Catedrala Arhiepiscopala –Galati

Hram: Sf.Ierarh Nicolae

Arhiepiscopia Dunarii de Jos

 Prin legea, votata în Adunarea Deputatilor din sesiunea ordinara prelungita 1903-1904, asupra întrebuintarii excedentului disponibil la încheierea exercitiului finanaciar,

s-a prevazut suma de 973.000 lei pentru constructii si restaurari pe biserici si scoli. Aici era inclusa si construirea unei catedrale episcopale la Galati.

La 28 mai 1905, Senatul a votat cu 57 voturi pentru, 2 contra, un schimb de terenuri între Episcopia ,,Dunarii de Jos’’ si Ministerul de Razboi, stabilindu-se ca loc pentru construirea catedralei parcela de pe strada Domneasca, nrumarul 104, care corespunde si în strada Mihai Bravu.

În Monitorul Oficial nr. 42/26 mai 1904, Ministerul Cultelor si al Instructiunii, ministrul Spiru Haret, a publicat organizarea unui concurs de proiecte pentru catedrala ortodoxa de la Galati. Biserica trebuia sa fie în stil bizantin, cu elemente românesti, lungimea minima 35 metri. Pâna la 25 august 1904 s-au depus 11 proiecte pentru studierea carora au fost desemnati: Ioan Kalinderu, Ion Mincu, Petre Antonescu, P. Gârboviceanu si episcopul Pimen. Kalinderu, foarte ocupat si P. Antonescu, concurent, au fost înlocuiti cu arhitectii Gh. Sterian si N. Gabrielescu.

Nu s-a acordat premiul I. S-a dat preferinta proiectelor cu motto: ,,Amin” si ,,Ortodox” între care se împarteau în mod egal premiile II si III. Arhitectii Petre Antonescu si Stefan Burcus au primit comanda proiectului definitiv care trebuia predat la 15 ianuarie 1905.

Ca urmare a licitatiei, constructia catedralei s-a încredintat antreprenorilor M. Roman si ing. I.D. Popovici (aceiasi ca si la Palatul Administrativ), cu care Ministerul Cultelor a încheiat contract în baza jurnalului Consiliului de Ministri nr. 590/2 iunie 1905.

La sfârsitul lunii iunie 1905, arhitectii au trasat planul pe teren, iar în iulie 1905 au început lucrarile de constructie.

Catedrala episcopala de la Galati este construita în stil neobizantin cu influente ale arhitecturii de cult moldovenesti. Biserica are o lungime exterioara de 37 metri si o înaltime de 42,5 metri. Compartimentarea este urmatoarea : pridvor deschis pe coloane, pronaos, naos, altar. Absidele laterale sunt înglobate în grosimea zidurilor.

La exterior temelia vizibila este din blocuri de piatra cioplita.

Pridvorul deschis se sprijina pe coloane duble si arcuri trilobate.

Biserica este încinsa de un brâu casetat la 1/3 din înaltimea zidurilor si de un brâu în torsada deasupra ferestrelor. Firide mici se însiruie sub cornisa puternic profilata. Biserica are o turla mare pe naos si doua mai mici pe pronaos.

În interior este pardosita cu dale din marmura de Carara albe si rosii si pictata în fresca. Pictura originara a apartinut lui Costin Petrescu.

Catapeteasma este din caramida si brâie din marmura de Carrara. Amvonul este din aceeasi marmura iar policandrele din bronz masiv.

Lipsa unei corelari corespunzatoare între natura terenului si solutiile constructive a determinat degradari care s-au remediat între 1935-1936, biserica resfintindu-se la 20 decembrie 1936. Cutremurul din anul 1940 a prabusit turla cea mare. Abia în 1950 au început lucrarile de restaurare dupa un proiect al arhitectului Stavru Cosifide si a inginerului E. Sâtaru, iar executarea lucrarilor a fost coordonata de arhitectul Eugen Chefeneux. Pictura a fost refacuta de Niculina Dona. Biserica s-a resfintit la 7 iulie 1957.

Cutremurul din 1977, dar mai ales ridicarea pânzei freatice în zona au determinat degradari care au impus noi lucrari de conslidare.

S-a întocmit un proiect având ca autor pentru infrastructura pe inginerul Emilian Sâtaru iar pentru suprastructura pe dr. ing. Octav Cosovliu, cu consultarea permanenta a unui colectiv de specialisti de rang national: prof. univ. ing. Panait Mazilu, prof. univ. ing. A. Cismigiu si altii.

Pentru consolidarea bisericii s-a realizat o retea de centuri si stâlpi din beton armat, asociata cu consolidarea locala la arcele timpan naos, absida si bolta altarului precum si la arcele, boltile si cupolele ce compun pridvorul. Local, s-a impus înlocuirea a doua coloane din beton armat. În zonele unde betonul armat conlucreaza cu zidaria s-a folosit mortar beton în stare fluida, solutie conceputa de prof. univ. ing. Alex. Cismigiu.

În paralel cu lucrarile de consolidare s-a executat si restaurarea picturii de catre un colectiv condus de prof. Condurache de la Academia de Arte din Iasi.

Sursa: http://www.galati.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=312&lacas=true 

Catedrala Ortodoxa Patriarhala-Bucuresti

Hram: Sfitii Imparati Constantin si Elena

 Catedrala patriarhala, Reşedinţa patriarhală şi Palatul Patriarhiei constituie un ansamblu de primă însemnătate al Bucureştilor, care datează de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, o dată cu mănăstirea ctitorită în 1656 de voievodul Ţării Româneşti, Constantin Şerban Basarab (1654-1658).

Biserica cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a fost sfinţită în 1658 de Patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreuna cu Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău. Sfântul locaş a fost pictat pentru prima dată în 1665, în timpul domniei voievodului Radu Leon (1664-1669). Acelaşi domnitor a hotărât, prin hrisovul domnesc din 8 iunie 1668, ca mănăstirea să devină reşedinţă mitropolitană.

De fapt, Mitropolitul Ştefan îşi stabilise deja aici reşedinţa încă de prin anul 1661. În 1925, când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, Reşedinţa mitropolitană a devenit Reşedinţa patriarhală iar Catedrala mitropolitană a devenit, provizoriu, Catedrala patriarhală, până la edificarea unei noi catedrale adecvate.

În decursul timpului, Catedrala şi Palatul cu paraclisul său au fost reparate, s-au făcut extinderi şi transformări, dintre care cele mai importante lucrări au avut loc între anii 1792-1799 (iniţiate de mitropoliţii Filaret al II-lea şi Dositei Filitti), 1834-1839 (iniţiate de mitropolitul Grigorie IV Dascălul şi terminate după moartea sa), 1932-1935 (iniţiate de patriarhul Miron Cristea), 1960-1962 (iniţiate de Patriarhul Justinian Marina, proiectant arh. Paul E. Miclescu), în anii 1989 şi 2000-2001, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, şi în 2008, sub îndrumarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Catedrala şi-a recăpătat forma iniţială în urma restaurării realizate între 1960-1962 din iniţiativa patriarhului Justinian Marina. E a fost construită după modelul arhitectural al bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş, zidită de domnitorul Neagoe Basarab. Ca şi aceasta, este compusă din altar şi naos, înscriind în plan o forma treflată, dintr-un pronaos supralărgit, sprijinit pe coloane din piatră, de secţiune octogonală, prevăzute, la partea superioară, cu remarcabile capiteluri sculptate în manieră compozită şi poleite, iar în elevaţie prezintă aceleaşi patru turle prismatice.

La exterior, faţadele Catedralei sunt delimitate de jur împrejur în două registre printr-un brâu de piatră dispus cvasimedian. Monumentul bucureştean este, însă, de proporţii mai ample decât modelul său de la Curtea de Argeş. În pridvor, deasupra uşii de la intrare, se află icoana praznicară cu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pictată în 1665. Pictura murală actuală, în manieră neobizantină, a fost realizată de Dimitrie Belizarie, între anii 1932-1935, înlocuind-o pe cea de factură neoclasică a lui Nicolae Polcovnicul din perioada 1834-1839 (suprapusă, la rândul ei, peste un strat pictural mai vechi). Icoanele împărăteşti ale tâmplei au fost lucrate în email de Otilia Oteteleşanu între 1961-1964, în atelierele Patriarhiei.

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, aşezate într-o frumoasă racla de argint, au fost aduse în Catedrala din satul Basarabi, de pe malul drept al Dunării, la 13 iulie 1774, de către mitropolitul Grigorie II (1760-1787). Sfântul Dimitrie cel Nou este patronul spiritual al oraşului Bucureşti, iar ziua sa de prăznuire, 27 octombrie, este, în fiecare an, prilej de mare pelerinaj al credincioşilor din întreaga ţară. În dreapta pronaosului se află mormintele patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române: Miron Cristea (+1939), Nicodim Munteanu (+1948), Justin Moisescu (+1986) şi Teoctist Arăpaşu (+2007). Mormântul celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina (+1977), se află în biserica ‘Sfânta Treime’ a Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox ‘Mitropolitul Nifon’ din Bucureşti.

La răsărit de altarul catedralei se află clopotniţa ridicată de voievodul Constantin Brâncoveanu în 1698 şi restaurată în 1956-1958, precum şi coloana cu inscripţii, de formă rotundă, realizată în memoria mitropoliţilor Teodosie (+1708) şi Ştefan al II-lea (+1738), ale căror morminte s-au aflat, iniţial, în acest loc.

        La nord de catedrală au fost instalate în 1959, sub forma unui ansamblul numit ‘TROIŢA’, trei cruci de piatră, dintre care cea mare, provenită de la Salatruc-Argeş, datează din vremea domnitorului Petru Cercel (1583-1585), iar celelalte datează din 1617 şi, respectiv, 1644.

În perioada mai-octombrie 2008, prin directa îndrumare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au înfăptuit noi şi ample lucrări de consolidare şi restaurare la Catedrala patriarhală. Între aceste lucrări se înscrie, în primul rând, consolidarea navei şi turlelor bisericii, prin montarea unor tiranţi din beton armat. De asemenea, s-a refăcut complet tencuiala exterioară, folosindu-se mortar special adus din Italia, s-a refăcut soclul şi trotuarul Catedralei, s-au montat ferestre noi şi s-a învelit din nou biserica şi turlele cu tablă de plumb.

Tot în timpul lucrărilor din anul 2008 s-au montat, în registrul de sus al pridvorului, 26 de icoane în mozaic. A fost restaurată pictura, catapeteasma şi mobilierul ornamental. Candelele, candelabrul mare de argint şi vitraliile au fost recondiţionate, iar instalaţiile au fost înlocuite complet, fiind refăcute şi echipamentele audio-video de transmisie pentru Radio TRINITAS şi TRINITAS TV. De asemenea, clopotniţa a primit 4 clopote noi, turnate la fabrica Grassmayr din Austria, fiind montat şi un sistem de acţionare electromecanic controlat prin computer.

La terminarea acestor lucrări, duminică, 26 octombrie 2008, la sărbătoarea Sf. Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, s-a săvârşit slujba de resfinţire a Catedralei patriarhale din Bucureşti, la 350 de ani de la ctitorirea acestui sfânt locaş. Slujba de resfinţire a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor din care au făcut parte: 34 de ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Epifanie Gattas Hazim, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Patriarhului Ignatie al IV-lea al Antiohiei, preoţi şi diaconi.

Sursa: http://www.patriarhia.ro/ro/manastiri_si_biserici/ansamblul_patriarhal_1.html 

Catedrala Mitropolitana –Timisoara

Hramu: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

Mitropolia Banatului

Declarată monument de artă pentru arhitectura, pictura şi sculptura ei şi înălţată la încrucişarea celor mai importante artere de circulaţie din oraş, catedrala mitropolitană impresionează prin dimensiunile ei, prin graţia liniilor cât şi prin învelişul de ţiglă smălţuită care străluceşte de departe în razele soarelui. Interiorul are măreţia impresionantelor catedrale ale lumii, care te copleşeşte prin grandoarea şi splendoarea lor, dar te îndeamnă în acelaşi timp spre evlavie şi meditaţie.

Construcţia propriu-zisă a catedralei a început în anul 1936 prin sfinţirea pietrei fundamentale de către episcopul Andrei Magieru al Aradului. Au fost necesari cinci ani de muncă intensă până la ridicarea tuturor lucrărilor de arhitectură, suprafaţa construită cuprinzând 1.542 m, iar volumul în jur de 50.000 mc, capacitatea fiind estimată la aproximativ 5.000 de credincioşi. O atenţie specială merită cele şapte clopote al căror sunet impresionează prin rezonanţa neobişnuită care se aude pe tot cuprinsul oraşului.

În toamna anului 1946, după zece ani de efort, noul lăcaş al Domnului, împodobit cu cele mai bune şi mai alese opere aştepta solemnitatea târnosirii şi încredinţării cultului pentru care a fost destinat. A fost aleasă ziua de 6 octombrie 1946 ca zi a marelui praznic al ortodocşilor din Banat.

