Sursa: http://www.episcopiammsm.ro/