Muntii Ciucas
Muntii Ciucas fac parte din ramura sudica a Carpatilor Orientali si, datorita constitutiei lor geologice, prezinta asemanari cu masivele Ceahlau si Bucegi.
Masivul Ciucas este cuprins între 45°25′ si 45°35′ latitudine nordica si 25°55′ si 26°4′ longitudine estica si ocupa o arie destul de restrînsa fata de alte unitati montane (cca 200 km2); el însa se individualizeaza clar fata de muntii învecinati, prin caractere proprii.
Limitele fata de muntii înconjuratori sînt îndeobste reprezentate de rîurile ce-l încercuiesc ca un inel, creînd o denivelare de cca 1 000 m fata de înaltimile maxime din masiv.
Privit mai de aproape, Masivul Ciucas este deci bine delimitat de unitatile muntoase din jur prin vai sau culoare depresionare. Telejenelul superior, Buzaul, Dalghiul, Tesla si Ramura Mica (afluent al Tarlungului), la care se adauga Depresiunea Cheia, îl înconjoara subliniindu-i personalitatea. Numai spre sudvest, muntii Grohotisu, cu promontoriul muntelui Babesu, par sa-l concureze prin înaltime (1 750 m), însa aspectul domol al culmilor lor î! deosebeste mult de Ciucas.
În regiunea muntoasa de la est de valea Prahovei, Masivul Ciucas, prin altitudinea lui de peste 1 900 m si prin aspectul sau morfologic, constituie o personalitate geografica marcanta. El se detaseaza din nivelul general al înaltimilor muntoase înconjuratoare care staruie la 1 400-1 500 m, si atrage atentia de la departare, mai ales ca este marginit de abrupturi stîncoase. Atît din sesul Brasovului, cît si din Depresiunea întorsura Buzaului, Ciucasul pare o veritabila cetate de piatra ce domina cu severitate culmile ondulate, mai scunde, ale muntilor din jur. Dinspre sud, aspectul lui pare mai putin masiv, dar crestele crenelate ale Zaganului si proeminenta vîrfului Ciucas sînt tot atît de asemanatoare cu ruinele unui castel medieval.
Din oricare parte ai privi, între vaile amintite relieful muntos se desfasoara în trei trepte, cu altitudini variate care corespund totodata unor diferentieri geologice evidente.
Relieful de turnuri rotunjite, cu stînci în forme curioase, este caracteristic conglomeratelor si se întîlneste pretutindeni unde aceste roci apar la înaltime, în Ciucas ca si în Bucegi si Ceahlau.
Masivul Ciucas, în ansamblu, constituie un nod orografic pe cumpana principala de ape a Carpatilor de Curbura. El este alcatuit din doua culmi bine individualizate: Culmea Bratocei, cu directia NE-SV, desfasurata între vîrful Ciucas (1 954 m) si Pasul Bratocea (1 272 m), si Culmea Gropsoarele-Zaganu, cu directie NV-SE, despartite de Valea Berii. Cele 2 culmi, cu atît mai proeminente cu cît sînt marginite spre vest de abrupturi stîncoase, sînt legate între ele prin înaltimi de circa 1 600 m care constituie o înseuare larga (Chirusca). Vaile din Masivul Ciucas au directii radiare, unele îndreptîndu-se spre sud, catre depresiunile Cheia si Poiana Stînei, altele spre nord si est, catre vaile Dalghiului si Buzaului, iar altele spre vest, catre valea Tarlungului. Prin culmile si vaile armonios tesute, Masiul Ciucas concentreaza în limitele sale contraste izbitoare, de la stîncile si turnurile verticale, la pantele repezi împadurite si la tapsanele prelungi cu poieni însirate pîna în albiile pîraielor, toate îmbinate într-un peisaj fermecator, inedit.
Teritoriul Masivului Ciucas este drenat de o serie de pîraie ce apartin de trei bazine hidrografice diferite: al Buzaului, al Teleajenului si al Tarlungului. În drumul lor firesc spre regiunile mai joase de la poalele muntelui apele au sâpat vai adînci si si-au format chei salbatice sau lunci largi cu poduri de terasa. La obîrsie vaile sînt în general lipsite de apa, izvoarele propriu-zise formîndu-se la cca 1 000-1 350 m, la baza conglomeratelor din care este format masivul.
Linistite pe vreme frumoasa (dar necrezut de puternice si navalnice în timpul averselor), apele ce se scurg pe pantele muntelui sînt limpezi si bine oxigenate, ele asigurînd conditii prielnice dezvoltarii pastravului atît de cautat de pescari.
