Dunele marine de la Agigea

Dunele marine de la Agigea

Judetul Constata

Dunele de nisip de la Agigea sunt protejate pentru a da o șansă de supraviețuire unei infinitezimale frânturi a biodiversității acestui tip de peisaj. Aceste dune sunt constituite din acumularea nisipului adus de vânt dinspre golful marin care se afla la nord de actuala rezervație. Zona are o altitudine de 12-14 m, fiind situată la cca 200-300 m de actuala linie a țărmului mării; substratul este constituit din nisipuri și soluri nisipoase. Temperatura medie anuală a zonei este de 11,2 grade C, dar vara nisipul poate ajunge și la 42 grade; precipitațiile medii anuale sunt la 378 mm.

Acum, dunele de nisip sunt în mare parte fixate de vegetația ierboasă perenă, existând și tufărișuri și câțiva arbori, inclusiv specii invazive; există și mici zone zone cu nisipuri mobile și semimobile, acestea reprezentând marile valori ale rezervației. Studiile de botanică inițiale au fost realizate de Al. Borza (1924, 1926) și E. Nyárády (1959); se cunosc de aici 10 asociații vegetale; acum se consideră că biodiversitatea floristică prezintă 8 specii de mușchi și 241 taxoni de plante vasculare (dintre care 216 specii spontane). O listă de 418 specii de plante spontane (Mititelu et al, 1992), cumulează cercetările botanice derulate în rezervație în perioada 1928-1992; această listă este revizuită de un colectiv de botaniști și este redusă la 346 specii de plante vasculare spontane (Sârbu et al, 2006)… dar în Planul de Management elaborat în aprilie 2011, un document de 129 de pagini, se arată că și acest număr este probabil prea mare când se face referire strict la aria protejată; pare că numărul corect este de 241 taxoni de plante vasculare.

În aria protejată, emblematice pentru conservarea diversității floristice sunt: ciucușoara de nisip (Alyssum borzaeanum), o specie subendemică foarte rară, prezentă în câteva puncte din România, Bulgaria și Ucraina, considerată în Lista Roșie IUCN 2008 ca fiind amenințată cu dispariția la nivel european – aici la Agigea are cea mai mare populației a ei din România; volbura de nisip (Convolvulus persicus), o plantă prezentă în zone costiere din România, Bulgaria și Turcia, la noi este prezentă doar aici și în câteva zone din Delta Dunării; cârcelul (Ephedra distachya) are aici o consistentă populației a ei din România, cu exemplare bărbătești și femeiești (fiind o specie unisexuat dioică), exemplare răspândite pe 50-60% din suprafața rezervației… existând o densitate mare pe acest teritoriu relativ mic, dar așa cum scria dr. Irinel E. Popescu de la Universitatea Al. I. Cuza, Iași, “în Letea este o populație mult mai extinsă ca suprafață, chiar dacă are indivizi mai rari”. Dintre rarități floristice ale nisipurilor se mai pot menționa: Silene thymifolia (doar două pâlcuri…!), Astragalus varius, Syrenia montana, Leymus racemosus sabulosus, Crambe maritima – varza de mare, o specie rară introdusă în rezervație și prezentă printr-un singur exemplar…

Până acum sunt cunoscute de aici 416 specii de nevertebrate (dintre care 348 sp. de insecte), 3 sp. de amfibieni, 6 sp. reptile, 54 sp. de păsări, 15 sp. de mamifere. Dintre reptile, de menționat este prezența țestoasei dobrogene (Testudo graeca ibera), dar este prezent și șarpele rău (Coluber caspius), gușterul (Lacerta viridis), șopârla de iarbă (Podarcis taurica) și probabil și vipera de stepă (Vipera ursinii).

Desigur, vegetația de dune litorale era larg răspândită cândva înainte de a fi distrusă de intervențiile umane; din proprie inițiativă, Ioan Borcea a îngrădit o mică zonă de 600 mp în 1928 și a susținut necesitatea înființării acestei rezervații încă de la Primul Congres al Naturaliștilor din România (Cluj, 1928). Înființarea oficială, pe o suprafață de doar 6.300 mp are loc în 1939, prin Hotărârea Biroului Științific al Comisiei “Flora României”, decizie publicată în Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 142 din 16.01.1939. În 1958, Comisia Monumentelor Naturii decide extinderea rezervației pe 17.022 mp. Legea 5/2000 confirmă statutul juridic al rezervației, această arie fiind menționată la poziția 2366. Există aici un sit Natura 2000, ROSCI0073, pe o suprafață de 10,55 hectare, aparținând de regiunea biogeografică pontică.

Stațiunea de Cercetări Biologice Marine a fost constituită prin Decretul Regal nr. 810 din 1.03.1926 și avea finanțare de la bugetul de stat; avea o suprafață de 9 hectare și 1 km de țărm… ieșire la mare.. Exista în trecut o activitate de cercetare a ecosistemelor marine, cu expediții de prelevare a probelor cu nava de 70 tone aflată în dotare, au fost amenajate laboratoare de botanică, zoologie, embriologie, microbiologie etc, echipate la nivelul acelor vremuri; au fost create colecții, bibliotecă etc. Acum clădirea aparține de Universitatea Al. I. Cuza Iași, iar studenți naturaliști de la mai multe universități au ocazia să facă practică în acest stabiliment; se mai organizează și conferințe științifice.

Acum acest petec infinitezimal de vegetație psamofilă a dunelor litorale mai păstrează ceva naturalețe… deși au dispărut deja câteva zeci de specii ale acestei comunități vegetale (Artemisia tschernieviana, Argusia sibirica, Medicago marina, etc) așa cum se arată în Planul de Management. Este sesizabilă dezvoltarea mai consistentă a speciilor stepice (Stipa capillata, Artemisia austriaca etc) și mai mult decât atât, zona este copleșită dramatic de ruderalizare, ca efect al repetatelor agresiuni umane, de la construirea cazematelor germane subterane din beton pe mai multe nivele, etape când animale domestice pășunau zona, instrucții militare și teren de fotbal pentru soldați, construirea de alei, garduri și platforme de beton, șoseaua litorală care desparte rezervația de apele marine. În aria protejată “Dunele marine de la Agigea” la ora actuală se află în implementare un proiect al Universității Al. I. Cuza din Iași, finanțat prin POS Mediu.

Sursa: http://peterlengyel.wordpress.com/2011/10/01/dunele-marine-de-la-agigea/