La această mare procesiune a participat însuşi patriarhul Nicodim Munteanu, Regele Mihai I-ul, alături de întreg episcopatul Mitropoliei Ardealului şi reprezentanţi din toate colţurile pământului românesc.

În interior, catedrala a fost îmbogăţită cu moaştele mitropolitului Iosif cel Nou, care au fost strămutate de la mănăstirea Partoş în anul 1956. Din iniţiativa mitropolitului Nicolae al Banatului, s-a hotărât încă din anul 1962 organizarea unei colecţii care să cuprindă arta religioasă veche din Banat, adăpostită în subsolul din incinta catedralei. Partea de subsol dinspre altar cuprinde necropola mitropoliţilor Banatului. Primul mitropolit înhumat aici a fost Vasile Lazarescu (1947-1961).

Între anii 2003-2006 pictura catedralei mitropolitane a fost desprăfuită, redându-i-se strălucirea originală.

Aşa cum se prezintă astăzi, pictura şi sculptura catedralei mitropolitane dezvăluie privirilor un tot unitar axat pe filonul tradiţiei artistice româneşti, dar înainte de toate reliefează talentul şi arta celor ce au trudit la înfrumuseţarea acestui măreţ locaş de cult.

Sursa: http://mitropolia-banatului.ro/prezentare-2/

Catedrala Mitropolitana- Targoviste

Hram: Inaltarea Domnului

Arhiepiscopia Targovistei

 Actuala catedrala arhiepiscopala are hramul “Inaltarea Domnului” si este situata aproape de centrul orasului Targoviste. Cu toate ca Mircea cel Batran a mutat, pe la anul 1400, scaunul domnesc la Targoviste, mitropolia a ramas in Curtea de Arges pana in 1515. In 1518 Neagoe Basarab, cerand dezlegarea mitropolitului Nifon, incepe zidirea mitropoliei din Targoviste. Constructia a fost terminata in 1537 in timpul lui Radu Paisie, urmasul lui Neagoe Basarab. Tot acesta o acopera cu tabla de plumb si o zugraveste. Unii istorici considera ca biserica dateaza din timpul lui Radu cel Mare (1495 -1508) si ca a fost marita de Neagoe Basarab prin adaugarea pridvorului deschis pe 3 laturi si sustinut de 12 coloane.
Aceasta biserica ramane mitropolia tarii din 1520 si pana in 1688 cand se muta la Bucuresti sub domnia lui Radu . Matei Basarab (1632 – 1654) , infiinteaza in cladirile mitropoliei Targoviste o tipografie pentru carti in grai romanesc. Despre minunata biserica, cronica tarii spune ca privind-o se satura ochii tuturor de vederea ei, iar Paul de Alep o descrie ca fiind cea mai mare biserica ce s-a construit pana la acea epoca si mai tarziu in Tara Romaneasca. Ca arhitectura se aseamana cu biserica mare a manastirii Snagov, zidita tot de Neagoe Basarab, lipsindu-i sinusurile laterale. Sub Constantin Brancoveanu (1688 – 1714) mitropolitul Teodosie a restaurat intreaga cladire, iar mitropolitul Antim Ivireanul reinfiinteaza in cladirile ei vechea tipografie in care se tiparesc carti de slujba si invatatura ortodoxa.
Un secol si ceva mai tarziu, eteristii lui Alexandru Ipsilante i-au dezvelit acoperisul, topind plumbul pentru gloante. In periada urmatoare biserica este deteriorata considerabil. La 1842 s-au daramat toate cladirile care au format odata mitropolia Targovistei. Au ramas numai biserica si clopotnita de la intrare cu cele 4 clopote. In 1889 s-a hotarat daramarea ei iar intre anii 1892 – 1895 arhitectul francez Ize Compte du Nouy incepe constructia actualei biserici. Dupa daramarea vechii mitropolii, pietrele funerare de pe morminte au fost adunate intr-un muzeu al bisericii. Daramat si acesta in 1943, pietrele funerare au fost duse la muzeul istoric al orasului.
Biserica actuala este construita in stil bizantin, in caramida, cu pridvor deschis, sustinut de 12 coloane. Este in forma de cruce greaca inscrisa. La intretaierea celor doua brate ale crucii se inalta turla naosului cu 12 laturi si 12 ferestre. Altarul are de asemenea o forma caracteristica, cu o absida mare in axul longitudinal si doua abside alaturate servind de proscomidie si diaconicon.
Sculptura in lemn a catapetesmei este bogata si aurita. Pictura executata in 1927 de D. Belizarie in stil bizantin pe fond aurit ramane o lucrare de mare valoare a vremii noastre. Din fosta mitropolie se mai pastreaza o icoana de argint aurit cu capul Maicii Domnului si un epitaf din 1828 lucrat in plus rosu cu matase si fir.
Astazi fosta manastire a Targovistei serveste ca biserica de enorie, fiind catedrala orasului.

Sursa:http://www.biserici.org/index.php?menu=CU&code=328&criteria=catedrala&quick=&radio=b&order=TOWN 

Catedrala Mitropolitana –Sibiu

Hram: Sfanta Treime

Mitropolia Sibiului

 Catedrala Mitropolitană din Sibiu, cu hramul Sfânta Treime, este o biserică ortodoxă construită între anii 1902-1906 în orașul Sibiu, pe locul unei biserici grecești din 1797-1799 care a servit până atunci drept catedrală episcopală. A fost ctitorită de mitropolitul Ioan Mețianu și construită după planurile inginerilor arhitecți Virgil Nagy și Joseph Kammer din Budapesta. De la inaugurare și până în prezent edificiul este catedrala Arhiepiscopiei Sibiului și a Mitropoliei Ardealului.

Lăcașul prezintă caracteristicile unei bazilici bizantine fiind o copie la scară redusă a Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol. Biserica se află situată pe strada Mitropoliei nr. 33-35.

Catedrala Mitropolitană “Sf. Treime” din Sibiu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Sibiu din anul 2004, cu codul de clasificare SB-II-m-A-12147.

Istoric

Strădaniile mitropolitului Andrei Șaguna

După ce timp de 60 de ani românii ortodocși din Ardeal nu au avut niciun episcop ortodox, Curtea imperială din Viena a numit în 1759 pe episcopul Dionisie Novacovici ca episcop pentru românii ortodocși din Transilvania. El a fost instalat în 1761 în Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, iar curând după aceea și-a mutat reședința la Rășinari. La cererea întregului cler ortodox al românilor din Ardeal, episcopului Sofronie Chirilovici (urmașul lui Dionisie Novacovici) i s-a îngăduit să-și ia reședința la Sibiu.  Episcopii succesori ai acestuia au continuat să aibă reședința la Sibiu.

La jumătatea secolului al XIX-lea, ca urmare a creșterii influenței oamenilor de afaceri, a clerului și a intelectualilor români de rit ortodox din Sibiu, s-a simțit necesitatea construirii unei biserici ortodoxe care să îndeplinească rolul de catedrală a Bisericii Ortodoxe din Transilvania.

Ideea construirii unei catedrale ortodoxe la Sibiu i se datorează episcopului Andrei Șaguna al Ardealului. Într-un memoriu din 12 ianuarie 1850 adresat comisarului Bach, ierarhul ortodox trece construirea unei catedrale pe primul loc în lista de necesități a eparhiei sale. După spusele sale, „[…] eparhia mea are lipsă de […]: 1. Pentru zidirea și înzestrarea unei biserici catedrale fl. 400.000 […]“. El indică și „sursele de finanțare“ ale proiectelor numite, alături de catedrală figurând și alte edificii: „Părerea mea în privința modului după care înalta noastră stăpânire ar putea a ne da ajutorul său se concentrează în aceea ca să binevoiască a ne rezolva locul cel gol la Sibiiu așa numit “Zuldiș” și pentru totdeauna a-l scuti de dare; apoi pe 50 de ani a ne da 100.000 bani buni, ca 5 % interesul annual de la două milioane, cu care ajutor eparhia nu numai să zidească biserica catedrală, rezidența episcopească și institutul teologico-pedagogic (…)“.

În documentul 510 din ședința consistorială a lunii august 1851, se precizează că „Prea Sfinția Sa D. Episcop diecesan face Consistoriului diecesan cunoscut că au dat Consiliului comunal de aci o cerere ca să se dee Episcopiei locul așea numit Zuldoș, spre a se zidi acolo on Seminariu și o biserică catedrală“. La această cerere, răspunsul autorităților locale din decembrie 1851 este negativ, sub pretextul că toate locurile libere au fost puse la dispoziția guvernului. Andrei Șaguna se adresează guvernului cu aceeași cerere. Pentru o perioadă, atenția episcopului se concentrează asupra cumpărării de case pentru organizarea seminarului eparhial.

În august 1856 este făcută o nouă cerere către magistratul orașului Sibiu “ca să se dea locul cel de 900 stânjeni pătrați spre zidirea Bisericii Catedrale gr. răs“.  Petiția este repetată la 6 aprilie 1857. De această dată, magistratul răspunde în luna mai printr-un document în care cerea episcopului să precizeze dimensiunile terenului solicitate pentru a se lua o hotărâre în privința locului. În luna iunie Șaguna precizează dimensiunile terenului solicitat pentru catedrală și curtea bisericească. Autoritățile răspund că terenurile disponibile sunt prea mici și amână concesionarea terenului.

La 5 octombrie 1857 Șaguna a cerut împăratului Franz Joseph I permisiunea de a trimite o circulară în eparhia sa, în care solicita preoților și enoriașilor să organizeze o colectă în acest scop. Monarhul a aprobat cererea înaltului ierarh. El a trimis scrisoarea pastorală (circulara nr. 980 din 1 decembrie 1857) în acel an, înainte de Crăciun, menționând că “[…] avem lipsă neîncunjurată de o biserică episcopească la Sibiiu, care să fie maica tuturor bisericilor din eparhia noastră […] să alergați cu ajutorul vostru […] să dați spre acest sfârșit din cele ce aveți și cu ce v-a miluit Dumnezeu, luând pilda de la văduva cea săracă […] toate spre binele lor și spre bucuria noastră a tuturora […] așa și bogații și săracii mă vor mângâia pe mine și-mi vor ușura grijile mele”.

Primul donator a fost chiar Șaguna care a anunțat la 4 decembrie 1857 că a donat 2.000 de florini. La 1 ianuarie 1858 guvernatorul Karl Borromäus zu Schwarzenberg al Transilvaniei remite cei 1.000 de galbeni din partea împăratului. În martie-aprilie 1858 autoritățile orășenești refuză acordarea locului “Zoldiș”. Șaguna scrie episcopilor Aradului și Bucovinei, dar și celorlalți episcopi ortodocși din Mitropolia Carlovițului, rugându-i să facă publicitate colectei și să o sprijine. În lunile iunie-iulie episcopul face o călătorie la Pesta și în alte locuri, cu scopul de a strânge personal colecta.

Fondurile pentru construirea catedralei se ridicau la sfârșitul anului 1858 la 28.347 florini. Colecta din Bucovina, pe care episcopul Eugenie Hacman anunțase că o va sprijini, s-a ridicat la 94 florini și 33 creițari. Andrei Șaguna a investit în 1859 o sumă de 24.000 de florini într-o societate pentru exploatarea minelor de aramă (Sz. Domokos și Fűle), înregistrându-se începând din anul 1861 o pierdere. Fondurile pentru construcția catedralei au ajuns la sfâșitul anului 1863 la suma de 51.384,44 florini. Donațiile au continuat să vină și după moartea lui Șaguna în 1873. Printre cei care au donat se află și o serie de preoți cercetați de consistoriul eparhial și care și-au asigurat astfel iertarea.

Situația proiectului în anii următori

În anii următori, interesul pentru catedrală rămâne, dar este depășit de alte doleanțe, printre care și ridicarea Episcopiei Ardealului la rangul de Mitropolie (eveniment întâmplat în anul 1864).

După ani întregi de amânare, în ședința Sinodului Mitropolitan din 8 mai 1880, Partenie Cosma, directorul băncii „Albina”, a făcut primele propuneri concrete pentru reluarea demersurilor destinate edificării catedralei: „să studieze cestiunea edificării unei biserici catedrale cu toate cele ce după ritul nostru aparțin ei” Urmează ani de dezbateri sterile cu privire la locul construirii catedralei și a modului cum ar trebui să arate aceasta.

În sesiunea sinodală anuală din 21 aprilie 1897, Sinodul Arhiepiscopesc de la Sibiu a hotărât, la propunerea lui Partenie Cosma, să rediscute problema construirii catedralei și locul de amplasare a acesteia. Au fost prezentate trei propuneri pentru locul de amplasare a viitoarei catedrale. Două propuneri au fost înaintate de Partenie Cosma, directorul băncii „Albina”, unul fiind pe terenul Soldisch înspre strada Andrei Șaguna, iar celălalt pe locul grădinii Flora, azi pe strada Victoriei (în zona actualelor cămine studențești). Comisia de analiză a recomandat la 21 ianuarie 1898 locul din strada Morii nr. 16.^[10] În octombrie 1898 mitropolitul Miron Romanul a murit, succesorul său fiind ales Ioan Mețianu (1898-1916).

