Judetul Bihor
Asezare Geografica
Judeţul Bihor, situat în partea de nord-vest a României, este străbătut de râurile Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, care curg de la est spre vest. Suprafaţa judeţului, de 7.535 km2, este destul de întinsă în comparaţie cu suprafata altor judeţe, iar populaţia se ridică la 634 854 de locuitori, cifre ce reprezintă 2,94% şi respectiv 3% din teritoriul şi populaţia întregii ţări. Densitatea populaţiei este de 84,0 loc./km2. Reşedinţa judeţului se află în municipiul Oradea.
Relieful este variat, fiind dispus în trepte ce coboară de la est la vest, dinspre culmile Munţilor Apuseni spre Câmpia de Vest. În est, pe teritoriul judeţului, se găsesc culmile înalte, vestice, ale Munţilor Bihorului ce saltă peste 1.800 m şi masivele Codru-Moma, Pădurea Craiului şi Plopiş (Şes) – de înălţimi mai mici (500-1.000 m) – ce completează ca o treaptă mult mai joasă silueta înaltă a Bihorului. Aceste culmi mai coborâte, ce pătrund ca nişte tentacule spre vest, sunt despărţite între ele de depresiunile Beiuşului, pe Crişul Negru, şi Vad-Borod, pe Crişul Repede. Dealurile piemontane fac trecerea spre treapta cea mai joasă, spre Câmpia de Vest (Câmpia Crişurilor, în sud şi Câmpia Barcăului, în nord).
Clima continental-moderată se află sub influenţa maselor de aer vestice, mai umede şi mai răcoroase. Temperatura medie anuală variază între 6° şi 10,5°C, iar cantităţile precipitaţiilor căzute cresc de la vest spre est, fiind cuprinse între 500 şi 1.200 mm.
Reţeaua hidrografică, formată de Crişul Repede, Crişul Negru, Barcău şi afluenţii lor, prezintă mari variaţii de nivel, fapt ce a impus regularizarea cursurilor.
Bogăţiile naturale ale subsolului sunt reprezentate prin resursele de lignit (Popeşti, Borumlaca, Vărzari, Suplacu de Barcău, Oşorhei), bauxită (Munţii Pădurea Craiului), nisipuri bituminoase (Derna, Tătăruş), petrol (Suplacu de Barcău), argile refractare (Bălnaca, Şuncuiuş), marmură (Băiţa, Chişcău), bentonită (Vadu Crişului), precum şi prin izvoare cu ape geotermale (lângă Oradea – Băile Felix şi Băile 1 Mai, Madaras, Rabagani si Tamaseu) si ape minerale (Tinca si Stana de Vale). Resursele solului le formează întinsele suprafeţe ocupate de păduri (cer, gorun, gârniţă, fag, brad, molid), păşuni şi fâneţe naturale.
Istoric
Cele mai vechi mărturii arheologice despre trecutul îndepărtat al judeţului Bihor se concretizează în unelte de piatră găsite în dunele de nisip din zona Săcueni şi valea lui Mihai, fiind datate din paleolitic.
Epoca bronzului este reprezentată prin prezenţa mai multor culturi, cum ar fi cultura Criş, cultura Tisa şi cultura Otomani.
Din epoca traco – dacică sunt cunoscute aşezările din prima epocă a fierului, la Sîntion, Rîpa, Valea lui Mihai, Cociuba Mare şi Tăşad.
În perioada lui Dromihete, Burebista şi Decebal, în aşezările dacice de la Tăşad, Sacalasău Nou, Salonta, Tarcea şi Biharia se dezvoltă agricultura, meşteşugul şi comerţul, după cum rezultă din tezaurele monetare de la Talpe, Tileagd, Cadea, Oradea, care conţin monede romane, ceea ce atestă bogăţia acestei zone.
Dacii liberi de pe teritoriul actual al judeţului Bihor au participat alături de Decebal la războaiele cu romanii (101 – 102; 105 – 106). Romanii nu vor încorpora teritoriul bihorean, iar dacii liberi s-au statornicit la Cociuba Mare, Rîpa, Biharia, Oradea, Girişu de Criş, Cefa.
Prin romanizarea lor petrecută în secolele IV – V e.n. satele bihorene daco – romane devin româneşti.
