Muntii Lotrului

Muntii Lotrului sunt compusi dintr-o culme principala orientata vest-est, comparabila ca lungime cu creasta Fagarasilor (peste 60 km in linie dreapta), iar pentru cei care le calca  pitorestile carari, salbaticia naturii, zilele intregi de inaintare fara a vedea tipenie de om si perspectivele inedite ce-ti vor mangaia privirea, constituie placute surprize intr-o drumetie ce-i musai sa fie udata cu un strop de adrenalina. Daca vrei sa haiducesti asa cum o faceau cetele de razvratiti acum cateva sute de ani, ai nimerit unde trebuie, peste tot in acest coltisor al Carpatilor legendele fiind inca vii, iar muntii si vaile isi trag denumirile de la capeteniile puternicelor cete de proscrisi din nordul Judetului Valcea: Voineagul si Voinesita – de la Voinea; Branul si Braneasa – de la Bran; Pascoaia – de la Pascu s.a.m.d. Insasi numele Vaii si al Muntilor Lotrului este sinonim cu cel de „bandit”, „talhar la drumul mare”, iar legenda lotrilor paseste pe domeniul concretului prin intermediul documentelor de secol al XVII-lea si al XVIII-lea ale Agiei (Politiei Domnesti din Tara Romaneasca) si ale Armatei Imperiale Austriece. Aceasta din urma a fost stapanitoare pentru o scurta perioada a Valahiei Mici – Oltenia (1718 – 1739), timp in care reformele dure impuse de administratia de la Viena au dus la escaladarea haiduciei la un nivel nemaintalnit in Europa, munti precum cei avuti in vedere in aceasta descriere fiind loc de adapost pentru cei rasculati impotriva ocarmuirii habsburgice.

Considerati ca atare, Muntii Lotrului se desfasoara intre Valea Lotrului la sud,cea a Oltului la est, culoarul Sadului si al raului Frumoasa la nord, in timp ce la vest delimitarea fata de Muntii Sureanu si Parang se face prin Vaile Salanele si Pravatul, pe cumpana de ape a acestora aparand Curmatura Salanele (1615 m), ceva mai la vest si mai coborata altitudinal decat generic-incetatenita limita data de Pasul Tartarau – 1665 m – peste care trece soseaua Transalpina. In cadrul acestui teritoriu deosebit de vast ca si suprafata avem individualizate o serie de sectoare care obliga la efectuarea unor incursiuni separate sau la un efort cumulat deosebit de consistent, pe parcursul a cateva zile, pentru a parcurge portiunile importante ale crestei. Intre Curmatura Salanelor-Pasul Tartarau si Saua Buceciu de Jos-Poiana Tiganului se strabate segmentul crestei principale trecand peste o serie de culminatii montane precum Piatra Alba, apoi maxima altitudinala a platoului dintre Cristesti si Steflesti sau culmea Contu Mare – Balindru Mare – Negovanu Mare – Clabucet, toate aceste varfuri constituind importante noduri orografice.

Dincolo de Poiana (Groapa) Tiganului -1571 m – culmea prinde din nou inaltime, iar in arealul Varfului Voinesita (1848 m) se desparte in doua muchii. Astfel, pe directie relativ estica avem de-a face cu o noua bucata a crestei principale, dinspre Voineagul Catanesei (Catanesc) peste Varful Sterpu, Varful Sfarcasu, Culmea Stanisoara si Coasta Cainenilor. Inspre nord-est de Varful Voinesita o alta muchie, cu inaltimi mai modeste, inainteaza dinspre Muntele Duduragul si Tomnatecul, inspre varfuri ca Braneasa, Bran, Prejba, Muma si Plesita, coborand apoi peste clinurile Rausorului si ale Dealului Stefanita spre satul Talmacel din extremitatea estica a Marginimii Sibiului. 

            Sursa: http://nicolaecristianbadescu.blogspot.ro/2013/01/muntii-lotrului-in-lumea-culmilor-estice.html