Construirea catedralei

La 22 mai 1899, Consistoriul arhidiecezan numește o subcomisie formată din: Dr. Ilarion Pușcariu, Dr. Elie Cristea și Nicolae Ivan, care avea menirea de a pregăti un proiect de concurs pentru planurile de construcție a catedralei. La 22 iunie, Consistoriul arhidiecezan face un apel către „Reuniunea regnicolară a arhitecților și inginerilor din Budapesta” pentru studierea condițiilor concursului, atașând schițele deja alcătuite, precizând dimensiunile (pentru circa 1800 persoane), stilul neapărat bizantin. Mitropolitul Ioan Mețianu insista “pentru ideea ca biserica să aibă două turnuri frumoase”, iar suma disponibilă se anunța a fi de aproximativ 320.000 de coroane. Data limită de prezentare a proiectelor era 15/28 ianuarie 1900, iar juriul era format din Ignác Alpár, Ioan I. Pușcariu și Dominic Varo.

S-a organizat un concurs de proiecte de construcție a catedralei, la care au participat 31 de proiecte; majoritatea proiectelor au fost trimise de arhitecți din Ungaria și Austria și doar patru de arhitecți din Ardeal, Bucovina și Regatul României. A fost ales la 28 martie 1901 planul întocmit de arhitecții Joseph Kammer și Virgil Nagy, profesori la Politehnica din Budapesta. Planul catedralei se inspira din Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol, dar a suferit modificări prin adăugarea celor două turnuri masive de la intrare, cu o înălțime de 58 m. Membrii juriului și-au exprimat nemulțumirea față de cele două turnuri care nu cadrau cu forma stilului bisericii.

Neexistând un consens cu privire la terenul pentru construirea catedralei, s-a organizat o nouă dezbatere în ședința sinodului din 22 aprilie 1900, la inițiativa mitropolitului Ioan Mețianu. La acea ședință au existat din nou trei propuneri. Daniel Popovici Barcianu a propus terenul de pe strada Morii (azi Andrei Șaguna) nr. 14-16, Partenie Cosma pe cel unde se afla grădina Flora și Ioan Pușcariu un teren de pe strada Victoriei (în fața reședinței de vară). Delegații au votat pentru cele trei propuneri astfel: prima propunere a primit șase voturi, a doua zece voturi și a treia doar un vot. Mitropolitul Ioan Mețianu nu a fost mulțumit de aceste trei propuneri, el propunând locul din cetate de pe strada Măcelarilor nr. 39, unde se afla biserica grecească cu hramul “Schimbarea la față”.

Mitropolitul Ioan Mețianu a refuzat cu încăpățânare să construiască catedrala în amplasamentul de pe strada Morii, propus și acceptat inclusiv de administrația locală condusă de primarul Josef Drotleff. În cele din urmă, autoritățile locale au acceptat demolarea vechii biserici grecești și construirea catedralei pe locul ei.

Terenul pe care s-a construit catedrala s-a format prin unirea a cinci loturi de teren cu numerele 35, 37, 39, 41 și 43 din strada Măcelarilor (azi Mitropoliei) și a trei loturi cu nr. 28, 30 și 31 din strada Brukenthal (azi A.D. Xenopol), unde se află o intrare în curtea catedralei. Acestea au fost cumpărate în aprilie 1902. Mica biserică grecească construită în 1797-1799 în fundul unei curți de pe strada Măcelarilor  și care servise anterior drept catedrală a fost demolată la 1/14 iulie 1902, în ciuda faptului că acest edificiu fusese declarat monument de arhitectură. Ultima slujbă religioasă celebrată în acest lăcaș a avut loc cu o zi mai înainte. Pentru eliberarea terenului unde urma să fie construită noua catedrală, au trebuit să fie demolate și șase clădiri învecinate , întreaga lucrare fiind coordonată de arhitectul Francisc Szálay.

Piatra de temelie a fost pusă la 5/18 august 1902 (ziua de naștere a împăratului Francisc Iosif I). Cu acest prilej, mitropolitul a lansat un apel în vederea convingerii tuturor păturilor sociale să contribuie cu donații, în funcție de starea materială. Mitropolitul însuși a donat 5.000 de coroane; de asemenea, marele moșier basarabean Vasile Stroescu a dăruit 3.000 de lei (peste 3.000 de coroane). Dr. Elie Cristea a fost trimis într-o misiune specială în orașele Sighișoara, Bistrița, Cluj și Orăștie, de unde a adunat aproape 14.000 de coroane. Clerul ardelean a donat în total o sumă de peste 150.000 de coroane. Printre donatori au fost foarte mulți învățători, profesorul universitar Nicolae Iorga, țărani ardeleni și de peste Carpați, românii emigrați în America. Suma totală strânsă prin această colectă s-a ridicat la peste 300.000 de coroane.

Lucrările de construire, coordonate de inginerul orașului Sibiu, Joseph Schussnig, au început în 1902 și au fost finalizate în 1904. Turlele, cupola și părțile boltite au fost construite din căpriori de fier la fabrica Fabritius din Sibiu. La 30 octombrie 1903, au fost amplasate crucile pe cele două turnuri, celebrându-se cu acest prilej o slujbă specială. Pereții interiori ai bisericii au fost tencuiți în primăvara anului 1904 cu pulbere din marmură de Carrarra și var vechi de Düsseldorf.

La 30 noiembrie/13 decembrie 1904, cele patru clopote (turnate la atelierul lui Friedrich Seltenhofer din Sopron) au fost sfințite și așezate în cele două turnuri. În turnul nordic a fost așezat un clopot de 1.345 kg, iar în turnul sudic au fost amplasate celelalte trei clopote (de 790 kg, 732 kg și 168 kg).  În perioada Primului Război Mondial Armata Austro-Ungară a rechiziționat cele trei clopote din turnul vestic pentru a le transforma în tunuri; acestea au fost înlocuite abia în 1926, prin grija mitropolitului Nicolae Bălan. ^[16] Curtea catedralei a fost amenajată în 1905, ea fiind împrejmuită cu un grilaj din fier realizat după planurile arhitectului Szalay și confecționat de lăcătușul Irimie Purece.

Lucrările de construcție s-au ridicat la 912.197 de coroane și 24 de fileri, la care se mai adaugă cheltuielile cu achiziționarea raclelor sfințite, a ornamentelor, crucilor și a cărților. Antreprenorul Francisc Szalay a fost plătit cu 461.650 coroane, arhitectul-controlor I. Schussnig a primit 8.000 de coroane, iar pictorul Octavian Smigelschi a primit 16.000 coroane pentru icoanele de pe iconostas, 16.000 coroane pentru cupolă și încă 4.000 coroane pentru cei patru evangheliști.

Pictura

În luna mai a anului 1903 asesorul consistorial Elie Miron Cristea și arhitectul Joseph Schussnig au efectuat o călătorie de studii în vederea contactării unor artiști, după care Consistoriul Arhidiecezan din Sibiu a publicat în ziarul “Telegraful Român” din 30 noiembrie 1903 anunțul concursului de executare a picturilor catedralei din Sibiu pentru suma de 80.000 coroane, cu termen de depunere a proiectelor data de 1 martie 1904. La acest anunț s-au prezentat 15 concurenți români, germani și maghiari, dintre care o comisie formată din pictorul George Demetrescu Mirea, directorul Școlii de Belle-Arte din București, arhitectul Ion Mincu, profesor la Școala superioară de Arhitectură din București, și pictorul brașovean Friedrich Mieß, a ales trei persoane: Octavian Smigelschi din Dumbrăveni, Iosif Bala din Viena și Sigismund Vaida – A. Szirmai din Budapesta.

În cele din urmă, comanda de zugrăvire i-a fost încredințată la 12/25 aprilie 1904 lui Octavian Smigelschi (1866-1912), în urma executării unei lucrări de probă comandate: un tablou pentru iconostas și un înger în cupolă. Rezultatul lucrării de probă a fost unul sever care a dus la ambiționarea pictorului în realizarea unei opere monumentale în catedrala sibiană „după care poate fi apreciat fără rezerve”.

„Juriul apreciază bine compozițiunea generală a lui Smigelschi, dar detaliul de execuțiune (Sf. Fecioară) a fost găsit atât de inferior, încât inspira temeri pentru buna execuțiune a întregii lucrări.”

—I. Pușcariu, E. Miron Cristea și M. Voileanu – “Biserica Catedrală de la Mitropolia ortodoxă din Sibiu” (Sibiu, 1908)

Istoricul Gheorghe Iancu a evidențiat antipatia reciprocă dintre Smigelschi și Miron Cristea, pictorul atestându-i clericului „o lipsă de pătrundere în materie, un spirit de observație așa superficial, o grămadă de material nerumegat. (…) Prea se încrede cuvioșia sa în subțirele domniei sale cunoștințe artistice”, în timp ce Miron Cristea avusese rețineri cu privire la numirea lui Smigelschi din cauză că pictorul era practicant greco-catolic.

Icoanele de pe iconostas, cupola (reprezentându-l pe Hristos Pantocrator înconjurat de îngeri) și pandantivii cupolei (pe care sunt reprezentați cei patru evangheliști) au fost pictate în frescă în anul 1905 de Octavian Smigelschi în stilul Art Nouveau promovat de școala de la Budapesta.^[22] Pictorul era originar din satul Ludoș, fiind fratele canonicului Victor Smigelschi de la Blaj. Smigelschi a fost ajutat la pictură de prietenul său Arthur Coulin, dar ca „simplu executant”, după cum crede acad. Virgil Vătășianu.

Onorariul primit de către Smigelschi pentru pictarea icoanelor de pe iconostas, a cupolei și pandantivilor a fost de 32.000 de coroane.

Un juriu de experți instituit la 9 martie 1907, la cererea Consistoriului, și format din A. G. Verona din București și Dorschlag din Sibiu a stabilit că pictura era prea strigătoare, lipsea armonia culorilor, iar cupola părea prea greoaie. Membrii juriului au propus pictarea întregului interior, sticla de la fereastră să fie colorată sau pictată, dar această acțiune a fost oprită din lipsă de bani. Academicianul Virgil Vătășianu a apreciat că figura Maicii Domnului din cupolă reprezintă „culmea artistică pe care a atins-o Smigelschi în catedrala din Sibiu.”

Întreaga lucrare a catedralei cuprindea de fapt și întreg interiorul, executarea lor fiind întreruptă din cauza lipsei mijloacelor financiare. În această situație, s-a apelat la pictorul Ludovic Kandler din München pentru a realiza o zugrăveală provizorie într-o culoare gălbuie. Pereții interiori au fost zugrăviți cu motive ornamentale românești (romburi cu cruci în mijloc) pe pereții superiori ai naosului, cu panouri dreptunghiulare cu o cruce mare în mijloc (în absidele din fața altarului) sau cu motive în formă de steluțe pe un fond gălbui (în arcada din fața altarului și în conca altarului).

Pictarea catedralei a fost extinsă și terminată abia în perioada păstoririi mitropolitului Nicolae Colan (1957-1967), când pictorul bănățean Anastase Demian a pictat locurile rămase libere deasupra altarului și în absidele laterale, renunțând ulterior din motiv de boală. Apoi a fost angajat pictorul Iosif Keber din Târgu Jiu care a definitivat pictura catedralei.

Inaugurarea

Serbările prilejuite de sfințirea catedralei au început cu ședința festivă a sinodului arhidiecezan, convocat în sesiune extraordinară la 12 mai 1906, la ora 16, la Casa națională a Asociațiunii și prezidat de mitropolitul Ioan Mețianu. În seara aceleiași zile, de la ora 19, s-a celebrat o vecernie cu litie în Biserica din Groapă, aflată în cartierul Josefin. Slujba a fost oficiată de Ioan Papiu, protopopul Sibiului, înconjurat de protopopii Ioan Cândea al Avrigului, Vasilie Domșa al Orăștiei și Nicolae Borzea al Făgărașului. La acest eveniment au asistat mitropolitul Ioan Mețianu și episcopul Ioan Papp al Aradului, „întreg clerul înalt și mult popor“. Vecernia s-a încheiat la ora 21,15.

Catedrala Mitropolitană din Sibiu a fost sfințită la 30 aprilie/13 mai 1906, în Duminica Samarinencii, de mitropolitul Ioan Mețianu, împreună cu episcopul sufragan al Aradului, Ioan Papp, și cu un mare sobor de preoți și diaconi. Printre oaspeții de seamă au fost comitele suprem și comes al sașilor Gustav Thalmann, primarul Josef Drotleff, istoricul Nicolae Iorga, superintendentul luteran Friedrich Teutsch, prim-preotul și parohul reformat von Gidofalvy, protopopul greco-catolic Nicolae Togan, precum și autoritățile locale din acea vreme. Credincioșii care au asistat la acest eveniment au fost foarte numeroși.

