Arhiepiscopia Romanului si Bacaului

Nu exista date

Arhiepiscopia Romanului si Bacaului

Așezată în latura de NE a localității Plopana, între colinele împodobite cu bătrâne livezi de meri, peri, pruni și cireși, ca un străjer de pavăză spirituală îi așteaptă pe „cei flămânzi și însetați” după hrană duhovnicească din Sfânta Evanghelie și apa vieții din izvorul nesecat al dragostei nemărginite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, veghind prin mijlocirea și rugăciunile Maicii Domnului, a Sfântului Ierarh Nectarie Tămăduitorul și a Sfântului Mare Mucenic Mina asupra tuturor credincioșilor care vinși se roagă în această Mănăstire.

La Mănăstirea Plopana se poate ajunge pe drumul național ce leagă localitățile Bacău și Vaslui, aflându-se la o distanță de 35 km față de municipiul Bacău.

Mănăstirea a fost înființată pe locul fostului sediu al Fermei Pomicole 2 din comuna Plopana, aflat in stare avansată de degradare și care a fost cumpărat de la stat de către călugări delegați atunci de Episcopia Romanului. La cumpărarea spațiului s-au folosit bani din donații ale credincioșilor ortodocși din mai multe zone ale țării.

Piatra de temelie a fost pusă în data de 16 mai 2004 cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul împreună cu un sobor de preoți și călugări alături de autoritățile locale și un mare număr de credincioși.

La sfințire Mănăstirea Plopana a primit trei hramuri: Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie), Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina (9 noiembrie) și Sfântul Mare Mucenic Mina (11 noiembrie) care este și hramul paraclisului.

Cu multă trudă și cu multe greutăți din cauza neajunsurilor s-a ridicat Biserica Catedrală a Mănăstirii din cărămidă, cu stâlpi de beton armat și centuri de rezistență, fiind acoperită cu tablă zincată. Biserica are formă de cruce treflată, cu pridvor deschis și este construită în stilul bisericilor ștefaniene. Catapeteasma bisericii este sculptată în gorun fiert de meșteri populari din zona Neamț iar icoanele de pe catapeteasmă sunt pictate în ulei cu fondul în foiță de aur. În prezent se lucrează la pictura bisericii care este realizată în stil bizantin pe frescă.

În partea dreaptă a bisericii este amenajat paraclisul cu hramul Sfântul Mare Mucenic Mina și o casă de oaspeți.

În partea stîngă este construit complexul chiliilor din care fac parte chiliile călugărilor, bucătăria, trapeza, camere pentru arhondaric și camere pentru tabără de vară destinată copiilor din familii nevoiașe. Biserica și complexul chiliilor sunt dotate cu apă curentă și încălzire centrală.

În latura de NE Mănăstirea are amenajate anexele gospodărești cu o mini-fermă zootehnică, un atelier de tâmplărie și un mic atelier de pictură.

Obștea Mănăstirii este formată din 9 viețuitori care, sub îndrumarea și păstorirea duhovnicească a Preacuviosului Părinte Stareț Protosinghelul Ghenadie Catargiu, se îndeletnicesc cu participarea la programul slujbelor zilnice, cu primirea pelerinilor, întreținerea gospodăriei și alte ascultări necesare organizării și bunului mers al Mănăstirii.

Sursa:http://manastireasfantulnectarie.blogspot.ro/2011/01/manastirea-sfantul-nectarie-plopana.html

Hram: Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail, Sfantul Acoperamant

Arhiepiscopia Alba Iulia

Manastirea Rimetea este nou infiintata, in anul 1998 fiind ridicate biserica si corpul de chilii din cadrul asezamantului monahal. Biserica are hramul Sfintii Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail.