Dacii şi romanii cunoşteau bine băile termale de lângă Ulpianum (Oradea), ceea ce rezultă din pietrele de mormânt descoperite în apropiere de Băile Felix.
Frumoasele ţinuturi ale Bihorului au fost râvnite pe rând de mai multe neamuri de năvălitori: vandali, goţi, huni, gepizi, longobarzi, avari, slavi, pecenegi, cumani şi unguri (907 – 1000).
În secolele IV – X apărarea Bihorului s-a făcut în centrul de rezistenţă reprezentat de cetatea Bihorului, cetate dacică, fortificată în timp, ajungând în vremea stăpânirii voivodului Menumorut reşedinţă domnească .
În cronica lui Anonymus este menţionat momentul în care Menumorut o dă pe fiica sa drept soţie fiului lui Arpad, descendentul lor fiind regele Ştefan cel Sfânt întâiul rege creştin al Ungariei (997-1038).
Peste timp, cetatea Bihorului devine o ruină, cedând importanţa ei istorică cetăţii Oradea, construită pe dealul Promotor. În timpul năvălirii tătare din 1241-1242 cetatea este dârz apărată de canonici în frunte cu Rogerius.
Regii unguri, după Bela al IV-lea, prin catolici încep persecuţiile îndreptate în special contra ţăranilor români, care se revoltă în 1393 atacând cetatea. În vreme de pace se dezvoltă arta şi cultura, ţinutul Bihorului devenind important centru comercial, nod de legătură între orient şi apus.
Matei Corvin ajuns rege al Ungariei numeşte episcop al Bihorului pe Ioan Vitez care recunoaşte iniţial toate privilegiile românilor, pentru ca mai târziu să le anuleze.
În anul 1514 ţăranii conduşi de Gheorghe Doja se răscoală împotriva nobililor dar sunt învinşi de oastea principelui Ardealului Ioan Zapolya. După bătălia de la Mohaci, în 1526 Ungaria este transformată în paşalâc turcesc şi Ioan Zapolya este proclamat regele Ardealului.
În 1598, paşa Omer asediază cetatea Oradiei timp de 5 săptămâni, dar nu reuşeşte să o cucerească. După acest asediu începe cearta dintre împăraţii Austriei şi principii Transilvaniei, cu privire la stăpânirea acestor locuri.
Mihai Viteazul cere împăratului Rudolf, după ce intră în Alba Iulia încă 5 judeţe printre care şi Bihorul, cerere admisă prin Decretul din 12.09.1600.
Timp de 32 de ani, începând cu 1660 Oradea a căzut sub stăpânire turcească. După anexarea Ardealului la Austria, în 1692 cetatea Oradea îşi pierde însemnătatea strategică.
“Suplex Libellus Valachorum” redactat la 1791 poartă şi amprenta suferinţelor românilor de pe aceste meleaguri, fiind formulat cu sprijinul cărturarilor bihoreni – Ignatie Dărăbant şi Samuil Vulcan.
În secolul XIX reprezentanţi de frunte ai lupte ideologice pentru drepturile şi libertăţile românilor de pe meleagurile bihorene au fost: Emanuil Gojdu, Alexandru Roman, Partenie Cosma, Nicolae Jiga, Iosif Vulcan.
Ultima filă a luptei bihorenilor se fundamentează pe declaraţia de independenţă a naţiunii române semnată printre alţii de: Aurel Lazăr, Alexandru Vaida Voevod, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, Ioan Ciordaş.
După citirea Declaraţiei la 18.10.1918 în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida Voevod, Consiliul Naţional Român se retrage la Arad pentru a pregăti Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia.
După 2 decenii de linişte, în urma Diktatului de la Viena, din 30.08.1940, Bihorul a fost rupt în două, Oradea fiind cedată Ungariei hortyiste.
La 12 Octombrie 1944 trupele române din Divizia Tudor Vladimirescu, Divizia 3 Munte şi Divizia 337 sovietică eliberează Oradea şi judeţul Bihor.