După slujba de sfințire au urmat și alte festivități:

• începând de la ora 14 a avut loc un banchet festiv, în sala de la „Geselschafthaus“, la care au luat parte 250 de invitați, membri ai clerului superior, generali, „căpeteniile ofiiciilor publice“, ofițeri etc.
• la ora 19 a fost organizată o procesiune cu torțe la care au participat elevii Seminarului „Andreian“, conduși de profesorul Timotei Popovici. Tinerii au defilat „din Hermannsplatz, prin strada Cisnădiei, Piața Mare, strada Măcelarilor, până la reședința arhiepiscopească“.
• a doua zi, de la ora 11, a avut loc un eveniment cultural susținut de societatea de lectură a elevilor Semninariului „Andreian“, în sala festivă a Muzeului Național.
• de la ora 16, la „Casa națională“, profesorul Nicolae Iorga a susținut o conferință festivă despre „Viața culturală românească de azi“.
• șirul manifestărilor l-a încheiat la ora 20 „Reuniunea română de muzică din Sibiiu“, cu un concert în sala festivă a Muzeului Național.

Cu prilejul sfințirii bisericii, s-au făcut o serie de donații valoroase printre care un engolpion vechi din argint pentru arhimandritul arhidiecezei donat de profesorul Nicolae Iorga și o iconiță de argint reprezentând pe Sfântul Stelian, păzitorul copiilor, donată de doamna Catinca Iorga. Protopopul greco-catolic Nicolae Togan a constatat că acea sărbătoare are însemnătate pentru întreaga românime, pentru istoria generală română, pentru că “sângele nu se face apă”.  Cu acest prilej, a fost amplasată în stânga intrării o placă cu următoarea inscripție:

„Ziditu-s’a această sfântă catedrală a „Arhiepiscopiei ortodoxe române din Transilvania” cu hramul „Preasfintei Treimi” dela 1902-1906 în zilele M.S. Prea’înălțatului Împărat și Rege FRANCISC IOSIF I. prin neobosita stăruință a I.P.S. Sale arhiepiscopului și metropolitului Românilor dreptcredincioși din Ungaria și Transilvania IOAN MEȚIANU și a Conzistorului arhidiecezan, parte din mijloacele fondului, anume întemeiat încă la 1858 de cătră marele și providențialul arhiereu și nemuritorul reîntemeietor al vechei metropolii răsăritene române din Transilvania și Ungaria ANDREIŬ baron de ȘAGUNA, episcop și dela 1864 arhiepiscop și metropolit, sporit în măsură însemnată sub îndelungata și’nțeleapta păstorire a fericitului arhiepiscop și metropolit MIRON ROMANUL, pare dintr’o colectă benevolă, făcută sub conducerea arhipăstorului Ioan Mețianu cu cel mai bun succes, distingându-se cu frumoase contribuiri – pe lângă preoțimea din arhidieceză – și alți fii ai bisericei în frunte cu ilustra familie Mocsonyi, iară în Dumineca din 30 Aprile 1906, sfințindu-se cu solemnitatea cuvenită, s’a predat sfintei sale destinațiuni: ca să fie multe veacuri spre preamărirea lui Dumnezeu, spre întărirea credinței și a legii strămoșești și spre mângăierea sufletească a tuturor celor cu credință și cu dragoste vor intra într’însa. Amin.”

În dreapta intrării se află o placă în care sunt înscriși membrii Consistoriului arhidiecezan din timpul zidirii catedralei. Aceștia sunt împărțiți în trei categorii:

• membrii senatului bisericesc (arhimandrit dr. Ilarion Pușcariu – vicar arhiepiscopesc, ieromonah dr. Elie Miron Cristea, protopresbiterii Nicolae Ivan, Moisă Lazăr, Mateiu Voileanu, Bartolomeiu Baiulescu, Ioan Papiu și Ioan Tipeiu, protosinghelul dr. Eusebiu R. Roșca);
• membrii senatului școlar (protopresbiterii Vasile Damian și Grigore Pletosu, avocatul dr. Liviu de Lemeny și Ioan de Preda, Virgil Onițiu, dr. George Proca, Lazăr Triteanu, Arseniu Vlaicu);
• membrii senatului epitropesc (protopresbiterii Ioan Droc, Galaction Șagău și Vasile Voina, Mihail Gîrlea, Partenie Cosma, cpt. (r) Pantilimon Lucuța, dr. Ioan Mihu, Ștefan Stroia, dr. Nicolae Vecerdea).

Lucrări ulterioare

În timpul păstoririi mitropolitului Nicolae Mladin (1967-1981), a fost înlocuit acoperișul catedralei și au fost reparate cele două turle. Succesorul său, mitropolitul Antonie Plămădeală (1982-2005), s-a ocupat mai ales de întreținerea și înzestrarea Catedralei

Cu sprijinul financiar al Departamentului Cultelor, în anul 2007 s-a început spălarea și refacerea picturii și confecționarea unui vitraliu monumental în arcada corului.

Arhitectură

Exterior

Catedrala are 53,10 m lungime și 25,40 m lățime în centru, cupola are 24,70 m înălțime (34,70 m în exterior) și 15 m diametru, în timp ce turnurile au 43 m înălțime (45 m cu tot cu crucile).

Catedrala este împodobită în exterior cu cărămidă colorată, cinci rânduri de cărămidă galbenă alternând cu trei rânduri de cărămidă roșie. Nava spațioasă este acoperită de mici acoperișuri sferice și de patru turnuri: două mai mici, de formă octogonală, și alte două mai mari de secțiune pătrată la bază și octogonală la camera clopotelor. Acoperișul turnurilor sunt în formă de bulb dublu, având deasupra câte o cruce aurită.

Intrarea principală se face printr-un portic cu trei arcade susținute de fascicole de câte patru coloane alipite, deasupra cărora se află un balcon cu alte coloane mici. Deasupra intrării principale este un amplu vestibul semicircular cu ferestre vitrate. La partea superioară a acestuia sunt amplasate cinci mozaicuri executate la München, după desenele lui Ludovic Kandler. Intrarea de pe fațada vestică se face prin trei uși semicirculare. Pe peretele exterior unde se află intrarea principală se află plăcile cu inscripțiile ctitoriei.

Interior

Mobilierul catedralei a fost confecționat la București și la Sibiu. Sculptura iconostasului, a tronului arhieresc, a ripidelor a fost realizată de sculptorul Constantin (C.M.) Babic din București, iar amvonul, cele două strane pentru cântăreți, tetrapodul din mijlocul catedralei, 28 de strane pentru preoți și 82 pentru credincioși au fost confecționate de meșterul Emil Pătruțiu din Sibiu. Iconostasul este fabricat din lemn de tei aurit.

Printre obiectele existente în catedrală sunt de menționat următoarele:

• un candelabru aurit, cu 76 de becuri, executat de firma Zeiser-Habinger din Viena și care a costat 26.000 de coroane;
• chivotul din metal aurit, cu o lungime de 70 cm și înălțime de 56 cm, lucrat în Württemberg;
• crucile de pe cele două turnuri, cu înălțimea de 1,5 m, care au fost confecționate la Sibiu și aurite la Viena.

Cele patru clopote au fost turnate la atelierul lui Friedrich Seltenhofer din Sopron, fiind apoi sfințite și așezate în cele două turnuri. În turnul nordic a fost așezat un clopot de 1.345 kg, iar în turnul sudic au fost amplasate celelalte trei clopote (de 790 kg, 732 kg și 168 kg). Clopotul mare conține următoarea inscripție: “În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii graiurile lor”; clopotul de 790 are inscripția “Francisc Iosif I – Împărat și rege; rege; Ioan Mețianu, arhiepiscop și mitropolit 1904″, clopotul de 732 kg – “Andreiu Baron de Șaguna, reînvietorul metropoliei române ortodoxe și întemeietorul fondului Catedralei”, iar clopotul de 168 kg poartă inscripția “Alexandru Mocsonyi de Foen, prezidentul Asociațiunii, primul ctitor al Catedralei”.

Sursa: Wikipedia

Catedrala Mitropolitana din Craiova-Dolj

Hram: Sf Dumitru

Mitropolia Craiovei

 „Catedrala mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova – ctitorie a Domnitorului Matei Basarab“

Stâlp de pridvor al ortodoxismului în Ţara Românească, Matei Basarab – născut la 9 aprilie 1580 şi trecut la cer 19 aprilie 1654 -a preluat Domnia la vârsta plenarei sale maturităţi (52 de ani), după ce se călise, ca oştean şi viitor bărbat de stat, umăr la umăr cu fulgerul primei uniri a celor trei ţări române, Mihai Vodă Viteazul.

Împreună cu cei trei fraţi Buzeşti – Stroe, Radu şi Preda -, cu Baba Novac, Banul Mărăcine, Radu Şerban, Mârza şi Banul Mihalcea, Matei Basarab se afirmase ca o căpetenie extrem de riguroasă şi un sfetnic mereu inspirat, echilibrat, înţelept al lui Mihai Viteazul.

Deşi, ca mai totdeauna în istoria românilor, vremurile erau turburi şi agitate, maturul domnitor şi-a stabilit ţeluri precise, pe care le-a şi înfăptuit: consolidarea monarhiei feudale, cu consensul Stărilor (cărora le întăreşte rolul în stat), concordia internă, politica de conciliere între boierii autohtoni şi cei împământeniţi.

Concomitent cu încurajarea industriei extractive, preluarea salinelor şi vămilor sub controlul statului (de la arendaşii levantini), recursul la tradiţiile medievale exprimat ferm şi clar, de la înscăunare, prin asocierea numelui său la dinastia Basarabilor, considerându-se nepot al domnitorului-filozof Neagoe Basarab, Matei a generat şi patronat o veritabilă epocă de fervoare creştinească.

Această realitate este susţinută prin numărul impresionant de ctitorii voievodale şi boiereşti, ca şi prin trecerea la monahism a 140 de bărbaţi şi femei, dintre care 12 erau boieri sau soţii de boieri.

Matei Basarab a impulsionat vechiul stil arhitectonic muntenesc, cristalizat cu un veac înainte de domnia sa, acela al bisericilor cu pridvor pe arcade deschise pe faţada dinspre apus. Stau mărturie, în acest sens, de mai bine de trei veacuri şi jumătate, mânăstirile Arnota (1633-1636), din judeţul Vâlcea, Brâncoveni, satul natal al domnitorului, din Romanaţi, azi judeţul Olt, ansamblu reîntemeiat şi fortificat de voievod la 1640, Negru Vodă din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, Sadova (Dolj), Strehaia, din Mehedinţi (1645).

În anul rezidirii Mânăstirii Strehaia, cu hramul Sf. Treime, ctitorie a Craioveştilor din secolul al XV-lea, cu ziduri impresionante de fortăreaţă strategică, a cărei unicitate e dată de orientarea altarului spre sud, Matei Basarab plănuia deja declanşarea lucrărilor de reconstrucţie a Bisericii Sf. Dumitru din Craiova.

Este vorba de cel mai vechi edificiu de cult din Cetatea Băniei şi a celui mai important monument medieval din Craiova, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de Mir, situat în parcul cu acelaşi nume, pe str. Matei Basarab, în proximitatea Casei Băniei – cea mai veche clădire laică din Capitala Olteniei, datând din 1699, pe temeliile unei construcţii de veac XV, clădită de Barbu Craiovescu, remodelată de Constantin Brâncoveanu şi la care, în decembrie 2008, s-au încheiat cele mai proaspete lucrări de reparaţii capitale, conservare şi restaurare.

Sf. Dumitru este înscris pe blazonul Craiovei, fiind patronul spiritual al acestui municipiu.

De-a lungul timpului, au fost exprimate opinii conform cărora prima bisericuţă construită aici, pe Dealul Mitropoliei din Craiova, din care, până în urmă cu câteva decenii, susura un izvor cu apă vie, ar fi fost înălţată în anul 1185, pe vremea fraţilor Petru şi Asan. După alte păreri, prim întemeietor ar fi fost Ioan al Cumanilor, la 1230, sau, mai aproape de noi, Mircea cel Bătrân.

Incontestabilă este realitatea că, dintotdeauna, istoria Craiovei – reşedinţa tribului geto-dac al Pelilor: Pelendava, încă din anii 400-350 înainte de Hristos, atestată documentar pe Tabula Peutingeriana, hartă din 225 după Hristos – s-a confundat cu istoria Bisericii Sf. Dumitru, în a cărei proprietate intra întreaga moşie a banilor olteni.

Menţionată în 1645 ca Biserica Domnească de Craiova, această ctitorie a lui Barbu Craiovescu apare în alte surse sub denumirea de Biserica Băneasa. Ea a fost rezidită de la fundaţie de Matei Basarab la 1651, după care s-a bucurat de succesive reparaţii făcute sub îngrijirea marelui armaş Petre Obedeanu (1690), de fiul acestuia, stolnicul Constantin Obedeanu (1724), când Teodosie, Andrei şi alţi renumiţi zugravi ai epocii o repictează în interior.

Ţinem să subliniem că, în opinia craiovenilor şi, în ansamblu, în aceea a tuturor oltenilor şi românilor, Biserica Domnească de Craiova, actuala Catedrală Sf. Dumitru, este încetăţenită ca opera Domnitorului azi comemorat, Matei Basarab. Acest fapt se datorează pisaniei din  1652, cu doi ani înainte de naşterea în cer, la 19 aprilie 1654, a credinciosului şi vestitului voievod.