“Sus, in muntii acoperiti de batrine paduri, intr–un sat cu case impodobite cu briie de tot felul, care mai de care mai mindre si acoperite cu sindrila de brad, avea sa se nasca o fata de o frumusete tulburatoare… la fel de frumoasa ca sfintele zugravite pe icoane… ochii albastri precum cerul senin, iar cositele balaie ca aurul muntilor…” Fata avea numele de Bistrita si era inzestrata cu darul de a coase vesminte maiastre, atit de maiastre incit chiar si Luna si Soarele au venit la ea sa le faca rochii de argint si costum de aur. Indragostindu–se de Soare, flacau chipes, Bistrita, pentru a–l impresiona, isi croieste si ei o rochie mai frumoasa decit cea pe care o facuse pentru doamna Luna si se asaza pe un virf de munte ca sa o poata vedea mai bine mindrul Soare. “Seara, dupa ce frumosul cavaler trecu dincolo de munti si primele stelute licarira in departari, Bistrita pleca spre casa. Luna se ridica in noapte si o zari pe o cararuie pe Bistrita. Doamna noptilor senine si a stelelor o recunoscu si se minie atit de tare vazind–o imbracata intr–o rochie mai frumoasa ca a ei, incit dadu peste acele locuri un mare inghet. Frumoasa fecioara simti valul de frig, apoi pasii ei se rarira pina nu mai putu merge. Se opri, iar gerul o facu o stana de gheata. A doua zi dimineata, Soarele o gasi nemiscata, sub un pilc de brazi. Se repezi sa o imbratiseze, dar ea se topi in razele caldute si se lasa incetisor in muschiul verde si des. Se preschimba intr–un izvoras cu apa limpede, in care straluceau firisoare de aur din frumoasa–i rochie. De prin munti, alte izvoare si piraie i se vor alatura, marindu–i albia. Oamenii ii vor spune Bistrita Aurie, dupa numele fecioarei, dar si al firicelelor de aur care mai stralucesc si astazi in prundurile sale, de la izvor si pina la Vatra Dornei.”

Si cum orice legenda are un pic de adevar, aici, in cea a nasterii Bistritei, casele satului au exteriorul decorat cu motive florale si geometrice, unice in lume, caci exista o regula nescrisa prin care nici un briu sau model nu poate sa semene cu altul. Motivul acestor decoratiuni este unul simplu. Un constructor de case foarte respectat in sat, Dumitru Tomoiaga, s–a inspirat din broderiile sotiei sale, Maria, care era recunoscuta prin lucrarile sale de pe costumele nationale. Asa a fost facuta prima casa, in 1964, acum fiind casa–muzeu a comunei. El le–a transmis copiilor aceasta indeletnicire, iar astazi, fata lui, Silvia, inca mai invata oamenii din sat tehnica decorarii caselor.

Pastrarea traditiilor este, poate, unul dintre cele mai importante lucruri pentru oamenii de aici, indiferent daca acestea sint vechi de milenii sau mai noi, pornind de la muncile traditionale, precum cresterea animalelor si munca lemnului in padure, la decoratul caselor, devenit acum traditie. Amplasarea pe malul Bistritei Aurii a adaugat inca o indeletnicire pe lista ocupatiilor localnicilor, si anume cernerea aurului din nisipurile aurifere ale apelor Bistritei, prin metodele specifice acelor vremuri, cu folosirea pieilor de oaie, marturie fiind gramezile de pamint de pe malul riului. S–a pastrat neschimbat si portul popular, purtat cu sfintenie de batrinii satului duminica la biserica sau in zi de sarbatoare.

Insa, portul nu este singurul lucru de vazut aici si plimbarea prin sat nu este tot ce puteti face. Pe linga cele doua festivaluri nationale care au dus faima localitatii in lume, cel al oualor incondeiate si cel al pastravului, mai sint o sumedenie de evenimente care au loc de–a lungul anului, caci sezonul turistic in zona se intinde pe tot parcursul anului. Incepind cu practicarea sporturilor de iarna, atit pentru incepatori, cit si pentru cei pasionati de extrem, la plimbari pe cai, drumetii cu rucsacul in spate, cu bicicleta sau cu pluta pe Bistrita si, pentru cei mai linistiti, posibilitati de fotografie sau simple zile petrecute in curtea vreunei case privind muntii acoperiti de padurea seculara de brad si molid. Munti si paduri in care se ascund lupii, ursii, vulturii, mistretii, cerbii sau risii si cocosii de munte, dar si specii de flori rare, aici fiind si cea mai mare rezervatie naturala de rododendron din Europa.

O oferta mai rar intilnita pe la noi este aceea de a pleca in drumetie in muntii Suhard ca in Himalaya, adica din pensiune in pensiune, ajungind in acest mod mult mai adinc in munti, la peisajele mai salbatice si mai spectaculoase. Masivul Suhard nu este singura destinatie, caci comuna Ciocanesti este punct de plecare in vacante montane si in Obcina Mestecanis si in Parcul National Muntii Rodnei.

Gurmanzii si cei de prin marile orase vor fi aici rasfatati de bucataria zonei, care are la baza doar produse organice, de la laptele vacii din grajd la ouale gainilor din curte. Si de baut aveti ce bea, de la apa izvoarelor intilnite la tot pasul la palinca sau un delicios lichior de afine, pentru doamne si vinul produs local.

