Manastirea Limanu-Hagieni, loc.Limanu-Constanta
Pentru pelerinii care vin să viziteze Podişul Dobrogei de Sud presărat cu monumente arheologice,rezervaţii naturale şi brodat cu o salbă de staţiuni pe litoralul Mării Negre, un punct de atracţie deosebit îl are şi Mânăstirea Limanu-Hagieni.
Avându-se în vedere faptul că aici, în această zonă, creştinismul a început să pătrundă încă din timpul apostolic, iar Cuvântul Evangheliei a fost propovăduit în cea de-a doua jumătate a sec.I d.Hr. de către Sfântul Apostol Andrei, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire a Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu purtarea de grijă a Înalt Prea Sfinţitului Părinte Dr. TEODOSIE, Arhiepiscop al Tomisului, în iunie 2001 s-a aprobat înfiinţarea Mănăstirii Limanu-Hagieni cu hramul Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie).
Situată în vecinătatea Rezervaţiei Naturale”Pădurea Hagieni”, pe malul Lacului Limanu într-un peisaj ce contribuie la construcţia sufletească, Mănăstirea Limanu-Hagieni prin prezenţa ei, creeaza un mic paradis pentru toţi cei care vin zilnic să-şi ostoiască setea veşnic nepotolită după Dumnezeu, chemându-L cu credinţă, dragoste şi recunoştinţă pe ÎNTAIUL LOR PĂRINTE SUFLETESC.
Mânăstirea Limanu-Hagieni este situată la 12 Km de oraşul Mangalia pe D.J. 391 ce leagă oraşul Mangalia de localitatea Negru-Vodă. La Km 9 se intră în stânga spre Rezervaţia Naturală ”Pădurea Hagieni”, nu se intră în rezervaţie, ci se ţine drumul dintre pădure-lac(dreapta) şi terenurile arabile ale localnicilor (stânga) până la locul numit „La gutui”.
Sursa: http://www.arhiepiscopiatomisului.ro/m-rea-hagieni
Romanian Turism Asta-i Romania ta!

