Muntele de sare Praid

Muntele de sare Praid- Harghita

Rezervația Muntele de Sare de la Praid (Sóhát, Parajd… Salzberg) este un loc interesant prin prezența la suprafață a zonei superioare a unui uriaș depozit de sare… astfel că se formează izvoare cu ape sărate, lapiezuri de sare, doline în sare, pseudocarst în sare, un relief al contactului sării cu apele, solul, lumina… Se poate vedea aici o dantelărie a formațiunilor cristalizate de sare, dar acestea sunt entități efemere, aflate în permanentă remodelare, transformare, răvășite de viituri, dezvoltate pe tulpini de plante, la margini de bazinete… în revărsări temporare de ape sărate. Pârâul Corund (Korond) a secționat suprafața masivului de sare, astfel că apare un canion în sare. Traseul de vizitare a ariei protejate este bine semnalizat, curat și arată existența unui loc civilizat, ceva de gen european. Există panouri explicative despre procesele derulate, precipitarea și cristalizare sării, formarea diferitelor “boabe de mazăre”, “conopide” etc. La marginea depresiunii Praidului se află prelungiri ale zonei vulcanice neogene reprezentate aici de Munții Gurghiu. Peisajul este atractiv și oferă ocazia unor peregrinări naturalistice și culturale interesante, urmate eventual de utilizarea unor bazine cu apă sărată și împachetare cu nămol sărat.

Pe la sfârșitul Cretacicului și începutul Paleogenului, relieful care acum este Transilvania prezenta o coborâre a altitudinii, în timp ce la est se ridica lanțul Carpaților. În adâncitura creată, apele au format o mare internă, pe fundul căreia se constată acumularea unor depozite de sedimente de cca 5 km grosime: marne cu Globigerine, strate de evaporite (sare, gips, dolomit etc), marne cu Radiolarii, gresii, calcare etc… integrând și strate cu vulcanite/ materiale piroclastice… provenite de la activitatea vulcanică neogenă. În Transilvania, sarea este extinsă pe 16.206 kmp, și are o grosime medie de cca. 250 m; aceste depozite (badeniene) au fost formate în Miocenul mediu, în urmă cu cca. 20-22 milioane de ani, când apele marine din zonă au fost izolate de alte bazine și au prezentat tendința de a seca și a depune strate de evaporite. Există estimări conform cărora în Transilvania avem 4.121 kilometri cubi de sare, adică 91.000.000.000.000 tone, o parte a acestora aflorează la marginea bazinului transilvănean, ceea ce a fost denumit ca fiind brâul diapirelor de către geologul Ludovic Mrazec (1867-1944). Stratele de sare au fost presate de depozitele depuse peste ele, stive de sedimente de grosimi impresionante, și astfel au fost împinse lent către marginile bazinului transilvănean. Cutele diapire sunt situații tectonice în care sarea aflată la adâncime mai mare, are tendința de a urca către suprafață pe faliile existente, printre sedimentele care au vârstă mai redusă; există apariții ale cutelor sării la suprafață (diapire) sau altele care au fost blocate la o adâncime oarecare (criptodiapire). Astfel, la Praid depozitele sedimentare miocene-pliocene (marne, argile) au fost penetrate de sarea care provenea din depozitele mai vechi și avea tendința de a ieși la suprafață.

Există estimări conform cărora trecerea de la starea rigidă la o stare fluidă a depozitelor de sare se produce la o presiune care echivalează cea exercitată de un depozit de sedimente de 346 m grosime, adică sub această adâncime sarea se comportă ca și gheața care curge în cazul ghețarilor, doar că sarea din adâncime are tendința să iasă către suprafață prin punctele de rezistență minimală; această deplasare continuă și azi, iar în cazul de la Praid sarea iese către suprafață cu o viteză de cca 30 mm pe an. Acest proces aduce în fiecare secol o creștere cu 3 m a masivului de sare de la suprafață, ceea ce compensează pierderea de sare produsă de dizolvarea ei de către apele de suprafață, cu toate că pârâul Corund transportă anual cca 30.000 de tone de sare către Târvana Mică, așa cum se arată în cartea lui Ajtay Ferenc, Erdély természeti csodái, Stúdium könyvkiadó, Kolozsvár, 2009, la pg. 155-159.