Festivalul National al Oualor incondeiate – o sarbatoare

a talentului si traditiei

Desfasurat anual, evenimentul aduna artisti din intreaga tara, pentru a participa la concursul decorarii celui mai frumos ou din Romania. Oul cistigator va fi reconstruit la dimensiunea de doi metri inaltime si expus in Muzeul National al Oualor incondeiate din comuna, iar unele oua decorate sint atit de valoroase, incit nu vor fi vindute la terminarea concursului, cum se intimpla cu majoritatea celor prezentate. Mestesugul acesta este o traditie precrestina, strins legata de arta broderiei de pe costumele nationale. Meseria se invata in familie si se transmite din generatie in generatie. Oul este golit cu o seringa si spalat inainte de a se incepe lucrul pe el. Artistii din Ciocanesti folosesc o tehnica speciala bazata pe ceara de albine, in care fiecare strat de ceara ascunde culoarea anterioara, iar oul este scufundat, pe rind, in diverse culori. Fondul cromatic dominant este, la Ciocanesti, negru, culoare pe care se vede o bogatie de ornamente in alb, galben, portocaliu,

adaugindu–se intotdeauna si putin rosu. Numele acestei tehnici, inchistrirea oualor, vine de la unealta folosita, chisita, un betisor de lemn ce are fixata la unul dintre capete o pilnie minuscula, confectionata din alama, prin care este petrecut un fir de par de porc. Dupa scriere si imbaiere, oul se incalzeste putin si, cu ajutorul unei cirpe calde, se indeparteaza straturile de ceara, punindu–se in evidenta desenul. Motivele cele mai comune sint crucea Pastilor, floarea Pastilor, cararea ciobanului sau cararea ratacita, briul si desagii popii, bradutul, frunza de stejar, albina, pestele, coarnele berbecului, cirja ciobanului, steaua ciobanului, inelul ciobanului, fluierul ciobanului, patruzeci de clinisori, virtelnita, creasta cocosului, broasca, fierul plugului, ulita satului, grebla sau sapa.

Ouale inchistrite incepeau a fi “muncite” de pe la mijlocul Postului Mare. Ele nu se mincau, iar dupa sfintirea lor in noaptea de Inviere erau daruite rudelor si celor dragi si erau pastrate in apropierea icoanelor pina la Pastele urmator.

Festivalul National al Pastravului – cel mai bun loc pentru a afla retete de pastrav

Festivalul, care are loc intre 14 si 16 august, a inceput sa fie cunoscut nu doar pe plan national, ci si international, fiind singurul festival al pastravului din Europa, asa ca, din ce in ce mai multi turisti si pescari invadeaza efectiv comuna, depasind uneori chiar numarul locuitorilor.

Conform obiceiului, la intrarea in Ciocanesti oaspetii sint intimpinati cu piine si sare, iar feciorii satului vor strabate apoi localitatea, calarind mindri pe caii de parada. In timpul festivalului sint organizate un concurs de pescuit, un concurs gastronomic, un concurs pentru cea mai frumoasa gradina cu flori, cea mai frumoasa gospodarie si cel mai frumos costum national, dar si un concurs de snoave si glume pescaresti. Pe linga acestea, programul include o degustare de vin si gratar la marginea padurii, plimbare cu pluta pe Bistrita, foc in aer liber seara, cu muzica si dans.

Localizare

Comuna este asezata in partea de sud–vest a judetului Suceava, in Obcinile Bucovinei, intre 850 si 940 de metri altitudine, intinsa de o parte si de alta a riului Bistrita Aurie si incluzind satele Ciocanesti si Botos.

Accesul se face fie cu masina, urmind DN18 intre Cirlibaba si Iacobeni, venind dinspre Vatra Dornei, iar cu trenul oprind in statiile Vatra Dornei sau Iacobeni si apoi cu autobuzul. Distante utile din Ciocanesti catre Suceava: 110 kilometri, Vatra Dornei: 21 de kilometri, Bucuresti: 540 de kilometri si Iacobeni: 8 kilometri.

Numele comunei Ciocanesti apare pentru prima data in anul 1400, intr–un hrisov prin care se consemneaza primirea muntelui Suhard de catre Alexandru cel Bun de la doamna sa Ana, ca danie de domnie, si vine de la mesterii “ciocanari de arme” din atelierele lui Stefan cel Mare. Ciocanesti a fost prima asezare locuita aparuta in calea ctitorilor Moldovei, incepind cu Bogdan si Dragos, intemeietorul de tara, pina la Stefan cel Mare si Sfint, care au gasit aici faurari pentru armele lor. De altfel, dupa cum spune legenda, sageata lui Stefan cel Mare care a marcat locul altarului de la Minastirea Putna a fost facuta de ciocanarii de aici si aurita cu aur din Bistrita Aurie.