Turism
Parcul Natural Apuseni
Parcul Natural Apuseni reprezinta o regiune de concentrate frumuseti naturale, caracterizata de prezenta, mai mult decat oriunde in Romania, a reliefului carstic: pesteri, chei, defilee (si) platouri carstice. Un farmec deosebit este dat de umanizarea accentuata a acestor munti, modul de viata autentic al oamenilor care locuiesc aici fiind strans legat de natura. Usor accesibili, excelenti iarna pentru schi de partie, schi de tura si chiar sanii trase de caini, iar in restul sezoanelor pentru drumetie, ciclism, catarare sau speoturism, Parcul Natural Apuseni reprezinta spatiul ideal pentru petrecerea unei vacante cu prietenii sau familia.
Parcul Natural Apuseni
Parcul Natural Apuseni reprezinta o regiune de concentrate frumuseti naturale, caracterizata de prezenta, mai mult decat oriunde in Romania, a reliefului carstic: pesteri, chei, defilee (si) platouri carstice. Un farmec deosebit este dat de umanizarea accentuata a acestor munti, modul de viata autentic al oamenilor care locuiesc aici fiind strans legat de natura. Usor accesibili, excelenti iarna pentru schi de partie, schi de tura si chiar sanii trase de caini, iar in restul sezoanelor pentru drumetie, ciclism, catarare sau speoturism, Parcul Natural Apuseni reprezinta spatiul ideal pentru petrecerea unei vacante cu prietenii sau familia.
Atractii turistice
Zona Sighistel-Chiscau.
Valea Sighistelului este o vale ce adaposteste peste 160 de pesteri pe numai 15 kmp, cele mai cunoscute fiind pesterile Magura si Coliboaia, a caror vizita necesita echipament adecvat si sursa de lumina; Pestera Magura este una din pesterile frumoase ale Muntilor Apuseni, fiind cea mai mare din complexul carstic al Sighistelului. Este o pestera fosila, frumos impodobita cu stalagmite, stalactite, coloane si gururi, relativ usor accesibila; Pestera Coliboaia este o pestera orizontala, cu o unica galerie activa in lungimea totala de 750 m si cu o intrare mica de forma triunghiulara.
Zona Chiscau adaposteste, cea mai frumoasa pestera turistica din tara, Pestera Ursilor, amenajata turistic la standarde internationale. Tot aici, pe Valea Craiasa se afla Pestera Micula si Pestera Fagului care adaposteste frumoase cristale de calcit. Aceste doua pesteri sunt accesibile numai speologilor experimentati, necesitand cunostinte tehnice si echipament specific.
Zona Padis
Este principala zona turistica a Muntilor Apuseni, aici fiind concentrata cea mai mare parte a obiectivelor turistice:
Platoul Padis este un ses cuprins intre 1.250 si 1.280 m ce apare ca o depresiune inconjurata de culmi mai ridicate, cel mai interesant fenomen carstic intalnit aici fiind ponoarele;
Poiana Ponor este una din putinele polii tipice din muntii nostri. Faptul cel mai remarcabil in ea este sistemul de pierdere a apei, care se face in patul raului, prin orificii stramte, acoperite de nisip fin. La ape mari, sorburile nu mai pot drena intreaga cantitate de apa, care se acumuleaza dand nastere unui impresionant lac;
Bazinul Lumea Pierduta este un platou perfect izolat de regiunile din jur, delimitat de Paraul Ursului si Paraul Sec ce au izvoarele apropiate si care se unesc in aval, descriind doua arce de cerc. El ascunde cateva fenomene carstice remarcabile, dintre care sunt de mentionat trei avene: Avenul Gemanata, Avenul Negru si Avenul Acoperit;
Cetatile Ponorului sunt fara indoiala formatia carstica cea mai remarcabila, nu numai a Muntilor Apuseni, ci din intreaga tara. Ele sunt constituie din trei circuri mari de stanca, aflate intr-o imensa depresiune impadurita, adanca de 300 m si care la partea superioara are un diametru de peste 1 km. Primul circ de stanca este sfarsitul propriu-zis al vaii, iar peretele lateral de vest este perforat de un portal ce depaseste 70 m inaltime si care da acces la al doilea circ. Al treilea circ, cel mai mare, este separat complet de precedentele si are in partea de jos o fereastra prin care se poate ajunge in interiorul pesterii, ce se intinde pe aproximativ 1,5 km, avand nenumarate sali si 14 lacuri subterane;