Din 1765, Biserica Băneasa (adică a Banilor olteni) primeşte statutul de metoc al Episcopiei Râmnicului.

Actualul edificiu al Catedralei Mitropolitane Sf. Dumitru din Craiova a fost zidit în 1889, pe locul fostului lăcaş prăbuşit sub furia cutremurului din anul 1838.

Noua construcţie s-a bucurat de sprijinul direct al Regelui Carol I şi al Reginei Elisabeta, fiind ridicată după planurile şi sub atenta supraveghere a arhitectului francez Lecomte de Nouy. Reconstrucţia a demarat în data de 12 octombrie 1889, iar ceremonialul şi slujba religioasă a sfinţirii s-au consemnat la 16 octombrie 1893, sub păstorirea Episcopului Bartolomei al Râmnicului-Noul Severin.

Pictura murală, pe care o putem admira şi astăyi, în toată splendoarea sa bizantină, restaurată fiind în anii 2006-2008, o datorăm francezilor Menpiot şi Bories, care au realizat-o în perioada 1907-1933. Biserica perpetuează planul suratelor premergătoare, în cruce grecească, având pridvor deschis, două turle pe pronaos şi o alta, cea mai înaltă, pe naos.

Cuceritoare – prin spiritul eclatant, armonia cromatică şi, nu în cele din urmă, prin tainicul fior pe care îl transmite – este Icoana Sfîntului Dumitru, realizată în mozaic veneţian, după care s-a executat o copie ce înnobilează somptuoasa sală de şedinţe a Consiliului Municipal şi a Primăriei Craiovei, operă a arhitectului Ion Mincu.

Dintre mărturiile care atestă continuitatea vieţii spirituale româneşti, a ortodoxismului pe aceste plaiuri de-o vârstă cu lumina, specialiştii evidenţiază odoarele de o valoare indubitabilă, printre care se remarcă un vas bizantin de secol XV.

Se cuvine să reliefăm că, în acea vreme, a prins contur o altă ipoteză conform căreia cel dintâi lăcaş de cult de aici a fost înălţat în veacurile al VIII-lea – al XI-lea, graţie vaselor de lut descoperite, în vechea fundaţie, la anul 1888, vase datate din primul mileniu după Hristos, dar şi datorită grosimii de excepţie a zidului.

O dovadă peremptorie a vechimii acelei biserici a constituit-o clopotniţa veche, edificată din cărămizi de pe vremea administraţiei romane în Oltenia, provenind din cetatea antică Pelendava.

Părerea după care, cum afirmam mai înainte, prima biserică a fost construită cel mai târziu în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân are ca temei stilul bizantin al arhitecturii acesteia, geamăn cu acela întâlnit la bisericile domneşti din Curtea de Argeş şi Târgovişte.

De reţinut că, din anul 1939, Biserica Sf. Dumitru din Craiova devine Catedrală Mitropolitană. Ea adăposteşte moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului, ale Sfinţilor Serghie şi Vah, alături de cele ale Sfintei Muceniţe Tatiana.

Inegalabilul istoric şi savant Nicolae Iorga aprecia că, pe lângă Biserica Sf. Dumitru din Craiova, a funcţionat cea mai veche şcoală din Oltenia – şcoală de preoţi şi dascăli.

Consacrat drept veritabil patron al bisericii noastre strămoşeşti, cel mai mare suveran-ctitor ortodox al neamului românesc, care a ridicat din temelie peste 30 de lăcaşuri de cult, la care se adaugă reîntemeierea multor altora - în ţară, unde, susţin specialiştii, l-a depăşit cu mult pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, dar şi la Muntele Athos, ca şi la sud de Dunăre, la Vidin şi Sistov -, Matei Basarab este domnitorul român care, în anul 1645, pe când reclădea Biserica Mânăstirii Strehaia, a plătit taxele pentru întregul Munte Athos.

Suntem datori cu o sfioasă plecăciune, în semn de recunoştinţă şi preţuire, acum, la 355 de ani de la trecerea sa în eternitate , faţă de Matei Basarab, cel ce a ostenit întru înlocuirea limbii slavone cu limba română, în viaţa religioasă, civilă şi oficială, a dat contemporanilor şi urmaşilor prima legislaţie scrisă: Pravila mică (tipărită în 1640, la Mânăstirea Govora), precum şi Îndreptarea legii (1652, Târgovişte), organizând o armată de 40.000 de oşteni, asumându-şi, totodată, rolul de iniţiator şi comandant general al Ligii antiotomane, constituită din Ţările Române, Polonia şi Rusia.

DAN LUPESCU

Sursa: http://arhivaneamulromanesc.wordpress.com/locuri-si-traditii-romanesti/dan-lupescu-%E2%80%9Ecatedrala-mitropolitana-sf-dumitru-din-craiova-ctitorie-a-domnitorului-matei-basarab%E2%80%9C/

Catedrala Mitropolitana-Cluj

Hram: Adormirea Maicii Domnului

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului

Asezata in centrul capitalei culturale a Transilvaniei, Catedrala arhiepiscopala a Vadului, Feleacului si Clujului a fost construita intre anii 1923-1933, din initiativa si cu contributia speciala a vrednicului de pomenire Episcopul Nicolae Ivan (1855-1936).

Prezenta triumfala pe pamantul ,,dorurilor noastre”, inaltata intr’o epoca marcata de ample framantari sociale, politice si economice, Catedrala eparhiala se impune ca o adevarata implinire a unui orizont de asteptari la care s’au raportat generatiile anterioare. Ea este primul edificiu bisericesc romanesc de amploare ridicat in inima tarii reintregite.

Desi lucrarile de edificare nu s’au putut finaliza in timpul propus conform proiectului initial, datorita recesiunii economice din anii ’30, aceasta neimplinire se realizeaza sub ochii nostri, din initiativa si cu purtarea de grija a Inalt Prea Sfintitului Arhiepiscop Bartolomeu. Iata ca Bunul Dumnezeu a randuit celui de-al patrulea intaistatator al reinviatei Eparhii a Vadului, Feleacului si Clujului aceasta importanta misiune de intregire a proiectului – asa cum l-a visat ctitorul sau – si de restaurare generala, ce se impunea stringent dupa aproape 70 de ani de la data intreruperii lucrarilor de construire.

Initiativa Inaltului lerarh, facuta publica din amvonul Catedralei într’una din duminicile lunii martie ’97, a fost receptata cu bucurie de catre multimea credinciosilor prezenti duminica de duminica si sarbatoare de sarbatoare, pentru a se impartasi de negraitele bucurii duhovnicesti ale Sfintelor Slujbe si ale Cuvantului arhieresc de invatatura.

Conform proiectului initial,- opera a cunoscutilor arhitecti Georges Cristinel si Constantin Pomponiu -, se impuneau lucrari de inalta specialitate tehnica si artistica cum ar fi: sculptarea bazelor si capitelurilor celor optsprezece coloane monumentale din rotonda turlei celei mari; construirea celor patru turnuri care incadreaza turla centrala; arce de piatra pe fatadele laterale; opt medalioane sculptate in piatra; plombarea placajelor de piatra distruse de intemperii si poluare; sablarea placajelor de piatra; confectionarea acoperisurilor din tabla de arama cu reliefuri s.a. De asemenea, ample lucrari de specialitate tehnica si artistica au fost initiate si in interior: reactivarea sistemului de incalzire si realizarea unei noi podoabe iconografice in tehnica mozaic, din al carui ansamblu este in faza de finalizare absida altarului Maica Domnului – Cea mai inalta decat cerurile.

Costurile mari ale acestor lucrari, amplificate de la o luna la alta datorita instabilitatii monetare, au fost acoperite in parte prin jertfelnicia bunilor credinciosi din Cluj si de pe tot cuprinsul Eparhiei. Bineinteles, aceasta contributie a insemnat relativ putin in raport cu nevoile financiare, fapt pentru care a fost necesara interventia Inalt Prea Sfintitului Arhiepiscop Bartolomeu pe langa guvernele ce s’au succedat in aceasta perioada (1997-2000) si care, spre cinstea lor, au dat dovada de multa solicitudine in conditiile de criza ale economiei romanesti din perioada respectiva. Se cuvine mentionata si contributia unor institutii publice, de stat sau private, care au ascultat glasul Pastorului, reinnoit din vreme in vreme in cadrul predicilor duminicale sau prin intalniri directe, de la suflet la suflet si de la inima la inima. Si cu acest prilej am fost martorii unor gesturi de mare generozitate si solidaritate in credinta si ideal romanesc, ceea ce inseamna ca sentimentele inalte ale sufletului neamului nostru nu s’au atrofiat nici in aceasta perioada ,,de tranzitie”. Iata de ce bucuria ultimului Craciun al veacului XX a avut pentru Centrul nostru eparhial, ca si pentru multimea credinciosilor prezenti la Dumnezeiasca Liturghie, o incarcatura duhovniceasca aparte: binecuvantarea arhiereasca a lucrarilor executate pentru completarea si restaurarea exteriorului Catedralei. Ritualul solemn savarsit de catre Arhiepiscopul nostru, dupa Sfanta Liturghie, a fost receptat cu emotie si bucurie de catre toti cei care alcatuiesc comunitatea de credinta si rugaciune a celei care are statutul liturgic si canonic de «Maica» a tuturor bisericilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului.

Desigur, pana cand si interiorul va ajunge la stadiul final al lucrarilor de restaurare si pictare, urmeaza alte eforturi de natura tehnica si mai ales artistica ce trebuie sustinute financiar. De aceea se cuvine sa ne reinnoim sperantele in purtarea de grija a bunului Dumnezeu si in jertfelnicia celor care iubesc “podoaba casei Sale “.

Alba si curata, Catedrala Clujului se profileaza pe cerul celui de-al treilea mileniu de istorie crestina ca un semn al statorniciei noastre in credinta si-al sperantei in purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Daca pentru tinuturile romenesti din aceasta parte a Transilvaniei inceputul de secol XX a insemnat reactivarea stravechiului scaun episcopal de la Vad si Feleac, precum si construirea Catedralei eparhiale din inima Clujului, iata ca sfarsitul acestui veac ne gaseste cu bucuria unor realizari care vin sa implineasca nadejdiile si lucrarea inceputa de vrednicii nostri inaintasi.

“Inscrie, Doamne, in cartea vietii Tale pe toti ctitorii, binefaca-torii, ajutatorii si ostenitorii Sfant locasului acestuia”!

Mesteri si artisti pe schelele Catedralei
Intocmirea documentatiei de obtinere a autorizatiei pentru deschiderea santierului, ca si angajarea unei parti din complexul lucrarilor au fost incredintate S.C. Construct “Napoca” din municipiul Cluj-Napoca , conduss de catre Directorul general ing. Stefan Dimitriu.
Lucrari executate: montarea schelei din lemn la cupola centrala; structura de rezistenta a celor 4 turnuri noi care incadreaza turla Centrala, infrastructura si montajul cupolelor celor 4 turnuri noi.
Lucrarile de pietrarie au fost preluate si executate cu inalta competenta artistica de S.C. Cupola-Proiect, din Sighetul Marmatiei, jud. Maramures, patronata de arhitectul Dorel Cordos.
Lucrari executate: sculptarea bazelor si capitelurilor coloanelor monumentale situate in galeria exterioara a turlei mari, conform celor doua modele artistice existente; restaurarea antablamentului turlei centrale (ahitrava, friza, cornisa); executarea din piatra de Vistea si travertin de Borsec a celor patru turnuri de la baza turlei centrale (de subliniat este faptul ca fiecare turn se compune din nu mai putin de 430 elemente de piatra, fasonate si sculptate conform proiectului).
Elementele decorative ale celor patru cupole (din tabla de cupru) au fost executate de catre tineri artisti Calin Daian si Matei Campan, absolventi ai Academiei de Arte Vizuale “Ioan Andreescu” Cluj-Napoca . Fiecare cupola cuprinde 86 de elemente ambutisate si modelate manual si cate o cruce masiva din bronz. De asemenea, cei doi artisti au executat grilajele din fier forjat care protejeaza absidele laterale si jaluzelele metalice a celor 4 turnuri noi.

In urma recomandarii Prea Sfintitului Ioan Salajanul, Episcop de Harghita si Covasna, lucrarile de inlocuire a tablei zincate cu tabla de cupru si restaurarea invelitorii de cupru, de pe intreaga suprafata a acoperisului au fost executate de catre echipa mesterului Senciuc Vasile din localitate Calafindesti, jud. Suceava, care a dat dovada de multa pricepere si seriozitate in munca.

Lucrarile de restaurare de la baza turlei centrale, cupola pronaosului si alte suprafete care necesitau astfel de lucrari, au fost executate de catre S.C. Constructii ,,Alex si George” din Cluj-Napoca , condusa de Directorul general ing. Ioan Hanga.
Restaurarea si sablarea suprafetei de piatra de pe partile laterale, fatade si cele doua turnuri-clopotnite, au fost executate de catre echipa de pietrari a mesterului Sekely Ioan din localitatea Vistea, jud. Cluj.
Asistenta tehnica a lucrarilor mentionate mai sus au fost incredintate firmei S.C. Darh S.R.L. din Cluj-Napoca condusa de arhitect Lucia Raiciu.

