Tinovul „Kicsi Romlásmezö” de la Plăieşii de Jos- Harghita
Tinovul „Kicsi Romlásmezö (Rupturile Mici)” de la Plăieșii de Jos este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic), situat în județul Harghita, pe teritoriul administrativ al comunei Plăieșii de Jos.
Localizare
Aria naturală o suprafață de 15 hectare se află în partea sud-estică a județului Harghita la limita cu județul Covasna și cea sud-estică a satului Plăieșii de Jos, la poalele vestice a Munților Nemira, grupă muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani ce aparține Orientalilor.
Descriere
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și reprezintă o zonă de fânețe (acoperită cu vegetație arboricolă cu specii de mesteacăn, Betula din familia Betulaceae) și mlaștini oligotrofe (sărace în nutrienți).
Floră
Aria naturală protejată adăpostește specii de plante rare, relicte glaciare, printre care: răchițeaua (Vaccinum oxicocos), o specie de garofițe (Dianthus superbus, din familia Caryophyllales), precum și taula (Spiraea salicifolia, o specie din familia Rosaceae).
Sursa: Wikipedia
Romanian Turism Asta-i Romania ta!