Praidul este un exemplu spectaculos al unei mari cutele diapire care aflorează la suprafață, o rezervație geologică de 60 de hectare (declarată prin Decizia 13/ 1995 a Consiliului Județean Harghita, iar mai apoi confirmată prin Legea 5/2000, având codul 2.458), situată în zona de sud-est a Dealului Sării (ce ajunge la 576 m). Studii geologice arată că depozitul de sare de la Praid are forma unei ciuperci cu conformație neregulată, distorsionată (desigur că se poate vedea doar ce apare la suprafață sau secțiunile pereților din zona minelor). Masivul de sare de la Praid este cel mai mare astfel de depozit din țară având cca. 2 miliarde de tone de sare, ajungând ca “rădăcinile” lui coboare până la 2,7-3 km adâncime… iar către suprafața scoarței terestre are o formă eliptică, de 1,2 -1,4 km… aflorând în câteva locuri, sub forma unor dure și albicioase sau cenușii stânci de sare. Sarea de la Praid are 94 – 98 % NaCl, plus diferite impurități și minerale depuse în sedimentele marine care au dus la constituirea ei, așa că ea poate să fie transparentă sau alb-lăptoasă, rozalie, cenușie sau negricioasă; în general se constată o stratificare ritmică alb imaculat cu strate cenușii, vizibilă în pereții minelor.

În zonele cu aflorimente de sare, izvoare, zone cu băltire a apelor sărate etc, apare o vegetație halofilă, din specii de sărături/ iubitoare de sare, printre care exemplul cel mai evident este Salicornia europaea/ S. herbacea.  Primele informații despre plantele de la Praid provin de la Benkő József (1740-1814). Cercetările botanice ale lui Fridrich Fronius (1837) arată prezența speciilor halofile: Salicornia herbacea, Glyceria distans salina, Poa maritima etc. Mai există menționate de aici Spergularia salina, Artemisia salina, Plantago maritima, Salsola soda, Statice gmelini etc.

Exploatarea sării a lăsat urme de pe vremea romanilor, care au creat aici 4 amfiteatre de extragere, dar au fost găsite și cărămizi cu inscripția LVM (Legio V Macedonica); după retragerea romană au existat exploatări avare și bulgare, pauze de exploatare etc; maghiarii au exploatat sarea începând cu instalarea în zonă a strămoșilor noștri; mineritul sării la Praid a fost reînceput în anii 1200, când aparținea de biroul salinei Turda (Torda), conform geologului dr. Schmidt Eligius Robert (Az Erdélyi sótelepek tanulmányozása); prin anii 1700, sarea era pusă în piele de bivol și ridicată la suprafață de munca a 4 cai care învârteau o “roată”; exploatarea modernă începe cu anul 1787, când mina de la Praid ajunge sub coordonarea curții de la Viena; desigur, exploatarea sării este o îndeletnicire tradițională a localnicilor, existând aici și azi o mare mină de sare, o exploatare subterană. Vizitatorii turiști sau cei cu probleme respiratorii – oameni care fac cure în aerul minei, utilizează un autobuz care coboară pe un traseu de 1,25 km: la 120 m adâncime există biserică și loc de joacă, bibliotecă, restaurant, magazine de suveniruri etc. Conform unor date din august 2009, numărul turiștilor care au coborât în mină atingea în acea lună cca. 6.000 de oameni/ zi. Există mai multe mine, dintre care una activă care are mai multe nivele de exploatare (8), despărțite de planșee de câte 25 m grosime; exploatarea activă ajunge la o adâncime de 320 m, iar cei 100 de mineri extrag zilnic cca. 600 tone de sare.

Sursa: http://peterlengyel.wordpress.com/2012/03/01/praid-muntele-de-sare/