Tuturor celor care au finantat, lucrat si supravegheat amplele lucrari se cuvine sa le aducem multumirile noastre pentru jertfelnicia, competenta si daruirea de care au dat dovada pentru ca Sionul romanesc din inima Clujului sa intre in noul mileniu invesmantat de sarbitoare.

Sursa: http://www.mitropolia-clujului.ro/catedrala/descriere

Catedrala Ortodoxă din Cluj a fost ridicată în perioada anilor 1920-1930, imediat după unirea Transilvaniei cu România. Este unul din principalele edificii religioase din municipiul Cluj. Poartă hramul “Adormirea Maicii Domnului”. În anul 1973, odată cu ridicarea scaunului eparhial al Clujului la rangul de arhiepiscopie, lăcașul de cult a devenit catedrală arhiepiscopală. Din anul 2006 edificiul servește drept catedrală a arhiepiscopului Vadului, Feleacului și Clujului, care este totodată și mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Este în prezent a treia catedrală din România ca înălțime, după cea ortodoxă din Timișoara și cea evanghelică din Sibiu.

Inițiativa ridicării acesteia a aparținut episcopului Nicolae Ivan. Acesta s-a adresat încă din 1919 Consiliului Dirigent al Transilvaniei, pentru a solicita un ajutor financiar necesar ridicării unei catedrale ortodoxe la Cluj. Consiliul a aprobat cererea episcopului, oferind pentru început suma de 2 milioane de coroane austro-ungare. În 1920 episcopul Nicolae Ivan a solicitat Primăriei clujene ca parcul din fața Teatrului Național să fie cedat pentru zidirea catedralei, cerere care a fost și ea acceptată.

A fost organizat un concurs de proiecte, câștigat de către arhitecții George Cristinel și Constantin Pomponiu, aceiași care au definit și planurile mausoleului de la Mărășești. Planurile au înglobat o serie de modele din arhitectura brâncovenească, specifică Țării Românești, fiind foarte evidentă influența bizantină.

Sfințirea catedralei s-a făcut într–un cadru festiv la 5 noiembrie 1933, fiind oficiată de Patriarhul României, Miron Cristea, împreună cu Mitropolitul Transilvaniei, Nicolae Bălan și episcopul de Cluj, Nicolae Ivan. La festivitate a fost prezent și regele Carol al II-lea, prințul moștenitor Mihai, membri ai guvernului României și numeroase personalități.

Descriere

Lucrările de construcție au fost inițiate la 10 septembrie 1923, iar pe 7 octombrie 1923, a fost pusă piatra de temelie a catedralei, festivitate la care au participat prințul moștenitor Carol al României și primul ministru Ion I. C. Brătianu.

Construcția a durat zece ani, în prima fază, între 1923-1926 folosindu-se un schelet de beton armat în care s-a zidit cărămidă, în exterior montându-se piatră de Baciu și Bompotoc. La subsol a fost construită la final o criptă, în care au fost înmormântați ulterior episcopul Nicolae Ivan, arhiepiscopul Teofil Herineanu si mitropolitul Bartolomeu Anania.

Au fost efectuate lucrări de o specialitate ridicată pentru acele vremuri, cum ar fi construirea celor 4 turle care înconjoară turla centrală, sculptarea celor 18 coloane imense din rotonda turlei mari, medalioane sculptate în piatră, arce de piatră pe fațadele laterale.

Catedrala a fost înzestrată cu 4 clopote, aduse din Ungaria, cel mai mare dintre ele cântărind aproape 2 tone. Pictarea edificiului a fost realizată de profesorii Anastasie Demian și Catul Bogdan, de la Academia de Artă, în perioada 1928-1933.

Sursa: Wikipedia

Catedrala Mitropolitana a Moldovei si Bucovinei-Iasi

Hram: Intampinarea Domnului, Sf M.MC Gheorghe si Cuvioasa Parascheva

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Ideea construirii unei biserici monumentale apartine Mitropolitului Veniamin Costachi, hrisovul domnesc al lui Ioan Sandu Sturdza (8 august 1826) privind lucrarile de proiectare si constructie fiind actul de nastere al Catedralei Metropolitane. Insa, piatra de temelie si constructia propriu-zisa se datoreaza ravnei si ostenelilor mitropolitului Veniamin Costachi.

Pisania I poarta insemnarea: “In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita, noi Carol-I cu mila Lui Dumnezeu si vointa nationala rege al Romaniei, aflatam in parasire aceasta sfanta si Dumnezeiasca biserica Catedrala Mitropoliei Moldovei din Iasi a careia prima piatra fundamentala s-a pus in ziua de 3 iulie anul 1833, cu multa ravna Dumnezeiasca si cu mare ceremonie religioasa de catre Prea Sfintitul Arhiepiscop si Mitropolit al Moldovei si Sucevei Veniamin Costahi in numele Sfantului marelui mucenicu Gheorghe pe locul vechii biserici ce a fost cladita de fericitul in pomenire Stefan Voievod Cel Mare inchinata Nasterei Sfantului Ioan Botezatorul si in urma reinoita de Anastasia Doamna Sotia lui Duca Voievod care i-a pus hramul intampinarea Dommnului destinand-o tot atunci sa fie catedrala Mitropolitana. Continuatu-s-a lucrarea cladirii acesteia inceputa din nou in anul 1833 pana la anul 1839, cand s-a asezat si acoperamantul ei; dar din cauza caderei Boltilor din nauntr si a retragerii din Arhipastoriea Moldovei in anulu 1842 a Fericitului in pomenire Fondator al Mitropolitului Veniamin la Manastirea Slatina unde a si incetat din viata in 18 dec. anul 1846, precum si a grelelor imprejurari ale timpurilor ce a urmat incetand atunci lucrarea, aceasta biserica a ramas in parasire si neterminata la anul 1880.”

Pe locul unde se afla Biserica Alba din secolul al XVI-lea, apoi Stretenia, o alta biserica, din secolul al XVII-lea, s-a inceput zidirea noului locas.

Lucrarile au inceput in anul 1833. Arhitectii vienezi Johann si Gustav Freiwald au adoptat pentru noua biserica stilul neoclasic. S-a lucrat intens pana in anul 1841, in ultimii ani sub conducerea arhitectului rus Sungurov.

In 1842 mitropolitul Veniamin este silit sa se retraga din scaun. Lucrarile vor fi intrerupte. Totodata apar probleme serioase in legatura cu rezistenta boltii centrale, de mari dimensiuni. Se incearca diferite solutii, anii trec si, datorita vitregiei vremurilor, biserica ramane neterminata timp de aproape 40 de ani.

Cazand bolta centrala, biserica ramane in ruina pana in 1880.

La 15 aprilie 1880 se pune cea de-a doua piatra fundamentala. Refacerea planurilor bisericii este incredintata arhitectului Alexandru Orascu, rectorul Universitatii din Bucuresti. El adauga cele doua randuri de pilastri masivi in interior, realizand o cladire de plan basilical, cu o nava centrala si doua nave laterale mai mici. Pastreaza cele patru turnuri laterale decrosate, dar renunta la cupola centrala de mari dimensiuni, inlocuind-o cu un sistem de patru bolti, despartite prin arce transversale.

Lucrarile se vor termina in 1887.

Pisania II poarta insemnarea: “In numele Tatalui al Fiului si al Sfantului Duh Treimea cea de o fiinta si nedespartita, Noi Carol I cu mila Lui Dumnezeu si vointa nationala rege al Romaniei, vazand Patria intarita si inaltata in urma marelui razboi pentru independenta Nationala din anul 1877, am decis in anul 1889 dupa votul dat de Camerele Legiuitoare a savarsi cladirea acestui locas Dumnezeiesc, incepand lucrarile de restaurare in 15 aprilie 1881, cand s-a pus asta piatra fundamentala la pilastri interiori adaosi acum din nou pentru sustinerea Boltilor. Terminatu-s-a intreaga lucrare in anul mantuirii 1886, al domniei noastre al douadecilea si unulea, al regatului meu al saselea impodobindu-se si inzestrandu-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare si vesminte pretioase, precum si cu cele zece ferestre cu maiestrie impodobite si inchinate de noi ca un prinos al ravnei noastre pentru inaltarea sfintei biserici ortodoxe intru pomenirea mea, a iubitei mele sotii Elisabeta regina si a urmasilor nostri, prin staruinta a Sfantului Arhiepiscop si mitropolit al Moldovei si Sucevei Iosif Naniescu, presedinte al comisiunei de priveghere si de conducere a lucrarilor de restaurare si prin concursul guvernului meu sub presedintia d-lui Ion Bratianu si a ministrilor mei de culte reposatul Vasile Boerescu la inceputul lucrarilor si Dimitrie A. Sturza in urma pana la terminare, fiind membri comisiunei de restaurare Daniil Scarlat Pastia, fost vice presedinte al Camerei Deputatilor si fost primaru de Iasi, Nicolae Drossujost senator, inlocuit dupa incetarea din viata in 1884 de Lt. Colonel Constantin Langa, iar arhitect dirigent Al. Orescu – vicepresedinte al senatului si pictor profesorul Gheorghe M. Tattarascu, ambii din Bucuresti si s-a sfintit acest sfant locas de Mitropolitul Iosif Naniescu, joia 23 Aprilie, anul 1887.”

Experimentatul pictor bucurestean, maestrul Gheorghe Tattarescu, aflat la varsta deplinei maturitati artistice, impodobeste catedrala cu icoane si elemente decorative care impresioneaza prin diversitate si sensibilitate de influenta renascentista.

Respectand canoanele Erminiei ortodoxe, Tattarescu se arata insa deschis influentelor picturii occidentale, pe linia noutatilor cautate de pictura bisericeasca romaneasca in sec. al XIX-lea. Atat in realizarea celor 4 scene biblice de pe boltile navei centrale cat si in zugravirea chipurilor de sfinti si in alcatuirea compozitiilor decorative se resimte rigoarea neoclasicismului de factura italiana, pe care artistul il cunoscuse in anii de studii la Academia di San Luca din Roma. Se realizeaza, astfel, un inspirat echilibru intre pictura si stilul arhitectonic.

Sfintirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost o sarbatoare pentru intreaga natiune. Familia primului rege al Romaniei, Carol I, si-a legat numele de acest locas prin donatii de mare pret, ca semn al recunostintei neamului pentru jertfele si evlavia fostei capitale a Tarii Moldovei, “a doua mea capitala”, cum o numea suveranul.

Catedrala ieseana in stil renascentist este o cladire monumentala de plan dreptunghiular, marcata la colturi de patru turle decrosate. Stilul arhitectural este inspirat din forme tarzii ale renasterii italiene, asemanator cu al vestitei biserici “Trinita del Monte” din Roma. Elementele decorative, atat in interior cat si in exterior, sunt dominate de baroc. Pictura s-a facut astfel incat sa creeze o constanta in stilul arhitectural, iar pictorul Gheorghe Tattarescu a realizat aici una din culmile creatiei sale. in patrimoniul catedralei este si o frumoasa icoana cu “invierea Domnului” de Irineu Protcenco.

Din anul 1889 a fost adusa, de la biserica Trei Ierarhi, racla cu cinstitele moaste ale Cuvioasei Parascheva, asa ca de acum inainte Catedrala Mitropolitana are trei sarbatori patronale in cursul anului: Intampinarea Domnului la 2 februarie, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe la 23 aprilie si Cuvioasa Parascheva la 14 octombrie.

Racla cu moastele Sfintei Cuvioase este asezata in partea dreapta a pronaosului, tot acolo fiind depusa si masiva racla argintata, cu osemintele marelui Mitropolit al Moldovei si Sucevei, Veniamin Costachi.

Vitraliile au fost lucrate initial la Munchen. Dupa al II-lea razboi mondial au fost refacute in vremea Mitropolitului Justinian, din 1948 Patriarh al Romaniei.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-moldovei-bucovinei/catedrala-mitropolitana-iasi-68107.html

Catedrala Episcopala -Giurgiu

Hram: Sf.M.Mc. Gheorghe, Adormirea Maicii Domului

Episcopia Giurgiu

Giurgiu, frumoasa asezare vlasceana ce dainuie de veacuri pe malul stâng al Dunarii, atestata documentar la 23 septembrie 1403 printr-un act ce poarta semnatura Marelui Voievod Mircea cel Batrân (1386-1418), îsi are radacinile mult mai adânc înfipte în istorie, dupa cum arata marturiile scoase la iveala de oamenii de stiinta în domeniu, locurile acestea înscriindu-se printre cele în care s-a nascut poporul român.

În 1420 cetatea Giurgiu a fost cucerita de turci, fiind transformata în raia pentru patru sute de ani, cu exceptia unor scurte perioade în care unii dintre domnitorii Tarii Românesti, aparatori ai crestinatatii, reusesc sa cucereasca locurile acestea ce le apartineau de drept.

