Sesul Craiului- Scarita-Belioara
Judetul Alba
1. Categoria si importanta rezervatiei: Complexa (botanica si geologica), reprezinta un rest al unui intins platou calcaros, intens erodat de ape, care conserva o serie de plante rare al caror studiu contribuie la solutionarea unor probleme geobotanice importante.
2. Situatia administrativa: Comuna Posaga, satul Posaga de Sus.
3. Pozitia geografica: Rezervatia se afla in masivul Muntele Mare, pe cursul mijlociu al paraului Posaga, la 2 km nord de satul Posaga. Altitudine maxima: 1371 m; altitudine minima: 800 m.
4. Cai de acces: Pe DN 75 de la Alba Iulia – Cimpeni pana in Posaga de Jos, de unde se continua pe DC 42 pana la Posaga de Sus, iar de acolo, pe Valea Belioarei pana la marginea nordica a satului si in continuare pe o poteca nemarcata.
5. Suprafata si limite: 140 ha. Limita nord-vestica o constituie partea superioara a versantilor puternic inclinati, cu expozitie sudica, ce coboara din Varful Muntele Plaiului (1371 m), iar cea nord-estica o formeaza treimea superioara a versantilor ce coboara din Platoul Scarita. Limita sed-estica este data de Paraul Belioara, iar cea sud-vestica de un afluent al ei pe dreapta, care curge la poalele peretilor calcarosi. Limita de vest urmareste culmea ce coboara din Vf. Coltul Bleantului (1350 m), pana in valea afluenta Paraului Belioara. Zona stiintifica (strict ocrotita) o constituie intreaga rezervatie, aici fiind interzis cu desavarsire pasunatul, exploatarile forestiere sau ale calcarului.
6. Incadrarea rezervatiei in interesele economiei locale si generale: Incadrarea intr-un circuit turistic ce ar include si alte rezervatii naturale de pe cursul mijlociu al Ariesului, cum sunt: Cheile Posagii, Cheile Pociovalistei, Cheile Runcului, Laricetul de la Vidolm, Huda lui Papara si Vanatarile Ponorului de la Salciua de Jos, etc.
Sursa: Sesul Craiului- Scarita-Belioara
Romanian Turism Asta-i Romania ta!