Clima Masivului Ciucas este o clima de munte mai putin rece decît cea din masivele înalte ale Carpatilor, fapt care se reflecta si în extensiunea redusa a pasunilor alpine propriu-zise. Bogatia si diversitatea elementelor care alcatuiesc covorul vegetal al Masivului Ciucas se datoresc si ele asezarii geografice a tarii la raspîntia mai multor areale de vegetatie a numeroase plante, precum si conditiilor impuse de clima, relief, soluri.
Pe culmi, unde vîntul sufla cu putere o perioada mai lunga din an, vegetatia s-a adaptat conditiilor de viata, fiind obligata sa se tîrasca, sa se încovoaie sau sa se adune în tufe pitice. Pe creste vara începe mult mai tîrziu decît în zonele mai joase, dar atunci soarele dogoreste cu mai multa putere datorita puritatii aerului.
În luna iunie predomina culorile albastru si violet, iar în iulie-august galbenul, rosul si albul.
Plantele care înfloresc primavara timpuriu sînt mai putin numeroase pe creste, întîlnim totusi brîndusele de munte (Crocus heuffelianus) care rasar din zapada, apoi sisineii de munte (Pulsatila alba), ochiul gainii (Primula minima), degetarutii (Soldanella montana, S. alpina), ciubotica cucului (Primula officinalis) s.a.
Urmeaza apoi stînjeneii de munte (Iris ruthenica) pe care îi întîlnim în iunie în mici colonii pe culmile Zaganu si Bratocea. Alaturi de el gingasa ghintura (Gentiana verna), anghelina (Primula longiflora), sclipetii de munte (Potentilla ternata), argintica (Dryas octopetala), garofitele de munte (Dianthus tenuifolius, D. gelidus), bulbucii de munte (Trollius europaeus) planta ocrotita, clopoteii (Campanula alpina, C. napuligera), romanita de munte (Anthemis carpatica), ciurul zînelor (Carlina acaulis), albastrelele (Centaurea pinnatifida), rusulita (Hieracium aurantiacum), luceafarul (Scorzonera rosea), trei-frati-patati (Viola arvensis) s.a.
Vegetatia ierboasa este compusa din iarba vîntului (Agrostis rupestris), taposica (Nardus stricta), parusca (Festuca alpina), rogoz (Carex sempervirens) etc. Pe stînci si grohotisuri plantele au culori mai vii si talie mai mica, se strîng în pernite sau se adapostesc sub stînca. Mentionam clopoteii pitici de stînca (Campanula cochleariifolia), ochiul sarpelui (Eritrichium nanum), galbinelele de munte (Doronicum carpaticum), saxifragele (Saxifraga moshata, S. bryoides), iarba rosioara (silene acaulis), floarea de colt (Leontopodium alpinum), planta ocrotita care a devenit foarte rara.
Desi Masivul Ciucas nu are în imediata apropiere localitati mai importante care sa fie servite de o retea densa de drumuri si cai ferate, accesul pîna la poalele lui se face destul de usor si aproape din toate directiile.
Masivul Ciucas dispune în prezent de o retea relativ densa de marcaje, totalizînd peste 100 km. Ele urmeaza potecile ce trec pe creasta principala a masivului, pe cele ce duc spre punctele centrale sau pe cele care traverseaza Ciucasul.
Actiunea “Asaltul Carpatilor”, lansata de Consiliul National al Pionierilor[1], în cadrul careia creasta principala a întregului lant carpatic românesc urmeaza sa fie marcata numai cu semnul banda rosie, a determinat si modificarea radicala a unor marcaje din Masivul Ciucas. Pentru preîntîmpinarea eventualelor confuzii, mentionam portiunile de trasee al caror marcaj a fost schimbat, precum si segmentele nou-marcate.
Marcajul vechi banda albastra ce urca din Pasul Bratocea la vîrful Ciucas si apoi coboara la cabana Ciucas a fost modificata în banda rosie, el fiind de fapt continuarea traseului de creasta ce vine dinspre Pasul Predeal peste Grohotisu si Babesu. Dealtfel, în punctul de pornire (Pasul Bratocea), pionierii au instalat doua panouri pe care sînt însemnate noile modificari.
Actiunea lansata de Consiliul National al Pionierilor – prin care o serie de marcaje vor fi reîmprospatate, iar noi trasee, judicios alese, ce trec prin zone pitoresti sau duc spre obiective turistice, vor fi marcate – este pe cale de a remedia si aceste lipsuri în circuitele montane. Totusi trebuie foarte multa atentie si discernamînt atît în marcarea noilor trasee, cît mai ales în remarcarea corecta a potecilor ca semn, dimensiune, plasare si frecventa.În plus, se va marca cu banda rosie poteca ce porneste din Curmatura Stînei, trece prin Pasul Boncuta si urca spre Muntii Siriu.