Istoria ne arata ca pâna în 1829, an în care prin Tratatul de la Adrianopol raialele Turnu, Giurgiu si Braila trec sub administratie româneasca, crestinilor din aceste teritorii nu li se îngaduia sa-si construiasca locasuri de cult deasupra solului si nici sa aiba clopote la ele. Din aceasta cauza, crestinii vor fi nevoiti sa recurga la construirea bisericilor îngropate sub pamânt.

Asemenea locasuri de închinare au existat si la Giurgiu , caci în Cartografia bisericilor bucurestene pe anul 1810, publicata în revista „Biserica Ortodoxa Româna”, se aminteste si de „preotul Radu sin popa Ivan, hirotonisit preot de Vladica Cerveno chir Chiril, pe biserica din Giurgiu în anul 1802 August 25.”

De asemenea, având grija de locuitorii acestei cetati, Tribunalul turcesc din Giurgiu aminteste într-o hotarâre a sa din 1806 despre reparatiile ce s-au facut bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.

O marturie incontestabila o gasim în textul unei inscriptii cioplite în piatra, în limba româna, scrisa cu caractere chirilice, pastrata astazi în catedrala, care spune asa:

„Inscriptie deasupra monumentului

Subt acest monument zidit

Jertfelnic bisericii vechi existând

La anul 1806 în pamânt cladita

Cu hramul Adormirea Maicii Domnului slavita

Sub obladuire otomana fiind

Neîngaduit deasupra a fi zidita

La anul 1851 din nou s-a înfiintat

Sub acel hram înaltat

Si cea veche s-a stricat

Prin îndemnul Parintelui Protopop

Anume Dragan Mirodat

Sub îngrijirea dumnealor

Manole Grabobici si Daniil Denea

Epitropii acestei biserici

În a jertfelnicului marire

Întru vesnica pomenire

Scriitor Dascalu Dumitru, an 1859.”

Iata aici dovada existentei unui locas de cult îngropat si actul nasterii unuia nou în care slujim astazi, sau poate al unui înaintas al acestuia.

Lucrarile de specialitate consemneaza ca biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construita pe locul unde se vede astazi, între anii 1840-1852. În decursul timpului ea a mai suferit câteva transformari majore.

Planul bisericii este de tip bazilical, cu turle pe naos si pridvor, zidita din caramida arsa cu mortar de var, pe o temelie de piatra. Aceasta piatra folosita la temelia bisericii a fost luata din zidurile cetatii Giurgiu, dupa cum aflam dintr-o aprobare data de generalul Kiseleff în anul 1832.

Constructie mareata, ce poarta în sine specificul arhitecturii bizantine, caracterizat de linii drepte si arce de cerc rotunde, cu ziduri groase, stâlpi patrati, ferestre mari si turle cu calote sferice, având la vremea ridicarii aerul specific epocii în care s-a nascut, biserica zidita la jumatatea secolului al XIX-lea sufera unele transformari în prima jumatate a secolului al XX-lea. Astfel, într-o prima faza, dupa cum vedem în unele imagini din acea vreme si din marturiile consemnate în Condica acestei biserici, portalul de la intrarea principala a fost înlocuit cu un portic mai mare ce se vede si astazi.

S-a continuat cu schimbarea acoperisului si a celor doua turle vechi din lemn cu unele din beton armat. Tot acum se construiesc cele doua timpane pe laturile de nord si sud din dreptul turlei Pantocratorului si friza cu firide de sub cornisa în interior se înlocuiesc cafasul si amvonul, se pune parchet în altar si gresie în naos si în pronaos peste pardoseala de piatra. Se instaleaza o centrala proprie si calorifere. Apoi se va începe repictarea bisericii, datorita faptului ca pictura veche era deteriorata. În 1930 se repara clopotnita si se construieste casa parohiala.

Înfatisarea pe care o are astazi catedrala se pare ca o datoram arhitectului Penescu si inginerului Ciulei din Bucuresti. Ei au construit în 1935, la Giurgiu , halele din piata centrala si cladirea Tribunalului din parcul Alei.

Pictura initiala ce împodobea peretii vechii biserici a fost executata în ulei, în maniera scolii decadente de dupa Gh. Tattarescu, de catre pictorul Nicolae Pitaru. Pictura murala existenta astazi, executata în tempera grasa, în stil neo-bizantin, a fost realizata de pictorul Nicolae Stoica între anii 1939-1959. Restaurarea acesteia s-a realizat între anii 1989-2005 de catre Drejoi Ion, ucenic al lui Nicolae Stoica.

Catapeteasma, realizata în stil baroc, cu pictura în ulei, datând din secolul al XIX-lea, este opera pictorului Nicolae Pitaru. Aceasta se desfasura la început pe toata latimea bisericii, acoperind cele trei abside. Avea în componenta doisprezece icoane mari. Ea a suferit unele modificari în vara anului 1948, reducându-i-se dimensiunile la cele existente astazi.

Parohia Catedralei a avut un inventar foarte bogat de bunuri mobile si imobile ce s-au adunat în timp de la binecredinciosii crestini din tara si din strainatate – cum a fost, spre exemplu, cazul sotiei generalului rus Soymonov, care a donat icoana cu Sfânta Treime, în cinstea si spre pomenirea sotului ei si ai camarazilor acestuia cazuti pe câmpurile de lupta în timpul razboiului ruso-turc.

Locas de cult si de cultura, catedrala are onoarea de a primi corurile vocale „Cântarea Dunarii” si „Lyra” sub conducerea maestrilor Anghel Barbulescu si Victor Karpis, spre a înfrumuseta coloritul muzical al slujbelor.

Titlul de catedrala si-l dobândeste înca din vechime. Spre exemplu, în corespondenta dintre Consulatul Rusiei de la Galati si Secretariatul de Stat al Tarii Românesti, din 1856, cu privire la donatia vaduvei generalului rus Soymonov, i se recunoaste acest statut. La fel, Condica data în 1935 de catre vrednicul de pomenire  Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, este adresata „Bisericii parohiale – Catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului din comuna Giurgiu, Judetul Vlasca.”

Acest titlu a fost purtat cu vrednicie pâna la 9 aprilie 2006 când, prin instalarea primului episcop de Giurgiu în persoana Preasfintitului Dr. Ambrozie Meleaca, biserica parohiala „Adormirea Maicii Domnului” devine Catedrala Episcopala în adevaratul sens al cuvântului.

Înfiintarea noii Episcopii a Giurgiului prin hotarârea Adunarii Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucurestilor din 20 ianuarie 2000 si prin aprobarea acesteia de catre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 23 februarie 2003 „nu stirbeste în nici un chip unitatea noastra bisericeasca, de rugaciune, de iubire si nadejde în harul dumnezeiesc”(cuvântarea P.F. Parinte Teoctist la întronizarea Preasfintitului Parinte Ambrozie).

Vitregiile prin care Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a trecut de-a lungul anilor se vor încheia pe 9 aprilie 2006 când, în aceasta zi „de neasemuita valoare si frumusete” Biserica este ridicata oficial la rangul de Catedrala Episcopala.

Sub arhipastorirea Preasfintitului Ambrozie, Catedrala Episcopala intra într-un amplu proces de înfrumusetare, fiindu-i schimbata pardoseala cu placi de granit, acoperisul este învelit cu tabla de cupru, este montata o moderna instalatie de încalzire centrala, locasul este împodobit cu frumoase piese de mobilier sculptat, este amenejata o capela mortuara, ferestrele sunt înlocuite cu unele noi de tip vitraliu. Sunt, desigur, în continuare o serie de proiecte care privesc Catedrala, proiecte care vor fi derulate în perioada imediat urmatoare.

Savârsirea slujbelor din fiecare zi se face dupa tipicul manastiresc, Catedrala fiind un exemplu viu pentru slujirea liturgica a preotilor din parohiile eparhiei.

Sursa: http://episcopiagiurgiului.ro/Index/index.php?dir=Catedrala&page=index

Catedrala Episcopala Tulcea

Hram: Sf. Ierarh Nicolae

Episcopia Tulcii

În centrul oraşului, la întretăierea străzilor: Frumoasă, Babadag şi Progresului, vis-a-vis de Muzeul ”Delta Dunării”, se află BISERICA SF. NICOLAE, catedrala Orasului Tulcea. Construcţie monumentală, în stil bizantin şi în formă de cruce, domină prin măreţie împrejurimile, iar în zilele de sărbătoare existenţa i se face cunoscută pâna la mari depărtări prin sunetul deosebit de melodios al vestitelor sale clopote, turnate în Bavaria la 1882. De peste 140 de ani, Biserica Sf. Nicolae este martora tuturor că aici, pe meleagurile dobrogene, românii au fost în număr mare, iar între naţionalitaţile conlocuitoare – element predominant.
La o dată care nu se cunoaşte, dar anterioară cu mult anului 1862, în actuala curte a bisericii, pe locul unde există azi un monument comemorativ care indica locul Sfintei Mese, a fost ridicată de către credincioşii români refugiaţi din satul Beştepe, localitate satească înfloritoare astăzi, situată la la aproximativ 25 Km răsărit de Tulcea. Din cauza deselor incursiuni făcute de bande de răufăcători basibuzuci şi într-o administraţie otomană descompusă, dinaintea anilor independenţei noastre naţionale – 1877 – creştinii români din satul amintit şi-au părăsit plaiurile natale şi, pentru o mai buna siguranţă, s-au stabilit în Tulcea, orăşel cu o viaţă economică şi administrativă mai organizată, care le garanta noilor veniţi mai multă siguranţă şi prosperitate. În exodul spre Tulcea, beştepenii şi-au luat cu ei bruma de agoniseală şi, ca pe cele mai de preţ, odoarele bisericuţei lor pe care au ridicat-o din lemn pe locul unde se află astăzi Biserica Sf. Nicoale. Anul exact al construirii nu se cunoaşte, cert este însă că a existat o bisericuţă în care se slujea regulat, în limba româna, de către preotul Dimitrie Luca, de origine român transilvănean.
După unele însemnari ale preoţilor înainte slujitori la Biserica Sf. Nicolae, în anul 1862 s-a pus început construcţiei actualei catedrale, actul de fundaţie fiind pus de Mitropolitul Dionisie al Durostorului, în 1862. Din indicaţia ce ne-o face pisania de la intrare, se întelege că ”Acest sfânt lăcaş cu patronul Sf. Ierarh Nicoale, din orasul Tulcea, s-a clădit în anul 1865, în timpul stapânirii turceşti, alături de vechea bisericuţă”, al cărei monument se află înca în fiinţă, în partea dinspre nord, de către creştinii micii colonii române. În ziua de 08-11-1877, începându-se serviciul utreniei în bisericuta veche, Prea Sfintitul Mitropolit Nichifor, arhiereu după vreme, a ridicat Sfântul Antimis şi l-a dus în biserica nouă, fără să fi fost terminată sau sfinţită după regulile sfintei noastre biserici ortodoxe. Se poate ca ambele date sa fie reale, considerând că în anul 1862 s-a pornit temelia, iar în 1865 era deja ridicată dar nesfinţită.
Pentru început, biserica Sfântul Nicolae a fost modest înzestrată cu obiecte de cult luate din vechea bisericuţă care, în ziua de 8-11-1877 a şi fost darâmată imediat de un grup de credincioşi, chiar în timpul când se oficia slujba cea nouă. Ctitori ai acestei frumoase catedrale sunt, fără îndoială, mai întâi toţi credincioşii creştini români, însufleţiţi şi conduşi de preotul lor de atunci Dimitrie Luca, ajutat de epitropii Vasile Nedelcu Gâsca, Manolache Sandu, şi Maistrul Gheorghe P. Livdidi. Numele lor, spre eternă pomenire, a fost încrustat în piatră, pe frontispiciul bisericii, la o înalţime de aproximativ 15 m, ca o permanentă strigare şi îndemn la fapte vrednice de urmat şi de pomenire.
În puţine cuvinte şi simple, dar de o sublimă măreţie, râvna şi osteneala ctitorilor acestei biserici, au fost imortalizate în piatră prin aceste cuvinte: „Stăruitorii locaşului Sfîntul Ierarh Nicoale: Vasile Nedelcu Gâsca, preot Dimitrie Luca, Manolsche Sandu, Gheorghe P. Livadidi, maistru Tulcea – 5 iunie anul 1865.” Din mărturia scrisă în jurnalul anului 1900 de către parohul acestei biserici – preot Zaharia Popescu – citez un fragment din care se poate desprinde atmosfera ce stăpânea sufletele tulcenilor, la acea vreme, cu privire la biserica Sf. Nicoale: „Este de însemnat că slujba a fost oprita mult timp a se face în această clădire nouă, fiind închisă de autorităţile turceşti, din cauza antagonismului dintre episcopul grec Nichifor şi bulgar Grigorie pentru preponderenţa acestor ierarhi asupra bisericii româneşti, precum şi a pretenţiilor nejustificate ale unei părţi din populaţia străină din Tulcea, cu scop vădit de a pune stapânire pe această biserică.