Groapa de la Barsa este o depresiune de forma ovala, cu axa mare de 2 km si axa mica de 1 km. În Groapa de la Barsa exista o suma de forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor (un ponor prabusit de mari dimensiuni, un altul cu pod natural, un mic lac suspendat si un numar de 11 pesteri). În ansamblu, Groapa de la Barsa este o mica lume carstica, in care toata gama de procese carstice s-a inscris cu formele cele mai tipice;
Pestera Focul Viu situata aproape pe cumpana apelor dintre Groapa de la Barsa si Valea Galbenei, este ca marime al treilea ghetar subteran din tara noastra. Podeaua pesterii o formeaza un masiv de gheata cu stalagmite si coloane de gheata. Recomandam vizitarea ei in jurul pranzului, cand soarele patrunde prin hornul din tavan, dand scanteieri feerice stalagmitelor;
Valea Galbenei incepe brusc la piciorul unui perete vertical de calcare, de cateva sute de metri inaltime unde se afla Izbucul Galbenei, un mic lac de 4-5 m diametru. Valea Izbucul Galbenei este taiata adanc in masivul de calcare, dand nastere uneia din cele mai grandioase chei din Apuseni. Abrupturi de sute de metri, arcade naturale, pesteri ale car or guri se deschid in mijlocul peretilor si cursul tumultuos al apei cu cascade, imense marmite si cateva tunele subterane pe parcurs dau acestei regiuni un aspect de salbaticie fara seaman.
Zona Vartop
Zona Vartop, situata pe cumpana apelor intre Bazinul Crisurilor si Bazinul Ariesului este cunoscuta in special pentru practicarea sporturilor de iarna. Aici exista o partie de schi si in prezent se lucreaza pentru construirea altora. Zona este in plina dezvoltare si recent a primit statutul de sat de vacanta. Potentialul turistic al zonei este forte mare, avand conditii optime pentru practicarea drumetiilor, a turismului cu bicicleta, zborului cu parapanta si speologiei in timpul verii, iar iarna se poate practica drumetia de iarna, schiul alpin, schiul de tura, catarare pe gheata, se pot face plimbari cu sanii trase de caini sau cu rachete de zapada. De aici pot fi vizitate Groapa Ruginoasa, un spectaculos fenomen de eroziune naturala, Cascada Varciorog cu o inaltime de 15 m ce cade inspumata dintr-o singura saritura sapand la baza ei o uriasa marmita, Varful Cucurbata Mare (Varful Bihor) cel mai inalt varf din Muntii Bihor, 1849 m, care ofera privelisti spectaculoase.
Rute turistice
Ruta „Pe drumul apelor subterane” – interpretarea carstului in zona Padis
Marea atractie a Apusenilor o constituie formele carstice, ce acopera intreaga gama, aici fiind prezente campuri de lapiezuri si de doline, uvale si polii, platouri carstice si chei adanci, dar mai ales pesteri. Veti putea vedea toate acestea si veti fi condusi pe spectaculosul traseu al apelor in masivul de calcar.
Timp de parcurgere: 2 zile
Puncte de interes: Cetatile Ponorului, Poiana Ponor, Pietrele Galbenei, Cheile si Izbucul Galbenei, Poiana Florilor, Ghetarul Focul Viu, Avenul Bortig.
Perioada recomandata: iunie – septembrie
Servicii de ghidare si alte servicii conexe: Apuseni Experience , Asociatia Salvatorilor Montani Bihor
Grad de dificultate: mediu, se recomanda persoanelor cu o buna pregatire fizica.
Ruta „Extrem” in Apuseni – practicarea spoturilor montane specifice
Este un program conceput pentru cei curajosi, dornici de aventura traita „la maxim”, in conditii de deplina siguranta. Programul poate fi adaptat dorintelor participantilor si pregatirii fizice a acestora.
Timp de parcurgere: 3 zile
Puncte de interes: Crisul Pietros, Pietrele Bulzului, Pestera Neagra, Cheile Galbenei
Perioada recomandata: iulie – august
Servicii de ghidare si alte servicii conexe: Apuseni Experience, Asociatia Salvatorilor Montani Bihor
Grad de dificultate: ridicat, necesita o buna pregatire fizica si aptitudini tehnice.
Romanian Turism Asta-i Romania ta!

