Muntii Latoritei
Muntii Latoritei au o dezvoltare mai redusă în raport cu celelalte masive, culmea principală a acesteia depăşind 30 kilometri lungime. Numele lor provine de la cel al Latoriţei, principalul afluent de dreapta al Lotrului, toponimul munţilor fiind stabilit deci după numele văii mai importante din regiune. Ca teritoriu administrativ, Munţii Latoriţei se situează în partea nord-vestică a judeţului Vîlcea.
Delimitarea Munţilor Latoriţei în condiţiile arătate mai sus nu întîmpină dificultăţi, deoarece ei se desfăşoară între Latoriţa şi Lotru, pe teritoriul cuprins între izvoarele acestora şi punctul lor de confluenţă (Gura Latoriţei). Spre nord şi est, de la Obîrşia Lotrului şi pînă la Gura Latoriţei rîul Lotru separă Munţii Latoriţei de cei ai Lotrului. În această porţiune, pe Lotru se află două lacuri de acumulare: Vidra (1289 m), ce îşi întinde apele din amonte de confluenţa Mirului cu Lotru pînă în aval de confluenţa Vidruţei, şi Balindru (1030 m), mult mai redus ca întindere, situat la confluenţa pîrîului cu acelaşi nume cu Lotru.
La vest, de la confluenţa cu pîrîul lezer pînă la Obîrşia Lotrului, Lotrul separă Culmea Cărbunele-Mirăuţu din Munţii Latoriţei de Masivul Parîng. Limita sudică a masivului o constituie pîrîul Latoriţa, care, adunîndu-şi izvoarele cele mai sudice de sub versantul estic al Vîrfului Mohoru (valea Urdele), străbate spre est un defileu spectaculos, colectînd ape atît din Munţii Latoriţei, cît şi din cei ai Căpăţînii. Pe traseul său se află, de asemenea, două lacuri de acumulare: Galbenu (1304 m) şi Petrimanu (1130 m), ale căror ape sînt conduse printr-o galerie subterană spre lacul Vidra.
După cum se poate observa şi pe hartă, limitele sînt date în principal de reţeaua hidrografică. Singurul sector în care aceşti munţi se leagă direct de cei înconjurători se află în Şaua lezer, situată la nord de Vîrful Iezer (2157 m), acolo unde se face legătura cu Munţii Parîng.
Sursa: http://www.carpati.org/ghid_montan/muntii/latoritei-57/prezentare/