Deschiderea bisericii noi şi oficierea serviciului în limba stramoşească a fost dorinţa cea mai arzătoare a populaţiei române şi această dorinţă a fost dusă la îndeplinire prin gestul plin de curaj şi demn de toata lauda, al mitropolitului grec – Nichifor al Dobrogei. Acesta, luând înţelegere în secret cu fruntaşii populaţiei române din Tulcea, a hotarât luarea cu forţa a noii clădiri, în ziua de 8 noiembrie 1877. După oficierea utreniei în biserica veche, Înalt Prea Sfinţia Sa păşi în fruntea poporului, cu Sfântul Antimis, urmat de Steaguri si Sfântul Ioan, merse la noul local, rupse sigiliile de la uşi şi, intrând în noua Biserică, în fruntea poporului, facu sfinţirea pe Sf. Masă şi continuă slujba Sfintei Liturghii, conform ritualului; iar poporul, ce era pregătit din vreme cu topoare, dărâma la pamânt biserica veche.

Fapta Mitropolitului alarmă pe guvernatorul rus Belotercovici, provincia fiind încă sub ocupaţia rusă, care se prezentă în grabă la faţa locului, amenintându-l, în public, pe Mitropolitul Nichifor cu deportarea în Siberia, pentru deschiderea forţată a Bisericii. Însă, atitudinea dârza a Mitropolitului făcu pe guvernator să cedeze în faţa unui fapt împlinit astfel, populatia românească intrând în posesia acestei Biserici.”…

Biserica, la data intrării definitiv în stăpânirea românilor, era încă destul de săracă, nepictată şi necesita încă foarte multe îmbunătăţiri. Aceste îmbunătăţiri priveau, în special, mobilierul în frunte cu catapeteasma, pictura, odoare sfinte, odăjdii, în exterior, împrejmuire, etc.. În anul 1878, Dobrogea este încorporată definitiv la Patria Mamă. Cu acest prilej, Biserica Sf. Nicolae din Tulcea este vizitată de mai mulţi miniştri cărora li se aduce la cunoştinţă, de către credincioşii bisericii, nevoile materiale ale acesteia.

Personalul administrativ al bisericii era atunci compus din: Preoţii Dimitrie Luca şi C. Palade; epitropi: Mihail Petrescu şi Vasile S. Gâscă.

În ziua de 24 aprilie 1879 a venit autoritatea bisericească şi a instalat ca protoiereu pe iconomul Gheorghe Răşcanul, care a găsit aici personalul amintit mai sus. P. C. Sa şi-a ales ca biserică parohiala Sf. Nicolae, unde a activat cu multa râvnă, pentru desăvârşirea lucrului început de înaintaşii săi.
La prima slujbă şi, probabil şi după aceea, drept catapeteasmă au fost folosite 4 icoane împărăteşti ce au fost aşezate pe nişte scânduri întinse; cele laterale erau din pânză. Pe jos era o duşumea din scândură şi un mic analog ce servea drept strană cântăreţului. Acesta era toată zestrea bisericii la venirea preotului Gh. Rascanu. Sfânta Masă era formată din blocuri de piatră, pe care se văd şi astăzi, în latura dinspre miază-zi, probabil o fostă cruce, întrucât se află pe această bucată de piatră dăltuită o cruce şi scrise cu litere slavone iniţialele IS.HS. În latura de apus, de asemenea a fost aşezată o piatră, probabil tot o fostă cruce, dar care a fost aşezată în poziţie orizontală. Nu este exclus ca aceste pietre să provină de la Sf. Masă a vechii bisericuţe, piatra fundamentală a soclului unde se află în prezent monumentul, ce indică locul Sfintei Mese de la vechea bisericuţă. Preotul Gh. Răşcanu informează guvernul ţării despre starea materială a Bisericii, solicitând un sprijin material. Guvernul acordă un ajutor în suma de 10.000 lei, ajutor care este folosit de Comitetul format din Pr. Palade, N. Petrescu, Manolache Popovici şi Vasile Gâsca. Aceştia angajează lucrători pentru învelirea bisericii cu tablă care, pâna la acea dată, era din scândură, tencuiesc biserica în exterior, confecţionează un amvon, o strană arhierească şi alte două strane pentru cântăreţi, catapeteasma este adusă de la o tabără militară Furceni şi instalată în locul celei improvizată din scânduri.

La 1880, 1 aprilie, Biserica Sf. Nicolae este declarată şi luată în întreţinerea statului, cu următorul personal: îngrijitor onorific a fost numit P. C. Sa Ec. Gheorghe Răşcanu şi cei doi preoţi Costache Palade şi Zaharia Popescu, diaconul Ioan Brudiu , retribuiţi cu câte 120 lei lunar, 2 cântareţi cu câte 100 lei şi doi paracliseri cu câte 60 lei. În anul 1893 a fost declarată biserică parohială, având 3 preoţi, 1 diacon, 2 cântareţi şi 1 paracliser. Epitrop ales Mihail Petrescu şi numit de guvern D-l Ioan Drenea. Aspectul edilitar general al Bisericii se prezenta, la acea data, ca şi astăzi.

Construcţie înaltă, de aproximativ 30 m, în formă de cruce, stil bizantin cu trei turle, două aşezate în faţă, iar a treia mai mare, în centru. Construcţia este din piatră şi caramidă, tencuită în exterior, învelită cu tablă galvanizată şi pictată în interior în ulei. Tavanul este format din 15 bolţi, sprijinite pe 8 stâlpi masivi, din caramidă şi piatră. Pictura în stil renascentist a fost executată în 1905-1906, de pictorul – profesor D. Marinescu, de la şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Suprafaţa construcţiei este de 476 mp.

În anul 1867, mergând spre Constantinopol, cu vaporul pe Dunăre, pentru investitură, fostul rege Carol I s-a oprit la Tulcea, în urma invitaţiei ce i s-a facut de către Matesatiful de atunci al Dobrogei, Ismail Paşa care locuia în Tulcea. Cu această ocazie, Carol I a vizitat şi Biserica Sf. Nicolae, care era pe atunci în construcţie, aproape pe terminate. Înţelegând nevoile în care se afla, a donat bisericii un potir din metal comun, alb, o steluţă şi un disc, precum şi 100 de galbeni, în numerar.

Prin anul 1897, preot paroh fiind N. Gheorghiu, i s-au facut Bisericii Sf. Nicolae, reparaţii radicale, de către guvernul român, prezidat de Dimitrie Sturza şi continuat de guvernul G. Cantacuzino. Suma cheltuită cu acest prilej a fost de 63.000 lei investită în urmatoarele lucrări: învelitul cu tablă, reparaţia pereţilor în interior şi zugravitul lor cu chipuri de sfinţi. Redăm, mai jos, un fragment din însemnarea făcută într-un registru de preotul Vasilian, fost paroh al Bisericii. Aratând că în Biserică s-a facut slujba aşa cum o deschisese Mitropolitul Nichifor, însemnarea precizează: „În felul acesta s-a slujit în ea pâna în 1897, când a fost închisă în vederea restaurării şi înzestrării ei cu tot ce trebuia. Trebuie ştiut că în afara de câteva icoane de lemn, nu avea nici o pictură.”

”În anul închiderii a fost însărcinat de către ministerul Cultelor la pictarea bisericii, marele nostru pictor ştefan Luchian, secundat de Artachina şi nu au fost dus lucrarea la bun sfârşit de vreme ce fondurile puse la dispoziţie de Minister nu erau suficiente şi nici plătite la vreme.”

”şi aşa cu pictura neterminată, în anul 1900, la 29 Mai, biserica a fost redeschisă şi sfinţită după toate regulile canonice, de Episcopul de mai târziu, Mitropolitul Partenie Clinceni.”…

Tot în cazul repararaţiei ce i s-a făcut în anul 1897 au mai fost executate catapeteasma, din lemn de stejar, două iconostase mici, două strane pentru cântareţi, tot din stejar, şi strana pentru credincioşi, cu 46 de locuri, de asemenea lemn de stejar. Din enumerarea acestor obiecte, însemnarea preotului Zaharia Popescu pare să fi omis amvonul, care este tot din stejar şi poartă, întru totul, toate caracteristicile obiectelor descrise mai sus. Pardoseala toată este executată din mozaic. Icoanele Catapetesmei au fost lucrate de către pictorul – profesor D. Marinescu din Bucureşti, care a executat întreaga lucrare între anii 1905 – 1906. Iată ce spune mai departe, în însemnarea sa preotul Ioan Vasilian: „Pictura Bisericii a fost facută în întregime în 1905-1906, de pictorul D. Marinescu, profesor din Bucureşti, sub păstoria Episcopului, mai apoi Mitropolit Pimen Georgescu…. Spre nenorocul nostru, noul pictor a distrus tot ceia ce pictase ştefan Luchian, acoperind cu vopsea totul, sub motiv că tot ce pictase Luchian era de proastă calitate.”…Motivele decorative au fost executate de meşteri aduşi special din Munchen.

În vara anului 1923 s-a împrejmuit curtea bisericii cu gard de piatră şi grilaj din zăbrele de lemn de brad, care dăinuiesc şi astăzi. Costul acestei lucrări a fost de 240.000 lei, suportată de Primăria Oraşului Tulcea.Tot în acest an au mai fost executate lucrări de reparaţie la clădirea bisericii, vopsindu-se turlele, uşile, ferestrele, tencuiala, curtea nivelată de tranşeele făcute de trupele de ocupaţie bulgare, din primul război mondial, lucrări ce au costat suma de 37.500 lei. În anul 1934 s-a pus parchet pe jos, în locul mozaicului, a fost confecţionat dulapul pangarului şi s-a reparat şi vopsit împrejmuirile bisericii. Redau, mai jos, o însemnare de pe pagina Penticostarului tiparit la 1848, facută de cântăreţul bisericii – Popa Sandu.
”În ziua de 2 Mai 1939 a început punerea parchetului în aceasta Sfântă Biserică. Întâi s-a pus o duşumea oarbă, iar deasupra parchetul. Tot acest material a fost adus de mine şi achitat, de la Galaţi cu maşina, şi a costat 80.000 lei. Iar în ziua de 10 Mai 1939 s-a inaugurat spre a noastră a tuturor bucurie. Banii 100.000 au fost donaţi de D-l M. Moruzov..” O nouă spălare a picturii s-a făcut în anul 1955-1956 sub Par.I. Popa paroh. În anul 1961 s-a făcut, de asemenea, reparaţie în exteriorul bisericii constând din: tencuieli, văruit interior biserică, vopsitul uşilor, ferestrelor, etc., sub pastoraţia Preotului Nicolae Ionescu, paroh.

Biserica Sf. Nicolae din Tulcea dispune de un important număr de obiecte de valoare (metale preţioase), cu valoare istorică şi artistică. Menţionăm o parte din acestea: o Sf. Evanghelie, ediţie 1888, îmbrăcată în întregime în argint, donată în anul 1916, Sf. Vase (Potir, disc, etc.) toate confecţionate din argint şi donate bisericii de diferiţi credincioşi evlavioşi; un număr important de cărţi de cult, unele de provenienţă grecească, altele slavone, iar altele tipărite la noi (Neamţ, Buzău, Chişinău, Bucureşti) din rândul cărora cităm: Orologiu Mare (Orologion Mega), tipărit în anul 1775 la Veneţia în limba greacă; Catapeteasma, amvonul, stranele cântareţilor, tronul arhieresc, toate executate în chip desăvârşit, sculptura în lemn de stejar care, în ansamblul tuturor celorlalte obiecte de cult, constituie podoabe şi faţa Bisericii Sf. Nicolae din Tulcea, obiectul preocupărilor noastre în acest scurt istoric. De asemenea, nu pot fi trecute cu vederea cele două ”clopote cu sunetul deosebit de melodios” turnate în 1882, în Bavaria, în localitatea MENINGHEN – prin intermediul comerciantului URLIK Weibl din Brăila, Geburtig. Aus. Baiern Bejteler. Făcut în zilele M. M. L. R. R. Carol I, Elizbeta, a Prea Sfinţitului Episcop Iosif Georgianu al Eparhiei Dunărea de Jos, pentru Biserica Ortodoxă Sf. Ierarh Nicolae din Tulcea, Prefect al Judeţului Paul Stănescu, cu cheltuiala tuturor binevoitorilor creştini, prin stăruinţa comitetului instituit pentru acesta sub prezidenţia Protoiereului Gh. Răşcanu, Membrii: Vasile Sotirescu – primarul oraşului, Ioanovici – directorul prefecturii, căpitan Ionescu Reg. III (infanterie) anul 1882”.

Pe fiecare clopot se află turnată stema provinciei Dobrogea (2 delfini).

Catedrala a fost resfinţită la data de 6 decembrie 2009 de către Preasfinţitul Părinte Visarion înconjurat de un numeros sobor de preoţii şi diconi.  

În prezent la Biserică slujesc preoţii: Parohul Herţa Bogdan şi Preotul Ion Nicolae Sorin.

Sursa: http://www.episcopiatulcii.ro/catedrala.html