Judetul Vaslui
Asezare Geografica
Judeţul Vaslui este situat în estul României, la graniţa cu Republica Moldova şi are o suprafaţã de 5.318 kilometri pãtraţi, reprezentând 2,23% din suprafaţa ţãrii. Judeţele vecine sunt Iaşi, Neamţ, Bacãu, Vrancea şi Galaţi.
Din punct de vedere administrativ, judeţul Vaslui se compune din trei municipii (Vaslui, Bârlad şi Huşi), douã oraşe (Negreşti şi Murgeni), 81 de comune şi 456 de sate.
Principalele forme de relief sunt dealurile joase (în partea centralã şi de vest) şi câmpiile deluroase (în partea de est). Principalele bazine hidrografice sunt cele ale râurilor Prut şi Bârlad. Lacurile naturale nu sunt foarte multe la numãr, mai importante fiind cele din lunca Prutului. Principalele lacuri sunt cele de naturã antropicã.
Turism in Judetul Vaslui
Deşi figureazã printre puţinele judeţe din România fãrã resurse naturale, Vasluiul dispune de alte tipuri de bogãţii. Situat în Podişul Moldovei, într-o zonã pitoreascã de dealuri domoale şi câmpii fertile, Vasluiul are un sol ideal pentru agriculturã. Podgoriile şi livezile de pomi fructiferi au fost cândva celebre în ţarã. Pãdurile de foioase (în special cele de stejar), în care pot fi organizate partide de vânãtoare, iazurile şi lacurile bogate în peşte, peisajele pot deveni puncte de atracţie pentru turiştii dornici sã cunoascã locuri autentice, cu iz arhaic.
Valea Similei, între Bârlad şi mãnãstirea Floreşti, cu dealuri împãdurite, din ce în ce mai abrupte, creeazã impresia unui peisaj submontan. Valea Racovei, între Vaslui şi Mãlineşti, este una dintre cele mai pitoreşti din judeţ. Aici se gãsesc pãduri bogate în mistreţi, precum şi un sit arheologic, unde au fost descoperite urme ale trecerii bastarnilor, prima populaţie migratoare germanicã pe teritoriul României de astãzi. Pe Valea Sacã, în comuna Pãdureni, se aflã aproximativ şase hectare de coastã aridã, utilizatã în prezent ca pãşune, unde cresc peste 200 de specii de plante angiosperme, dintre care 37 de specii unice în flora Moldovei. Cu investiţii minime, zona, reprezentând cea mai nordicã rezervaţie de stepã propriu-zisã din România, ar putea fi introdusã în circuitul turistic. Deşi aici cresc numeroase specii rare caracteristice pajiştilor şi sãrãturilor de stepã, regiunea nu a fost declaratã, deocam datã, rezervaţie botanicã.
Rezervatia paleontologicã de la Mãluşteni, situatã la 55 de kilometri de orasul Vaslui, este una dintre cele mai bogate rezervatii de acest gen din România, cuprinzând numeroase fosile de mai-mute, antilope, cãmile, testoase, rechini, broaste testoase de talie mare, cãprioare. Multe dintre speciile de la Mãlusteni au fost semnalate pentru prima oarã în paleontologie. O altã rezervatie de fosile, din pleistocen, se aflã la Nisipãria Hulubãt, la marginea de nord a munici-piului Vaslui, unde, pe lângã fosile de mamifere a fost gãsitã si o bogatã faunã de nevertebrate pleistocene. În Pãdurea Hârboanca, de la Brãhãsoa-ia, la 16 kilometri nord-vest de Vaslui, vizitatorii pot vedea numeroase specii de stejar, în vreme ce lângã Coroiesti se aflã o altã rezervatie botanicã. Pãdurea Bã-deana, idealã pentru excursii, reprezintã unul dintre putinele vestigii ale întin-selor pãduri de silvostepã din trecut, iar pe Movila lui Burcel se întâlnesc nume-roase plante rare din flora Moldovei. În judetul Vaslui se întâlnesc si arbori seculari, ocrotiti de lege, dintre care amintim: plopul de la Rafaila, unic în tarã prin proportiile sale impozante, având o circumferintã a trunchiului de 14 metri. Localnicii spun cã plopul ar fi din vremea lui ªtefan cel Mare. La Tolontan, în comuna Dimitrie Cante-mir, poate fi admirat un stejar impunã-tor, de peste 400 de ani vechime, care are o coroanã cu un diametru de peste 35 de metri si o înãltime de 30 de metri. La Bunesti-Valea Chinanului, chiar în jurul cabanei de vânãtoare, se aflã 173 de stejari brumãrii, cu vârste cuprinse între 200 si 500 de ani.
În ruinele vechii cetãti geto-dacice de la Bunesti a fost descoperit un tezaur impresionant, iar la Arsura au fost dezgropate ruinele unei fortãrete din secolele IV-II î.H., consolidatã cu valuri de pãmânt si ziduri de piatrã.
Romanian Turism Asta-i Romania ta!

