Breaking News
Home » Rezervatii » Rezervatii naturale » RN Harghita » Dealul Firtuş – Harghita
GEKO's WorkGroup Inc.
firtus_corund004

Dealul Firtuş – Harghita

Dealul Firtuş- Harghita

 

Rezervaţia geologică de la Dealul Firtuş (1065 m), acoperă 40 hectari, adăpostește o floră şi o faună deosebită. Dintre plantele rare şi valoroase, amintim bulbucii (Trollius europaeus) şi papucul doamnei (Cypripedium calceolus).

Tot aici se găsesc elemente geologice deosebite, precum şi comori arheologice (vestigiile unei cetăţi din secolul al XII-lea), precum şi stânca de andezit numită Calul lui Firtuş, care după credințele localnicilor poate prevesti cursul vremii.

ACTIVITĂŢI PERMISE ŞI INTERZISE PE TERITORIUL ARIILOR PROTEJATE

Protejarea naturii este nu numai precizată prin lege, dar este şi o responsabilitate. Legea se referă nu numai la elementele ocrotite prin reglementări, dar şi la habitatul în care acestea se găsesc. Speciile pot fi ocrotite doar în cadrul lor natural, oferind o protecţie a mediului de viaţă. Printre valorile naturale, cunoaşterea biodiversităţii pe deoparte, înseamnă o experiență sufletească pentru cei care doresc să cerceteze ecosistemele. Pe altă parte înseamnă o plăcere estetică, prin urmare este o reîncărcare sufletească pentru cei care fac drumeții în natură. Judeţul Harghita, şi implicit Ţinutul Secuiesc, sunt binecuvântate când vine vorba de comori peisagistice şi frumuseţi ale naturii. Aceste bijuterii naturale, care reprezintă şi obiective economice, pot fi puse în pericol cu un comportament neadecvat din partea vizitatorilor. Protejarea comorilor naturale este un efort comun. Pentru administrarea şi ocrotirea ariilor protejate, au fost deja desemnate organele de pază care au dreptul de a emite reglementări proprii. Pe lângă acestea, am mai specifica câteva sfaturi utile pentru a reduce daunele produse:

  • să nu ne abatem de la cărările marcate
  • să nu lăsăm deşeuri în urma noastră
  • să păstrăm liniştea, evitând folosirea sonorizărilor puternice
  • să nu rupem plantele, mai ales cele protejate
  • să campăm doar în locuri special amenajate
  • să nu facem foc, numai în locuri special amenajate şi să avem grijă de stingerea totală a focului
  • să nu aruncăm mucuri de ţigară aprinse
  • să evităm folosirea vehiculelor motorizate în preajma ariilor protejate, să folosim doar traseele recomandate şi/sau permise
  • să ne bucurăm de sunetele şi priveliştea naturii şi să nu ne deranjăm semenii în savurarea acestora.

Prin acest material informativ care prezintă ariile protejate din judeţul Harghita dorim să contribuim la promovarea turismului responsabil şi eco–conştient.

În acest demers contăm şi pe deschiderea şi interesul dumneavoastră.

Mai aproape de natură: prin vizitare şi conservare!

Sursa: http://www.greenharghita.ro/index.php/ro/arii-naturale-protejate/dealul-firtu-comuna-lupeni/

About GEKO

TOTUL în viaţă are un sens... NIMIC din ea nu se petrece întâmplător...

Check Also

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Vulcanii noroiosi de la Filias

Vulcanii noroioşi de la Filiaş-Harghita   Vulcanii noroioși de la Filiaș (monument al naturii), alcătuiesc …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.