Sursa: http://www.vacantesicalatorii.ro/modules/revista/articole/articol.php?artID=2083

Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț” din Rădăuți este un muzeu cu specific etnografic (artă populară bucovineană) înființat în anul 1934 în orașul Rădăuți (județul Suceava). El a fost fondat la inițiativa unui grup de intelectuali locali, purtând inițial denumirea de “Muzeul de Antichități și Etnografie”. Acesta este cel mai vechi muzeu etnografic din Moldova.

Muzeul prezintă ocupațiile tradiționale, portul popular din nordul României, țesături, scoarțe, traiste, cusături și broderii pe pieptare albe din blănițe de miel și pe pânză, lucrate cu gust și artă fină, sculpturi în lemn, obiecte de ceramică etc. Se remarcă obiectele de ceramică neagră de Marginea și de ceramică de Kuty, precum și colecția de ouă încondeiate.

Istoric

În anul 1920 s-a început colectarea primelor obiecte pentru dotarea noii unități muzeale. Prima expoziție a fost deschisă în anul 1926 de către soții Samuil și Eugenia Ioneț și cuprindea o colecție bogată de obiecte aduse de cei doi învățători din satele Bucovinei. Expoziția a avut loc în locuința familiei, iar ulterior s-a mutat în școala unde Samuil Ioneț a fost director în anii 1928-1933 (actuala Școală Generală Nr.4 din Rădăuți).

Deschiderea oficială a muzeului s-a făcut în aprilie 1934, iar sediul s-a stabilit în clădirea actualei primării. Colecția inițială conținea numeroase obiecte donate de familia Ioneț și a crescut în timp, ajungând în 1944 la circa 10.000 de obiecte. Întreaga colecție s-a pierdut însă în perioada războiului, fiind confiscată de Armata Sovietică. O parte din colecții se află în prezent la Muzeul Etnografic din Chișinău.

În anul 1948, Muzeul Etnografic de la Rădăuți a fost redeschis de către Samuil Ioneț și Vasile Fundu (colaborator al muzeului din 1937).

În 1970 muzeul se mută în locația actuală, aflată în centrul orașului. Clădirea în care funcționează acum a fost construită în 1860 și este declarată monument de arhitectură. Actuala expoziție a fost deschisă în anul 1976 și este bazată pe tehnicile populare din Bucovina.

În prezent, muzeul poartă numele întemeietorilor lui, având denumirea de Muzeul de Etnografie “Samuil și Eugenia Ioneț” – Rădăuți.

Patrimoniul muzeal

Patrimoniul muzeului a ajuns în timp la o colecție impresionantă de aproximativ 8.000 de piese muzeografice, organizate în 13 colecții. Dintre acestea, 1.000 de obiecte sunt expuse în permanență în 11 săli, ocupând un spațiu de aproximativ 900 m², iar restul sunt păstrate în 4 depozite.

Muzeul deține impresionante colecții de cărți vechi și manuscrise, picturi, icoane, ceramică, obiecte și instrumente muzicale, ouă încondeiate, podoabe, țesături și piese de port popular specifice zonei Bucovina, precum și o bibliotecă cu peste 4.000 de volume.

De o importanță foarte mare și o valoare inestimabilă sunt colecțiile de tipărituri vechi, dintre care 35 aparțin patrimoniului național, fiind scrise în limbile greacă, latină, germană sau slavă veche. Printre cele mai valoroase manuscrise se numără: “Octoih” din 1776 și 1778, “Molitfelnic” din 1815, “Adunarea cazaniilor” din 1793, “Evanghelia” din 1918 sau “Biblia de la Blaj”, tipărită în 1795. O altă piesă de mare importanță este o icoană care a aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza și care ilustrează încoronarea Fecioarei Maria.

Muzeul mai deține o pinacotecă de 3.000 de picturi de șevalet în ulei, icoane din secolele XVIII-XIX, o colecție de 1.000 de obiecte de lemn reprezentând unelte și ustensile casnice sau piese de mobilier, precum și o colecție de peste 1.000 de veșminte populare, datând din perioada primului război mondial și a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

De asemenea, sunt prezentate principalele îndeletniciri tradiționale bucovinene: olăritul (roți ale olarului, cuptoare de ars oale, exponate ceramice de Marginea, Rădăuți, Kuty, Păltinoasa și Dolhești), țesătoria (prelucrarea fibrelor vegetale de in și cânepă, prelucrarea lânii, procesul de colorare prin mijloace vegetale), sumănăritul și cojocăritul. Sunt expuse o serie de instalații tehnice populare: oloinițe, piua pentru sumane de la Rădăuți, râșniță și moară de mână, vânturătoare, piuă pentru desfăcat porumb, pive pentru frâu etc

Sursa: Wikipedia