Romanian Turism Asta-i Romania ta!
Castelul Alexius și Georgius Bethlen, Criș- Mureș
Intr-un sat uitat de lume din imprejurimile Sighisoarei se afla unul din cele mai impresionante castele ale Transilvaniei. A fost construit in urma cu peste 600 de ani si timp de secole a fost renumit in intreaga Europa, datorita maretiei si frumusetii sale. Dupa nationalizare a fost folosit drept depozit al CAP-ului, asa ca in scurt timp a ajuns in ruina. Astazi, ultimele vlastare ale nobiliei familii Bethlen se lupta sa-i redea stralucirea de alta data.
In ciuda faptului ca majoritatea castelelor transilvanene se afla intr-o stare deplorabila, castelul din Cris le spala tuturor onoarea cu prisosinta. Un edificiu-fortareata splendid, pentru imortalizarea caruia, orice camera foto este ridicol de neincapatoare. In urma cu doar cativa ani, in aceste locuri nu erau decat niste ruine. Acum, intreaga fortareata este refacuta cu o migala artistica. In cativa ani, aceasta va fi mai frumoasa si mult mai stralucitoare decat in vremurile ei bune. Aici va functiona un centru turistic-cultural, cum numai prin tarile civilizate mai vezi. Pana atunci insa, mai ramane un singur impediment: banii. Aproximativ cinci milioane de euro mai sunt necesare pentru refacerea completa a castelului.
Anika Bethlen:
„Refacerea castelului este o munca istovitoare”
Ultimul proprietar al domeniului a fost contele Gabor Bethlen. Batranii din sat isi amintesc cu mare drag de vremurile cand acesta era stapanul mosiei de la Cris. Sandor bacsi este unul din ei. Are 86 de ani, dar lacrimeaza si acum cand isi aminteste de „groful Bethlen”:
„Groful era un om deosebit. Nu era hapsan deloc si-i ajuta mereu pe oameni cand aveau vreo nevoie. Nici nevasta lui nu era mai prejos, ba dimpotriva, parca era si mai buna la suflet. Ea era doctorita satului si pe toti sarantocii ii trata fara sa astepte nici un ban. Am plans cand au fost izgoniti de pe mosie.” In urma nationalizarii, contele a fost deposedat de toate bunurile pe care le detinea si desi era un inginer agronom foarte priceput, a ajuns sa lucreze cu ziua pe la diferiti oameni, doar ca sa-si poata castiga o paine. Anika avea pe atunci doar zece ani, dar isi aminteste perfect umilintele indurate de tatal ei.
Reporter: Au trecut 60 de ani de atunci. Credeti ca s-a facut in sfarsit dreptate?
Anika Bethlen: In ce fel? Noi nu dorim nici un fel de razbunare pentru suferintele indurate. Timpul a trecut si le-a sters pe toate. Au ramas doar amintirile. Eu aveam zece ani cand a fost nationalizat castelul si stiu ce s-a intamplat doar din auzite, pentru ca in acele zile eram la Targu Mures, la bunici. Ne-a povestit bucatareasa de la castel ca patru zile au carat camioanele tot ce era de pret. Au ramas peretii goi. Si de ferma domeniului s-a ales praful. Aveam sute de hectare de teren arabil si de paduri, utilaje agricole, animale si tot ce e nevoie pentru o ferma model. Tatal meu era un om foarte harnic si ii placea sa faca treburile asa cum e cel mai bine. Dupa nationalizare insa, a trebuit sa lucreze orice doar ca sa ne poata intretine. El era un specialist agronom foarte bun si pe unde se ducea sa lucreze, sefii lui erau foarte multumiti de el. Dar de fiecare data veneau directive de sus ca fostii mosieri nu trebuie tinuti in posturi bune, asa ca tot timpul ajungea la munca de jos.
Reporter: Si in tot acest timp ce functiona la castel?
Anika Bethlen: Depozitul CAP-ului. Tineau semintele si ingrasamintele in el, dar nu il intretineau deloc. Iar o cladire neintretinuta ajunge foarte repede in paragina. Intr-un zid al fortaretei isi deschisesera satenii o „cariera” de caramida. Toti care isi construiau cate ceva veneau aici si se serveau cu cate caramizi aveau nevoie. Tin minte ca in anii 70 a venit o directiva de refacere a monumentelor istorice, printre care si castelul din Cris. Au fost aduse materiale de foarte buna calitate si s-a inceput lucrul. Numai ca, materialele s-au epuizat foarte repede. Toata lumea vindea tot ce se putea vinde.
Reporter: Dar cladirea avea acoperis nou cand v-a fost retrocedata.
Anika Bethlen: Prin anii 90 s-au apucat din nou sa o refaca. De data aceasta insa materialele nu mai erau de calitate. Tigla era atat de proasta incat la primul inghet incepea sa se exfolieze. Noroc ca avea garantie trei ani si de fiecare data ii chemam pe producatori sa ne-o schimbe pe cheltuiala lor, iar cand si aceasta se strica ii chemam iar… si tot asa.
Reporter: Proprietatea v-a fost retrocedata in anul 2007, nu?
Anika Bethlen: Sentinta de retrocedare a fost pronuntata in anul 2005, dar au durat peste doi ani de zile formalitatile si intocmirea documentatiei. Probabil ar fi durat si mai mult daca nu ii bombardam continuu cu telefoane.
Reporter: Din cate stiu eu ar mai fi nevoie de aproximativ cinci milioane de euro pentru terminarea lucrarilor. De unde veti face rost de atata banet?
Anika Bethlen: Aceasta este intr-adevar o problema. Va dati seama ca din pensiile noastre nu putem face mare lucru. E foarte greu sa facem fata cheltuielilor. Doar lucrarile urgente, cum ar fi curatarea parcului si imprejmuirea lui au costat peste o suta de mii de lei. Tocmai de aceea am deschis o fundatie a carei menire este salvarea castelului. Totodata, am dori sa accesam niste fonduri europene in acest scop.
Reporter: Si ce va functiona acolo?
Anika Bethlen: Cel mai probabil, un centru cultural. Oamenii vor veni sa viziteze cetatuia, va exista si un mic muzeu si o mica pensiune. Vom practica doar turism cultural, asa ca sa nu va inchipuiti castelul inchiriat turistilor care vin sa chefuiasca. Va fi o activitate mai mult intelectuala si mai putin comerciala.
Reporter: Tineti in vreun fel legatura cu mostenitorii celorlalte castele din Transilvania?
Anika Bethlen: Sigur ca da. Ne intalnim periodic ca sa ne impartasim experientele si frustrarile cu care ne confruntam. Refacerea unui castel este o munca istovitoare. Nu exista bani suficienti, lucrarile sunt greoaie, iar muncitorii sunt neseriosi. Cei mai multi mostenitori clacheaza si vor sa scape de castel cu orice chip, fie ca-l vand, fie ca-l doneaza.
Istoria castelului Bethlen din Cris
Prima atestare documentara a localitatii dateaza din anul 1305 si se refera la trecerea mosiei in posesia unei ramuri a dinastiei Bethlen, numita ulterior ramura de Cris.
Castelul Alexius si Georgius Bethlen a fost construit intre secolele 14 si 16, fiind cel mai frumos exemplar arhitectural al unei constructii destinate apararii si locuirii din Transilvania.
Resedinta nobiliara a fost construita in mai multe etape. Cea mai veche parte e donjonul cilindric cu cinci niveluri, din care ultimul etaj slujea ca punct de observatie. In 1559, consilierul principelui, Georgius Bethlen, si sotia sa, Clara de Nagykároly, au construit un nou corp, continuat de fiul lor Michael, care pastreaza numeroase ancadramente sculptate de usi si ferestre, galeria cu arcade pe 15 coloane masive de piatra si scara de onoare, sculptate de un mester scolit in Italia.
Tot din secolul 16 provine si cladirea ce cuprinde intrarea principala. In secolul 17, prefectul comitatului, Alexius Bethlen a intarit castelul cu bastioane inalte, poligonale la colturile incintei. La constructia acestui castel s-a vazut interesul pentru cultura, stilul si rafinamentul nobililor Bethlen. Pe langa confort si siguranta, ei au pus mare pret pe decorarea edificiului. Sali precum ”palatul de aur”, ”turnul bastion de zi” sau ”camera aurita” erau bogat ornamentate cu blazoane, ”tavane curcubeu” picturi, inscriptionari, portrete si tapiserii, iar mobilierul autentic era pictat si slefuit cu mare maiestrie. In curtea cetatii se afla o gradina cu flori, iar in jurul complexului se intindea un mare parc englezesc. Nu lipsea nici pavilionul pentagonal cu pereti impodobiti cu imagini pictate.
Farkas Bethlen, eminentul istoriograf, a adus aici chiar si o tipografie pentru editarea cartii sale, care ulterior a fost mutata la Sighisoara.
Castelul a fost locuit pana la data nationalizarii, 3 martie 1948, toate incaperile fiind amenajate conform traditiei familiare. Se spune ca in ziua nationalizarii, in curte au intrat camioane mari care au carat neintrerupt patru zile si patru nopti, toate obiectele de valoare din castel. Restul lucrurilor, care nu prezentau interes pentru jefuitori, au fost arse in curte. Incepand cu aceasta data, domeniul a ajuns in gestiunea Sfatului Popular din Danes. Astfel a inceput distrugerea celui mai frumos castel renascentist din Ardeal. Organele de ocrotire a monumentelor istorice au declansat in anii 1970 si dupa 1990 lucrari de renovare, lucrari ce au fost intrerupte in mai putin de doi ani. Acest splendid monument s-a ruinat prin nationalizare, reavointa unor persoane si lacomia dusa la extrem a altora.
In iunie 2007, dupa ani intregi de procese, castelul si parcul au fost restituite oficial mostenitorilor familiei Bethlen, in stare deplorabila. Astazi, nobilul edificiu renaste incet dar sigur din propria-i cenusa.
